aer şi inimă

* * *

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.

Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.

Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.

Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte la ţară

Am o inimă în lume
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!

Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

La lecţie

De câte ori sunt scos la lecţie
Răspund anapoda
La toate întrebările.

- Cum stai cu istoria?
Mă întreabă profesorul.
- Prost, foarte prost,
Abia am încheiat o pace trainică
Cu turcii.

- Care e legea gravitaţiei?
- Oriunde ne-am afla,
Pe apă sau pe uscat,
Pe jos sau în aer,
Toate lucrurile trebuie să ne cadă
În cap.

- Pe ce treaptă de civilizaţie
Ne aflăm?
- În epoca pietrei neşlefuite,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima tăcere

când inima v-a tăcea
iar aerul... nici cel al primăverii
nici cel al iernii, nu-l vei mai avea
atunci în ultima clipă de viaţă vei exclama;
Doamne ce mi-am bătut joc de viaţa mea!

poezie de Viorel Muha (februarie 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul sfâşiindu-se înainte de scris

dacă într-o zi
mâinile tale s-ar gândi
să mă părăsească
probabil că şi inima mea
le va fi vene şi puls
de-ncleştare pe-un fără apus
rugăciunea de seară spusă fără aer
într-un cuvânt

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Două cuvinte cât o mie de ceasuri se prelingeau în atingeri diafane
până la marginea curcubeului.
Două cuvinte cât sufletul poemelor se azvârleau cascadă din vârful trăirii,
trambulină de adâncit în continente degetele urmelor.
Două cuvinte cât stelele strălucinde
se rostogoleau pe calea flămândă de lună.
Se dezbrăcau de umbre, torţe de sădit la uşa pieptului,
modelând în ispitire pereţii gândurilor.
Două cuvinte cât spiritul naturii mişcă între buze aerul universului.
În şi dincolo de auz, îşi lămuresc conturul între bătăile inimii. (2.07.2020-Iulia Dragomir)

poezie de Iulia Dragomir (2 iulie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trăiesc în viteză pierd detalii

tresar
exalt
mor câte o fericire
trăiesc câte un păcat
sufăr între două anestezii
o operaţie pe viu

vai cât de mult ai tăiat
doctore
inima mea nu are nevoie de aer
se sufocă şi aşa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum de trandafir

Am întâlnit acel ceva ce îmi lipsea
Am întâlnit parfumul şi privirea ta
Un trandafir ce totuşi nu înţeapă
Un trandafir ce în linişte aşteaptă

Am întâlnit iubirea şi nu ştiu cum să o primesc
Să te rup din liniştea ta, spune-mi cum să fac să nu greşesc
Am întâlnit privirea caldă ce aşteaptă să fie mângâiată
Am aflat în tine ce nu are nicio fată

Şi tu eşti tot, tu eşti parfumul din aerul ce îl respir
Tu eşti dulceaţa mea din flori de trandafir
Şi tu eşti tot şi foc şi apă, tu eşti ocean dar şi deşert
Eşti dulcea sărutare parfumată ce din străfundul inimii eu o aştept

poezie de Mircea Tomescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosteşte-mă

Înveşmântată ca o vestala
Învăluită în speranţă
Sunt tot acolo, unde m-ai lasat
Aştept ca o statuie
Să-ţi văd pasul încolţit lângă trepte

Fulgerele vremii, ninsorile mele dragi
Te aduc nălucă sub aceeaşi copaci
Aerul se tulbură, clipa lovită
Aduce zvon de îmbraţişare. Aş zbura...
- strigă-mă! Ţi-am spus; şi a răsărit
curcubeul lângă suflarea amiezii
Tăcerea devenise o dungă subţire
printre armonii jefuite de cântec

Când eşti departe
Rosteşte-mă încet, tandru
cu numele meu întreg de zidire
Cheamă-mă să te aud!
şi ai să vezi cum o petală

[...] Citeşte tot

poezie de Elena Armenescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândul tău

Eşti aer si îmi eşti si gând,
Eşti versul asternut pe rând,
Eşti curgator în vena mea,
Nemuritor in lumea ta...

Şi ce păcat că nu gândeşti...
Că alungându-mă greşesti...
Te va durea desi nu crezi...
Tu esti stapan si-acum nu vezi.

O să te doară gândul meu!
Ai să îmi spui cât ţi-e de greu...
Şi ai sa plângi cum eu am plâns,
Atunci când toate m-au străpuns.

Nu mai striga ca nu te-aud!
Tu m-ai facut sa fiu om surd!
Din inima ai facut piatră!
Nu pot să mai iubesc vreodată!

[...] Citeşte tot

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul cu ochii închişi pe aerul aripii lipsă

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei mai sensibili
şi cei mai aroganţi
care este unul şi acelaşi lucru
privit prin ochiul celui ce vede tot
şi înţelege tot

de boala scrisului
se îmbolnăvesc cei ce cred
dar care nu o spun
şi cei ce se opun, chiar dacă şi ei
acceptă curgerea cuvântului precum
lacrima şi picătura de sânge

de boala scrisului nu te poţi vindeca
prin beţia cuvintelor celorlalţi
ca să uiţi cine eşti
de unde vii şi unde trebuie să mergi
şi nici nu te poţi lega de cuvânt
ca de-un pietroi

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest ultim trandafir înflorit

Acest ultim trandafir înflorit al verii
E-o candelă-n amurg lângă icoană,
Toţi foştii lui companioni
Zac seceraţi deja de toamnă;

El n-are rude prin apropiere
Cărora-n aerul sticlos şi-nfrigurat
Să le-arate pojarul petalelor de foc
Sau să schimbe-un oftat c-un alt oftat!

O, nu, nu te voi părăsi singurel aici,
Atârnat de-un lujer şi uitat de fluturi –
De vreme ce toţi cei frumoşi au aţipit,
Mergi şi dormi şi tu cu ei alături.

De-aceea-ţi scutur încetişor corola
Pe lutul în care zac morţi acum
Bunii tăi prieteni de-astă vară,
Văduviţi de culoare şi parfum.

[...] Citeşte tot

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Atâta frig încape-n noi
Că putem să dăm şi împrumut
Cerbii şi cerboiacele la rut
Poartă-n coarne gheţurile sloi

Pătrunde frigul în cetate
Şi în fiecare dintre noi
Cărţile-i prezintă pe eroi
Îngheţaţi de veacuri în tratate

Aerul vibrează ca o coardă
Un diapazon sau un acord
Simptomele atacului de cord,
Dau alarma-n camera de gardă

În case şi în suflete e frig
Apele îngheaţă în fiorduri
Şi ne trecem viaţa-n dezacorduri
Pentru-o pâine sau un biet covrig.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna asta s-a scufundat pentru tine

un vapor pe moldova
mare cât un turn babel
umplut cu lichior de cireşe amare
aseară mi-au ieşit pânzele
şi un catarg
în piept inima era un far
călăuzea palmele pe bazinul tău
aerul din plămâni
suflă-n furou
totul e poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pian

am făcut o operaţie...
dureroasă de câteva zile
am introdus în inima mea un pian
el este prea mare pentru ea
şi totuşi el...
cântă singur pe clapele clipelor mele
inima mea s-a transformat în catedrală gotică
sunete gigantice mă lovesc în aortă
sângele meu este aerul unei orgi
ce are un singur tub
tubul vieţii
el are ramificaţii până la iubire
acolo ramificaţiile se unesc
sub formă de buchet şi erup
în fântâni arteziene
nici Decartes nu ştie ce sunt cu ele
l-am întrebat în trecutul meu
dureros de aproape
dar milenar
dacă tu poţi cânta

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritor si rece

O cavernoasă gură ce fălcile îşi frânge
De-ncheieturi ce varsă mereu noroi în vis,
Cu ochii roşi-n flăcări, în goana după sânge,
Pare un duh sau idol, îngrozitor proscris...

Chiar umbra sa-i otravă de viaţă şi mister,
Un aer respirându-l scâncim ca nişte prunci
Când totul este vrajă şi-un scutur până la cer,
În dâre se-adună din munţi sau din spelunci;

O inimă încuibată, pe-un ou al veşniciei,
Cu piscuri lungi de gheaţă ce i se scurg în vine.
Aţâţă-n el durerea, o boltă-a scârnăviei
Se blastămă şi-i teamă, îi teamă de-al său sine...

Noian de rele ceasuri aşteaptă să ferece
Şi alte inimi dară spre nemurirea rece!...

sonet de Vasile Zamolxeanu (14 februarie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viaţă de imagini şterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
ţesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceaţă uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiţi de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheaţă o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca şi moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!