moarte şi munţi

Cântecul morţii

Se bifurcă marea,
Îngiţind munţi de ape.

Pământul îngheaţă,
În gura cea mare de şarpe.

Iubirea-i cazată,
În mormane de piatră.

Se răceşte credinţa,
O, ce viaţă nedreaptă!

Ieri culegeam speranţă,
Azi mă prefac într-o pradă.

Amară mi-e viaţa,
Când cimitirul aşteaptă.

Simt suferinţa
Cum groapa îmi sapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Chitoroagă (2008)
Adăugat de Elena Chitoroagă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

Ce munte curios, Olimpul!
De-l urci şi-apoi în piscu-i mori,
Tot nu-i exclus să mai cobori -
Cu timpul...

epigramă de Sorin Pavel din Epigramişti cu sau fără voia lor (1983)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă undeva poţi cunoaşte un om, locul acela este muntele, atât în clipele de bucurie sau fericire contemplativă, pe care le oferă muntele, cât şi în momentele de simplă rezistenţă sau rezistenţă la limită sau chiar în lupta de viaţă şi moarte.

citat din Eleonore Noll-Hasenclever
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce mai semăn?

priveşte-mă
sunt grija părintească
am fost un munte
de iubire
în care prunci să crească
în nopţi cu vise
şi dimineţi cu soare
o viaţă de copil
din care dragostea
nicicând nu moare

strivită-n lăcomii
şi goană după bani
cu prunci
de care azi mă despart ani
sunt doar o umbră
fără de seri
şi fără dimineţi
în care prunci mai mor
curmându-şi vieţi

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Acolo unde-s ʼnalţi stejari
Şi cât stejarii ʼnalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Neniţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îngenuncheat de toamnă...
De-atâta toamnă, vor suspina izvoare
Iar eu te voi chema la nesfârşit,
În lumea unde totul s-a oprit
Şi din iubire, uneori, se moare.
Te-aşez pe tâmplă şi te-aşez pe frunte
De-atâta toamnă simţurile-mi scad,
Dar te iubesc şi pentru tine ard
Sunt torţă vie într-un pustiu de munte.
Şi totuşi, dacă plouă şi e frig
Şi ochii mei sunt râuri îngheţate,
Am dreptul meu să te zidesc în toate
Şi-ngenuncheat de toamnă, să te strig.

poezie de Adrian Abrudan (2014)
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La moartea unui prost

Privind groparii care sapă
În cimitir, cu hărnicie,
Mă-ntreb: Cum o să-ncapă-n groapă
Aşa un munte de prostie?...

epigramă de George Budoi din Epigrame (10 aprilie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

I

Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl goleşti iarăşi şi iarăşi şi necontenit îl umpli cu viaţă neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munţi şi văi şi din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă îşi pierde ţărmurile în bucurie şi naşte cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârşitele tale daruri.
Vârstele trec şi tu torni mereu, şi încă să umpli mai este loc.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acostând la crepuscul în districtul Yuyi

Strângând velele lângă oraşul Huai,
Folosesc drept port un golfuleţ
Unde briza abia trezită urmăreşte cu biciul valurile.
Soarele scapătă spre apus, alunecând în amurg.
Oamenii se-întorc acasă. Lumina se stinge pe vârful muntelui.
Gâştele sălbatice se lasă-n zbor pe o insulă cu buruieni albe.
... La miezul nopţii mă gândesc la poarta unui oraş din nord
Şi ascult cum un clopot bate-între mine şi moarte.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Iubire de taină şi moarte,
Ce pot să-ţi mai spun despre noi,
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi.

Urmează partajul juridic,
Urmează atacul de cord,
Se-ncaieră fraţii călare,
Eu plec către sud, tu spre nord.

A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac,
O aripă porţi în valiză,
O aripă port în rucsac.

Nu-mi trebuie martori, iubire,
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i că-n toate acestea
Şi martor şi probă eşti tu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Heart of twenty-four carat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridică-te române, profanii tăi să piară...

Ridică-te române şi uită-te în munţi
Înlănţuiţi de vreascuri, de brazi (şi ăia ciunţi).
Şi uită-te la tine, cămaşa ta-i de gheaţă,
Iar somnul tău de moarte confiscă orice viaţă.

Visezi coroane nalte şi regi călcând pe tun ;
Dar unde-ţi este oare mândria de român?
Că noaptea care vine e noapte pentru ţară,
Iar tu te stingi simţit în pâinea ta amară.

Rănit e pieptul tău de visul cel naiv,
Ce negura a-nghiţit... e mort definitiv!
Să ştii că zeii mor în tunet sau în fulger,
Şi-acela ce te-nşeală sub masca unui înger.

Ţi-atârnă ceru-n ştreang, te uiţi ca un străin
La doi bătrâni bolnavi cu inimi de pelin.
Deschide bine ochii... şi iată sărăcia - UMBLĂ!
Nu încuviinţa avarii, că patria nu-i umbră!

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (februarie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama Kali

Stelele pier,
Nori acoperă nori,
E întuneric, vibrant, sonor.
În urletul furtunii
Mii de suflete nebune
Abia scăpate din închisoare
Smulg copacii din rădăcini
Măturând totul pe alei.
Marea se zbate tumultoasă
Vârtejind valurile înalte ca munţii
Pentru a atinge înaltul cer.
Strălucitoarea lumină
Se revelează peste tot.
Mii şi mii de umbre
Negre ale Morţii
Împrăştiind plăgi şi dureri,
Dansează nebuneşte,
Vino. Mamă, vino!
Teroarea e al Tău nume
Moartea e respiraţia Ta,

[...] Citeşte tot

poezie de Swami Vivekananda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele a fost pentru noi o arenă naturală, unde luptând la graniţa dintre viaţă şi moarte, am descoperit acea libertate pe care o căutăm fără să ne dăm seama şi de care avem nevoie ca de aer.

citat din Maurice Herzog
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidiţi în dragoste

Vino - însetaţi de curgerea eternă -
Să ne-adăpăm din jgheab de stalagmită
Şi peştera, sorbind, să ne înghită
Pecetluind intrarea în cavernă.

Un rege-ndrăgostit de-o Sulamită,
Din muntele de marmură, o pernă
Cioplind, pentru o dragoste eternă,
Când lumea toata-i numai dinamită.

Afară este viscol şi e ură -
Îmbrăţişati cresc ţurţurii în plete
Timpul s-a-ntors cu faţa la perete
Şi pân' la viitoarea picătură -
Un secol e şi tu îmi dai o gură
Ce ţine şi de moarte şi de sete.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment

Când în palatul lor-cel din văzduh-
Străbunii au să cheme al meu duh,
N-aş vrea ca el, călare pe-o vântoasă,
Ori coborând din munţi cu-o ceaţă dreasă,
Să vadă-aici vreo piatră de mormânt,
Semn al ţărânii-ntoarse în pământ,
Ori vreo pisanie gravată-anume.
Ca epitaf, vreau propriul meu nume;
De n-o putea să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-mi încunune lutul,
Eu altei glorii n-o să-i cer tributul!
Doar numele vreau monument să-mi fie:
Etern prin el, sau mort pentru vecie!

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşteaptă-te, române!

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţă-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

[...] Citeşte tot

cântec, versuri de Andrei Mureşanu din Un răsunet (1842)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un răsunet

Deşteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfători în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi cată-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
”Vieaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Andrei Mureşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-l mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
L-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Fericit condorul
pentru care piscurile munţilor
nu sunt niciodată prea înalte

Condorul
invidiat de toate vieţuitoarele pământului
şi care pe noi, oamenii
ne vede din ce în ce mai mici

Condorul
care nu moare
decât fulgerat de vânător

De vânătorul
care nu poate ajunge la el

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!