Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

porturi și visare

Citate despre porturi și visare, pagina 3

Textele de mai jos conțin referiri la porturi și visare, dar cu o relevanță mică.

Călător clandestin

M-am furișat în iarna aceea ploioasă pe scara de bord,
Noaptea târziu, pe-o beznă neagră ca păcatul;
Se auzeau doar sâsâiturile stropilor de ploaie și parâmelor,
Care țineau nava legată de colții babalelor, oftatul.

A părăsit portul înainte de ivirea zorilor, iar seara
M-a găsit înghețat sub velele de rezervă pe coverta pustie.
Mă temeam că, odată descoperit, mă vor arunca-n mare –
Corabia tremura toată și plonja-n valuri până la copastie.

Apoi, m-am strecurat afară. Îmbarcam apă-n bordul de sub vânt.
În prova, o goeletă se-ndrepta iute spre țărm, nerăbdătoare;
Delfinii săreau în jurul ei făcând fel de fel de gimbușlucuri,
Iar stelele coborau de pe cer s-atingă verga arborelui cel mare.

"De trei ori ura!" au strigat, li se-auzeau vocile sonore –
Și, deodată,-au răsunat bătăi de clopot iuți și persistente;
Apoi muzica s-a stins, amestecându-se cu zgomotele mării,
Iar ea a dispărut în aplauzele hulei de fund luminescente.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cecilia Birca

Limba din vis

Cuvintele mi s-au născut în palmă
Crescând din sunetul primordial de "A" -
Rămas la mine-n suflet - dintr-o vară
În care-un înger - strai de humă - îmi croia...

Cuvintele îmi sunt cireșe coapte;
Rotunde, rostogol pe cordul cel roșcat;
Miros a stele ce-au căzut din noapte
Cănd universul fost-a iarăși scuturat.

Cuvinte "alchimist" - mă inventează
Dacă lipsesc, fiind plecată prin tristeți.
Și îi schițează - în crochiu - o rază
Portretului prea gri ce plânge-n dimineți...

Cuvintele-mi sunt păsări cântătoare
Numai din sunet - lumea-ntreagă - întrupând;
Sunt sulițe de îngeri către-un soare
De chihlimbar - în care stă captiv - un gând.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La balul de anotimpuri

Îngemănau aracii tineri, cu umbra lor spre polul aspru
Încremenită lângă foale topea-n derută o planetă
Cu poala lungă și uscată cum șade negrul pe sihastru;
Pădurea bântuia prin lume cu poza iernii pe copertă.

- Numiții aștri din fantasme cu petice-potlog la șale
- Se aranjau după-ncălzire dungându-și perii rari în coade -
Într-o epavă aurită cânta fanfara Sparta-n Mare
Iar eu te-aștept pe-o semilună, ce azi din drepturi își decade!

Mirau scripcarii după cele ce rochia prea jos și-o lasă
Nu după plac ci după portul prea constructiv sau prea zălțat;
Tu treci vrăjită de-o culoare nedovedită de frumoasă
Și eu am huzur* de mândrie când toate locul ți-au cedat

Și-ncep din trupuri acordate și-ncep din talii a vibra
Sonetele încătușate în lanțuri, coduri de ecou -
Adunătura era trează doar - numai cocul tău visa
La cel șezut pe-o semilună și pofta lui; tu în tangou:

[...] Citește tot

poezie de (2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Furtună de gânduri într-un pahar de suflet

să stăm așadar
până la apusul
Cerului și Pământului
acolo unde pietrele
trec prin ape
care uită să curgă
în timp ce
buturugile mici
rămân mici roți
ale Carului mare
de care agățăm
lampioane
la intersecția
stelelor căzătoare

nu, nu pune(m)
întrebări multe

multe sunt căile
prin care tot în urma

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Ioana ManolacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Materie somnambulă

(jurnal celest)

amprenta nemuririi mele în tâmpla găurii negre am lăsat-o
semn heraldic și cerber eteric
traversările pe corozive euri a morților
până la șlefuirea perfectă a tălpilor cu răsărituri
m-au costat câteva metastaze de timp arareori nituit cu miracole

portul pleoapei grunjoase uneori doare
steaua spartă își caută inima pe sub zalele cărnii schimbătoare

camera mi se aprinde de sunete
am închis mările pline de epavele iubirilor ratate
am răzuit atingerile cancerigene din palme
plutirea orelor în jurul pupilelor mele
anesteziază spaimele
și dă fiabilitate lumii cocon de aur
întrețesut cu vise

oglinda vieții

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar și taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Și-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Și dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naștem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc și-n călimară,

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antonio Machado

O Spanie tânără

Era o vreme-a infamiei și-a minciunii. Întreaga Spanie,
o Spanie rănită, era îmbrăcată pentru carnaval,
un saltimbanc trist și meschin; era o campanie
făcută s-ascundă rana pricinuită de glonțul mortal.

