stânci şi viaţă

Noapte bună!

Cea mai frumoasă expresie a vieţii
este cuvântul simplu, spus şi scris.
Acel cuvânt ca o stâncă ruptă din mare,
din suflet de om...

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata şi cântecul

Mi-am strunit arcul şi-am lansat o săgeată-n lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a pierdut în depărtare-atât de iute-încât vederea
Nu i-a putut urma nici zborul, nici căderea.

Am dat viaţă unui cântec în această lume,
A căzut pe pământ, fără să ştiu unde-anume;
S-a-îndepărtat atât de iute că n-am găsit puterea
Să-i urmez nici zborul, nici căderea.

Târziu apoi, într-un stejar puternic ca o stâncă,
Am regăsit acea săgeată, vibra încă;
Iar cântecul pe care îl credeam pribeag,
L-am regăsit în inima unui prieten drag.

poezie de Henry Wadsworth Longfellow,1807-1882, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă. Să izbucnesc dintr-o dată, copleşind turma târâtorilor şi uluind neputinţa celor care m-au cunoscut şi m-au dispreţuit. Să-i biciuiesc şi să le necinstesc feţele şi să mă desfăt simţindu-mi trupul gâlgâind de viaţă rodnică şi creatoare... N-am vrut să-mi descopăr sufletul adolescenţilor livizi şi melancolici. Mândria că port în mine o taină pe care n-o ghiceşte nimeni mi-ajungea.

Mircea Eliade în Romanul adolescentului miop (1928)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi n-ar rămâne decât el, eu aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o uriaşă lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate. Eu sunt El. El e mereu, mereu în mintea mea, nu ca o plăcere, aşa cum nici eu nu sunt o plăcere pentru mine însămi, ci ca propria mea fiinţă.

Emily Bronte în La răscruce de vânturi
Adăugat de Faur Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa repede îmi curge

Doamne,
Viaţa repede îmi curge.
Şi mă-întreb, unde se duce?
Că de-ar curge încetişor,
Precum apa de izvor,
Limpede, cristal de munte,
Nu mi-ar mai lăsa pe frunte
Brazdele-atât de adânci,
Parcă-s crăpături în stânci.
Îmi curge viaţa ca lava
Izbucnită din vulcan.
Îmi întinde mie tava
Să-îmbătrânesc an de an.
Doamne,
Lasă-mă aşa cum sunt.
Mai am de împlinit ceva.
Cât mai calc acest pământ,
Să las semne-n urma mea.
Două flori am de crescut.
Frumoase ca două stele.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (4 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată... mi-e dor de tine!

Simţi, tată, cât îmi e de dor
să te primesc în casa mea,
în care-ai lăsat dragostea?
De ce te-ascunzi după un nor?!

Tu ai fost stânca neclintită,
eu, brad ce a crescut din ea,
hrănindu-mă puterea ta,
când cetina mi-era ciuntită.

Mi-e dor de-un suflet de copil
ce locuia-ntr-un trup vânjos,
de zâmbetul tău luminos
ce soarta-l înnora tiptil...

Ai fremătat o viaţă-ntreagă,
nutrind speranţe şi IUBIRE,
punând comori în amintire,
cu mama, femeia ta dragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clădiţi, deci, viaţa voastră de căsnicie pe temelia dragostei, cu credinţă în Dumnezeu şi cu încrederea în voi înşivă, nădăjduind în darul şi binecuvântarea Tatălui ceresc. Atunci, casa voastră va sta pe stâncă tare şi nici vânturile, nici valurile lumii acesteia nu o vor clăti.

Policarp Moruşca în Arc spre mileniul trei (2008)
Adăugat de Serban Mircea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa din stâncă

Din stânca cea lovită în pustie
A izvorât cândva şuvoi de apă,
Să bea toţi însetaţii şi să-nvie,
O viaţă nouă astăzi să înceapă.
Când le-a fost sete, Domnul le-a dat apă
Din stânca minunată şi lovită,
Bogat izvor din care se adapă
Dorinţa marii gloate, potolită.

Căci Stânca cea lovită e Cristos
Şi harul Său e apa înstelată.
Vorbeşte Stâncii, dacă eşti setos,
Şi vei avea belşug de har în viaţă.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi poetul

Întunericul

Tu, care treci prin lume străin şi efemer,
Cu sufletu-n lumină, cu gândurile-n cer,
Poet gonit de râsuri şi îngheţat de vânt,
Ce cânţi ca o stafie ieşiţii din mormânt,
Sfăramă-n stânca rece a ta nebună liră
Căci lumea este piatră şi ea nu te admiră.
Ci tu, nebun şi palid, la poalele ei plângi
Ca valul care cântă trecutul unei stânci,
Ce veştedă, bătrână se leagănă prin nori,
Când stânca e eternă şi valu-i trecător.

Poetul

Şi te crezi, geniu negru, că fără scop şi ţintă
A lumei und-amară mă-neacă, mă frământă?
Tu crezi că eu degeaba m-am scoborât din stele
Purtând pe frunte-mi raza a naţiunii mele?
Voiu să ridic palatul la două dulci sorori,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiu

În fund de peşteri, picură de veacuri
Tăcute lacrămi, ce mereu se mână
Spre albele misterioase lacuri,
Şi din adâncul lor răsar fântână.

Fântâna rece gâlgâie din stâncă
Şi răspândeşte unde de răcoare:
Pădurei verzi dă vocea ei adâncă,
Câmpiei triste sălcii plângătoare.

Aşa în suflet picură cu-ncetul
Viaţa, ceasuri de melancolie:
Fântână clară, murmură poetul
O, de demult uitată poezie.

poezie clasică de Duiliu Zamfirescu (1896)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ştim ce e nemurirea

Noi nu suntem născuţi prin pustiuri,
pe noi nu ne puteţi amăgi.
Avem sufletele din munţi şi din râuri
şi inimi de foc. Suntem vii!

Ca vulturii ne-nălţăm pe creste şi stânci
şi nu avem frică de moarte.
Vorbele ne sunt profunde, adânci,
suntem însetaţi de dreptate.

De-o fi să plecăm din viaţă curând,
din asta nu ne pierdem cu firea.
Zamolxe ne trimite-napoi pe pământ.
Noi ştim ce e nemurirea.

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţii

Cerul nu e decât un uriaş iaz,
Mă plimbă pe apele lui corabia norilor.
Încotro mă întorc văd acelaşi obraz,
Aceiaşi ochi miraţi, ca ai florilor.

Tu întinde-mi mâna, doar mâna,
Îţi voi citi în miezul gândului.
N-ai mai putea să-mi purifici ţărâna
Nici dac-ai da foc pământului.

Poate sunt sămânţă de lotru,
Nici o stâncă nu mă striveşte,
Dar la marginea marelui codru
Întunericul gras mă pândeşte.

Floarea-soarelui a crescut prea înaltă
Tot uitându-se mereu după soare.
Cârtiţele uitate pe câmp
Şi-au săpat singure, în pământ, închisoare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Zaharia Stancu din volumul: Anii de fum (1944)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie

Am pus visuri lângă vise,
Am făcut din noapte zi,
Iară viselor ucise
Le-am dat viaţă-n poezii.

Am pus viaţă în dorinţe,
Am trăit cu pasiune,
Am făcut din neputinţe
Lucruri rele sau mai bune.

Am iubit, am suferit,
Am cântat ori am tăcut,
Am mai scris, am mai citit,
Am zburdat, am mai zăcut.

Am privit ades în zare,
Alteori numai în gol
Şi-am tot pus o întrebare
Când sunt eu, când joc un rol?

[...] Citeşte tot

poezie de Florentina Mitrică (14 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mârdri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.
Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1867)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de cer

Aproape de cer
Privirea mea a întâlnit
Liniştea.
Era un ţipăt de vultur
Şi tăcerea grea a stâncii.
Paşii m-au purtat
Pe oglinda în care se vedeau
Brazii, şi în spatele lor
Sufletul meu, mare,
Ca o pânză goală.
Atunci pe ea am pictat
În culori liniştite
Viaţa

poezie de Mihaela Manole
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabilul curs

cineva mă împinge spre bătrâneţe
e împotriva a tot ceea ce simt
o netrăire continuă
de la secunda aceea când am decis să-mi pietrific inima
văd bărbaţi de foc
înfăşuraţi în zâmbete prefăcute
şi nu-mi spun nimic
aerul lor ridicol mă face să cred
că nu am ce pierde
cineva mă împinge spre bătrâneţe
cum ai împinge o barcă pe mare
şi valurile înspumate
îmi spală urmele tinere din privire
cine sunt eu să cred că va fi altfel
că moartea mă va ocoli
şi viaţa îşi va schimba cursul
că mă voi întoarce până în copilărie
apoi o voi lua de la capăt
ceva mă împiedică să fac toate astea
poate o stâncă sau un râu

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu din Oraşul unui singur poet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento

Tu, care nu ţi-ai părăsit
hotarul ţării niciodată
şi-n veacul ăsta urgisit
s-a scurs intreaga ta durată

Tu, care fruntea ţi-ai încins
cu purpură şi clarvedere
trăind ca un mesteacăn nins
pythagoreice mistere

Acum treci vămi de nepătruns
prin şapte cicluri planetare
vei fi aflat cumva răspuns
la vechiul semn de întrebare?

Azi pe biserica din Şchei
s-a-nfipt o pasăre-n săgeată
şi-n mica zbatere a ei
parcă te văd crucificată

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

în vremuri greu încercate
toate gândurile de mai bine
alunecă încet într-o prăpastie adâncă
unde viaţa şi moartea se izbesc de stânci
şi de unde doar speranţa mai scapă

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!