nisip şi vânt

Petice de nori în amurgul vişiniu (fragment)

Petice de nori în amurgul vişiniu – pe lacul de vest este plăcut.
Flori pe mal, lintiţă pe nisip,
Patruzeci de hectare de vălurele molcome,
Nici un om pe malul înverzit – se aude doar clipocitul unei bărci.

Spre sud-vest, de partea cealaltă-a lunii, plutesc zdrenţe de nori.
Se lasă răcoare la marginea lizierei,
Parfumul florilor de lotus devine aproape vizibil;
Ascultând vântul care susură pe faţa apei, faţa vinului devine gravă.

poezie clasică de Ouyang Xiu din Culegând mure, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plajă

Platanii suri şi cedrii-n mare
seminţiile şi-adapă.
În larguri vinetele brazde
se-ntind subt pluguri mari de apă.

Văzduh şi port, pescari şi vameşi
au aţipit în spaţial cald.
Vântul alb c-un ochi se caută
de-aici pe ţărmul celălalt.

Ins pierdut în ceasul rar
mă uit prin spinii de la uşă,
oameni goi zac în nisip
tăcuţi, ca-n propria lor cenuşă.

În joc cu piatra câte-un val
şi-arată solzii de pe pântec.
Între slavă şi veninuri
mă-ncearcă boală ca un cântec.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm

O pasăre vine la cel mai îndepărtat şi solitar ţărm.
Bea puţină apă –
care devine tulbure, amestecată cu nisip –
apoi îşi reia zborul,
repetă o scenă la fel de veche ca lumea,
scenă care n-a încetat niciodată să aibă loc.
Dacă nu s-ar mai întâmpla, chiar pentru o singură zi,
n-ar mai fi posibil să existe muzica şi nici stelele, nici mierea
şi nici Renoir, nici copii care joacă zaruri
şi nici norii, nici părul tău fluturând în vânt
şi nici măcar ochii tăi care alungă umbrele
în fiecare dimineaţă când te trezeşti.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie

[...] Citeşte tot

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...
Toamna-mi poartă în suflet roiuri de frunzare.
Dansul trist al toamnei îl dansăm acum,
Tragică beţie, moale legănare...

Sângeră vioara neagră-ntre oglinzi.
Gândurile-s moarte. Vrerile-s supuse.
Fără nicio şoaptă. Numai să-mi întinzi
Braţele de aer ale clipei duse.

Ochii mei au cearcăn. Ochii tăi îs puri.
Câtă deznadejde paşii noştri mână!
Ca un vânt ce smulge frunza din păduri,
Ca un vânt ce-nvârte uşa din ţâţână...

Mâine dimineaţă o să fim străini,
Vei privi tăcută mâine dimineaţă
Cum prin descărnate tufe, în grădini,
Se rotesc fuioare veştede de ceaţă...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret în timp

Am semănat cu pădurea, cu moara de vânt, cu tăcutele,
negrele, necunoscutele cruci de la margini de drumuri,
cu umbrele cailor noaptea pe-nalte coline moldave
am semănat - şi cu chipul ciudaţilor zei
îngropaţi în nisip lângă mare. Cât e de-atunci?
Trebuie sa fi trecut multe ploi, multe viscole, trebuie
sa fi pierit multe ziduri şi oşti, să fi căzut multe lanţuri,
să fi ars, să se fi risipit, să se fi dus dracului multe imperii
ca să-ncep a semăna în sfârşit cu mine.

poezie clasică de A.E. Baconsky din Cadavre în vid (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anthropos ergon

Frumos şi pur, aşa ca la-nceput,
Mă aflu pe un ţărm necunoscut,
Un ţărm rotit din zare până-n zare
Cu vânt amar, cu scoici, şi-n depărtare
Cu argintate, tulburi estuare.
Mi-s zilele şi casa de nisip;
Nici nu mai ştiu: sunt chip, sunt arhetip?
Când trupul meu se-apleacă peste unde,
Cel din adânc tresare şi se-ascunde —
Şi totuşi, fără caznă, mă regăsesc oriunde.
Căci între împrejuru-mi şi suflet nu-i nimic:
Nu pot şi nu încerc să le despic
Cerul de cer şi soarele de soare,
Marea de mări, uitarea de uitare...

poezie de Eugen Dorcescu din Arhitectura visului (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţă

Vânt, dumbrăvi, şi optsprezece ani...
Strada cu salcâmi sau cu castani,
primăvară-n balta renăscută,
zile ce-amintirea le sărută...

Fată cu mijloc de violină,
unde-i cartea noastră de latină,
mâzgălită, printre ablative,
cu distihuri şchioape şi naive?
Adunai în ochii viorii
netraduse cărţi de poezii,
şi în mersul lin, de căprioară,
caligrafiai o rimă rară...

Dunărea-şi plimba în funduri stele,
noi le număram, plutind cu ele,
ameţea, de-atâţia nuferi, luna
şi-nvăţasem vorba: totdeauna.
Se-arcuiau din sălcii catedrale,
luntrea noastră se pierdea, agale,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihu Dragomir din Războiul (1954)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino în braţele visului meu

Vino în braţele visului meu
Să ne îmbrăţişăm o veşnicie,
Să fii un fluturaş ce zboară lin
Peste nisipul fără de câmpie,
Fără apă, fără pic de vin,
Cu ochii zugrăvind cerul senin.

Vino în braţele mele vis adevărat,
Noaptea strălucească-n stele,
Din dragoste izvor să ciugulim,
Zvâcniri de dor peste vâlcele,
Sentimente dulci noi să trăim
Din viaţa sfântă ce o moştenim.

Vino în braţele mele, vis, realitate,
Să gândim doar limpezirea-n doi,
Să fim în suflete inele de altoi,
Să păşim prin vânturi şi prin ploi,
Sub umbrela frumoaselor cuvinte,
Să fim poezia din iubiri, fierbinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra vieţii

Fiecare zi e importantă,
Mulţumesc pentru tot!
În fiecare firicel de nisip
adun sentimentele bune.

Viaţa mă învaţă zi de zi,
A iubi, a ierta, a înţelege,
a avea răbdare, a zâmbi,
a uita chiar, a te bucura!

Clepsidra vieţii mai are...
Zile şi luni, şi ani mulţi.
Învăţ zi de zi şi înţeleg,
A ierta nu e tot, e puţin!

Uneori chiar trebuie...
Să renaşti din cenuşă.
Să mulţumeşti deopotrivă
Celor ce mă iubesc şi celorlalţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Tănase din Culorile Speranţei sunt Iubirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dobrogea mea

Să mergem cu piciorul gol pe piatră
Şi pe nisipul fin la ţărmul nostru,
La marginea pământului de vatră
Aici stau eu ferit de dorul vostru.

Unde străbunii au stat jos pe hotar
Şi s-au făcut pământ umblat de noi,
S-au ridicat şi mari cupole şi bazar
Iar azi ne este casă pentru amândoi.

Prietenă îmi eşti cu farmecul tău pur
Nu doar tărâm cu multe ape şi cu vânt,
Lângă albastre zări, gonit de traiul dur
Şi Eminescu te-ar fi dorit mormânt.

poezie de Cristian Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul care-mi este scris

Sfârşitul e-o pecete rece
Pe-un os de viaţă desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.

Şi vântul îşi petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.

Sfârşitul petrece sfârşitul,
Nu te gândi că-s liniştit,
În nesfârşite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.

Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veşnicie
Sfârşitul care-mi este scris.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unor mori de vânt

O, straşini cu-aripi negre pe discul alb al lumii,
Care-şi aduc aminte, aşa bătrâne sunt,
De Don Quijote-n luptă cu morile de vânt
Zărite pe-nnoptate pe drumul Pampelunii!

Sub şiţa învechită îşi întocmesc lăstunii
În primăvară cuiburi de paie şi pământ,
Şi fiecare toamnă vă sapă un mormânt în stâncă,
Pe ţărână, sau prin nisipul dunii.

Deşi vă paşte moartea cumplită an de an,
Tot mai păstraţi trufie de nobil castilian;
Subţire, braţul vostru înalţă parcă-o spadă...

Şi cum staţi nemişcate — pricep: pândiţi grămadă
Să vie-n licărire de zale ce răsun'
Hidalgo de la Mancha şi visul lui nebun.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori sunt de ajuns vântul şi soarele ca absenţele să mă doară. Şi trebuie să înving în mine această tristeţe pentru a iubi din nou. Dar, poate, şi melancolia nu e decât tot o formă a dragostei, mai complicată acum, însă şi mai lucidă. Ştiind că ea nu pune condiţii. Recunoaşte că există. Atâta tot. Căci Ithaca nu-i o legendă, ci prima condiţie pe care viaţa i-o pune fiecăruia pentru a se distinge de nisipul pe care-l spulberă vântul. Datorită ei, am aflat că înţelepciunea nu e, poate, decât o iubire care-şi cunoaşte atât de bine motivele încât nu se mai teme să lase tristeţea pe aceeaşi balanţă cu lumina amiezii. Amândouă ard şi purifică.

Octavian Paler în Scrisori imaginare
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă antică

Pe mal de râu scăldat în soare,
Visez o horă de naiade
Fermecătoare, zâmbitoare,
Cu frunze verzi în cingătoare!
Şi ochi de basme şi balade!
Prin pânza verzilor răchite,
Pândind la şolduri şi la sâni,
Văd ochi de fauni, ochi păgâni
Şi mâini şi guri nestăpânite!
Dar faunii din umbră sar
Şi joc fantastic se încinge...
Şi ierburile lungi tresar
Când o naiadă se descinge
Şi sare-n apa de cleştar...
Şi vântul bate-n apa clară.
Nisipul pare lac de aur.
E primăvară, primăvară,
Natura face să tresară,
Sub voluptatea ei de taur,
Nisipul roşu, lac de aur.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansatoarea

Ieşită din apă,
tânăra femeie dansa
sub clarul de lună
după un ritual şi o muzică
ştiute numai de ea

Argintul stropilor
îi făcea corpul strălucitor

Nisipul, iarba, copacii
şi chiar valurile mării
cântau odată cu ea

Numai vântul o acoperea cu frunze
ca nişte solzi scânteietori

Înainte de ivirea zorilor,
o sirenă se îndepărta de ţărm...

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană. Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost... Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

rutter

Un rutter era o carte cu însemnările amănunţite ale unui pilot, care mai fusese înainte pe acel drum. Păstra înscris drumul dintre porturi, capuri, istmuri şi canale. Avea notate locurile măsurătorilor, adâncimea şi culoarea apei, înfăţişarea fundului mării. Descria cum s-a ajuns acolo şi cum s-a întors: câte zile cu un anume curs, felul vântului, când şi de unde bătea, la ce fel de curenţi să te aştepţi şi de unde; sezonul cu furtuni şi cel cu vânt prielnic; unde să carenezi nava şi unde să faci plinul de apă; unde întâlneşti prieteni şi unde duşmani; bancuri de nisip, recifuri, maree, refugii; la un loc, tot ce era necesar pentru o călătorie fără primejdii.

definiţie clasică de James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimă

Îţi mai aduci aminte, doamnă?
Era târziu şi era toamnă,
Şi frunzele se-nfioreau,
Şi tremurau în vântul serii
Ca nişte fluturi chinuiţi,
Ca nişte fluturi rătăciţi
Din ţările durerii.

Ţi-aduci aminte iar de seara
Şi-amurgu-acela violet,
Când toamna şi-acorda încet,
Pe frunza galbenă — chitara?
Pe lac, ce-n lună s-argintase,
Încet o lebădă trecea,
Şi pata-i albă se pierdea
În seara care se lăsase...

Şi-atunci, doar inimă şi vise,
Ne-am dus ca lebăda şi noi,
Călcând nisipul plin de foi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul

Anotimpurile diferă-ntre ele
După ecou.
Strigă la mine!
Dacă ţi-o răspunde colţul ierbii,
Înseamnă că e primăvară;
Dacă ţi-o răspunde nisipul fierbinte,
Înseamnă că e vară;
Dacă ţi-o răspunde frunza-n vânt,
Înseamnă că e toamnă;
Dacă ţi-o răspunde albul,
Înseamnă că e iarnă...
Eu nu ţi-oi răspunde,
C-oi vrea să mai strigi.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (19 septembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!