noapte şi vânătoare

Steaua muntelui sacru

(dedicată C. W. Ş.)

A fost în ţara nopţilor albastre,
O stea a răscolit cărări de mit...
Printre atâta ură şi dezastre,
O floare s-a aprins în andezit!

Un prinţ trecea cătând spre culmi muntoase,
Păduri creşteau sub streşine de nori.
Alaiul vânătorii tumultuoase
Opritu-s-a-n poiana cu ninsori.

- Aci va fi regatu'-n veşnicie,
Aci veţi poposi pe culmi de-argint...
Îmi amintiţi de vraja din pruncie,
E-un cântec regăsit prin labirint.

Şi voia-i s-a făcut pe dată lege,
Când focul din străbuni s-a reaprins.
- Acum planta-vom pomi şi vom culege

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spulberatic

Într-o zi cu soare
Două dimineţi
Au plecat în lume
La trăit de vieţi
Nouă a câte şapte
Iubite în trei
Timpul nu te schimbă
De-nţelegi ce vrei

Într-o zi cu lună
Şi dimineţi două
Am plecat prin lume
La cules de rouă
Mâna se întinde
Peste luciul ierbii
Prinde apa nopţii
Ce-o vânează cerbii
Se-nfiripă teama
De-a nu fi trişat
Pe-un zbor de secundă

[...] Citeşte tot

poezie de Silvia Miler
Adăugat de Raluca Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge cidru-n cană (un altfel de colind)

Se apleacă merii pe altarul verii ăstui veac
Şi lipsit de poame se îneacă-n foame cel sărac,
S-a surpat Pământul şi-a fugit cuvântul din ceaslov,
Iar din cidrul rece se îmbată zece îngeri mov.

Au uitat colinda şi-acum fură ghinda ce-a căzut,
Pe la porţi o-nchină, stearpă de lumină şi de lut
Şi pe prag de casă, fulgi amari îşi lasă la dospit,
Gazda să-i frământe într-un vis pe frunte răstignit.

Au aprins strămoşii foc din lacrimi roşii pe la geam
Şi ne fac de-ocară c-am uitat de ţară şi de neam,
C-am uitat de luptă şi ni-i pita ruptă la hotar,
Că ne vindem sarea, Dunărea şi marea, pe-un biştar.

Se apleacă merii când s-au dus boierii la vânat,
Zece îngeri muşcă gloanţele din puşcă şi se zbat,
Unul câte unul, prind în pumni Crăciunul ca-n năvod,
-Unde eşti, române, în ce colţ rămâne-al tău norod?

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Borzea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe frontul de est

Furia sinistră a maselor de oameni
Este-asemeni orgiei sălbatice a furtunii de iarnă,
Valul vânăt al bătăliei,
Stele fără frunze.

Cu sprâncene sparte şi cu braţe de-argint
Noaptea salută soldaţii muribunzi.
La umbra carbonizatului copac al toamnei
Suspină suflete măcelărite.

Un deşert ghimpos înconjoară oraşul.
Luna vânează femei speriate
Pe scări însângerate.
Lupi fioroşi a pătrund prin uşa spartă.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Marr şi alţi marinari

De vreme ce-n cartul nopţii mele sunteţi prezenţi,
De ce oare nu vorbiţi cu mine-acum, băieţi,
Colegul vostru de echipaj de altădată?
Odinioară, pe-nviforata mare-ntunecată

Vocile voastre răsunau nespus de clar
Spărgând în cioburi cântecele a sute de furtuni;
Voi încă navigaţi, în gând; ridicând vela pe catarg,
Furtună-i viaţa, bate vântul – tu, inimă, răsuni.

Acceptând lucrurile ca fiind un dat al sorţii,
Ca-n joaca lor nişte copii, aţi împânzit o lume;
Iubind viaţa, dar neîngenunchind în faţa morţii,
V-aţi pus-o-n mâinile talazurilor mari, în spume –

Navigatori – albatroşi pe toate cele şapte mări,*
Iar pe uscat ciocârlii cu tril melodios –
Voi nu treceţi niciodată dincolo de ale amintirii zări,
Nu sunteţi pierduţi, uitate tulpini lipsite de folos,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Herman Melville, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farul Minot's Ledge

Ca o haită de lupi spectrali, norii suri
Gonesc hăituiţi înaintea furtunii;
Sub cerul gol şi-ameninţător, în urletele nopţii,
Se înalţă farul cu ochi roşii ca tăciunii.

Cu degete-alunecoase, valurile se-agaţă
De turnul masiv, urcând şi căzând; latră
Fel de fel de blesteme, se reped cu furie
Năucă spre zidul puternic de piatră.

Sus în turnul singuratic se află el,
Paznicul şi păstrătorul luminii:
Tăcut şi înfiorat, aude cum moartea-n
Bezna lumii-şi asmute,-njurând, câinii.

Viforul de spumă albă bate-n tăblii
Ca o fantomă jilavă, care-n rafalele de vânt,
Vânată de vrăjmaşi, caută-un ungher
În care să se ascundă cât mai curând.

[...] Citeşte tot

poezie de Fitz James O'Brien, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orionide pentru tine

Coboară orionidele, iubire
Să se ascundă in buclele tale
Să nu mai fie vânate de hăuri negre...
În fiecare seară le-am cântat de ele
Cât de nărăvaşe sunt
Neîntrecute de nici un vânt.
Şi când am să te sărut
Se vor răsfira într-o străvezie
Sferă de strălucire
Să vadă universul... fiinţele
cereşti...
Cât de iubită eşti...
Şi când nu voi mai fi
Stelelor să mă povesteşti
Şi poate-mi vor da trup de stea
Să cobor noaptea
Să te ador si încălzesc... iubita mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpuri de indiferenţă

Îţi sorb tăcerea
şi gustul cutremurător al desfrânării ideilor de ieri
ce nu pot năvăli peste ziua de azi,
când noaptea strănută turbată
şi-ţi pretinde zburdălnicii,
udând vestejitele anotimpuri
de indiferenţă.
Îneci suferinţele de odinioară,
când priveam pe-ascuns
valurile interminabile ale asfinţitului pedant,
suprapunând gândurile răbdătoare,
din celofan nedesfăcut
cu sigilii de carton codificate,
să vâneze greşelile
viitorului negeluit,
vânturat într-o îmbrăţişare surdă.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face seară pe nota de plată

Ziua se înghesuie să intre pe uşa din faţă,
e dimineaţă devreme şi nu se cade să aştepte,
soarele îi face cu mâna să se grăbească,
lumea e şi ea pornită pe drum.

De undeva noaptea priveşte cu îngăduinţă
şi lasă să treacă amiaza,
împinge seara de pe scaun să se ridice
nu se vede întunericul.

Ca o umbrelă deschisă prima oară
vântul vrea să spună o mică poveste
şi se înteţeşte nervos pentru neascultare,
praful se teme pentru deranj.

Lansez un zmeu şi o ia la sănătoasa,
îmi pare rău pentru tot răul
care se opune întotdeauna binelui.

Cerşesc o imagine cu o bucurie hazoasă,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare din pat

Umbre şi luminiţe din bucătărie şi din salon se strecoară
Prin draperii, jaluzele şi vergelele de la fereşti,
Iar deasupra capului, traversând noaptea de vară,
Luminează milioane de aştri cereşti.

Nu sunt în niciun pom vreodată atâtea frunze, mii,
Nici oameni în biserică sau la vreun festival
Câte stele sclipesc pe-acoperişul lumii,
Făcându-mi cu ochiul în întuneric, amical.

Câinele Mare, Vânătorul cu centură* şi priviri şirete,
Carul Mare, Steaua marinarului* şi, roşie, planeta Marte
Sclipesc pe crugul cerului, iar vadra de lângă perete-i
Plină jumătate cu apă şi cu stele cealaltă jumătate,

Stele care mă urmăresc atent cu curios şi teafăr temei,
Ele văd cum mă strecor şi cum adorm în pat,
Nici în somn gloria lor sclipitoare nu părăseşte ochii mei –
Ceru-şi roteşte până-n zori aştrii în capu-mi fermecat.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Robert Louis Stevenson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temperament romantic

ploaia scutură norii şi nostalgia
e toamnă afară e toamnă în suflet
însa iubirea descătuşează magia
plouă cu spendori de mare răsunet.

am împlinit în viaţă scop după scop
m-am sincronizat cu soarele cu luna
inima mea cântă se-aude-n stetoscop
gânduri o urmează azi şi întotdeauna.

vânez bucurii din lumea întreagă
noaptea cu stelele mă umple de vrajă
lumina fericirii cât îmi e de dragă
e păzită de îngerii care stau de strajă.

Dumnezeu mi-e alături poate să înţeleagă
temperament romantic întins ca o plajă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păpuşa lui Tataia

Cerul îşi trage pe cap gluga de nori
cusută cu fir de noapte
luna îşi mută ochii pe partea întunecată
din sirena ambulanţei urlă moartea

l-au luat pe Tataia
nu o să-l mai văd
păpuşa lui îi plânge urma pe bancă

îmi amintesc cum umblam
cuvânt lângă cuvânt
prin mine
urmărind parcă un film trist
mă aşez lângă ea
între noi golul lui Tataia
locul lui în junglă
unde patru ani şi a vânat leul

la fel ca el
filosof şi alcoolic

[...] Citeşte tot

poezie de Relu Cazacu (21 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce spune bunicul şoarece

Luna-i regina sfântă-a huhurezilor.
Ea ţine închis păsăretul cel holbat
Într-un borcan până amurgul serii;
Apoi, îi dă drumul la vânat.

Buhele se reped spre noi
C-un fâşâit care-ţi dă fiori
Şi fără milă-nhaţă fetiţele naive
Şi şoriceii neascultători.

Aşa că prindeţi-vă de raza lunii,
Rugaţi-vă şi-i cereţi îndurare:
Lasaţi-i ofrandă brânză verde
Printre copaci cu frunze rare.

Nu chiţăiţi noaptea deloc, copii,
Şi nu mai roadeţi uşa la afumătoare:
Astfel regina bufniţelor ne va iubi
Şi nu va mai trimite-acele zburătoare.

poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Julieta: Vrei să şi pleci? Departe-i ziua încă!
Privighetoarea fu, nu ciocârlia
Ce-ţi săgeta auzul sperios.
Ea cântă noaptea colea, între rodii...
O, crede-mă, iubitul meu, a fost
Privighetoarea...
Romeo: Ciocârlia fu...
Ea, care-i solul dimineţii, nu Privighetoarea...
Vezi, iubita mea,
Lumina cea pizmaşă ce tiveşte
Şi norii îi desparte-n răsărit.
Şi-a mistuit opaiţele noaptea,
Pe culmile ce fumegă răsare
Voioasa zi... Atârnă de plecare
Viaţa mea. Întârzierea-i moarte!
Julieta: O, nu-i lumina zilei, nu-i, iubite,
E-un meteor ce soarele-l trimite
Ca purtător de torţă-n noaptea-aceasta,
Să-ţi lumineze-n drum spre Mantaua!..
Rămâi dar: nu-i nevoie să pleci încă...

[...] Citeşte tot

replici celebre din piesa de teatru Romeo şi Julieta, scenariu de William Shakespeare (1597), traducere de Şt.O. Iosif
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi

[...] Citeşte tot

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic în lumea noastră

nimic în lumea noastră nu este-ntâmplător:
necazul sau norocul, nici viaţa şi nici moartea,
ascultă-mă iubito şi vino să-ţi iei partea
cu surugiii serii în văzul tuturor

pe muntele de sare un curier precar te-a
chemat să vinzi podoabe când virgulele dor
cu degete albastre de alaun şi clor
şi obosiţi de drum apoi să-nchidem cartea

un murg cu şa de aur, un călăreţ turbat
tăia bucăţi de lună cu-n şoim de vânătoare
o umbră adăpost, eterică, dispare
când clopotele zilei deasupra noastră bat
şi-un arsenal de arme închipuind obsesii
ca visele de taină din nopţile miresii

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turtă dulce

Infanterişti cu capete plecate,
gnomi muribunzi într-o dramatică oaste
Amuşinând prin muşuroaie de beton,
nevrednice şi nedorite moaşte
Comuniuni perverse, piei izolate,
în corturi surde se clădesc alene,
Nici vânători, nici pradă nu suntem,
ne tulburăm cu ispitiri perene...

Surzi ne târâm nu prin caverne de oţel,
furnici neîmplinite într-un şir...
Comunicare telepatică absurdă,
din pâlpâiri de şubrede antene, bir
La o entropic muzicală vrajă,
suită-vortex încrucişată pe oase înălbite
Trăim în tuburi muzicale,
ignobil xilofon în noapte prin şoapte adormite...

poezie de Sorin Rus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!