vânt şi văi

Sonetul fornicaţiei

Ţi-a ars concupiscenţa prinsoarea pubiană
în cea dintâia noapte a lunii lui april,
şi dezbrăcaţi de vise, chiar vântul din poiană
îşi arunca mânia spre-al nostru gând febril.

Ştergând sudoarea frunţii, te-apleci cu buza-ţi lungă
spre elixirul vieţii. Ca trasă prin arcuş
ai tremurat, iubito, cât toate, să-ţi ajungă
plăcerea de la vale şi până la urcuş.

Se ondulează apa în forme dulci de vampă,
şi norii, laolaltă, coboară – tu mă-ngâni,
când doar ce raza lunii se prăbuşeşte-n lampă
şi-ncepe recitalul cu strigăt din plămâni.

"Al tău, pe veci, «ibovnic» şi vârf de armonie",
am scris pe sânu-ţi moale c-o pastă alburie.

sonet de Ionuţ Popa (30 iunie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobetele însinguraţilor

Omule, cu suflet frânt,
Ce stai singur pe pământ,
De porţi numai supărare,
De e nor sau de e soare,
Nici nu râzi, nici nu zâmbeşti,
Ci-n zadar te iroseşti?
Mai bine ia de iubeşte,
Viaţa cât mai odrăzleşte,
Cât mai toarnă-n tine har,
Mugur de lumină rar!
Că ajuns la bătrâneţe,
Ramul nu mai înverzeşte,
Îi rămân frunzele-n vânt,
Ca un grai fără cuvânt!
Rămâi singur, ca un cuc,
Care cântă de năuc,
Prin vreo vale sau zăvoi,
Viaţa-i tristă de nevoi!
Te baţi ca frunza de plop,
Că nu ai în lume scop,

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (25 februarie 2016)
Adăugat de Vasile Neagu-Scanteianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miros salcâmii

Miros salcâmii de-aici, de departe..
Parfum de aer proaspăt şi de vânt,
De crengi care se-apleacă la pământ,
Şi-aud chemarea lor în mii de şoapte.

Cu gust de miere şi copilărie,
Cu flori imaculate, mici şi albe,
Atârnă-n gândul meu frumoase salbe,
De amintiri pierdute-n poezie..

Pe drumul presărat doar cu petale,
Plutesc şi parcă zbor cu-aripi supuse,
Îmi împletesc trăirile nespuse
Cu aşteptări care mă duc la vale..

Miros salcâmii, şi-i simt mai aproape..
Cum zboară timpul peste-a lor tulpină!
Puţin mai scorburoasă, fără vină,
Îmi picură din seva ei pe pleoape..

poezie de Marilena Ion Cristea (27 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecie

Pe singuratecele văi,
Strâng negurile clăi pe clăi.
Aici, vecie, să mă ‘ngheţi,
Cu faţa către dimineţi...
Aleargă ochii cât ce pot,
Spre largul ulilor înnot,
Sau cad cu negurile ‘n gol,
Pe apa ta cu vad domol.

Şi toate vin şi toate trec
Şi toate pier, ca ‘ntr'un înnec.

Pe ţărmul ce-a ‘ncuiat în morţi
Tăceri cu lacătul la porţi,
Vin pomii să ‘nflorească iar,
Cu gâtul peste pălimar.
Din ierbi, se uită uneori
Tăcerile, la căpriori,
Le dă, din mână, mugur crud
Şi le desmiardă bolul ud...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul III, Vol. IV, Nr. 21, 1 noiembrie 1937, p 481-482
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pod de curcubeu

Norii negri dau să cadă,
dar îi agaţă un pui de vânt,
ploile vor să cuprindă
tot ce este pe pământ.
Pod de curcubeu se pune
peste văile deşarte,
norii toţi se răspândesc,
apele rămân umflate.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul e ţărâna pe care o călcăm, dar e şi ce se ascunde dedesubt, e forma sub care se înfăţişează (munte, vale, şes), e apa care îl udă, îl acoperă, îl pătrunde (deci e râu, lac, mare, apă subterană), mai e aerul care îl învăluie, care îi împrumută lumină şi umbră, culori mângâioase sau violente, nori şi ploaie, vânt, furtună sau viscol. Mai e vegetaţia care îl îmbracă atât de splendid şi de variat. Mai sunt vieţuitoarele care îl animează, de la turmele care pasc pajiştile, până la peştii care populează apele şi, în sfârşit, mai e omul care îl stăpâneşte şi se bucură de toate darurile acestui pământ.

George Vâlsan în Geografia fizică
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Învârtejite frunze se destramă
Căzând, din apa iazului să bea,
Precum un stol de fluturi de aramă,
Ce-n agonie zboară către-o stea

Iubesc această seară, când pământul
De inimă mi-l simt apropiat.
Când poalele mestecenilor, vântul,
Până la umeri, sus, le-a ridicat.

În suflet şi pe vale e răcoare,
Amurgu-i turmă vânătă de oi.
La marginea grădinii foşnitoare,
Se stinge-un zvon de zurgălăi vioi.

Aşa de treaz, eu încă niciodată
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi, ca salcia plecată,
În iazul roz să mă răsfrâng şi eu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Serghei Esenin (1918), traducere de George Lesnea
Adăugat de Monica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bradul

Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.

O rădăcină de colos
Şi-a sfredelit în stâncă,
Şi de pe stâncă maiestos
Mai sfredeleşte încă!

De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Şi pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.

Şi lemn, şi piatră la un loc,
Verdeaţa-i ne-ntreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tălăngi

Se-aud de pretutindeni tălăngile sunând,
Plâng unele cu larmă şi altele-n surdină,
Răspund şi dau de ştire că turmele-n curând
Vor coborî la şesuri...
În galbena lumină
De-abia le-auzi cum sună, mai jos tot mai departe...
Le-adună vântul parcă în negre văgăuni
Şi-apoi le-alungă iară pe văi, şi iar le-mparte,
Cu glasuri de alarmă ce prevestesc furtuni...

Trezite din prăpăstii de plânsetele lor,
Cresc negurile sure, alunecând tăcute,
Ies după stânci în pripă şi pier ca un decor
Retras de mâna unei fiinţe nevăzute...

Apar din altă parte, sporind acum treptat,
Şi-n falduri, ca o mantă, se lasă peste munte,
Iar piscul singuratic, sub cerul întristat,
Posomorât îşi trage căciula peste frunte...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit munţii

Călătorind spre înlăuntrul fiinţei
am întâlnit munţii
cu piscuri ninse, bătute de vânturi.
De-acum singurul scop e ascensiunea
dar cui îi voi mărturisi lupta
şi modul cum există în noi teama de înălţime.
Neumblată e valea pe care am fost cu tine
să căutăm izvorul pârâului rece:
cărările-s înfundate, animale sălbatice stau la pândă.
Va trebui să ne adăpostim în coliba ruinată
cu toate ambiţiile noastre uitate.
Va trebui să mă părăsesc, să mă lepăd de laşitate,
convins c-o să revii printre bujorii poienii
unde ne-am spus jurămintele lunii,
unde cuvintele au rămas neterminate de teamă
să nu se transforme în cântec.

Vine toamna,
nu mai simt cum păşeşti de uşor
prin gândurile mele sărace,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de centauri

Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.

Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună —
îşi potoleşte goana pe ţărmul nalt şi frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.

Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Şi nimfa n-o mai afli în ape de izvor.

Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morţii crud fior,
Şi spaima-i biciuieşte prin liniştea pustie.

Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde şi-l creşte înserarea...
Nebuni îşi încordează puternicul avânt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părea tărâmul de dincolo de viaţă, unde un vânt de legendă, ne face poveşti, într-o zi... Adâncurile fără fund ale spaţiului lasă văi înguste, punând bariere invizibile şi indivizibile întoarcerii către ieri.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noiembrie

Noapte de noiembrie, orologiu iar bate
Tresar aţipit la fereastra odăii
Ale pinului ramuri pocnesc îngheţate,
De vifor ce urlă la marginea văii.

Din munte coboară pe rază de lună,
Urme de lup adâncite prin nea
În casă tăcere când codrul răsună
Din pragul de iarnă geroasă şi grea.

Pe creste golaşe se plimbă un astru,
În a brazilor trupuri s-ascunde
Al spaţiului cosmic şi veşnic sihastru,
Ce-şi face culcuşul în munte.

A nopţii viforniţă pe trupuri adună
Sărace, de toamnă golite,
Cu palme uscate şi straie de brumă,
Făpturi de noiembrie-albite.

[...] Citeşte tot

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

L-a dat pe ha pentru mim, cum se-ncalcă
De unii divinele leg ice-au oprit,
A dat un pământ roditor pe-un deşert
Cu tufe spinoase încercuit.
Prost negoţ să cumperi o vale de vânt
Dând o vale de apă, ce-ar fi rodit.

poezie de Ibn Hazm al-Andalusi din Colierul porumbiţei
Adăugat de Cecilia Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ţi pasă, tinere poet? De ce vrei tu să ştii cine sunt şi de unde vin eu?... M-am născut, ca şi tine, în valea plângerii şi toţi nefericiţii care se târăsc pe pământ sunt fraţii mei. Aşadar, este oare atât de mare acest pământ, pe care îl cuprinde un singur gând şi pe care o rândunică îl înconjoară în numai câteva zile? Ce poate fi atât de ciudat şi de misterios într-o existenţă ome­nească? Ce influenţă atât de mare crezi tu că ar avea o rază de soare căzând, mai mult sau mai puţin vertical, peste creştetele noastre? Haida-de! Toată lumea aceasta este foarte departe de soare — este o lume foarte rece, foarte palidă şi foarte îngustă, întreabă vântul câte ore îi trebuie ca s-o răscolească de la un pol la altul.

citat celebru din romanul Lelia de George Sand
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om în cetate

un om a plecat
pe un deal
să se culce
turma de oi
privea cum trece, se duce
era frig, era târziu şi era iarnă
în lume, în noi şi în toate
lumina a încetat să mai curgă
pe cer două stele
uituce şi ele
ieri o stea
a căzut în vale
în valea cui
tu asta să spui
pe cer a mai rămas o stea
azi plânge singură şi ea
vântul bate şi bate
noaptea e neagră
şi este atât frig în cetate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de nuntă

Şi-acum, când simţi în piept fiori sub vălul de mireasă
Primeşte-n dar cu dulci fiori acest buchet cules în zori;
Să fie floare între flori frumoasă.
Bogat să fie cuibul tău de crini şi viorele,
Cu flori în gând să fii mereu!
Să-nveţi ce-i bun, să rabzi ce-i greu...
Să te încrezi în Dumnezeu ca ele.
Să fii o harnică zorea ce-n zori nu se dezminte,
Un nufăr alb cu strai de nea.
Să fii cu cel legat prin har
Crin alb păstrând credinţa;
Dar de-l mâhneşti cu-o vorbă-n zbor,
Să simţi arzând în obrăjor
Doi maci purtând în cupa lor căinţa...
Şi-oriunde-n lume vei umbla
S-auzi un glas de-acasă:
"Te rog din zări fetiţa mea să fii, pentru măicuţa ta,
O floare de Nu-mă-uita duioasă".
Şi-apoi, când veţi străbate-n lume
Vânt greu ce-n drum se-aşterne,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i că fuge doru-n lume

Frunză verde, care-ai fost, galbenă frunză pe ducă,
Bate vântul trist şi rece... suflă-n vale, sulfă-n ciucă!
Sufletul stropşit de gânduri, ar fugi, acum, cu ploaia,
Ochii dor de truda nopţii, toamna-mi vântură odaia.

Cerule-nvelit de nouri... un' ţi-ai dus vremea senină,
De ce laşi vântul să sufle... din văioagă-nspre colină?
Schingiuit... se vaită dorul... ca-n gheare de căpcăun,
Mi-e că scapă şi-o să fugă, mi-e că nu pot să-l adun.

Brumărel, cu chip de brumă, frunză verde ce ai fost,
Curge ploaia din văzduhuri... ca o bleandă fără rost.
Vântul leagănă şi-ndoaie toţi copacii... ca-ntr-un joc,
Truda nopţii arde ochii... îmi ard ochii de-al tău foc.

Cerule, ascuns de ochii-mi... galbenă frunză pe ducă,
Bate-un vânt rece şi trist... toate-mi sunt ca o nălucă.
Pe la geamuri se sparg picuri, verde-i pădurea de pin,
Mi-i că fuge doru-n lume, mi-e că nu pot să-l mai ţin.

poezie de Ion Apostu
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludic păcat

Eu nu mai ştiam că trecusem odată
prin satul acela pierdut printre ploi,
că lumea prin curţi aştepta speriată
o toamnă nebună venind dinspre văi.
Dar astăzi, acolo, ajuns peste vreme,
(de ce nici nu ştiu, să vă pot explica,)
mă simt, dintr-odată, scăldat în poeme
ajunse cu vântul pornit dintr-o stea.

Prin mine se scurg amintiri colorate
cu umbre de visuri trecând prin decor,
scăpate de ploile toamnei plecate
cu aripa frântă-ntr-un mit zburător,
un mit care-şi lasă pe creste arome,
păstrate din timpul acela uitat,
ce încă mai duce cu el, peste vreme,
mirajul ascuns într-un ludic păcat.

Păreai o nagodă plutind peste ape,
călare ajunsă pe calul licorn,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

pământul scade în noi femeie
iar umbrele ne aprobă răceala

văile nu mai sunt solemne
nici calmul mugurilor

să
adunăm rănile în siguranţă
şi să consimţim dispreţul vântului

acel totdeauna din noi
nu ne mai înspăimântă

poezie de Emanuel Pătrăşcioiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!