Citate despre nisip și vânt, pagina 4
- timp
- Ce este timpul? Scurgerea tăcută a unor fire de nisip... Ocolul pe care-l face Luna în jurul Pământului și ocolul Pământului în jurul Soarelui... Primul rid al omului matur și primul strigăt al noului născut. Un velier care dispare în larg. Într-un vechi cimitir de țară, sub un chiparos întunecat, un nume necunoscut, săpat pe un mormânt, un nume pe jumătate șters de vânt și de ploaie. Natura care moare în fiecare iarnă și renaște în fiecare primăvară. Vaporul care intră în port, după o lungă călătorie, soldatul care se întoarce din război.
definiție clasică de Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă în octombrie
Iubește-mă-n octombrie
cu fiecare strop de noapte
ce coboară peste zi,
cu fiecare frunză ruginită
ce-și doarme fericirea de o clipă...
Iubește-mă în amintirea
pășilor tăcuți
ascunși în scorburi de uitare...
Iubește-mă ca la-nceput de lume...
în timpul îmbrăcat în veșnicii,
în zborul păsării născută dintr-un nume
ce-și strigă lacrima printre făclii...
Iubește-mă în șoaptă de durere
Și iartă-mi rătăcirea în cuvânt,
m-ascunde-n timpul care piere
-fir de nisip gustat de vânt -
Iubește-mă, iubește-mă și-atât!
poezie de Mariana Rogoz Stratulat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voiam să rămân în septembrie
Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie și palidă,
voiam să mă-ncarc de cenușa
cocorilor mei nestatornici
și vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;
voiam să-mi aprind într-o noapte
țigara mai albă ca luna,
și-n jurul meu nimeni, doar marea
cu forța-i ascunsa și gravă;
voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt și să lunec
odată cu vara în toamnă...
Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintiri
Sunt singur și trist în această viață
Iar vântul nebun mă lovește în față,
Ochii tăi negri-un nesfârșit deșert
Îmi biciuie trupul slăbit și inert.
Mi-e dor de nisip, de plaja cu soare,
De dragostea ta cea mult iertătoare,
De anii trecuți, de privirea ștrengară,
De tot ce a fost și acum e povară.
Mi-e dor de trecut, dar ce mai contează
Că inima-n mine încă vibrează,
Când fără de voie, cuvânt despre tine,
Aud și suspin. Tu crezi că mi-e bine?
poezie de Alex Dospian (iulie 2014)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ce-ar fi?!
Se despletește marea când se întoarce-n valuri
Se risipește valul adus de vânt spre țărm
Și noaptea își întinde întunecate voaluri
Peste oglinda apei,... iar pescărușii dorm...
E-atât nisip pe plajă... și-un gând hoinar aleargă
Mi-l pune în clepsidră.. și-n ochi sclipiri de stele,
Cu zâmbetul pe buze:... ce-ar fi,... o noapte întreagă,
Cu tine mână-n mână, să construiesc castele?!
Mi-ai spus c-ai să mă cauți ca pe-un trofeu de mare
Acesta este testul... și am să-ți dau indicii:
Eu sunt Fata Morgana, iluzie sub soare,
Mă joc de-a,, Baba oarba''.... cu foc de artificii...
poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gânduri
Nu mi-am dorit delicatețea florilor de mai,
Nu mi-am dorit argint desprins din catifeaua înstelată
Nu mi-am dorit nici roua dimineții preacurată
Ci mi-am dorit să simt că trăiesc măcar o dată.
Am vrut să confecționez vise dintr-o mare bucată de NIMIC,
Să făuresc gânduri din stele,
Să fac din lemn o porțiune de nisip
Și să permit vântului să-mi pătrundă în piele.
Am așteptat atât de mult măcar o clipă de beție.
O clipă-n care să văd culoarea vieții
Dar am realizat că viața n-are o culoare anume.
Tu poți găsi în mare, cheia fericirii,
O poți găsi în nisip,
O poți găsi în pământ,
Îți poți crea propria nuanță făcând abstracție de celelalte culori.
Abia atunci vei fi capabil să culegi aur din Soare,
Să te joci cu vântul,
Să redirecționezi gândul.
poezie de Alessandra Spătariu (4 mai 2016)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crabii și setea
au fost cândva
spațiul rotund
al spumei dintre valuri
un roșu sângerând
în unduiri de vânt
din adânc
eterizate trecuturi
în vaietul mării
scântei ce încrustează
pe țărm
setea nisipului
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeii
Femeie! Trebuia să știu, din viață,
Că te iubește cinʼ te vede-n față;
Tot viața să mă-nvețe trebuia
Că-i vorbă-n vânt făgăduiala ta;
În fața farmecelor tale pus,
Știu însă doar că te iubesc nespus.
Memorie, ești binecuvântată
Când cu Nădejdea te arăți de-odată,
Dar blestemată ești de-ndrăgostiți
Când de Nădejdea lor sunt părăsiți.
Femeie, frumusețe-nșelătoare,
Ce grabnic tinerii îți dau crezare!
Ce tare bate inima lor, când
Văd prima oară ochii tăi arzând
-Albaștri, negri sau ca de alună,
Din care lunecă vreo rază bună!
Ce repede se-ncred ei în cuvântul
Dat lor, și îți ascultă jurământul,
Nădăjduind că veșnic ți-l vei ține,
Când tu te schimbi chiar într-o zi, vezi bine!
[...] Citește tot
poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Irosiri
Scrisoare de dor rătăcită-n pustiu,
Furtuni de nisip iau aduceri aminte,
Avea mângâiere de fluture viu
Și lacrima serii în tandre cuvinte.
Am pus inocența din vise stinghere
Crezând în iubire ca în Dumnezeu,
Altare de jertfă în patru unghere,
Pe tine din umbră, sculptatu-te-am zeu.
Și-n fiece seară cu mirul durerii,
Scriam nostalgia pe pânze de vânt,
Cerșindu-i speranțe mereu primăverii
Și-n taină, în suflet, credeam în cuvânt.
Azi toate-s iluzii, închise pe veci,
Pe vrana iubirii, pecetea uitării,
Trimis-am scrisoarea pe alte poteci
Și-n mine-s izvoare cu seva iertării.
poezie de Angelina Nădejde (19 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Iubește
Iubește clipa trecătoare,
Eternul răsărit de zi,
Apusul sângeriu de soare,
Vântul hoinar de miazăzi!
Iubește macii din câmpie,
Clepsidra veche cu nisip,
Visul pierdut în veșnicie,
Iubirea ce nu are chip!
Iubește țărmul, depărtarea,
Adâncul mării necuprins,
Inima tristă și uitarea,
Scrumul iubirii ce s-a stins.
Iubește fiecare clipă,
Ochii în lacrimi ce au plâns,
Eternul fâlfâit de-aripă,
Durerile ce-n trup le-ai strâns!
poezie de Olga Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce sunt...
Nu aflasem că de-atunci cuprinsă fost-am de lăuntrice mistere,
În petale de noapte m-ascundeam, ca zorile să-mi dea ce le pot cere;
Într-o scoică de mare, târziu, acum să cad în visare, să fiu
Când mă udau valuri dulci-amare, strângeam în pumni nisipul fin
Secrete din adâncuri necuvântătoare și-au vărsat focul de venin.
O chemare, deși târziu primisem, scrisă pe o pană a unui vânt,
Deși fugeam de ea, o găzduisem
și doar așa am aflat ce sunt
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nașterea lui Venus
A mamei sale-n prunduri, încă sloind a fum,
Iată că-n prag de vânturi, carnea amar vărsată
De mare-n plină-amiază se liberează toată
Din spuma de mademuri a chinului acum.
Surâsul i se naște, atras cu brațe goale
Din sfâșiatul umăr deplâns de aurori,
De Thetis cea umidă-ncărcată de comori,
Iar pletele îi taie un lung fior pe șale.
