Citate despre stânci și viață, pagina 4
Vis de anemic
În cupa verde-a văii,
Noaptea se topește rece și degrabă,
O boare răcoroasă, dar prea slabă,
M-a trezit prin ușa deschisă a odăii
Lumina limpezită-a zorilor
A început să piuie sfios și cristalin în luncă.
E timpul minunat de muncă.
Cu toate că șoseaua doarme încă
Sub plapoma greoaie de praf neînceput,
Pe sub stâncă
Au și pornit spre munte potecile înguste.
Se-ntinde-n mine proaspătă viața
Mi-s gândurile sprintene.
Ca mersul de lăcuste,
Și sângele înviorat mi-aleargă-n vine
Cum șerpuie, prin ierburile mărunte,
Apa de șuvoi.
Soarele se urcă poate dincolo de munte.
[...] Citește tot
poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sedus de piatrā
Stânca goală urcă in zare...
Mâna grea, suturatā
Se coboară agale,
Să prind de sus un apus...
Sā-l țin o viață in palme
Să nu-mi spun de ce-s sedus,
Inima goalā se ridicā
Corpul-mi o stâncă...
Sunt apus de lună atras
Sedus de intristare...
Inima dezbrăcată
Iar ingheață tare...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trandafirul galben
Galbene petale,
senzuale,
Scăldate-n rouă matinală!
Frunze de aur,
Tulpini în flăcări sub soare răsare,
Stropi de lumină solară,
În trandafirul galben
Toate se-adună și se încunună.
Sălbatic crește trandafirul
Pe creasta sură a muntelui,
Înfruntă zăpezi și singurătăți
Însă nu-i pasă de alte flori,
Și nici de alte vieți...
Sunt solii iubirii
Trandafirii!
Și orișice femeie -ndrăgostită,
Petale de trandafir sărută.
Anevoie mă cațăr pe stânci
S-ating trandafirul
[...] Citește tot
citat din Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață de la toate
Învață de la apă să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învață de la umbră să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la pietre cât trebuie să spui,
Învață de la soare cum trebuie s-apui.
Învață de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci,
Învață de la toate, că toate-ți sânt surori,
Să treci frumos prin viață, cum poți frumos să mori.
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învață de la apă să nu dai înapoi.
Învață de la umbră să fii smerit ca ea,
Învață de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învață de la soare ca vremea s-o cunoști,
Învață de la stele că ceru-i numai oști.
Învață de la greieri când umerii ți-s grei
Și du-te la furnică să vezi povara ei.
[...] Citește tot
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu știam că Rudyard Kiplind a scris povești pentru copii nu poezii. Întradevăr, are o exprimare frumoasă în cuvinte, ceea [...] | Citește tot comentariul
Unii au spus: "Cu sudoarea frunții mele voi uda câmpul, și acesta va fi felul meu de a-l lăuda pe Creator." Dar a venit diavolul și le-a șoptit cu vocea mieroasă: "Va trebui să cari stânca asta până în vârful muntelui în fiecare zi și, când vei ajunge sus, ea se va rostogoli din nou până jos". Iar toți cei care credeau în diavol au spus: "Viața nu are nici o noimă, e repetarea aceleiași sarcini." Iar cei care nu credeau în diavol au răspuns: "Atunci am să încep să iubesc piatra pe care trebuie să o car până în vârful muntelui. Astfel, fiecare clipă lângă ea va fi o clipă petrecută lângă ceea ce iubesc." Ofranda este rugăciunea fără cuvinte. Și, ca orice rugăciune, ea cere disciplină dar disciplina nu este sclavie, ci alegere.
Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Munca și ofranda"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Purtătoare de viață
Femeie frumoasă, dai lumii-lumină,
Din pântec ce crește iubirea în rod,
Ai pus nemurirea plămadă în tină
Și fire de viață făcutu-le-ai nod.
Acum ești potir, ți-e trupul-ofranda,
Scânteia divină aprinsă-n zidire,
Bărbatul în mir îmbracă triada
Și-ntreaga ființă-i dumnezeire.
Ai luat de la stâncă tăria să rabzi
Când taie în tine durerea ca lama,
Dar ce bucurie în suflet, ce arzi,
Când puiul de om își caută mama!
Ești totul în toate, aceasta-i menirea
Sădești bucurie aici pe pământ,
Prin jertfa adusă, primești mântuirea,
Mărită femeie, ești lutul cel sfânt...
poezie de Angelina Nădejde (22 iunie 2013)
Adăugat de angelina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Piatra nisipului
Am învățat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială și umbra și norul,
S-adun în clepsidre și viața și dorul
Să fug îngrozit de tăceri și rutină.
Am învățat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori și cu pagini.
Am învățat aici să-ngheț în cuptoare
Și-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naște o stea
Și-n orice lumină-i o stea trecătoare.
Am învățat aici să cred în tăcere
Și-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viață se fac din nimicuri
Și apa în stâncă își află putere.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cioara și marea
A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viața.
A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în fața unei flăcări.
A încercat să-și apropie marea, să și-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o așa cum te ignoră un lucru neînsuflețit.
A încercat să urască marea,
Dar s-a simțit ca un răhățel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.
A încercat apoi să fie măcar în aceeași lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,
Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanță
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.
În cele din urmă,
A întors spatele mării și a părăsit-o.
[...] Citește tot
poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorința mamei
Ce familie frumoasă,
Doi părinți și trei copii.
Împărțeau aceeași casă
Și aceleași bucurii.
Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.
Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Și tăticul a murit.
Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieții griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinși.
[...] Citește tot
poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorința mamei
Ce familie frumoasă,
Doi părinți si trei copii.
Împărțeau aceeași casă
Și aceleași bucurii.
Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.
Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Și tăticul a murit.
Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieții griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinși.
[...] Citește tot
poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubesc...
Te-am întrebat, de nu mă-nșel, odată,
Ce faci în viața ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei mașină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ți-e șef, de-ai copii mici,
Părinții dacă-ți mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...
Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...
Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o barcă în derivă
Ca o barcă în derivă
Navighez pe marea vieții,
Dup-o dragoste fictivă,
Dus de valurile sorții.
Și e marea învolburată,
Mă izbește rău de stânci,
Mi-este viața tulburată
Și plină de răni adânci.
Nu am leac pentru durerea
Ce sufletul meu o simte,
Am pierdut toată puterea
De-a mai merge înainte.
Navighez cu disperare,
Printre valuri de speranță,
Poate la capăt de mare
Cineva-mi dă importanță.
[...] Citește tot
poezie de Razvan Isac (12 februarie 2015)
Adăugat de Razvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditație
Am trecut vârsta la care tot ce zboară se mănâncă,
nicio falsă modestie nu-mi mai spune chiar nimica,
gura lumii poa' să strige tot ce vrea, mi-a murit frica
de-a trăi de dragul meu, azi sunt tare ca o stâncă.
Nici spre cai verzi pe perete nu îmi mai îndrept privirea,
viața m-a-nvățat devreme că nu există-ntâmplare,
nu poți cumpăra IUBIREA cu monezi de-nverșunare,
ziua bolii sau a morții nu știu ce e mituirea.
Nu mai cred demult în alții, îmi sunt singurul prieten,
dacă sufletul mă doare, numai mie-mi povestește
și numai a mea scânteie-ntotdeauna reușește
să-l vindece, mângâindu-l, când i-amintește de Eden.
Am atins vârsta la care mă privesc cu demnitate,
nu mă-mpiedic de micimea marii răutăți din lume,
cum nici valul nu se-oprește-n ale mării-amare spume...
Tac... și-ascult povestea vieții... hai, noroc, SINEITATE!
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țara mea
Acolo unde-s ʼnalți stejari
Și cât stejarii ʼnalți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n față o privesc;
Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunți
În dor de țară strămoșesc;
Și unde dorul de moșie
Întotdeauna drept a stat
Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;
Acolo este țara mea,
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aș vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!
[...] Citește tot
poezie de Ioan Nenițescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea cuvintelor
Mi-am închipuit tristețea... o romantică corvoadă,
Avea părul strâns, codițe, vorbea singură pe stradă
Nu zâmbea, nu avea farduri, palidă, neîngrijită,
Parcă nu știa de sine, părea foarte chinuită
Mi-am închipuit iubirea, strălucea, o stea în noapte
Era cer senin întrânsa, erau zâmbete și șoapte,
Iar pe chip, bujorii vieții o-nroșeau fără să știe,
Părea fără nici o grijă, părea sinceră și vie
Mi-am închipuit durerea, nici un zâmbet... o grimasă,
Era toată frământare, nu părea că îi mai pasă,
Se chircise înăuntru într-o disperare mută,
Dintr-o fostă frumusețe... ajunsese doar o slută
Mi-am închipuit un suflet care le-a trăit pe toate,
Devenise ca o stâncă, unde vântul nu răzbate,
Iară lacrimile ploii îi păreau o mângâiere,
Era sufletul din mine... poezie și tăcere
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Invidia e mare, împovărătoare, ca stânca de tare, usturătoare și are spini, ciulini pe a omului spinare; cine de ea se dezlipește, ușor, ușor se liniștește și în multe aspecte ale vieții se îmbogățește.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Ne-a făcut să fim o rouă
Nici n-a fost și nu va fi
Nimenea ca și Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus
El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină
Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâșit
Și iubire-ntodeauna
Numai El este viața
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă fața
Și ne-mbracă în iubire
[...] Citește tot
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Doamne, dacă ești român
Fă-mă-n țara mea, stăpân,
Rugă sfântă, dor... iertare,
Și-nspre răsărit... chemare.
Dă-mi puteri și chibzuință,
Dragoste, tumult, credință,
Toarnă-mi în pahar... noroc,
Vin de Drăgășani... și foc.
Pune-mi în priviri scântei
Și... m-aruncă-ntre femei,
Mă strunește și mă-nvață
A lua... totul... de la viață.
Urcă-mă pe munți de dor,
Prinde-mi aripi... de cocor
Și când cerul plânge, încă,
Dăltuiește-mă... în stâncă.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La școala vieții
învăț de la fluturi zborul lin și tandru
învăț de la albină viața s-o îndulcesc
mă-nvălui cu parfumul florilor de leandru
stejarul mă învață cu freamăt să trăiesc.
învăț de la munte să fiu temerară
să mă înalț peste prăpastia adâncă
învăț să fiu solară ca zilele de vară
chipuri de speranțe am sculptat pe stâncă.
învăț de la arhangheli drumul spre nemurire
filozofii îmi arată cum să mă recunosc
împletind cu raze slove de iubire
beție și extaz cu miresme de mosc.
învăț de la pădure să-mi ascund suspinul
stele mă învață să nu cunosc declinul.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea pierdută
Pânze de amurg vin pe geana zării,
Forfota se-mbată din pocal de stea.
Seara rozalie peste buza mării
Fâlfâind din aripi alene venea.
Umbre minunate se învârt în aer,
Alte labirinturi se deschid în nou,
Viața ei trecută e închisă în caier
Și bătută-n cuie undeva-n cavou!
Fremătând în zare asfințitul arde,
Bucuria-i mugur pe un ram de vis.
Ea, prin sine fuge ca pe bulevarde
Uitând ce-nseamnă numele abis!
Zorii de mătase ai descătușării
Îi răsar în suflet pe albastre punți,
Fremătă și râul în argintul verii
Izvorât pe buza stâncilor din munți.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Rolea din Mi-e dor de cineva ca tine (10 decembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Rolea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre stânci și viață, adresa este: