Citate despre suflet și vânt, pagina 3
Septembrie
Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-și soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.
Un greier țârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Și ca un mort din somn sculat,
În toate pier și-n toate sunt.
Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, și-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.
Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai știu
Prin timpul ce-l aud sunând.
[...] Citește tot
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât mai este natura vie
Vânt cald, ce tot bate-n crengi
Printre picături de ploaie să culegi
Caise galbene să-ți umple sufletul
De înălțime tremur și eu și pământul.
Furtuna vine odată cu roua dimineții
Ziua-i lungă și te alungă-n drumeții
Brațele grele vântul sus mi le ridică
Zgomote de păsări liniștea mi-o strică.
Păsări grăbite zboară printre nori
Fug unde-i cald și multe culori
Aeru-i toxic, înțeapă, ucide natura vie
Câte zile mai sunt, toți ar vrea să știe.
poezie de Eugenia Calancea (15 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea
TOAMNA MEA
Ascult vântul toamnei, ce-mi bate la ușă,
Prin anotimpul ce ce adoarme-n amurg.
Din frunze croșetez gândului, mănușă,
Când lacrimile ploii în suflet se scurg.
Se cerne tristețea-mi ca ploaia-n furtună,
De mila frunzei bătută și brumată.
Doar vântul îi cântă pe-a ramului strună,
Prohod de adio, din viața curmată.
Presimt că toamna mi-aduce gongul morții,
Când sufletul se scurge într-un vis profund
Și nu regăsesc drumul vieții și-al sorții,
În primăveri să mai cultiv gândul fecund.
Bruma și frigul îmi îngheață privirea
Și-adeseori rămâne ideea-n condei.
Iar timpul pecetluiește amintirea
[...] Citește tot
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă...
Afară plouă, e pustiu
Și cruci pe stradă nu-s,
Că s-au strâns în valea seacă
La un cârciumar răpus.
Apa curge neîncetat,
A inundat și strada...
Puțul din grădină a secat,
A putrezit livada.
Vântul bate dinspre nord
Și suflete plutesc deasupra,
Că nimeni nu se încumetă
Să-și părăsească curtea.
Eu plâng și tremur
De pustiu.
Și aud un cântec negru,
Ce-l aduce-un vânt, funebru.
poezie de Georgian Toia
Adăugat de Georgian Toia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum
Cum potsă-i spun vântului
să nu mai bată?
Cum pot să-i spun ploii
să se oprească?
Cum pot să-i spun soarelui
să nu strălucească?
Cum pot să-i spun sufletului meu
să se despartă de al tău?
poezie de Aneta Timplaru Horghidan din In azzurro (noiembrie 2014), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Ioan Ioncy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorul
Dragostea mea
ancoră grea
tine-ma strâns;
toate ma dor:
gura de dor,
ochii de plâns.
Vântul căzu
- poate că nu,
dar s-a făcut
liniște-n cer,
fara puteri,
ca la-nceput.
Nu mai visez
pași pe zăpezi,
urme de vulpi;
nu mai sunt flori,
sufletul lor
doarme în bulbi.
[...] Citește tot
poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cânta o catirincă
Cânta o catirincă în colțul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Și fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.
Erau iubiri străbune și parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de țintirim.
Așa purtăm cu toții neștiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru și totuși îl trăim.
Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu și banal,
Ce-l auzim în stradă și-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopți târzii de bal.
Așa purtând povara, mi-am împărțit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet și l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai rămâi
ni-i viața noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer și pământ,
nu știu vântul
încotr-o o poartă
și nici dacă frunza
e vie sau moartă.
trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
și sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.
ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
[...] Citește tot
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 decembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub crucile de tuș
dacă ai fi avut puțină răbdare
ți-aș fi spus
nu încerca să dezlegi tainele vântului
pe acolo
au zburat toate iluziile omenirii
s-au spart suflete în cascade
și s-au deschis curcubeie în lumini
înghițind focul vieții
dacă ai fi avut puțină răbdare
ți-aș fi spus să mai stai
și că te iubesc
dar așa, Ană,
între noi
se nasc
acum
ploile
cu flori
de miozot
iar eu te plâng
sub crucile de tuș
poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Transhumanță
Cad fulgi din cer, plutind în vânt
Se mută cerul pe pământ
Și sufletul din mine vrea
Să fie ca un fulg de nea
Și-n locul fulgilor din cer
Să mă transfere, dacă-i cer.
Dar nu-i pot cere, cât mai sunt
Legat de tine pe pământ
Și-aștept să cadă primii doi
Fulgi peste ochii noștri goi,
Să fim pereche și-n mormânt,
Precum-n cer și pe pământ.
poezie de Marius Robu din Degeaba (25 februarie 2011)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calea lactee
Din albe lacuri de demult pornit,
Un zbor străvechi de lebede astrale
Pe luciul cerurilor boreale
Odinioară s-a odihnit.
Fiorul zborului străbate încă
Înmărmurita liniște adâncă
Din care ochiul noastru soarbe
Surâsul alb al nopții oarbe,
Deasupra sufletelor noastre-aprins,
O, nimb răcoritor pe suflet nins!
Fior al zborului de-odinioară,
Sărut curat pe fruntea noastră cerne!
Pe frunte albe sărutări coboară,
Fior senin al penelor eterne!
Scară cu trepte albe, prinse-n cuie
De-argint, pe care visul nostru suie!
[...] Citește tot
poezie clasică de Alexandru Philippide din Aur sterp (1922)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Toamnă grea, de peste veacul veacului,
Moartea și-a bătut în mine cuiele.
Svârle de pe suflet haina dracului,
Gândurile la văratec suie-le,
Țipă sus, în ceruri, să ne mântuie,
Ploile, netălmăcite șopote
Singur, numai soarele, să bântuie,
Liniște ca după val de clopote.
Murmurând în fumuri de descântece,
Arde-mi toate rănile iubirilor.
Viitorul pune-mi-l în cântece,
Iar trecutul lasă-l mănăstirilor.
Rupe toate sforile cuvântului,
Fă morman din jalnica paragină,
Arde tot și dă cenușa vântului,
Rând cu rând și pagină cu pagină.
Vântul mi-o aduce de pe-o ramură,
Pe deasupra anilor și-a sorților,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ștefan Ciubotărașu din "Însemnări ieșene", Anul II, Vol. III, Nr. 2, 15 ianuarie 1937, p. 90
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată o flacără aprinsă de-o inimă și-un gând, nu poate fi stinsă, fără a fi privită măcar de-un suflet a celor din jur. Dacă lumina ei este curată și se înalță-n vânt, lumina ei va fi purtată, de alții spre-a împlini acel gând.
Viorel Muha (iunie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș lua în piept ...
Aș lua în piept talazul mării
Cu trupul ars de-o cruntă sete.
Frumoasa nimfă să mă-mbete
Să cad în brațele uitării.
Aș lua în piept și stei de munte
C-un suflet chinuit de furii,
Căci mintea mi-ai sucit cu nurii
Și m-ai făcut din om, grăunte.
Aș lua în piept și depărtarea
Și vânturile zbuciumate,
Cerșind pentru-o eternitate,
Să-mi umpli cu iubire zarea
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa ascunsă
Casa fiecăruia dintre noi
Este sufletul.
Și nu o putem înălța decât prin faptele noastre.
Dumnezeu este în noi
Și arde ca o făclie.
Cu cât sufletul se înalță,
Cu atât flacăra este la adăpost
De vântul durerii și al deznădejdii.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântă astăzi viața
Dorul meu,
Deschide-ți cartea pecetluită,
Și-ți răsfiră-n soare, și-ți răsfiră-n vânt
Paginele-n care, peste-albastru-ți cânt,
Și-a cernut tăcerea pulberea-i cernită...
Dorul meu,
Deschide-ți cartea pecetluită,
Și mă-nvață iarăși cântul bunei vești,
Să mi-l cânt, cum cântă florile-n ferești,
Oglindită-n geamul larg deschis în soare...
Dorul meu,
În suflet mi-a crescut o floare!...
Apăr-o de vânturi și dă-mi viers s-o cânt...
Dorul meu,
În geamul larg deshis în vânt
Cântă astăzi viața, cântă-nfiorată,
Cald ca nicăierea, sfânt ca niciodată!
poezie clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E atât de greu
E atât de greu să fii om
În lumea asta vie,
Când strigi și nimeni nu te știe.
E atât de greu să lupți cu morile de vânt
Când îți auzi sufletul strigând,
Dar nu poți să te ridici de la pământ!
Când simți că n-ai nicio putere
E atât de greu în lumea asta
Plină de mizerie.
poezie de Vladimir Potlog (9 aprilie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Simțire
În seri de vară-albastre voi merge pe cărări,
Cu tălpile pișcate de ierburi și de spice;
Le voi simți răcoarea, din glezne până-n nări,
Și-mi voi lăsa-n vânt părul, spre cer să mi-l ridice.
O vorbă nu voi scoate, nu voi gândi nimic,
Dar îmi va crește-n suflet iubirea nesfârșită;
Voi pribegi-n Natură, ca un țigan calic,
Și beat de fericire, ca lângă o iubită.
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (martie 1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonetul fals al ploii
Ce ploaie, ce ploaie urâtă!
Ce vânt s-a pornit pe sub nori!
Ce vreme, ce vreme-amărâtă!
Ce... nu ești când, încă, mă dori!
Mai vino, mai vino prin ploaie,
Nu am nici umbrelă prin gând,
Să facem, să facem o baie
Sub norii ce-aleargă, plângând.
Să râdem, să râdem pe rupte
De norii schimbați în poteci
De ape, de apele supte
n canale ca locuri de veci.
Mai uită, în suflet, de lupte,
Și ploaie, și vânt... până pleci!
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unica ființă
Mama mea, icoană sfântă,
Mama mea, suflet de pâine,
Tu ești unica ființă
Care în sufletul meu veșnic va rămâne.
Va trece timpul peste mine,
Va trece timpul peste noi,
Dar tu vei fi unica ființă
Care mă va apăra de vânt și ploi.
Pentru tine, scumpă mamă,
Aș trece munții în zbor,
Căci tu ești acea ființă
Care mi-ai dat un viitor.
În fața ta mă închin
Și multă sănătate îți doresc,
Căci tu ești unica ființă
Pe care cu adevărat o iubesc.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre suflet și vânt, adresa este: