moarte şi vânătoare

Am devenit foarte păros

Am devenit foarte păros, am păr pe tot corpul.
Mi-i teamă că vor începe să mă vâneze pentru blana mea.

Cămaşa colorată pe care-o port n-are la dragoste lipici,
arată ca fotografia aeriană a unui nod feroviar.

Noaptea, sub pled, trupul meu e treaz şi disponibil,
ca ochii unui om acoperiţi înainte de a fi împuşcat.

Rătăcesc pretutindeni, fără odihnă; prea
înfometat de viaţă voi muri.

Încerc, totuşi, să fiu calm, ca o movilă cu toate oraşele distruse,
neturburat ca un cimitir.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XI

Rânduiri ale morţii, rosturi paşnic ivite –
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjeşti;
năvod şi capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătoreşti;

tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreţi,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-aşteaptă,
şi văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeţi:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...

Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul şi-l drege;
sârg şi băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.

Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană şi rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă, români, sau veţi pieri!

Ne-am adunat la căpătâiul ţării
să o vedem cum moare de frumos,
bolnavă grav de molima trădării
cuţitul scârbei i-a ajuns la os.

Au hărtănit-o ca pe-o căprioară
şi lupi, şi corbi, şi câini fără stăpâni
trag toţi de ea, o rup în colţ de fiară
ţigani, maghiari, arabi, evrei, români.

Aşa-i democraţia, ni se zice,
sub masca ei se jefuieşte tot,
Consiliul Europei ne dă bice,
Suntem paralizaţi de-un vast complot.

A fi român e-o vorbă de ocară,
a-ţi apăra hotarul - e stupid -
prin puşcării trag generali să moară
iar bişniţarii şi-au deschis partid.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (1993)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată

Viaţa mea stătea – o Armă Încărcată –
Prin unghere – asta până-ntr-o Zi
Când a trecut Proprietarul – M-a identificat –
M-a luat cu El şi...

Acum Noi hoinărim prin Pădurile Suverane –
Acum Noi vânăm Căprioara delicată –
Şi de câte ori vorbesc cu El
Munţii-mi răspund de-ndată.

Şi eu zâmbesc, o lumină binevoitoare
Îmbujorează Valea –
Ca şi cum un chip Vezuvian
Îşi incediază desfătarea –

Şi când Noaptea – Ziua Noastră-i de-acum trecut –
Veghez la Capul Domnului Meu care doarme –
Mă simt mai bine decât atunci când împărţim
Perna Moale umplută cu penele Raţei de Mare –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Emily Dickinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Am obosit de-atâta hărţuit gonacii,
la corn deja se cântă o mazurcă,
în sânge cotele de frică urcă
blestemului nu-i mai fac faţă vracii

Focuri de veghe aprind vânătorii
sau poate-s de triumf, de sărbătoare,
incandescente limbi scânteietoare
orbesc pe creste-abrupte căpriorii

Pe ţeavă, la ordin, ploaie de alice,
foc de artificii, pe-al zilei asfinţit,
atins, în hău s-a aruncat cerbul rănit
nevrând la moarte sa un om complice...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acestea zicând, căscă gura de trei ori şi-şi dete sufletul. Se duse şi el ca toată suflarea de pe pământ, de pare că n-a fost de când lumea şi pământul. Îl jeliră ai săi, îl jeliră boierii, îl jeliră şi poporul; în cele de pe urmă trebuiră să-l îngroape. Aleodor, după ce se urcă în scaunul tătâne-său, deşi copilandru, puse ţara la cale ca şi un om matur. Toată lumea era mulţumită de domnirea sa, şi oamenii se făleau că le-a fost dat de sus ca să trăiască în zilele lui. Adesea ieşea Aleodor la vânătoare ca să-şi petreacă ceasurile ce-i prisosea de la trebile împărăţiei. El ţinea minte ce-i spusese tătâne-său şi se silea să-i păzească cuvintele cu sfinţenie. Într-o zi, nu ştiu cum făcu, dus fiind pe gânduri, şi alunecă de călcă pe pământul pocitului de om. N-apucă să facă zece, douăzeci de paşi, şi iată că se pomeni cu dânsul dinaintea lui. Acum nu-i era lui pentru că trecuse pe pământul omului celui slut şi scârbos, ci îi era ciudă cum de să calce vorba tatălui său ce-i spusese cu grai de moarte.

Petre Ispirescu în Aleodor împărat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare

Dumnezeu a ieşit la vânătoare.
Îşi încordează arcul,
Scoate din tolba cu săgeţi o unealtă a morţii
Şi... linişte.
A greşit ţinta!
Sânge?!
E al vecinului de la parter.
Dar el nu era un păcătos!
Nu contează.
Important e că Dumnezeu a tras cu arcul.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara bolnavă

Era ciudat că boala ei nu o putea vomita pe ea însăşi.
Cioara, deşirând lumea ca pe un ghem de lână,
I-a găsit celălalt capăt strâns legat în jurul propriului deget.

A decis să vâneze moartea, dar orice
Intra în capcanele pe care le întindea neobosită
Era întotdeauna propriul trup.
Unde se află acest celălalt care mă ţine sub puterea lui?
Cioara a plonjat, a călătorit, a luptat, s-a căţărat,
Iar la sfârşit, la o lungime de braţ, a întâlnit spaima.

Sub şoc, a închis ochii, refuzând să vadă.

Cu toată forţa, a izbit. A simţit lovitura.

Îngrozită, s-a prăbuşit.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aur strălucind, pe fruntea ta, coroana...

Vin astăzi în genunchi, la tine, sfântă tară,
Dă-mi din puterea ta, de veacuri adunată,
Să pot răbda ruşinea ce-ţi stă acum povară.
Eşti dată la străini, bucată cu bucată,

De pe pământul tău pe care m-am născut,
Ca un vânat gonit... ce-l fugăresc dulăii,
Sunt alungaţi părinţii, când încă n-am crescut.
Din trupu-ţi ciopârţit se-nfruptă azi călăii.

În verdele naturii, păstrată de martiri,
În aur strălucind, pe fruntea ta, coroană,
Cu mintea lor bolnavă, lipsită de sclipiri,
Ne sapă gropi comune la Roşia Montană.

Pluteşte prin văzduh otrava argintie,
Iar moartea stă să cadă pe timpuri care vin.
Din tot ce este azi, nimic n-o să mai fie...
Pustiu, şi morţi, şi lacrimi, şi noi... cu-acelaşi chin.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prohodul războinicului

Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare
Şi-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat,
Crunţi vânători de zimbri urlând i-au înălţat
O schelă uriaşă de prăzi şi de odoare.

Şi trupuri răstignite, şi tigve rânjitoare,
Şi prunci zdrobiţi, şi roabe cu sânul spintecat
Se zbat în gheara morţii pe rugu-nsângerat,
Ce-n vârfu-i poartă leşul înţepenit călare.

În purpura înfiptă pe zalele-aurite
Cuceritorul pare, urdiilor cernite,
Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori,

Şi, ne'mpăcaţi în juru-i, cu suliţele-ntinse
I-arată către zare pletoşii luptători
Cum ard îngenuncheate cetăţile învinse.

poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respiraţii politico-economice

Respiraţii politico-economice...

De la o vreme bărbaţii nu se mai bărbieresc
somnul şi-l împlinesc
între două staţii
de autobus
sau tramvai
micul dejun şi-l iau în pauza de ţigară

nu nu le mai pasă

copiii au spart tabla
la şcoală se fumează
pe la colţuri
în wc şi-n ghereta portarului
fondul clasei a mai
crescut
un părinte
repară tavanul
altul raşchetează parchetul la trezorerie trei bugetari aliniaţi la ghişeele de la parter

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânători de umbre

Vise de dor ce-mi mor
Sub tălpile cuvintelor...
În diezurile scânteilor
Din vorbele tocurilor...

Dansate răvăşitoare
În adumbrale, letale.
Sunete printre rânduri
Varanice în gânduri...

De măruntaie zdrobite
Viselor cu pas căprior,
Fierte şi îngreunate
De plumbul lacrimilor...

De vânătorul interior
Cenuşiu şi necruţător,
Al minţii cu despicător
Cuţit al judecatelor...

[...] Citeşte tot

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea căprioarei

Seceta a ucis orice boare de vânt.
Soarele s-a topit şi a curs pe pământ.
A rămas cerul fierbinte şi gol.
Ciuturile scot din fântână nămol.
Peste păduri tot mai des focuri, focuri
Dansează sălbatice, satanice jocuri.

Mă iau după tata la deal printre târşuri,
Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi.
Pornim amândoi vânătoarea de capre,
Vânătoarea foametei în munţii Carpaţi.

Setea mă năruie. Fierbe pe piatră
Firul de apă prelins din cişmea.
Tâmpla apasă pe umăr. Păşesc ca pe-o altă
Planetă, imensă, străină şi grea.

Aşteptăm într-un loc unde încă mai sună,
Din strunele undelor line, izvoarele.
Când va scăpăta soarele, când va licări luna,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vâna în somn!

dacă aş fi vultur
mi-aş permite să fiu sarcastic,
ghearele mele vor nimeri pe lângă
cel vânat îndeaproape,
cel hăituit de la distanţă
şi dinăuntru,
penele grele, o platoşă
din luxul de a nu-mi pune întrebări,
pentru că oricum
cad de la sine o bună parte,
ţeasta mea de cutezător devine-va pleşuvă
ca o lună falsă,
lipită pe partea cealaltă a ochiului mort.
până dimineaţă, atârnă-ţi aici armele vânătoarei,
prăzile dorm, umblă uşor
prin preajma sentimentului de siguranţă
cu somnifere.

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vânătoare

I. Decorul

Sus, pe dealuri, Toamna pune
Mirişti galbene-n lumină,
Arături ca de cărbune
Şi mohoare de rugină.

Rânduri-rânduri, spre câmpie
Se perindă nori de plumb
Peste larga simetrie
De coline cu porumb.

Iar când soarele străbate,
Luminând peisajul vast
De dreptunghiuri colorate
Într-un limpede contrast,

Saltă-n valuri jucăuşe
Şi foşneşte lung sub soare,
Cu mătasă la pănuşe,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diamantul

Diamantul unei stele
înaltul în cer a brăzdat,
pasăre de lumină ce vrea
din univers să dispară
şi fuge din cuibul uriaş
unde zăcea prizioneră
neştiutoare că are
un lanţ legat de grumaz.

Vânători dintr-o lume străină
ies să vâneze luceferi,
lebede de-argint nepătat
pe oceanul de linişti.

Puieţii de plop descifrează
abecedarul; li-i dascăl
un plop bătrân care-şi mişcă
în linişte braţele moarte.
În muntele îndepărtat
toţi morţii juca-vor acuma

[...] Citeşte tot

poezie de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecare

Ciutelor sufletului li s-a închis
iezerul de cristal şi toţi braconierii
au căpătat permise de vânătoare;

Copacii mor când rădăcinile refuză
să-i mai hrănească

Oamenii aceia care în copilărie
fuseseră hrăniţi cu miasme,
treceau acum din casă în casă
strângând lumina oamenilor

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julieta: Vrei să şi pleci? Departe-i ziua încă!
Privighetoarea fu, nu ciocârlia
Ce-ţi săgeta auzul sperios.
Ea cântă noaptea colea, între rodii...
O, crede-mă, iubitul meu, a fost
Privighetoarea...
Romeo: Ciocârlia fu...
Ea, care-i solul dimineţii, nu Privighetoarea...
Vezi, iubita mea,
Lumina cea pizmaşă ce tiveşte
Şi norii îi desparte-n răsărit.
Şi-a mistuit opaiţele noaptea,
Pe culmile ce fumegă răsare
Voioasa zi... Atârnă de plecare
Viaţa mea. Întârzierea-i moarte!
Julieta: O, nu-i lumina zilei, nu-i, iubite,
E-un meteor ce soarele-l trimite
Ca purtător de torţă-n noaptea-aceasta,
Să-ţi lumineze-n drum spre Mantaua!..
Rămâi dar: nu-i nevoie să pleci încă...

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!