ocrotire şi timp

Va fi...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleelor deşarte,
Îmbrăţişând pantofii tăi albi, va tresări...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilnic...

Zilnic, primim îndrumare
Cum să păşim spre Eden
S-avem, Acolo, intrare
În cel mai mirific teren.

Zilnic, simţim ocrotirea
Stăpânului nostru iubit
În El vedem împlinirea
La tot ce-am spus şi-am muncit.

Zilnic, prezenţa Luminii
În noi creează elan
Să dăm la o parte toţi spinii
În drumul spre-al nostru Liman.

Zilnic, Cuvântul ne spune
Ce-nseamnă trăirea prin har
Să nu ne legăm de-un tăciune
Ci doar de-al Cerului Dar.

[...] Citeşte tot

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,

[...] Citeşte tot

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este mişcare într-un spaţiu şi un timp propriu oricărei fiinţe, acea mişcare ce se integrează în mişcarea universală. Viaţa este dată o singură dată, iar pierderea ei este cea mai mare dramă pentru un om. Apărarea vieţii este o obligaţie pentru fiecare cetăţean, iar legile unei ţări trebuie să garanteze ocrotirea vieţii fiecărui membru al societăţii.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lup decât lupii

sunt mai lup decât cel izgonit din haită
şi drumul meu e-n căutare de luptă
fie şi cu moartea
pădurea mă poate ocroti şi slăbit
mi-a rămas urletul înfiorător de foame
mirosul de duşmani
şi nevoia de hrană
ştiu să adulmec urmele şi nu mă las
învins ori trădat
privesc luna şi lupii ei tineri
mă aşteaptă cu ochii reci
sunt un părinte al întâmplării

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuinţa lui Adam şi a Evei

Când Domnul a făcut pe oameni,
I-a pus sub lege, să asculte,
Ca, astfel, ocrotiţi de rele,
Să vieţuiască zile multe.
Dar i-a-nşelat ispititorul
Ca să mănânce fructul morţii,
Şi ei au ascultat de şarpe;
Iar noi la fel facem, cu toţii.

De-aceea Domnul a promis
Să pună-n sânul nostru ură,
Chiar pentru cel mai mic păcat
Făcut de biata noastră gură.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru un cedru bătrân

Lângă Templul Marelui Conducător se află un cedru străvechi
Cu tulpină asemeni bronzului înverzit şi rădăcini de piatră.
Ar trebui patruzeci de oameni să-i poată cuprinde trunchiul,
Iar vârful lui de culoarea pescăruşului verde atinge cerul.
Datând de pe vremea marilor conducători şi oameni de stat,
Astfel de copac este astăzi iubit şi onorat de oameni.
Norii vin la el din mari depărtări, de la steiurile Wu,
Şi luna rece se reflectă pe vârful lui înzăpezit.
... La răsărit de Pavilionul Mătăsii, ieri, am găsit pe conducătorul
Şi pe omul de stat din vremurile de demult slujind în acelaşi templu,
Copacul lor, cu ramuri ciudate, dădea un aer venerabil întregului peisaj,
În ciuda culorilor proaspete la uşi şi ferestre.
Atât de ferm îi erau rădăcinile adânci înfipte în sol,
Încât coroana lui dominatoare sfida vânturile cele înalte,
Singura lui gardă fiind Puterea Cerului,
Existenţa lui ţinând de însăşi arta Creatorului.
Chiar dacă taurii împung cu o mie de capete, nu pot muta un munte.
... Când sunt necesare grinzi pentru a restaura o casă imensă,
Cu toate că un copac nu-şi scrie memoriile, lumea înţelege
Că dacă el, copacul, nu cade, nu poate deveni folositor...

[...] Citeşte tot

poezie de Du Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfăţişări

Într-o flacără,
privirea unei vieţi îndepărtate ne ocroteşte zâmbind.

Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii aşternută pe lume.

Într-o atingere a tăcerii,
înfloreşte neliniştea din adâncurile făpturii.

Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristeţe.

Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veşniciei.

Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.

Într-un mister,
va sălăşlui întotdeauna atracţia necunoscutului.

[...] Citeşte tot

poezie de Cristina Maria Şandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liliac

Buchet imens de liliac, in noapte.
Flori grele, lacrimand tacerea
Lasata, incet, pe lume.
Se stinse luna, se aprinse
O lumina verde, mica, langa mine.
E licuriciul care, harnic,
Imi spune "noapte buna"
In fiecare seara, cu drag.

Urarea lui, gandul lui
Ma invaluie in parfum,
Parfum de liliac
Mov, roz, alb...
Si sufletul e plin de
Dorinta de a-l ocroti
De a-i prelungi trairea.

Nu pleca, licurici de mai,
Te rog, mai ramai
In gandul meu,

[...] Citeşte tot

poezie de Rada Rancu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aţipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aştept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrăţişaţi pe un petic de aprilie molcom şi firav. Te rog să nu mă cerţi! E tardiv şi hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire şi-n răspir toate emoţiile încă necoapte. A rămas din jumătăţi de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri şi insuficient mâine. Miroşi a iubire şi a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viaţă şi efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă şi ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Ştiu că tu înţelegi. Ştiu că poţi să călătoreşti idilic, pe mări învolburate de gânduri, aşteptându-mi inima mică la ţărm.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Când primăvara ghioceii îşi mângâia,
Tu ai plecat şi mi-ai lăsat iubirea ta,
Iar dorul tău n-a vrut să fie un simplu trecător,
Se-nvârte în jurul meu şi-acum ocrotitor.

Nu te-am uitat iubirea mea, nu te-am uitat,
Că floarea dragostei pe suflet mi-ai brodat,
Nu ţi-am uitat surâsul cald copilăresc,
Cel mai aud şi-acum şi încă îl mai iubesc.

Nu ţi-am uitat buchetele de armonii,
Ce le sădeai mărinimos din zori de zi,
Eram doi tineri prea frumoşi şi fericiţi,
Destinul vieţii nemilos ne-a despărţit.

Dar nu-i nimic că-n suflet port icoana ta,
Ce nimeni n-o poate lua oricât ar vrea
Şi–o ţin la pieptul meu ca pe-un Sfânt talisman,
Cu care înving uşor în lume orice duşman.

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (5 februarie 2012)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea

Uitarea din mine
Dă târcoale suferinţei,
Poate doar însă să o aline,
Dar mă îndoiesc de puterea ei.

Privirea întunecată
Din umbra ochilor mei
Se destramă deodată
Rămâmând cenuşă în urma ei...

Ce vagă-i amintirea
Ce pâlpâie uşor,
Şi cântecul e jalea,
Aprinsă, tremurândă îl fredonez cu dor.

De unde răsare o stea bălaie
Şi cade spre pamant agale?
Se topeşte arzând în văpaie
Stinsă, goală şi moale...

[...] Citeşte tot

poezie de Ioana Balea
Adăugat de Ana Muresan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa fiecărui om este predestinată, programată de genele transmise de părinţi. Dar fiecare individ în parte poate să-şi prelungească sau să-şi scurteze zilele, care depind de faptul dacă el priveşte atent sau neatent în ambele părţi atunci când traversează strada ori dacă duce o viaţă decentă sau destrăbălată. Aici nu depinde de soartă, ci de voinţa de caracter a fiecăruia dintre noi. Pe cel care nu se protejează, nici Dumnezeu nu-l ocroteşte.

Mihai Cucereavii (3 martie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai este posibilă "opera de iubire" la profesorul din zilele noastre? Eu cred că da. Ca disponibilitate, ea trebuie să se manifeste mereu. Un profesor trebuie să dea de înţeles că îl ajută pe elev, că este la dispoziţia lui, că îl ocroteşte, că îl îndrăgeşte. Ca realitate, aceasta se va produce şi funcţie de vârste, contexte, persoane. Într-un fel se va manifesta iubirea paideică la elevul mic, altfel o vei activa în cazul unui doctorand, de pildă.

citat din Constantin Cucoş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fum şi fluturi

De dorul tău eu mă topesc
Fum şi fluturi fum în zbor
Zilele topite-mi curg de zor
Sufletul abia mi-l mai zăresc

Viaţă, în tine mă zvârcolesc
Trezită-n fum de lumânare
Încerc senzaţia de alinare
Cu ochi minţii caut să privesc

În jurul meu suflete întâlnesc
Şi văd ce rău sunt pedepsite
De Dumnezeu sunt ocrotire
M-am hotărât ca să trăiesc

Suflet, te-am întâlnit tăcut
Din ceara arsă, chip ceresc
Îmi dai puterea să plutesc
Zâmbesc că te-am cunoscut

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi este ziua nepotului meu

La mulţi ani, Tudor!

Departe, parcă-n altă lume
Unind destine tinereşti,
Te-au conceput Tudor pe tine
Să fii un brad atunci când creşti,

Esti rupt din raze de iubire
Parcă de soare zămislit,
Ne-aduci speranţe şi-împlinire
Surâsul tău ne-a fericit,

Ai devenit o bucurie
Şi toţi din jurul tău zâmbesc,
Fiinţa ta în veci să fie
Un leac la tot ce-i omenesc,

Să creşti puternic, fără frică
O lume nouă să clădeşti,
Iar răul dacă se ridică

[...] Citeşte tot

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va ploua

mi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

îmi spunea mama nu-ţi uita umbrela va ploua
vezi ea ştia că va ploua
şi mă asuma bucăţii sale de cer scrutat din ce în ce mai des
eu râdeam pregătită să primesc ploaia
dinapoia perdelei acum inventez o poveste
într-un surâs
aprins precum fulgerul ce luminează pătimaş strada
cu minunea vocii ei
iarăşi ocrotitoare ţi-am spus draga mamei că va ploua
şi plouă
azi ca în zilele acelea cu lumină incertă
peste glasul
ce se împrăştie peste tot şi desferecă
o lacrimă cât inima

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!