pocăinţă şi religie

Hotărât-am să vă spun

Hotărât-am să vă spun
Nişte lucruri greu de spus
Ce-s legate de "Crăciun"
Şi Naşterea lui Isus:

Alergarea este mare
Şi zbaterea pe măsură,
Se căzneşte fiecare
Cu mâncare, băutură...

Cu cadouri şi podoabe
Încărcate pe-un brăduţ;
Meteahnă-a inimii roabe
Ce sare din lac în puţ...

Şi-apoi vin spre ispăşire
La "preacuvioşi", "cucernici"...
Cine să le dea de ştire
Că ei sunt şi mai nevrednici?!

[...] Citeşte tot

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii, Naşterea Mântuitorului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIII

Eram în capul scării de-unde vine
că muntele se-mparte-a doua oară,
pe care,-urcând, se vindecă oricine.

Şi tot aşa un brâu şi-aci-ncunjoară
întregul deal, ca-n prima-ncingătură,
atât că arcu-i mult mai strâmt scoboară.

Nici umbre-aici nu vezi, nici o figură;
păreţii lui şi golul drum întreg
asemeni sunt cu-a stâncii faţă sură.

— "De-oi sta s-aştept popor ca să-nţeleg
ce drum să iau, mă tem, Virgil vorbit-a,
că prea târziu voi şti ce drum s-aleg."

Spre soare-apoi şi-a-ntors nedumerita
privire-astfel că osie-a făcut
din dreapta sa, iar stângii-i dete-orbita.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

"Prin mine mergi la cuibul întristării,
prin mine mergi la veşnic plâns fierbinte,
prin mine mergi la neamul dat pierzării.

Justiţia mişca pe-al meu Părinte,
puterea cea divină m-a durat,
iubirea primă şi suprema minte.

Când eu n-am fost, nimic n-a fost creat,
ci veşnic tot şi-n veci voi fi durată,
să lase-orice speranţă cine-a intrat."

Aşa scria-n coloare-ntunecată
deasupra unei porţi. Şi-am zis: – "Ce scrie,
maestre,-aici e vorbă-nfricoşată."

Iar el atunci ca unul care ştie:
– "Se cade-aici să stingi orice prepus,
şi-oricare spaimă moart-aici să fie.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent!

Fii atent în orice clipă
Şi nu fă din har risipă
În lucrare fii-nţelept
În purtare fii atent
Căci Satan cel iscusit
E mereu neadormit
Zi de zi, noapte de noapte
Te încearcă, poate, poate...
El te înşeală uşor
Că-i foarte orator
Se aşează la cotituri
Cu tava de prăjituri
Şi-ţi şopteşte-ncetinel:
- Hai, încearcă-le niţel!
Ce dulce e lăcomia
Ea-ţi sporeşte avuţia.

Îţi face viaţa frumoasă
Îţi aduce pace-n casă
Cearta din lipsă provine

[...] Citeşte tot

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea care depinde de noi...

.. iată două lumi finale, raiul şi iadul...! Cu toţii, spre ele ne îndreptăm trecând vieţii
vadul, trăind, cei mai mulţi neştiind de ce s-au născut, pentru ce, şi, cum de sunt vii, ei
neânţelegând sensul omului în armonii bine puse la punct, din faceri noi fiind singurii
observatori conştienţi ai Marii Creaţii lăsaţi s-o influienţăm să existe cu gândul minţii
gândind atâta cât existăm, chiar şi speriaţi de viaţa în care ne-aflăm... multele atâtea,
pe toţi bulversându-ne, că de ce e aşa şi nu altfel, fiecare poveste de om în istorii, aşa
încheindu-se, oricât de mult cineva ar iubi divinitatea şi l-ar iubi Dumnezeu cinstindu-l
şi-nvrednicindu-l cu slava şi sănătatea... în taina ultimă, finală, se concretizează acest
mare adevăr în care unii se 'nalţă urcând cer după cer dar şi destui din acei care abea
îl zăresc pe-acesta ce-l ştim căzuţi în abisele de-ntuneric pierduţi în declin... ca să vezi
lumea de sus din înalturi însemnând un privilegiu de fericire nespus, primit pentru un
pomelnic de fapte făcute-nmiit... ca un răspuns, dat, de cortegiul energiilor universale,
de care nici un om nu scapă neiscodit, minunatul Cuvânt rostit nouă descoperindu-ne
căile prin adevărul vieţii trăite unde taina rămâne taină doar pentru cei nepregătiţi să
întâmpine fericiri venite din transformări, firesc rostuite, căci, dacă li s-ar cere să stea
să-i mănânce viermii de vii aici pe pământ câţi oare n-ar huli blestemând ştiind numai
pe mort ros de viermi, îngropat în ţărână, mulţi tociţi, uzaţi şi chinuiţi, mâncaţi ca de-o
văpaie nebună, în care, cerşeşti urma de apă, de pe-un vârf de deget al semenului tău,
când noi, fiecare-n parte ni-s convinşi, că, şi bogatul, ca şi săracul, pleacă de aici unul
după altul, în veşnicie rostogoliţi... pe aripi de înger, sau de tâlc păcăliţi în iad prăvăliţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supărat eşti...

(Glossă)

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Te-nţeleg şi-ţi dau dreptate,
Prea ne-am bătut joc de toamne,
Prea vrem să le-avem pe toate!
Ce-a fost sfânt, nu mai e sfânt,
Parcă ne e tot mai rău,
Oamenii nu au cuvânt
Şi n-aud cuvântul Tău!

Supărat eşti pe noi, Doamne!
Rătăcim, orbi, surzi, prin viaţă,
Până o să ne condamne
Cerul, la o dimineaţă
Fără soare, fără flori -
Ca un semn de pocăinţă –
Doar cu tunete şi nori,
Să ne-ntoarcem la credinţă!

[...] Citeşte tot

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statornicie

"Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină."
(Psalmul 125)

I

Câte valuri vin să-ncerce
Omul pe a sa cărare!
Dacă nu ar fi statornic,
Prad-ar fi pentru pierzare.

Câte vorbe, câte fapte,
Câte linguşiri în faţă,
Câţi făţarnici nu-şi dau mâna
Să te-ngroape cu viaţă!

Orice-ar fi, rămâi statornic!
Gânditor la ce-o să fie
Când Isus, slăvitul Mire,
Sus pe nori are să vie.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Bulgăr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vuitoarea tăcere a sângelui

(dioptriile sinelui)

citindu-ţi destinul în oase fragile
secunda mea a uitat să respire o viaţă poate mai mult
deposedată de tunica morţii
nu şi-a văzut mirarea în haine cernite
cum ridică troiţe albastre
la răscrucile cărnii
şi cântă zăludă de dor şi de spaima de-a fi prea puţin om
în arteră de zeu prea lucid se respiră
şi arde - ascuţit flacăra-i rece

(cu veşniciile din sânge în recluziune nu-i de glumit
mărturiseşte un licurici pocăit)

după o cină cu zboruri obeze şi-un schimb valutar
cu azururi ne întâlnim clandestin
pe coapsa poemei rebele să-nnodăm o maree sprinţară
de colţul lunii ciobit de suspine de ceară
şi de schije de ură

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.

[...] Citeşte tot

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric şi vremuri câinoase

Din întunericul Pământului se ridică azi, Viaţa,
Rădăcinile florilor se împletesc cu putere,
Se-mpart în şuviţe şi-n uscăciunea osemintelor
Ce dau putere de încolţire tuturor seminţelor, plantate.
Din beciurile Pământului se ridică frunţi de lumină
În care se-alintă şi plesnesc boboci de trandafiri
Omuleţi parfumaţi ce-au băut din cupele Împăratului
Ce-a vărsat peste ei toate ploile şi râurile divine.
Din vremuri câinoase se ridică azi lumea cu tine
Cu tine, cerşetorule de bucurii şi minuni Dumnezeieşti,
Pentru care nu face aproape nimic să se arate
Pe setea genunchilor tăi de drumuri, şi nu de-nchinări.
Din vremuri amare se ridică azi lumea şi crânguri
Obosite de suspine şi bocete lungi de oameni străini
Străini de fericirea Celui ce coboară azi pe Pământ
Să miluiască toată suflarea celor întristaţi şi necăjiţi.
O înviere permanentă doreşte să pună în luturi
O dragoste de Hristos şi de recunoştinţă spre El
Spre carnea înflorită în pietrele şi spinii defăimătorilor
De cuvântul şi crucea Tatălui pe care Fiul a fost răstignit.

[...] Citeşte tot

poezie de Adelina Cojocaru (9 noiembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnitorul Vlad

* DOMNITORUL VLAD *

Vuiet mare se aude şi se-ntunecă pământul, tună, fulgeră şi ploaia în rafale-o duce vântul.
Iar în noapte se aude cum se-apropie un cal,
Pe cărarea unui munte, dintr-un sat transilvănean.
Un coif roşu pe cap poartă, pe frunte-i sclipeşte-o stea, într-o mână foc şi spadă, armăsarul necheza,
În priviri are fior, ochii verzi ca de mărgean, pe-al său chip se citea dor când se apropie de Bran.
Şi mergând la pas de cal, să nu fie observat, se-ntâlni cu o bătrână şi-o întrebă:
– Sunteţi din sat?
– Din sat, mamă, da' ce straie ai pe tine? Mândru eşti!
Semeni cu un fel de crai, apărut de prin poveşti!
– M-am întors din alte timpuri, după sutele de ani, după multe anotimpuri, m-am întors printre ţărani.
*
Auzind una ca asta, bătrânica, de drumeţ, se cutremură la gândul că străinul nu-i glumeţ.
*
– Vino, tinere, în casă... Îţi pun masa să mănânci.
Şi-l întreabă pe sub gene:
-- Unde vrei ca să te duci?
– Nu pot să răspund la asta!
– Atunci, ai vreo supărare?

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Tudorache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Matei 25:34-45

Cine nu cunoaşte bine că iudeii au primit
Pe Mesia într-o iesle, când din slavă a venit?
Cine nu cunoaşte astăzi că-n Biserica pe care
A născut-o-n spasmul morţii, nici în grajd loc nu mai are?
Iată-L, stă la uşi închise. Cel ce-i Făcător a toate,
Cel ce zice şi se face, stă ca un milog şi bate!
Este greu să crezi aceasta. Căci îţi zici: cine-L opreşte
Să îşi aibă, dacă-i vorba, că poate tot ce-Şi doreşte?
Ca să înţelegem bine, trebui' explicat întâi
Cum e azi Hristos în lume, cum şi Biserica Lui.
Însuşi Domnul înainte de-a ajunge la Calvar,
În Matei ne-arat-aceasta cum nu se poate mai clar.
Zice El că tot ce-i facem unui foarte ne'nsemnat
Frate din ai Lui în lume, Lui îi e considerat.
Şi ceea ce nu se face oricărui din fraţii Lui,
E ca şi cum n-ai făcut-o, fii atent, chiar Domnului!

Iată încă o dovadă, care-i şi mai grăitoare:
Saul, care e şi Pavel, apucat de-o râvnă mare
Se ducea pân' la Damascus, să întoarcă, zicea el,

[...] Citeşte tot

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul merită să fie iubit numai pentru că este chipul lui Dumnezeu. Nu are importanţă nici dacă este bun sau rău, virtuos sau păcătos. Omul merită să fie iubit pentru ceea ce este. Hristos a iubit şi S-a jertfit pentru oameni păcătoşi, destrăbălaţi: "N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă". (Marcu 2, 17). În acest fel trebuie să-i iubim pe toţi, fără deosebire.

citat din Paisie Aghioritul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!