animale şi suflet

Constantina Dumitrescu

Când o mamă plânge necontenit
Oamenii ar trebui să o asculte;
Nimic nu o mai poate alina
Si nici sufletul chinuit a-l mângâia...
Tot ceea ce a iubit vreodată
Are acum aripi de înger...
Numai inima ei ştie
Tragedia clipelor prezente
In care doar sufletele celor
Neprihăniţi şi puri
Au loc alături de ea...

Dincolo de lacrimi
Umbrela speranţei
Mai deschide uneori
Iubirea de semeni...
Totuşi, cele mai pure fiinţe
Rămân animalele;
Ele nu trădează
Si nici nu urăsc...

[...] Citeşte tot

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Pre)facerea

mă voi preface că nu exist
voi pune alţi oameni înaintea mea
şi îngeri
apoi câteva animale de povară
să-mi care tristeţea până la marginea lumii
mă voi preface că nu exist
voi pune pietre înaintea mea
sau mări şi oceane
pe care să navigheze sufletele pierdute
mă voi preface
sigur că mă voi preface
şi vor creşte păduri
poate şi munţi
aşa dintr-o dată
îmi vor acoperi urmele
strigătele
mă voi preface că nu exist
voi pune în faţa mea oameni
sau poate îngeri
sau animale de povară

[...] Citeşte tot

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tonuri

zi de zi zi după zi continui să-mi îndepărtez sufletul
şi deşi pare că am totul sub control
îmi ameninţ existenţa şi fiecare înţelege altceva
în mintea lor sunt un om singur la fel şi dumnezeu
un dumnezeu singur
şi îmi spun usor
nu există trezire
există doar o structură a morţii
un animal pe care-l mişcăm
azi!

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani!

Tara mea de suflet,
Ţara mea de dor,
Cu lumini prea multe
Cu deschize zări
Nu am bogăţii prea multe
Dar te am pe tine,
Cu întinse câmpuri
Lanuri cultivate,
pajişti naturale
Pădurile întinse
Animale iubitoare,
Totul e frumos:
Artificii, copii înzestraţi
Totul i prea deschis
Către Cer se-nalta
Ca o preafrumoasă
zestre strămoşeasca.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Avea bunica părul alb ca fulgii care-au nins-o-n vreme,
Doi ochi ca două albăstrele ce scânteiau de bunătate,
Părea desprinsă din icoane sau dintr-un basm cu Cosânzene
Pe care ni-l spunea odată, când ne-adormea în miez de noapte!

Era o mână de femeie, cu trup firav ca de copilă,
Dar vrednică şi înţeleaptă cum doar o sfântă poate fi,
Iar sufletu-i atât de cald şi-mpodobit cu-atâta milă,
Că pentru orice vietate era în stare-a suferi!

Avea bunica firea dulce şi-n toată duioşia ei
Ştia s-aline pe oricine s-ar fi aflat în suferinţă,
Povaţa ei era blajină şi-ntotdeauna cu temei,
În faţa fiecărui suflet se apleca cu umilinţă!

Era atât de credincioasă, cu Dumnezeu era în toate,
Nici gândul nu şi-l slobozea fără să-şi facă sfânta cruce,
Ţinea o candelă aprinsă la o icoană, zi şi noapte
Şi-ngenunchia în rugăciune seara-nainte să se culce!

[...] Citeşte tot

poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care iubeşte pe Bunul şi Milostivul Dumnezeu, se bucură de frumuseţea soarelui auriu, a naturii, de culoarea cerului albastru ca opalul, de frumuseţea ierbii ca smaraldul, de frumuseţea radiantă a culorilor florilor, de muzica sublimă a vietăţilor naturii, de febleţea sufletelor care păşesc grijuliu prin flora naturii, de frică să nu o denatureze.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, II
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animalul

mi-ai îmbogăţit zestrea de lacrimi
vijelii se întrec să sugrume cordul
mă împingi ca pe o epavă
în largul tenebros
mă agăţ de raze
să ajung la suprafaţa cuvintelor
tornade mătura sufletul
să-l scufunde
distorsiuni
aduci la cina de taină
sunt animalul blând
pe spinarea mea verşi nervii
dintr-o desagă prea grea
să o port cu răbdare

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii sărmani

De ce în suflete avem atâta răutate
Şi mame ce au sufletele blestemate
Care dau viaţă la copii
Apoi îi lasă ai nimănui
Nu au nici suflet, nici conştiinţă
Acei ce condamnă doar la suferinţă

Nu se gandesc la legea omenească
Copilul l-au făcut că să trăiască
E tot mai plin pământul de orfani
Copii abandonaţi, sărmani
Femei lipsite de omenie şi iubire
Copii fara copilărie

Prin plâns îşi strigă al său dor
Sunt prea firavi sa ceară ajutor
Sunt tot mai mulţi copii îndureraţi
Prin gări şi prin spitale abandonaţi
Sunt tot mai mulţi copii lipsiti de mângâiere
Ce poartă în suflete poveri grele

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna un animal

Fără să facă nimic, un leu este un leu:
dar bietul om trebuie s-aibă parte, se înţelege,
de-o moarte bravă pentru onoarea de-a fi comparat
c-un animal puternic, care respectă doar propria lui lege.

Hrănit de gândurile avântate-ale unui suflet chinuit,
cineva poate atinge-un apex sublim, un ceresc ţel.
Un premiu mare-l aşteaptă. Atunci se spune că,
într-adevăr, zboară precum un şoim cu aripi de oţel.

Scrie un poem care
cântă-n rime cu catifea de floare
cele mai intime şi intense sentimente-ale tale,
iar ei vor spune că tu cânţi ca o privighetoare.

Ce trebuie să facă omul ca să nu mai fie-asemănat
c-un animal? Dacă ar face ceva de-a dreptul epocal,
dar fără a se simţi anxietate şi niciun fel de suferinţă?
Lumea-l va considera, desigur, un şacal.

poezie clasică de Luigi Pirandello din Rivista d'Italia (octombrie 1901), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctor zburând

Cică era doctor de suflete şi toată lumea-l ştia
(deşi după figură aducea a hoţ de buzunare)
le punea-n atele din lemn de tei înflorit şi la viaţa viitoare
- avea şi o reclama la o gazetă - erau ca noi
m-am dus la el într-o doară plângându-mă de nişte dureri care nu erau ale mele
după ce iubita mi-a zis ca semăn cu un pom plin de păreri de rău
din pricina operelor mele incomplete
de parcă opera dumnezeului ei la care se ruga - dă-mi doamne dragostea
nebunului ăsta -
pe furiş în baie era completă
ea nu avea nici o preţuire pentru scrisul meu, între noi fie vorba
socotind că fac asta pentru că n-o iubesc
şi nu mă dezlipeam de stiloul acela blestemat ca să n-o pot mângâia
era cunoscut asemenea unui cal breaz doctorul
şi se spunea ca dresese de-a lungul vremii suflete de precupeţe başoldii
sau ftizice
de cavaleri înzăuaţi ca nişte peşti argintii de uscat rămaşi de la vreo viitură
şi de viceregi călări pe câşlegi cu capul plin de caravele amuşinând vanilii
dar şi de măcelari, bunăoară pe-al lui Nea Marcel
sau de saltimbanci mereu plânşi

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Soare din Iubirea ca o sârmă ghimpată (octombrie 2016)
Adăugat de Dragoş Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea răului poate fi înţeleasă astfel. Fiindcă nu există doar binele, trebuie să existe o limită a ieşirii din el, sau dacă cineva vrea să spună altfel, a coborârii neîntrerupte sau a depărtării de el, iar această limită, după care nimic nu mai poate exista este răul. De aceea este necesar ca ceea ce urmează după cel dintâi să existe, astfel încât şi ultimul să existe, acesta este materia, care însă nu are nimic din bine. Aceasta ar fi necesitatea răului. Când materia devine stăpâna formei întruchipate în ea, o distruge şi o corupe, aplicându-i propria natură, opusă ei, nu ducând recele spre cald, ci punându-si propria lipsă de măsură peste forma caldului, şi diformitatea peste formă şi excesul şi defectul peste ceea ce este măsurat, până când va determina forma să fie a ei şi să nu-şi mai aparţină, ca şi în cazul hranei animalelor, când este mâncată nu mai este deloc ca şi când a venit. Aşadar dacă trupul este cauza relelor, materia ar putea deveni, prin ea însăşi cauza relelor. Viciul care este ignoranţa şi lipsă de măsură în privinţa sufletului este al doilea rău.

citat clasic din Plotin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corp astral

Ca sfinţii pe catapeteasmă
Cu fruntea aureolată
E frunza, floarea cea mireasmă
De aură înconjurată
Chiar bietelor vieţuitoare,
O libelulă sau o floare,
De li se rupe o sepală,
O aripă sau o petală,
Conturul lor fin, dantelat
Rămâne nemodificat.

Făptura noastră gânditoare
Neânţeleasă de oricare,
Cu trup şi suflet sfârtecat
De violenţă, de păcat,
În aura ei colorată
Aşteaptă dreapta judecată.

poezie de Ştefan Marinescu din Rezonanţe (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere-n suflet

Cuvinte aruncate-n muntele de gheaţă
Ascunse imagini
Năluci în mintea unor oameni.

Picturi grotesce, pline de întuneric
Animale sălbatice, mâncând din propria lor carne
Ţipete în cavouri închise de mult
Ţipă lumina din ei, revenind printre cei morţi
Suntem mai singuri ca oricând
Şi titlu nostru-i un fals proiector al gândurilor

Plec odată cu singurul mijloc de fericire
Printre stânci, pietre şi destine.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul, cel mai nerecunoscator animal de pe pământ! Plin de defecte, mereu dornic de noi orizonturi, cuceritor prin excelenţă, explorator vivace şi cruciat prin definiţie. Asta, până când în sfârşit "cineva" ştie să îl cucerească din interior... e o sămânţă de fericire în fiecare femeie, trebuie doar să-şi găsească cernoziomul în care să poată creşte, înflori, rodii apoi... Când eşti femeie, totul devine mai complicat, mai greu de asimilat, de iertat, de acceptat şi mai ales, de înteles. Câteodată nici ele nu se înţeleg prea bine, ce pretenţii să mai aibă de la bărbaţi? Şi totuşi, ce-ar fi bărbaţii fără femei, ei există cu adevărat doar atunci când sunt în gândurile lor. Nu trăieşte doar pentru a dărui viaţa, femeia vrea să aibă colţul ei de rai, bucăţică de nemurire acolo unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată, preţuită. Cumva, sunt părtaşe la modul în care un bărbat ştie să le privească şi mai ales, cinstească în gânduri. Ştiu, există în fiecare acea latură animalică ce vrea să fie hranită. Dar sufletul, el este cel care contează. Pentru că doar iubindu-se cu tot cu rădăcini, vor ştii să dăruiască fructele iubirii bărbaţilor din viaţa lor.

Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arta Educaţiei

Aceasta-i arta de-a trăi, copile:
Să fii curat la suflet şi la trup
Iar viaţa ta să n-o măsori în zile
Ci-n fapte bune precum mierea-n stup.

Tu pe părinţi să îi asculţi orbeşte
Priveşte doar ce sacrificii fac!
Cu fiece copil pe care-l creşte
Un om îşi taie-o cruce în copac.

Pe dascăli să-i cinsteşti cum se cuvine
Fără de ei tu nu eşti om întreg
Poate că unii-s mai săraci ca tine
Dar jertfa lor doar zeii o-nţeleg.

Tu să saluţi întâiul, pe oricine
Fii respectuos, şi-ai să primeşti respect
Nicicând să nu dai cinstea pe ruşine
Priveşte-n ochii tuturor, direct.

[...] Citeşte tot

poezie pentru copii de Corneliu Vadim Tudor (8 septembrie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nono

E mic si pare si bolnav
In plus e si tare gangav
Firav e fizicul lui tot
Si multi il cred ca-i si netot

Mereu e trist si amarat
Si singur..pare parasit
De toti cei dragi,de cei ai lui
Ce il privesc si nu-l doresc
Ba chiar adesea il chinuiesc

Caci Nono e un copil micut
Ca sa nascut cam anormal
La maini ,picioare si la trup
E rasucit, e nefiresc
Dar eu cu drag tot il privesc

Adesea cand il vizitez
El ma priveste cu uimire
Si il intreb:Ce vezi tu Nono?

[...] Citeşte tot

poezie de Lia Dumitrescu
Adăugat de Lia Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoraţie

Ţi-a spus vreodată cineva
Că ochii tăi
Îngenunchează demoni
Şi buzele tale
Îi transformă în îngeri?
Obişnuiam
Să te devorez privindu-te,
Până când ochii tăi
M-au descoperit
Şi au pus stăpânire
Pe sufletul meu...
Acum, gura ta
Se hrăneşte cu mine,
Iar eu sunt
Servitorul dorinţelor tale,
Un înaripat demonic
Care ţi se închină
Zvârcolindu-şi iubirea
Pe buzele tale
Ca un animal încolţit

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Răileanu (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul Nagual

Sălbatic, mândru şi neobosit,
cutreier prin pădurea tropicală
ce-mi pare, de milenii, ideală,
căci eu sunt nagualul cel vestit.

Am fost lăsat aici să vă ajut
în viaţa voastră plină de conflicte,
să v-amintesc credinţele relicte,
şi să vă-ntorc spre timpul ce-a trecut.

Sunt spirit, animal, pot fi şaman,
şi pot îndeplini orice dorinţă,
căci, în iubire, totu-i cu puţinţă.

Doar dragostea e Raiul pământean,
puterea e în suflet, în fiinţă,
n-o căutaţi afară, e în van!

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezit de răsărit

Dintr -un gălbenuş de soare
Raze ale astrului trezit de răsărit
Dimineaţa -n zori răsare
Mii de suflete cerul e acoperit

Zborul aripilor în inocenţă
Prind în pene aerul auriu
Soarele se naşte cu blândeţe
Sărutând pământul negru arămiu

Prinsă -n geana de lumină
Marea unduieşte ca-ntr-un vals
Norii se împrăştie suspină
Păsările cerului cântă într-un glas

Prin nisipurile mişcătoare
Vietăţi ce ies să -şi ceară
Înfruptîndu-se din soare
Dulcea viaţă dintr-o primăvară

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!