Viorel Muha despre moarte

Mi-e foame

un râs forţat strâmbă în mine
credinţa din omul simbol
creştinătatea a reuşit să impună
încă odată, inchiziţia
un tun întors încă trage în propriul popor
în mileniul III
E Rusia

o caricatură explodează cu cartuşe
în pieptul adevărului, la Paris
intre stânci şi deşert
se naşte un nou coran, în Ak–em
basmale negre poartă copii morţi
dar încă vii
ei fac instrucţie cu grenade pe piept

un nod de om lângă un ferrari
caută un muc de ţigară
pe un geam scrie, haine second hand

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stop!

Nu călcaţi şi pe ultimile flori din sufletele noastre
Nu ne mai amputaţi gura şi cuvântul
Nu vrem să ne puneţi ecranele voastre drept ochi
Spunem NU implantului de difuzoare şi a-lor voastre voci, în loc de urechile noastre
Vrem mâini pentru noi, nu aplauze şi steaguri colorate îmbrăcate-n şepci
cu inscripţii eronate
Nu vă aparţin drumurile noastre şi lăsaţi-ne paşi-n libertatea lor
Aerul NU este al vostru în care să turnaţi munţii voştrii de fum şi de gunoaie
Apa este viul din noi, nu o asasinaţi băgând radiaţii în izvoarele ei
Nu turnaţi betoane şi asfalt în trupul nostru
Lăsa-ţi florile libere şi nu le puneţi lanţuri la bara nichelată a nevoilor
Lăsaţi-ne norii-n pământ, pentru ca să crească albastru pe cer
Lasaţi-ne să culegem iarba vieţii din trupul iubirii
Ne-aţi transformat inimile în închisori şi-aţi pus clopote să ne cânte
Nu puneţi foc în guri de armă şi nu le lăsaţi libere pe străzi
Nu vă faceţi centură de gloanţe-n jurul vostru, pentru ca să furaţi
viitorul copiilor noştrii
Copile plâng libertatea câmpiilor care mor în arşiţă
Roşul macului pătează acum cerul, numai câteodată-n apus
iar noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chirurg

bisturiu, tăind adânc
mână, pe inima plăpândă
zvâcnet, de trecere în moarte
ticăit de sunet, speriat
mască albă, picături, sudoare
încordare, disperare
clipele se întind, la nesfârşit
speranţă... poate revine
tăcere imensă, sunete metalice
de foarfeci ce taie
zvâcnet de vorbe, albe, goale
există oare salvare?
o tresărire... sunetul se îndreaptă
aerul vibrează uşor
sufletul se întoarce
dând speranţe tuturor

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe stradă

cade jos şi o ridică, e felie.
salam, parizer sau ce o fi.
se uită speriată, o şterge usor,
de bluza murdară, slinită,
pe stradă e greu, nu-i uşor.
suviţe rebele de păr, este albită,
slăbită, pe trotuare de mare cartier.
cândva a fost şi ea curată.
avea şi o măicuţă şi fraţi şi surori
de copii uitată, uitată de lume,
se îndoaie şi zice: pământ să mă înghită,
că sunt... sunt tare necăjită.
uitată în viaţă de timp şi de vremuri,
vor veni şi mari ierni.
Doamne, iarna fă-o primăvară,
să trec din astă lume,
din stradă şi trotuar în casă şi căldură,
să mor şi eu batrână, dar în căldură,
că tare, tare mie de greu.

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Ce ai făcut tu,
iubire?
Ai stors cuvântul
de ultima lui putere.
De ce îl laşi să moară
lăsând în urmă lacrimi?
Suntem simpli paşi de cuvinte,
simplă amintire.
Lumea a dispărut în tăcere.
Ele, cuvintele nu mai sunt.
Au rămas amintiri,
în sunete pe portativ,
gol de conţinut.
Inima plânge şi...
m-am pierdut pe mine
din cuvânt.
Mă caut în rătăcire
încercând să înşurubez becul
să luminez lumea.
Te caut pe tine

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (14 februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri ruginite

dispre munte dealul coboară vise
văile cuibăresc ceţuri
sărutul frunzei atinge pământul şi geme
un ochi de apă priveşte luna întoarsă
cerul lacrimează cu stele
gheara păsării nu doarme
sugrumă răsăritul şi totuşi o sageată de lumină scapă
apoi toate inundă lumea
sânul femeii suspină, geamul ferestrei tremură
apăsarea doare şi-şi doreşte iubire

focul urăşte întunericul şi-l alungă
roata grea a lumii răsuceşte pământul
dinspre toamnă cu picături de ploaie rece
şi-ncuie vara trecută

frunzele mor, pământul se îmbracă cu promoroacă
apusul se stinge, iar eu împart lumea mea în două
o parte o pun pe pântecul tău pentru altă viaţă
târziu noaptea se sparge spre lumină

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

E.m.o

conhorte de timp rebele
rătăcite în e. m. o. sentimente
încercă să pună pete
în durere şi ucise verbe

nici infinitul nu-i atât de mare
căci iadul nu are culoare
decât smoală şi măşti mortuare
durerea nu te doare

încerci să cârpeşti clipe
să ascunzi riduri de minţi zăpăcite
viaţa pentru tine nu este vioară
este o strâmbă cataramă
tinichea ruginită de vremuri urgisită
monolog al minţii prea din timp...
zdrobită

dacă timpul lasă
vremuri de iască

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată!

vitrinele se uită urât, spaţiul nu mă umple
frizeria morţii tunde vieţi, fără să taie fire zile
o cămaşă ruptă mă scoate prin pântecul ei
dator cu zile care nu le mai am
vânătorul îşi pune capcana pentru el, în neştire
nu-i nebunie!
am ce mâine a fost şi poate ieri o să vină
mă dau în leagăn, dar nu am spaţiul cu mine
m-am vândut la târgul veţii pe doi bani
toiagul are noduri şi nu pot să-l cântăresc în înălţime
am coborât în groapa vândută drept o treaptă spre rai
blidul nu-i ruginit destul, să-l duc cu ligura la gura nopţii
viaţa, trecută sau începută, stă în gară şi aşteptă
să nu mai vină nimeni, şina vieţii să o schimbe
buruienile şi gunoiul au umplut staţia mea de viaţă
ciocanul cerului aşteptă drept clopot să bată
biserica pământului să nu ardă pe veci, niciodată

poezie de Viorel Muha (iunie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tac

jocul nebuniei, tac
bat sau noroc
pe masă verde
cu dungă maronie
este a mea sau a ta
când tânăr încă eram
viaţa era tac, tacuri multe
tac lucios
mâner echilibrat
în nopţi cu vrăji
de dragoste, iubire
uscată şi ridată acum
pleoapa se pleacă obosită
pleoapa cu care tac
mâna tremurândă
în ani uscată
cu burlane în genunchi
de pantaloni uzaţi, de timp
şi ei de tac
buzunare goale

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeţi-vă clipa

trosnetul se aude şi-un bolovan ţărâna-n frunze-ndeasă
culmea dealului prin copaci cerul apasă
inima-mi bate şi mă doare, urcuşul frigului mă arde-n oase
pădurea încet primeşte urma mea ce trece
bat clopote-n urechile mele
o Doamne!
stau şi strig la soare
nu-mi mărgini privirea, nu te duce-n orizontul rece

pun palma pe copacul înalt şi frunzele lui freamătă
vorbesc între ele şi spre pământ se-îndreaptă
plâng zborul lor, şoptesc că nu vor să fie moarte
nu vor să uite roşul ruginiu din ochii noştri
nu vor să fie noapte

printre crengi ne caută şi printr-un ultim gând ne spun
ascultaţi copacul vieţii, dorinţa lui din gând
căutaţi în albastru stelei, în cerul nopţii vara
simţiţi albul zilei, scânteia de lumină, fulgul iarna
simţiţi în sunet glasul trecerii, uniţi-vă cărarea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să uit!

Nu pot să uit... să nu spun cuvinte
căci spinii sunt sensuri
care înţeapă durere
durere care picură-n sănge
şi ele au ajuns cuvinte schilodite
în cuie bătute şi-n nedreaptă
şi-n a dreaptă şi stângă cruce
şi-n balanţă,
căci ei nu vor să judece!
Nu... nu mai vreau să fie răul şi urâtul
încă rămas în lume, umanizat
şi pus pe odăjdii în faţă!
Să uităm coşciuge, cranii, oseminte
morminte-n noapte
inchiziţie, sânge, schilodire
şi suflete moarte-n ochii vieţii
Nu mai vreau oase boante-n minţi închise
neguri încinse ce-aduc autoflagelare
catalige-n cuvinte şi răsturnate sensuri
vedere întunecată

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau să plec

viaţa-mi este popas de picături de lacrimi, în căuş de stâncă
în bocet îmi târşesc cu greu paşii, pe-a cerului albastră boltă
vântu-mi cu zbateri în depărtări îmi umileşte, sorta-mi crudă
astăzi mi-a venit singurătatea pentru mine şi este prea adâncă

am tâmple ce strigă şi sălbatec dor, apăsate de grele clipe
braţele-mi atârnă-n trunchiuri de copac, ce sunt mult prea grele
picioarele-mi sunt piatră grea, povară ce poartă numai durere
sufletul mi-e rană fără putere şi sângerează, fără a vrea a piere

privire-mi devine oarbă şi pierdută-n searbădă şi-n tulburată ceaţă
am devenit tablou de strigoi, ce umblă printre gânduri, în astă viaţă
destinul meu acum se certă la un hotar al morţii, în grea şi amară luptă
nu vreau să plec sa fiu uitare, o flore pe un mormânt ce vrea să plângă

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când râdem, când cântăm, putem să ne luptăm fără frică, chiar şi cu moartea. De aceea cântau soldaţii, când plecau la luptă.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer plouă cu tine

copii născuţi în trupuri moarte
aşteaptă viul să vină din viitor.
căruţe de păsări trezite
sunt roţi pe cer, deşteaptă-te!
valea plângerii s-a mutat,
lăsând aici
o casă prea bătrână de timp.
un fum de vânt bântuie nori de ploaie.
tristeţile toamnei caută intrări,
de suflete fără pustiu.
la un geam chipul meu striveşte noaptea,
iar negrul întunericului îmi orbeşte
aşteptarea.
este frig în căldura pustie a casei,
iar tavanul nu-mi mai este
decât carcasa trupului meu.
aştept răsturnarea vieţii, golind gânduri,
dincolo de miezul trecerii timpului.
pata de pe peretele albului devine chipul tău,
în întuneric.

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul râde de noi, când trece

privesc un geam şi golul lui mă sperie
masa se uită la mine, prin portretul
bunicului
mă gândesc să-i vând trecutul
să pot respira încă un pic, viitorul

acum un leu este o monedă, ca un covrig
fărâmă rodundă zilnică de suflet
de multe ori mă consum şi las golul singur
iar el se destramă, prividu-mă cu dispreţ

un pod atârnă ca un braţ rupt, deasupra unui pustiu
fierul beton era ruginit, înainte de-a putea fi terminat
parcul înghesuit între braţe de copii, tresare
poate crăpa oricând, ca o coroană de copac
crăpăturile lui pot absorbi, oricând suflete nevinovate

undeva un ciocan de lemn pe-o masă lungă
bate strâmbe destine, încă nu există lege
roba cu mască de mort pe faţă

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau sărutul timpului, înapoi

mă strâng
strada nu-mi mai este dreaptă, are colţuri
în ele sângerez, postez noaptea linii imaginare
la un calculator, orele sunt târzii, mă seacă

dimineţile scot fum, din coşuri, care nu mai sunt
lipsesc lemnele, ferestrele tremură, gheaţă nu mai vor
cândva ascultam cum joacă şotron o amintire
pe strada sufletului ei, atunci trecea o înmormântare
langă gardul cu o ulucă, strambă
o urmă din mine o privea
este şi acum cu mine, pe peretele alb, noaptea

o insectă se zbate
plasa păianjelui sugrumă trăirea, durere
nu vreau să fiu nici eu, nici tu, în ea
au adunat prea mulţi dintre noi, în cifre, în conturi
în digiţi, la o bancă, privesc noaptea
nu mai este nici strada a mea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naşte-te iubire încă odată!

ascultă tu muzică, povestea mea
şi
să le spui şi altora
de ea

cândva
eram o notă, cântam cerului
o arie
atunci s-a născut iubirea
era atunci în lume, numai fericire
şi de atunci, multe timpuri s-au scurs
şi durată multă

dar a apărut
stricăciune multă-n lume
o otravă care a cuprins totul
iar nota
a fost lăsată singură
uitată-n timp, acolo, pe-un portativ
să-şi cânte tristeţea şi sigurătatea

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru negru de viaţă

picăturile sinucid timpul
din noi
Dorul? Azi este, mâine nu-i!
este-un fulg luat de vânt şi dus undeva
în zări, departe! Este ca o lacrimă uscată

Da?

timpul uzează, ne uită prin cei care îi iubim
El, timpul, ne poate fi prieten sau duşman
poate fi aproape sau departe
El este şi nu-i
nu purtăm nădejdi, căci amintirile vieţii le estompează
nu trebuie să purtăm mănuşi, pe chipul feţei.
nu trebuie să ne ascundem, în noi, căutând în alţii ce nu putem
am luat cuvântul, primul meu semn de existenţă, câci toţi avem un început
din el am făcut primii paşi, am gungurit şi am privit cerul
şi-am zis
toţi am privit copacul şi ne-am lovit şi atunci
am zis

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!