Prundișul proaspăt, umed sub mersul ei ca zborul,
Se surpă, sapă murmur de sete, iar ușorul
Nisip a supt sărutul din saltu-i de copil;
Dar sub priviri o mie, ori vagi ori foarte rele,
Se-ncarcă de primejdii în ochiul ei mobil
Apa râzând, și dansul de valuri infidele.
sonet de Paul Valery din Album de versuri vechi (1920)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu face minuni
Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din liniște stârnește vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ți dă sănătate.
Din tristețe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
și viață lumii a dat.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Noiembrie
Noiembrie tu m-ai învățat
Să las ploile să mă spele
Și umbra verii ce-a fost
Și anii tinereților mele
Să las vântul să răscolească
Noianul de gânduri și vise
Suspine încastrate în suflet
Și rânduri ce nu au fost scrise...
S-adorm încătușată de brațe
Ce mistuie trupu-n visare
Pe dinafară și pe dinăuntru
Nisipuri mereu mișcătoare...
Să înțeleg că ne scriem povestea
Cu fiece gând și privire
Fire dezlegate încet
Din inimi sau din amintire
poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit deschis
Sfârșitul petrece sfârșitul,
Inima își pune inima sub cap,
Doarme profund în clipele grele,
În ea nici visele nu-ncap.
Sfârșitul e-o pecete rece
Pe-un os de viață desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.
Și vântul își petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.
Sfârșitul petrece sfârșitul,
Nu te gândi că-s liniștit,
În nesfârșite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o bună zi s-a gândit el să se urce și în cer cu oglinda, ca să râdă de îngeri și de Dumnezeu. Dar cu cât se urca mai sus în văzduh, cu atât oglinda tremura și se strâmba și de-abia mai putea s-o ție; s-a urcat tot mai sus și mai sus și oglinda s-a strâmbat așa de tare și a tremurat așa de cumplit, încât i-a alunecat din mâini, a căzut pe pământ și s-a spart în mii și milioane de bucăți. Dar acum oglinda a pricinuit nenorociri și mai mari, fiindcă unele bucăți erau cât un fir de nisip și au zburat duse de vânt peste tot pământul și au intrat în ochii multor oameni și cei cărora le intrau în ochi cioburile acestea vedeau toate lucrurile schimonosite, sau nu mai gândeau acum decât sucit și întortocheat, pentru că aceste cioburi păstraseră toate puterile rele pe care le avusese oglinda întreagă.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vânt de dor
Azi m-a purtat pe aripi de iubire
Înspre nisipul mării.
Cu mers mărunt, cu chipul trist
Cu capul aplecat, privind în gol...
O scoică am găsit.
Adusă pe nisip de-un val învolburat
N'ăuntrul ei era o perlă
Diversă de toate cele!
Un roșu aprins... culoarea iubirii.
Mi-ascund nerăbdarea sub voalul candorii.
Dar sunt fericit că te-am găsit,
Comoară nestemată a fericirii!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansând
nimic nu rezistă
acestui val visător
ce mistuie marea
în dansuri de foc
și o despică
spre noi începuturi
ca un câine pribeag
rămâne nisipul
mângâiat de vânt
suflet rătăcind
în bezna umilă
a singurătății
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mitologii subiective
Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpățânare și tristețe, în vreme ce Don Quijote, fericit și eroic, pornește, scoțând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca și iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.
.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniștit și fără contradicții. Și, probabil, ar trebui să mă mulțumesc că în deșert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puțin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...
Trebuie să mă reîntorc la Œdipe și la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipsește de câte ori mă încurc în propriile mele declarații despre fericire.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fărâme de amintiri
Adun din firele de nisip
urma pașilor de timp
și lacrimile mării.
zorile-mi deschid visul
spre cântecul de chitară
unde ziua mă vrăjește
cu razele soarelui și murmurul vântului
în gând îmi înflorește primăvara
între noi doi e doar melodia
care ne leagă,
plutește pe portativul vieții
pe note dulci-amare
rătăcim prin lume
prin anotimpuri fugare
păsări albastre ne însoțesc călătoria
vreau să devin iertarea
la capătul de hotar
unde steaua ta va răsări
din fărâme de amintiri.
poezie de Maria Ciobotariu (4 aprilie 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre nisip și vânt, adresa este: