Emil Cioran despre superlative

Cea mai bună metodă să scapi de un duşman e să-l vorbeşti de bine, peste tot. Se va găsi cineva să i-o spună, iar el n-o să mai aibă forţa de a-ţi face rau: îi vei fi sfărâmat resortul lăuntric... O să-şi continue războiul contra ta, dar fară vlagă şi fară consecvenţă, căci va fi încetat să te urască. Iată-l înfrânt, fără măcar sa-şi bănuiască înfrângerea.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că Nietzsche, Proust şi Rimbaud supravieţuiesc fluctuaţiei modelor se explică prin gratuitatea cruzimii lor, prin chirurgia lor demonică, prin generozitatea otrăvii. Ferocitatea face opera să dăinuie, ferind-o de îmbătrânire. Afirmaţie fără temei? Gândiţi-vă la prestigiul Evangheliei, carte agresivă, una dintre cele mai veninoase din câte-au fost.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia exprimă toate posibilităţile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut şi nu-i ea o realizare a divinului prin fuga de Dumnezeu? În afara ei, ce-am putea opune Paradisului, când de lume nu ne mai leagă decât faptul de a trăi în ea şi golul pozitiv al inimii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întrebat dacă cel mai bun fel de a scăpa de entuziasmul meu pentru Saint-Simon n-ar fi acela de a scrie o carte despre el. N-am scris cartea, aşa că admiraţia mea pentru acest autor abisal a rămas intactă. Dar, tot citind şi recitind portretele sale, mi-am zis că poate ar trebui dată o imagine de ansamblu a acestei arte atât de dificile de a fixa un personaj, de a-i dezvălui misterele atragătoare sau tenebroase.

Emil Cioran în Antologia portretului. De la Saint-Simon la Toqueville, Lămurire (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu te naşti este fără doar şi poate cea mai bună formulă care există. Ea nu e, din nefericire, la îndemâna nimănui.

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de Simbelmyne
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am lăsat de fumat acum mai bine de două luni, fără să sufăr cea mai mică poftă de a reîncepe. De ieri însă, pofta a irupt în mine şi lupt cu deznădejde să nu revin la un obicei ce-mi e nefast (stomacul, gâtul, totul e şubrezit din cauza tutunului). Am jurat să nu mai fumez niciodată. Şi iată-mă pe punctul de a o lua de la capăt. Ce agonie penibilă.

citat celebru din Emil Cioran (17 august 1963)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isprăvile cele mai odioase ce i se pun în cârcă demonului ne apar, în efectele lor, mai puţin dăunătoare decât sunt temele sceptice când încetează a mai fi un joc şi devin o obsesie. A distruge înseamnă a acţiona, a crea în răspăr, adică într-un mod cu totul special, a-ţi manifesta solidaritatea cu ceea ce este. Ca agent al nefiinţei, Răul se inserează în economia nefiinţei, este deci necesar, îndeplineşte o funcţie importantă, chiar vitală.

Emil Cioran în Căderea în timp, Demonul este sceptic?
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiam nimic despre ea; convorbirea noastră a luat totuşi o întorsătură din cele mai macabre: i-am vorbit despre mare, despre comentariul acela la textul Ecleziastului. Şi nu mică mi-a fost mirarea când, după ce mi-am încheiat tirada despre isteria valurilor, am auzit-o zicând: "Nu e bine să-ţi plângi de milă."

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricare i-ar fi meritele, un om sănătos ne dezamăgeşte întotdeauna. E cu neputinţă să-i acorzi cea mai mică încredere, să vezi în spusele lui altceva decât pretexte sau acrobaţii verbale. Experienţa chinului, singura care conferă o anumită greutate cuvintelor noastre, îi lipseşte, după cum îi lipseşte şi imaginaţia nefericirii, fără de care nimeni nu poate comunica cu aceste fiinţe separate: bolnavii; este adevărat că dacă ar poseda-o, n-ar mai fi sănătos.

Emil Cioran în Căderea în timp, Despre boală
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vă încearcă ispitirea Binelui, duceţi-vă la piaţă, alegeţi, din mulţimea de acolo, o bătrână, pe cea mai năpăstuită, şi călcaţi-o tare pe picior. Priviţi-i apoi dezlănţuirea pătimaşă, fără să-i răspundeţi în vreun fel, pentru ca, datorită fiorului pe care-l dă excesul de adjective, să poată şi ea trăi, în sfârşit, o clipă de apoteoză.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Circul singurătăţii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă m-aş retrage în cel mai groaznic deşert, dacă aş renunţa la tot şi n-aş mai cunoaşte decât singurătatea absolută, niciodată n-aş mai avea îndrăzneala de a dispreţui plăcerea şi pe oamenii care o împărtăşesc. În orice condamnare există multă invidie. Budismul şi creştinismul sunt o răzbunare şi o invidie a suferinzilor. Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
consideraţii, ci numai în mirări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut să-ţi scriu în ruseşte, dar nu ştiu nici măcar calificativele: divin şi geniu, prin care obişnuesc eu să-mi încep răvaşele către tine. Te-am invidiat şi te-am înjurat că ţi-ai prelungit peste bunul simţ concubinajul cu Stalin şi m-ai lăsat singur în spaţiul valah. Tu eşti cel mai norocos dintre noi: îţi refaci geografic etapele spirituale. Pe vremea când te-am cunoscut Moscova era o sursă lirică a temperamentului tău. Doar Napoleon şi Rilke o mai iubiseră atât!

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (24 martie 1941)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conversaţie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţă decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărţile sale, Nietzsche joacă un rol, se... erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează - orgolios - în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plânge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărât, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevarată însumare de diatribe.

Emil Cioran în Scrisori către cei de-acasă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că puţini oameni au avut şansa să li se mediteze destinul în adierile crepusculare ale Veneţiei. Nu mă îndoesc însă că m-am ridicat prin înţelegere la pateticul existenţei tale, în acel oraş de fericiri melancolice. Era o după-amiază de noiembrie, aerială şi profundă, când am avut revelaţia rosturilor tale în lume, a apariţiei unice – şi de ce n-aş spune-o? – a imensei tale singurătăţi. Ştiu prea bine că nu-ţi este plăcut să-ţi fac cel mai mare compliment care se poate aduce unui om: singurătatea lui absolută, dar, dragă Petrică, dacă te-ar înţelege oamenii ar mai avea vreun rost prietenia noastră?

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 noiembrie 1937)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detest la Iisus tot ce e predică, idee, morală şi credinţă. Să ne fi dat pace şi să nu ne mai fi tulburat cu atâtea idealuri şi credinţe. Căci idealuri şi credinţe au atâţia. Iubesc la Iisus momentele de îndoială şi de regret, clipele cu adevărat tragice din existenţa lui, care nu îmi par nici cele mai interesante şi nici cele mai dureroase. Căci dacă s-ar măsura după suferinţă, câţi n-ar avea dreptul înaintea lui să se considere fii ai lui Dumnezeu!

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia ce priveşte spre ceva oferă o imagine de o rară trivialitate. Ochii melancolici te invită, dimpotrivă, la o distrugere aeriană, şi setea de impalpabil pe care ţi-o satisface funebrul şi parfumatul lor azur te împiedică să mai fii tu însuţi. Ochi ce nu zăresc nimic şi din faţa cărora dispari, ca să nu le pătezi infinitul cu obiectul prezenţei tale. Privirea pură a melancoliei este modul cel mai ciudat prin care femeia ne face să credem că a fost cândva tovarăşa noastră în Rai.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii, incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei - un număr cu adevărat neînsemnat - care-au păşit pe drumul sfinţeniei, n-ar fi făcut-o dacă-şi priveau mai atent enoriaşii: au fost nişte rătăciţi, nişte răi preoţi, incapabili să trăiască în chip de spectatori - şi profitori - ai păcatului originar.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La expoziţia Paris-Moscova, cutremurare în faţa portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci şi şase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecţie, un cuib de şobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitat de toţi şi imaginea tânărului srălucitor pe care o aveam sub ochi mi-a tăiat orice poftă de a mai vizita şi restul expoziţiei.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezintoxicarea de sfinte este lucrul cel mai greu, deoarece, refuzând toate vacuităţile existenţei lor, nu ne putem sustrage farmecului lor divin. Şi dac-am reuşi să trecem şi peste acesta, mai rămâne şi atunci un farmec echivoc, de care nu ne putem dispensa fără să deviem de la pendulaţiile vieţii noastre. Este în candoarea sfintelor o solemnitate care te îmbie să-ţi răcoreşti inima în potire, iar zâmbetul lor este învăluit în parfumuri ce ne amintesc de culori întrezărite în alte vieţi.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!