moarte şi munţi

Despre starea de zbatere

Ca şi cum un tăiş superior
mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor,
aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat,
lăsându-şi pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deşi nu mai ştie
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos şi în zbatere
Din văgăuna gâtului ţâşneşte
un stol de păsări ciripitoare şi verzi
Mâna îşi înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna îşi înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveşte
deznadăjduita zbatere.
(...)

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 15

Dacă priveşti în jur şi vezi doar răul
Şi sincer crezi că-l vei afla oriunde
Şi-n loc de munte tu vezi numai hăul,
E limpede că-n ochii tăi se-ascunde.
Dacă-n pahar te uiţi cu îngrijorare,
Căci ce observi e cât din el lipseşte,
Iar partea plină neînsemnată-ţi pare
Să ştii că-n minte golul se măreşte.
Dacă-i priveşti pe toţi cu detaşare
Convins că suferinţa-i iminentă
Dacă nu crezi că mâine va fi soare
La tine-n suflet moartea e prezentă.

Această lume este tare tristă
Când omul are firea pesimistă.

poezie de Octavian Cocoş (12 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorial

Ea moare pretudindeni. Oriunde mă duc, ea moare.
Nu există răsărit de soare, piaţă publică, popas pe un munte fermecător
care să nu conţină moartea ei.

Liniştea în care ea murea atunci răsună încă prin
morişca limbii, e o plasă
în care râsul se închide pe sine. Cum ar putea mâna mea
să strângă altă mână, când între ele
se află acea moarte densă, acea intolerabilă distanţă?

Ea plânge pentru lacrimile mele. Murind, îmi spune
că pasărea vine din soare, că peştele intră în soare.
Floarea de stânjenel este sculptată cu mai puţină delicateţe
decât este felul ei de a muri
încrustat în memoria mea. Dar, mai aud de asemenea
alte cuvinte,
cuvinte negre care formează sunetele
tăcerii, numind acel nicăieri
înspre care ea curge fără încetare.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Societatea ( puls - radiografie - tratament)

Se aud sunete ciudate,
O fi inima noastră ce bate?
Se văd semne de umanitate,
Câtă dragoste e în societate?

Multe întrebări fără răspunsuri.
Sunt prea multe neajunsuri!?
Dintre toţi dumnezeii societăţii,
Cine este de fapt creatorul vieţii?

Când bătăile inimii sunt tari,
Oamenii sunt foarte mari...
Când bătăile inimii sunt slabe,
Oamenii merg în patru labe...

Părinţi ce nu-şi cunosc copiii,
Copii ce cresc fără părinţi.
Unde suntem, unde sunt viii?
Doar morţii trăiesc printre sfinţi?

[...] Citeşte tot

poezie de Ovidiu Kerekes (23 ianuarie 2023)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul

Intră în codru, în patria verde.
Mai stă o clipă cu mâna în barbă.
Gândeşte aiurea, la aur, la sânge,
şi-şi face inele de iarbă.

Va trebui să taie de-acum
potecile toate de-a curmezişul.
S-a pierde în munte, s-a pierde,
uitându-şi de mumă şi moarte.

S-a duce tot mai adânc până unde
se-nchid toamna şerpii subt stâncă.
Va să desferece duhul pădurii
şi şipote negre cari cântă.

N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii.
Numai de sus pretutindeni
1-a dovedi cu ţipăt uliul
şi buha cu scurte jelanii.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1931)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, la 33 de ani

Am vârsta christică, sfârşit de secol,
mă soarbe golul vremii înapoi
e viaţa mea cenuşăreasa morţii
ţinută-n dreptul peşterii de voi.

Învăţ să gust din toate, să mă mistui
cu ode-n metru antic mă-nfăşor,
în părul meu a prins să înflorească
un liliac albit de-atâta dor.

Port tragedia pinilor de munte
sub care doarme un convoi de orbi.
tu, daimon rău, mândria mea nebună
în ce prăpăstii de gheţari mă sorbi?

La urma urmei, ce frumoasă-i lupta
chiar dacă-i strâmbă uneori, şi grea,
chiar dacă mori cu dreptul tău în braţe
chiar dacă ei şi-atunci te-or profana.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1982)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice încercare dramatică, oricare experienţă limită, fie în tranşee, în puşcărie, în spital, în pădure sau în pustiu, fie în furtuni pe mare, ori în vârf de munte sau la moartea cuiva, tot ceea ce fisurează sau fracturează iremediabil o existenţă, poate duce direct, brusc şi ameţitor la revelaţie şi îngenunchere.

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii...
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin...
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos...

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe...

poezie de Nina Cassian din volumul "Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei", Editura Albatros, 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pe munte

Ceaţa s-a ridicat de pe mare şi-a încoronat
Tristele, singuraticele promontorii de pe coastă;
Cutreieră un glas, venind din adâncimea vastă
A apei la miezul nopţii, solemn şi vibrant.

Un sunet moare pe fiece-altar de granit, înalt
Şi intens ca tropotul unei oştiri mărşăluind sub fereastră,
Însingurat ca lamentarea unei stafii sub o lună-albastră,
Dezolant ca diapazonul celor înecaţi în mările de cobalt.

Muntele nu mai pare-un lucru fără suflet, impasibil minereu,
Ci mai degrabă forma unei spaime străvechi nevindecată,
În întuneric şi-n furtunile Haosului născută,-n strai cernit,
Printre tunetele unui cer în care nu mai există niciun zeu –

O Prezenţă chircită, enormă, severă şi crispată,
La picioarele căreia apele omnipotente jelesc necontenit.

poezie de George Sterling, 1869 – 1926, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec de deochi

Vine ciuta de la munte
Lingându-şi puii pe frunte.
Ii linge pe pistricei
Şi pe cei frumuşei.
Şi eu pe N. îl ling -
De deochi,
Dintre ochi.
Cât o sta vântu-n gard
Atât să stea deochiu-n cap,
Şi să fugă prin sat
Ca un câne turbat
Cu coada îndoită,
Cu gura căscată
Şi unde-o cădea
Acolo s-o frângea,
Acolo o muri.
Pe N. să-l lase
Curat luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!

folclor românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Fulger

În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihnea şi Baba (dupe o tradiţie)

I

Când lampa se stinge la negrul mormânt
Atinsă de aripi, suflată de vânt;
Când buha se plânge prin triste suspine;
Când răii fac planuri cum au a reţine
În barbare lanţuri popolul gemând;
Când demoni şi spaime pe munţi se adună
De urlă la stele, la nori şi la lună,
Într-una din peşteri, în munte râpos,
Un om oarecare intră curagios.

II

În peşterea Carpaţilor
O oară şi mai bine
Vezi templul pacinaţilor
Ce cade în ruine.

Aci se fac misterele

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut

Au trecut ca norii anii
Vremea i-a mânat spre munţi
Peste tâmple cern castanii
Floarea perilor cărunţi.
Tot mai mult rămâne-n urmă
Şi-nainte mai puţin,
Prin a lumii nouă turmă
Eşti strein, tot mai strein..

Cei porniţi cu tine-odată
Pe-al vieţii drum, s-au dus,
Tu cu zarea-nsingurată
Lâncezeşti dup-un apus.

- Tot nu vezi nimicnicia
Celor după care alergi?
Tot nu crezi în veşnicia
Locului spre care mergi?

- Dacă este după moarte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntec de început

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit,
Cei doi pumni omeneşti lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrşirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Şi strigătul celui căzut!

Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un şoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii
Şi parcă-i un veac de cînd zbor.

Azi, înainte de-un nou şi sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.

Cînd se născuse poetul ochii-i văsuseră munţii înalţi,
Cerul înalt şi frumos.
Veşnic îl cheamă de-atunci şi îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou şi desăvîrşit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După câteva zile de călătorie, dete peste un alt om, în gura căruia curgea apa de la nouă fântâni şi tot striga că moare de sete. Îl întrebă şi pe acesta ca şi pe flămând. Şi dacă căpătă un răspuns care semăna cu al flămândului, îl luă şi pe acesta cu sine, şi plecă mai departe. Se duse, se duse şi iară se mai duse. Iară când fu să treacă nişte munţi, întâlni un alt om, cu două pietre de moară de picioare, care sărea din munte în munte şi când fugea, iepurele pe spinare netezea, şi striga că n-are loc unde să fugă. Ţugulea îl întrebă ca şi pe ceilalţi, iară omul răspunse tot ca ei. Îl luă şi pe acesta şi porni înainte cu Dumnezeu. În calea lor mai întâlni un om cu o mustaţă albă şi cu alta neagră, îmbrăcat cu nouă cojoace şi striga că moare de frig, deşi era pe la nămiezi şi soarele ardea ca în luna lui cuptor. După ce îl întrebă şi el voi să meargă cu dânsul, Ţugulea îl luă şi pe acesta, şi înainte, tot înainte şi înapoi nu se uita. Merse ce mai merse şi, când fu pe la amurgit, întâlni un om care se uita în sus cu un arc în mână.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila nuntă

Munţii mei duhovnici au intrat în ceaţă
Clopote bătrâne bat pe mănăstiri
Când miroase-a iarnă, nunţile îngheaţă
Pentru noi lunatici, imposibili miri
Vin să ţi se-nchine vânturi şi dihanii
Viscolul asupră-mi cade ca un lat
Şi ţi-aş face-o nuntă cu un sat de sănii
Şi cu felinare şi cai înstelaţi

Îmbracă-te-n alb, preafrumoasă mireasă
Aşa se cuvine în drama ce-o joc
Pe urmă plecăm fiecare acasă
Şi munţii vor pune misterul la loc

Pân-o să se-ntâmple tu vei fi căruntă
Mie o să-mi vină cea din urmă zi
Şi va fi şi-aceea tot un fel de nuntă
Şi-mi vei duce grija şi te voi iubi
Ţi-am adus, mireasă, munţii mei cu noapte
Nunţi de animale se petrec în munţi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adierile de toamnă

Peste mica mea livadă
îmbrăcată ca o doamnă,
Brumele încep să cadă,
semn că vine mândra toamnă.

A căzut din pom o poamă,
lângă ea o frunză moare.
Adierile de toamnă
dau grădinilor culoare.

Alte frunze ce-s surori,
nescuturate de vânt,
Cad şi ele peste flori
aşternute la pământ.

Mărunt se scutură un nor
peste frunzele căzute.
Coboară iarna-încetişor
de pe crestele de munte.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit între munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montana, "Pactolul transilvan" şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

De bună seamă, natura a înzestrat cu dărnicie bazinul adâncit îmtre munţii Bihor, Retezat şi Parâng. Bogat prin fertilitatea solului, e bogat şi prin toată averea ascunsă în măruntaie: mine de sare gemă la Turda, cu un randament anual de mai bine de douăzeci de mii de tone; muntele Praid, cu domul lui având o circumferinţă de şapte kilometri şi e alcătuit numai din clorură de sodiu; minele de la Rimetea, care produc plumb, galenă şi mai ales fier, ale cărui zăcăminte au fost exploatate încă din secolul al X-lea; minele de la Hunedoara şi minereurile lor ce sunt transformate în oţel de calitate superioară; mine de huilă, lesne de exploatat pe primele straturi ale acestor văi lacustre, în districtul Haţeg, la Livezeni, la Petroşani, vastă pungă apreciată la un conţinut de două sute cincizeci de milioane de tone; în sfârşit, minele de aur la târgul Abrud, la Câmpeni, regiunea aurarilor, unde mii de mori cu un utilaj foarte simplu spală nisipurile de la Roşia Montană, "Pactolul transilvan", şi exportă anual metal preţios în valoare de două milioane de franci.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi (1892)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!