Asta a fost atunci. Eram aproape-adolescenți:
timp tulbure, prevestiri rele, zări gri, grave,
coșmaruri în spatele unor ochi inocenți,
iar marea dormita, umflată de-atâtea epave.

Am jurat că vom abandona acea galeră sordidă,
că vom naviga departe pe catifeaua marină,
că vom părăsi portul pe-o corabie de-argint, rapidă,
că vom ridica velele și vom cunoaște libertatea deplină.

Chiar și atunci, în abisul acelui vis – copleșit
de-a secolului insuficiență, confuzie și erori –
n-am încetat să căutăm lumina care n-am devenit,
idealul pierdut, să navigăm prin noapte spre zori.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "There Is No Road: Proverbs by Antonio Machado Paperback" de Antonio Machado este disponibilă pentru comandă online la 57.99 lei.

Tinerețe

Să fii tânăr, e a nu ști că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinți,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbați... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimați,
bucatele în gust te așteptând toate întinse
și camera veșnic la fel de curată, cu cearceafuri și, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuși, veri, de unchii chemați,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinți.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
și, pieptul o dană ce așteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp și scrisul îți pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar țeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinerețea, e-o pală de simțuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-și piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe șirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toți te iubesc, le ești tânărul drag,
iubit de bunici, de părinți, de prieteni, de fete, femei, de băieți, de natura... o doică
ce-ți mângâie părul, tuleiele-n barbă și ochi ți se scaldă în ferici licăriri...

[...] Citește tot

poezie de (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morții adormire,
Își plânge neamul, țarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele și de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor și jale,
Un tulnic și un clopot se-nfrățesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculți, cosași, s-au înfrățit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munți și văi.
A renăscut din moarte România!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mesager

Căpitane, căpitane,-o vijelie mare ne caută pricină,
Zbârnâie vela zburător, nava tanghează de nebună;
E ceva acolo pe covertă-n prova, o lumină.
Vino-ndată pe punte, sir, sunt semne de furtună!

Căpitanul doarme – dă-i pace, mai bine-asigură acea-barcă,
A trecut tempesta – fenomen destul de rar prin această zonă.
Ne-a salvat – a făcut întocmai ce trebuia să facă!
Lasă-l să doarm㠖 azi faci de cart singur la timonă.

Căpitane, căpitane, noaptea-nșiră vrăji, se-apropie năpasta,
Spumă albă, cer gol, iar marea, pustie, latră ca un câine.
Spune-ne povești ca altădată. Smoală-i noaptea asta!
De ce nu urci pe comandă să vorbești cu mine?

Căpitanul doarme – cartul parcă nu se mai termină,
Doarme-atât de liniștit – să-l lăsăm să-și facă somnul.
Marea nu-i pustie – oamenii o iubesc, marea n-are nicio vină.
Cerul nu-i gol – acolo, știm cu toții, locuiește Domnul.

[...] Citește tot

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paște 2012

Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaște, hoaște
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur și alb, de Paște.

Câtă credință a fost în noi, bunici și mame
Să țină firu-ntins pe hău ce sta să caște,
Să-nfrângă minți bolânde, visul să nu destrame
Și să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paște.

Sângele-n roșu vin de har împărtășește
Cum și alcool din clocot se-nalță dintre boaște
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce pășește
Din fiecare noi, în răstigniri de Paște.

Ieșiți în mai puțini de omăt și ger abrupt,
Ne ningem parfumați de dorul de-a renaște
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Și în genunchi, covor ne facem iarăși, Paște.

[...] Citește tot

poezie de (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Claudia Isabel Vila Molina

O cădere în abis, o nebunie forțată

Strălucirea copacilor aduce imperfecțiune în insule
găsesc acest pământ pe o hartă cu alte morminte
iar perioadele sale lente de noapte – somn, continuu scad
în paharele de lapte pe care le-am lăsat pe masă.
Aș vrea să vă spun că noaptea doare în buzunarele îndoielii
Dar o moarte mai puțin este o moarte de neconceput
Aș dori să visez prin unghiurile laterale ale locuinței
Să creez legături între punctele uitate ale casei
Îmi amintesc porturile traversate de memoria mea
În momentul când luna leagă delicat o ureche
Și apa pătrunde prin găuri.

&
Ești o mică asasină, îmi zici
Îți folosesc corpul drept scut și strâng trăgaciul
uzura și dezamăgirile se supun propriei lor rațiuni de a fi
la o modalitate de a fi sută la sută fericit
fericirea distruge oamenii
vorbești cu mine în timp ce denigrezi ultima verigă
într-un lanț ciudat de evenimente.

[...] Citește tot

poezie de din Din poezia Americii Latine, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandroSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă pruncului român

Ți-am dat în dar viața, copilăria,
Ți-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Și taina României ai aflat.
În țara ta ai munți, păduri și ape,
Câmpii și mări și pești și flori și stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuței tele.

Ți-am dat în dar viața, copilăria,
Prolog la veșnicie, vis spre-nalt,
Ți-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s pașii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viața toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele și-ntre noi.

Ți-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, țară și dreptate,

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de poveste

Povestea strânsă-n chingile din noi,
În viață, în iubire și în moarte,
Ne prinde-n al durerilor șuvoi,
Ducându-ne prin lume, mai departe.
Respiră fapte timpul și-ntr-o zi,
Cu gândul tău ei lumina, câmpie.
Mulți vor zâmbi... Și ce puțini vor știi
Să-ți șteragă-o clipă lacrima târzie.

Povestea strânsă-n chingile din noi
Într-un târziu va lumina amurgul
Și două ramuri frânte, amândoi,
Întâmpina-vom iarăși Demiurgul.
Ne vor striga, stăpâni pe ei, atunci,
Prunci și prieteni. Slove și peneluri...
Vom asculta eternelor porunci,
Împodobind prezentu-n mii de feluri.

În viață, în iubire și în moarte
Ne vo uni etern și repetat,

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă românilor duși din țară

Departe de țară, de cântec, de grâne,
Departe de taină de codru, de vis,
Plângând și pribeag pe meleaguri străine,
Tu, biete român, să pleci, te-ai decis.
Departe de ie, ițari și opincă,
Ilicul cu flori din străbuni prelucrat,
De focul din vatră, de dulcea ta pită,
De vatra străbună departe-ai plecat.

Departe de țară, de cântec, de grâne,
De lacrima caldă, de rece izvor,
De rouă și stele, departe, române
Te-ai dus și părinții plângând în pridvor
I-ai luat amintire. Târziu te-ai întors...
Tu cați mâna caldă-a măicuței bătrâne,
Dar doliul în cale durerea ți-a scos.
Amr depărtată ți-e casa, române!

Departe de taină, de codru, de vis,
Iubirea de neam și părinți ți s-a stins.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orășelul marinarilor*

De-a lungul cheiurilor din orășelul marinarilor vântul plimbă
Șoaptele melodice furate de pe navele din radă și schimbă
Culoarea obrajilor apei, iar vara se retrage undeva să moară
Ca o balenă rănită, abia răsuflând în mareea de seară.

O navă de linie Anglia-Orient lucește ca un pescăruș,
Cu luminile la bord clipind intermitent; osos ca un arcuș,
Cargoul companiei Blue-Funnel** cu bigile negre-n plan vertical
Stă nemișcat; un brac înalt încarcă cherestea-n aval.

În magazinele din orășelul marinarilor se găsesc de toate
Și marinarii cumpără sau vând ce-au adus din țări îndepărtate:
Încuietori pentru cuferele lor de pe navă, papagali roz cu moț,
Ceasuri de-alarmă de cinci cenți și pantofii celor morți.***

Se-aud țipetele păsărilor mării și-acorduri voioase
De-armonică, și vocea cântăreților de la baruri și terase –
Cântecul vântului și cântecul mareei; fredonate-n ceas târziu,
Revin vechi melodii pe care doar marinarii le mai știu.

[...] Citește tot

poezie de din Cântece și balade marinărești, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Glossă verilor de catifea

Nămeți de vis, nămeți de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Și-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere și de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Și răsărituri de bezea,

Nămeți de vis, nămeți de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeți gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăși fluturi de ninsoare
Și dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu fugi...

Nu fugi de propriile sentimente, nu te lua la-ntrecere cu propria umbră, nu vei avea sorți de izbândă. Întoarce-te, iubește-le, ascultă-le, chiar dacă mintea-ți joacă uneori feste.

Ele îți spun o poveste, ca melodiile unei orchestre, ce vorbesc despre morți tragice și fapte mărețe.
O poveste, pe care am fost amândoi învățați s-o ignorăm, și în schimb pe ‘realitate' să ne axăm.

Cu propriul destin ne jucăm atunci când lamentările ni le ascultăm. Confuzia, stresul, dezinteresul, cursa nebună pentru a-ți găsi ‘alesul', toate îți pot părea normale, atât de răspândite încât au devenit banale. Simptome subtile, camuflate de o fugă continuă dup㠑mai bine', ceva ciudat se-ntâmplă cu tine atunci când visezi la ziua de mâine. Uiți de iubire, uiți că tot ce îți trebuie este deja prezent în tine.

Cel mai bun prieten îți este Prezentul, locul și timpul în care înflorește talentul, locul unde nu te simți niciodată singur, pentru că tot ceea ce vezi ești tu, iar tu ești tot ceea ce se vede. Nu e doar o părere, nu e doar un alt rând scris într-o carte pe care o citești și apoi o trimiți mai departe. Ține aceste cuvintele aproape, lasă-le să te poarte către locul de unde izvorăsc toate.

Respiră împreună cu mine, în timp ce ne dezbrăcăm de concepte, de ură, de gânduri meschine. Nu e o cale complicată, ci are mai multe în comun cu o artă, cu o ploaie curată ce înlătură o așteptare deșartă. Totul a fost o minciună, o glumă nesărată, camuflată într-una bună. Tot ce ți s-a părut că face sens... a demonstra, a deveni, a învăța... nu a fost altceva decât un drum închis, un infern deghizat în paradis.

Nu poți fi atins, de biciul fierbinte al judecății, nu ai fost nicicând o victimă a nedreptății. Esența ta e un miracol ce umblă pe pământ, a cărui față adevărată a fost ascunsă de ceea ce considerai important până nu de mult.

Nu ai deținut nimic cu-adevărat, nici măcar propriul corp, fie el de femeie sau bărbat. Un rol ai jucat, un rol ce a părut important, însă unul ce a fost de la-nceput conceput eronat. Un rol limitat, ce a-nceput să te strângă, să nu mai fie bun de purtat. E păcat, să insiști în greșeală, ai căzut de mult prea multe ori în aceeași capcană.

Sunt aici să îți spun că frica nu este reală, că sufletul îți este curat, contrar a ceea ce ai fost învățat. Un suflet ce poate părea mut, dar ale căror șoapte se dezvăluie doar celui îndeajuns de tăcut. Precum o muză, ce apare într-o lumină difuză, dar care odată recunoscută își revarsă darurile asupra celui care o ascultă.

Ascultă tăcerea, nu o lăsa să treacă neobservată, așa cum ai făcut de fiecare dată. Strânge-ți toate corăbiile atenției laolaltă, și cheamă-le înapoi în brațele portului numit Prezent. Privește atent, fii perseverent, și mintea ți se va deschide, iar un foc innvincibil în inimă ți se va aprinde.

poezie de
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Oscar Wilde

Balada închisorii din Reading

I

N-avea veșminte stacojii
Cu vin și sânge scrise,
Ci vin și sânge-avea pe mâini
Atunci când îl găsise
Cu fata moartă ce-o iubea
Și-n patu-i o ucise.

Mergea-ntre paznici, îmbrăcat
In sur costum ca ceața ;
Bonet vărgat purta pe cap ;
Schimonosindu-i fața ;
Dar n-am văzut nicicând un om
Privind mai lacom viața.

Nu, n-am văzut nicicând un om,
Sau vreun prizonier,
Holbat la peticul de-azur
(Ocnașii zic că-i cer),

[...] Citește tot

poezie celebră de , traducere de Nicu Porsenna
Adăugat de Constantin IonescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Collected Works of Oscar Wilde" de Oscar Wilde este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 22.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Glossă românilor duși din țară

Casa bătrânească are în firidă
Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă.
Tata lung se uiră de-a-i veni feciorul.
Mama lăcrimează... Cât de mare-i dorul!
Ciutura fântânii lacrima adapă,
Nimeni nu mai vine c-o cană de apă.
Ce străin e satul! Ce stingheri bătrânii!
Au plecat în lumea largăă toâi românii...

Casa bătrânească are în firidă
Simfonia vieții - lume împărțită
În bătrâni și tineri... Bătrâni ce-au rămas,
Pe glia străbună, să facă popas.
Tineri ce în lupta lor cu sărăcia
Au plecat departe... Unde-i România?!
Unde-s munții falnici?! Morminte și frați,
Părinți și prieteni, toți au fost uitați.

Un bătrân ceasornic... Mama toarce-n tindă...
Merii dau în floare, pâinea-i aburindă,

[...] Citește tot

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre porturi și visare, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook