pocăinţă şi religie

Rugă de iertare

Îmbracă-mă în haina penitenţei,
Să-mi fac din lacrimi templu de bazalt,
Cu sufletul să zbor către Înalt,
Tribut plătind cu anii inocenţei.
Cu trupul mă coboară în Tartar,
În lavă arde-mi grelele păcate,
În viaţă renăscând prin astă moarte.
Dă-mi, te rog, azi şi ultimul pahar!

Acuză-mă de oarba neghiobie,
De mintea mea, ades analfabetă,
(Ce, culmea, se visa cândva poetă!),
De dragostea-mi nătângă şi zglobie
Cu care te stresam ca o nebună
Fără-a-mi păsa că nici nu mă iubeai,
(Cealaltă îţi era tărâm de Rai)
Dar aşteptam urarea:,, Noapte bună!"

Încuie-mă în Iadul neputinţei
Pe mine, păcătoasa cea mai slută,

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul vieţii

Viaţa-i o cădere înspre Cer
Şi-un rapid urcuş spre nefiinţă,
D-aia trebuie s-avem sfiinţă...
Omule, la tine, astăzi, mă refer.

Chiar de eşti sărac sau moşier,
Trebuie să treci prin pocăinţă,
Pentru semeni, tu să ai priinţă,
Că eşti preot, prinţ sau liftier...

Toţi ne-om răstigni, cumva, pe cruce,
Până şi o stâncă se dizolvă-n fum,
După cum se ştie, vieţile-s caduce,

Nu rămâne-n urmă, decât un parfum,
Sufletele noastre, însă, nu-s uituce,
Timp în care carnea ni se face scrum!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Este chiar vecinul meu
ce-afirmă: cred în Dumnezeu,
dar pângăreşte cu minciuna
Cuvântul Domnului şi Rugăciunea!

Pe Biblie el s-a jurat
că va spune Adevărul,
dar a minţit atât de mult
că s-a întunecat şi Cerul!

Şi mă acuza pe mine
că jignesc şi că înjur,
dar păgânu-i tot păgân,
minte-zero, gând meschin!

Cum de rabzi, Mărite Doamne,
ca să intre-n Casa Ta
o persoană mincinoasă:
murdărind Iubirea Ta?

[...] Citeşte tot

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (7 septembrie 2018)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoarea este cea care are nevoie de pocăinţă. Pocăinţa naşte dragoste, întărind credinţa. Cel care nu vede "bârna" din propriul [...] | Citeşte tot comentariul

Sonetul 9

Sfântul Ioan a botezat cu apă
Şi i-a învăţat pe toţi ce-i pocăinţa
Însă din vorba lui puţini se-adapă,
Căci omului nu-i place nevoinţa.
Cu firea lui cea aspră şi ţâfnoasă
Şi-a îndeplinit prea sfânta-i misiune,
Căci i-a mustrat pe toţi cu vocea-i groasă,
Din care-a revărsat compasiune.
Cei păcătoşi, n-au vrut să-l mai audă
Şi capul i-au tăiat în închisoare,
Însă chiar dacă soarta i-a fost crudă
La Dumnezeu găsit-a alinare.

Apa Iordanului şi azi oftează
După Ioan, preasfântul ce botează.

poezie de Octavian Cocoş (6 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venirea celestă a Fiului lui Dumnezeu

Sus, la munte, prospeţimi trecute
Se preschimbă- n frigul veşnic,
În crengişul de la poale, - i primavară,
Miezul nopţii tace, ca un sfetnic.

Pârâiaşe murmură- n neprihănire,
Pe sub crengile, de ger, momite,
Sufletul se- aude, curge- n ditirambe,
Dezmorţit, din chinurile sfinte.

Fumul greu încet se risipeşte,
S- a inscris în psalmi o primăvară,
Alungând din gânduri focul ce-amărăşte
Nesocotinţa păcatelor de-odinioară.

Ici -bucurii, dincolo, poate, - i tristeţe,
Reinviind din soare, şi adormind în nimburi,
Aşa sunt sufletele cu pecetea
Cereştilor ofrande pe- a lor chipuri.

[...] Citeşte tot

poezie de Lilia Manole
Adăugat de liliamanole
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif iartă pe fraţii săi

Îi încercase greu pe fraţii săi,
Dar clocotea de dorul de-a-i ierta.
E-adevărat c-au fost tirani şi răi,
Dar dragostea pe toate le uita.
Din cupa fermecată a ghicit
Că fraţii lui sunt pocăiţi de toate.
Iar ei, prin mijlocire au aflat
În domnitor, pe minunatul frate!

Plânsese, poate, Iosif în robie,
În închisoarea rece-n rugăciune,
Priviţi-l însă-acum, cum se sfâşie
De dor şi bucurie fără nume.

Din nevăzut, chiar îngerii privesc
Pe-naltul domnitor ce-şi iartă fraţii,
Îmbrăţişând pe micul Beniamin
Şi trimiţând acasă invitaţii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau pe Tine

dup-o viaţă-ntreagă-n pocăinţă
Isuse iar strig înspre Tine
oferă-mi pacea prin credinţă
o stâncă să fii pentru mine

mă plec Doamne-n Faţa Ta
şi-ţi cer iarăşi îndurare
o Doamne nu mă abandona
ci-n veci să-mi fii Isus salvare

o ia-mă dar în mâna Ta
şi fă-mă să îţi fiu plăcut
căci vreau în cer să-ţi pot vedea
Chipul — după care m-ai făcut

te vreau pe Tine-n veşnicie
mă vreau Isus să fiu al Tău
şi Tu să-mi fii azi Pâinea Vie
în veci dar Mure — Dumnezeu

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Daniel Bălan (16 decembrie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioan Botezătorul (văzând pe mulţi din farisei şi saduchei venind la botez): Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiţi de mânia ce va să fie? Faceţi deci roadă, vrednică de pocăinţă, şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc. El are lopata în mână şi va curăţa aria Sa şi va aduna grâul în jitniţă, iar pleava o va arde cu foc nestins.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Ioan Botezătorul. Botezul lui Iisus. - 3:7-12 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul lumii

Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Trei dimensiuni mai sunt complementare,
Un cerc imens în centru ţine timpul,
Discul voiniceşte materia-n mişcare.

Spaţiul e iubirea pusă-n centrifugă,
Mierea ei e stoarsă în zâmbet şi-n culoare,
Nu s-a dat verde pentru sfârşitul lumii,
Posibil e când steaua noastră moare.

Atunci se zbat cenuşile-n consoane,
Vocalele sunt flori presate în ţărână,
Singuri prevestim, fixăm sfârşitul lumii
Topindu-ne în flăcări, ţinându-ne de mână.

Intrăm râzând în centrul unui cerc
Pe care l-am rotit în doruri şi-n credinţă,
Ne poticnim în osul albit de Dumnezeu
Şi-l facem lumânare aprinsă-n pocăinţă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tradiţii la lăsatul secului

TRADIŢII LA LĂSATUL SECULUI

După obiceiul străbun,
În ritualuri creştine,
Postul ce precede Crăciun,
Credinţa în suflet ţine.

Precum ai lor înaintaşi,
Tinerii cu vârstnici petrec,
Fii la părinţi şi fini la naşi,
Să lase împreună sec

Oaspetele poartă-n mână,
Simboluri de împăcare,
Să sporească voia bună,
După plac şi bunăstare.

Gazdelor le dăruieşte,
Bucuroşi de revedere.
Ritual se înnoieşte,

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Tradiţii creştine şi ritualuri populare româneşti, Editura Paideia/ Punct (2008)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de lumină şi credinţă

În Săptămâna Mare-a Paştelui
Ne adunăm cu gândul în Hristos
În mânăstiri, biserici, orişiunde
Izvorul de credinţă e frumos.

Ne adunăm ca frunzele în pom
Punând lumina soarelui în roade,
Ca pasărea la cuibul ei rotund
Când se întoarce din tărâmuri calde.

Ne adunăm cu dorul la izvorul
Cu valuri limpezi de pură credinţă,
Setoşi de-a înălţa prin osanale
Domnului un gest de pocăinţă.

Ne adunăm în Săptămâna Mare
În pragul Sfintei, Marii Sărbători,
Purificându-ne şi sufletul, şi trupul,
Împodobim altarele cu flori.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi

Oriunde-ai fi, oricât ai fi de mare,
În Tatăl Dumnezeu ai o salvare...
În sufletu-ţi de crezi cât o fărâmă,
Cu braţul tău, mergi, muntele-l sfărâmă!

Oriunde-ai fi, oricât de mare-i truda,
Vei reuşi, cât numele de Iuda
Nu-l vei purta în gând ca pe-o povară...
Pune-ţi nădejdea-n Tânăra Fecioară!

Aprinde iar lumina spre dreptate
Să ai lumină dincolo de moarte!
Maică Marie, Pruncului Iisus
Îngenunchem, căci viaţa-i un apus.

Noi, cei care greşim şi în păcate
Ne ducem viaţa dincolo de moarte,
Noi, cei ce-n mântuire, cu credinţă
Ne vom pleca genunchiu-n pocăinţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe de altă parte, niciun grad posibil de sfinţenie sau de eroism care a fost atins vreodată de vreunul dintre cei mai mari sfinţi nu este dincolo de ce a hotărât El să producă în final în fiecare dintre noi. Lucrarea nu va fi încheiată în viaţa aceasta: dar El vrea să ne ducă la un stadiu cât mai avansat înainte de moarte. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să fim surprinşi dacă avem greutăţi. Când un om se întoarce la Cristos şi pare că îi merge destul de bine (în sensul că unele obiceiuri rele sunt corectate acum), el are deseori sentimentul că ar fi normal ca lucrurile să meargă acum fără probleme. Când vin necazuri – boli, probleme financiare, noi ispite – el este dezamăgit. El are sentimentul că aceste lucruri poate că ar fi fost necesare să-l trezească şi să-l facă să se pocăiască în zilele lui rele de demult; dar de ce acum? Deoarece Dumnezeu îl îmboldeşte acum spre un nivel mai înalt: îl pune în situaţii în care va trebui să fie mult mai curajos sau mai răbdător sau mai iubitor decât a visat vreodată că poate fi. Nouă ni se pare că nu este necesar: dar lucrurile se petrec aşa pentru că noi încă nu avem nici cea mai vagă idee despre lucrul extraordinar pe care vrea El să-l facă din noi.

C.S. Lewis în Creştinismul redus la esenţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veşminte stacojii
Cu vin şi sânge scrise,
Ci vin şi sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Şi-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceaţa ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i faţa ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viaţa.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnaşii zic că-i cer),

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Oscar Wilde, traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin Ionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea Ierihonului

Cetatea Lunii, mândră, păcătoasă,
Se-mpotrivea căderii presimţite.
De-ar fi crezut, ca a Rahavei casă,
N-ar fi pierit sub tunete-nteţite.
Dar n-a crezut şi nu s-a pocăit.
Aşa va fi şi cu această lume,
Căci cele şapte trâmbiţe-au sosit,
Sunând avertizare, foc şi ciume.

Nu pentru jaf s-a dat spre nimicire,
Cetatea, ci spre sfântă judecată.
De-aceea Israel avea poruncă
Să nu ia pentru sine vreo răsplată.

Şi toţi au înţeles şi-au ascultat,
Afară de Acan, cel cu mantia...
Privind, el a poftit şi a luat.
Cu viaţa şi-a plătit apostazia.

Cetatea Ai a fost apoi luată

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul

Cuprins de groaza şi fiorii morţii,
Cu faţa la pământ de grea mâhnire,
În Gheţimani‎, după lăsarea nopţii,
Isus se pregătea de pătimire‎.

Vedea în duh pe Iuda vânzătorul,
Mulţimi venind cu săbii şi ciomege,
Cum la Caiafa se-aduna Soborul
Şi cum ca pe-un tâlhar aveau să-L lege.

‎Vedea pe ucenici fugind cu frică,
Vedea la Petru trista lepădare,
Cum cărturari şi preoţi pumni ridică
Cerând a lui Baraba liberare.

Vedea-n Pretoriu strâmba judecată,
Potopul de batjocuri, biciuirea,
În Gheţimani, în clipa-ntunecată,
Vedea şi spinii, crucea, răstignirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (14 decembrie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ateului blasfemator Valeriu Butulescu (pamflet)

Înfrăţit cu Iliescu,
În vremi ce-au frizat grotescu',
Deputat de FSN-eu,
Nu mă mir că eşti ateu,

Dar mă mir îngrozitor
Că eşti şi blasfemator.
Tu, prin vorba ta, vicleana,
Eşti o slugă-a lui Satana.

Ca oricare ticălos,
Ai obrazul foarte gros.
Nu-i nimic din ce e sfânt
Nehulit de-al tău cuvânt.

Plin de tine, cu tupeu,
Îl huleşti pe Dumnezeu;
Pretinzând că ai umor,
Îţi baţi joc de Ziditor.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Blasfemiile şi blasfematorii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (17 februarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mogâldeaţa (Ps. 115, 4-8)

Mai să vezi
şi să nu crezi,
o-ntâmplare
cu haz mare
şi umor folositor.
Într-o zi, pe negândit,
uite-aşa, m-am găsit
la nea Mitu, om din sat,
cu ceva de discutat.
Cât stăteam şi vorbeam,
pufăia Mitu-n ţigară
ca locomotiva-n gară.
La un moment dat,
când am observat
o icoană atârnată
galbenă de afumată,
iar pe sfânt tăcând molcum
învălătucit în fum,
(în timp ce eu îmi spărgeam
plămânii de cât tuşeam),

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!