antichitate şi iubire

Lui Victor Hugo

Purtând această probă-a prieteniei tale,
Sub brar, maestre,-am Rinul.
- Cu fluviu-n lunga-i cale,
Făcând o paralelă, mă simt şi eu, crescând.

Dar Fluviul, Zeu sălbatic, el, bietul, ştie oare
Ce nume-i dă, şi sursa, şi ţărm, ce noimă are
Să curgă astfel pentru oricine şi oricând?

Stând lângă sfarcul tatei enormei maici, Natura
Pesemne că nu ştie, ca toată creatura,
De unde lui îi vine zeiescul antic dar:

Dar, dulce-obişnuinţa, eu ştiu că de la tine,
Entuziasm, Iubire şi Studiu, totu-mi vine
Şi micul foc îmi arde pe marele-ţi altar.

poezie de Gerard de Nerval
Adăugat de S.Eul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VIII

Crezu pământul, într-a sa perire,
c-ar da,-ntr-al treilea ciclu rotitoare,
frumoasa Chipris patimă-n iubire;

deci nu numai ei singură onoare
i-au dat cu vot şi jertfe sfinte-acei
antici păgâni în vechea lor eroare,

ci-aveau pe Dio şi Cupido zei,
ca mamă ea, iar el ca fiu, pe care
ziceau că-l poartă Dido-n poala ei.

Deci ea, ce-mi da-nceput aci-n cântare,
dă nume stelei cea cu drag privită
de soare, şi-apunând şi când răsare.

Ci-a mea suire-n ea nu-mi fu simţită,
dar sigur fui că sunt suit, fireşte,
văzând pe doamna mult mai înflorită.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Héroine

Inocentul întinse o mână.. aceasta e mâna ta trudită
de trupurile fragile, albe, ale progeniturilor..
Tot cu aceiaşi mână ai să mângâi un animal,
o fiară cu blana aspră şi cu trup pleoştit,
teribil de leneş..
Este lenea venerată precum o virtute a muncii, oare?

Iubito, afundă-ţi degetele mici şi solzoase
în osânza, în părul sârmos al acelei eterne fiare,
împleteşte-i cârlionţii, dacă poţi..
şi începe-i un cântec despre mine,
despre aventurierii liberi ori despre anticii astronauţii
care, niciodată nu s-au mai întors pe pământuri..

Oricum nu mai ştii de eşti fecioară, ori făt,
smulgându-i cornul fiarei, întinzându-i gâtul...
Nu uita să-i prinzi picioarele dinainte îndărăt..
şi înveşmântează-i în safire râtul..

Teribil şi curajos peste măsură

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afra

Un copil cu păr şaten. Amin şi rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.

Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtăşească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.

Apus de toamnă; arţarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu aşezat pe-o bară de metal.

Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sistemul solar

Pământul gravitează
Şi Soarele spre vest se duce,
Iar Luna se aşează
Pe-a nopţii undă dulce...

Soarele şi nouă planete,
Mulţi sateliţi şi comete,
Pe orbite se învârt,
Legile astrofizicii respectând.

Iată, cam aşa arată
Al nostru sistem solar
Din galaxia spiralată
"Calea Laptelui"... stelar.

În mijloc Apollo tronează,
Sau mai antic – Helios,
Soarele, ce degajează
Căldură, cu mult folos.
Şi căldură şi lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate trec pe lângă mine

toate trec pe lângă mine
ca un râu leneş printre coline,
lună şi stele, soare şi cer, toamne şi primăveri,
a trecut şi iubita pe lângă mine ca o fata morgana,
parcă era de porţelan,
avea ochii pictaţi în albastru,
gura ferecată, închisă cu un fermoar,
corpul rupt dintr-un grup statuar
şi-mi făcea semne cu mâna stângă,
îmi chema sufletul lângă ea
să mi-l tortureze,
dă-mi mâna, mireasa mea, să fugim undeva,
ea tăcea şi ofta,
fă-mi un semn ca să te inventez,
să trec marea cu tine spre malta,
să ieşim din mitul acesta
spre antichitatea greco-latină
să citim din poemele lui lucreţiu.

toate trec pe lângă mine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 februarie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bemolii din fligoarne

Cu amintiri ajunse, în clipa prea târzie,
regretele rănite mă tulbură din nou! –
venite să-mi aşeze cuvinte-n poezie,
le-aud, nedesluşite, la margini de ecou.
Plecate pe-nserate din triste carnavale,
în pragul neuitării lăsate mai demult,
îmi readuc în cuget acorduri vesperale
pe muzica tăcerii dintr-un refren ocult.

În liniştea rănită, bemolii din fligoarne
coboară neuitarea, din margine de gând,
prin trape redeschise în antice lucarne
din vechi acoperişuri cu turle care plâng.
Acolo sus, în turle, frumoasele vestale,
de strajă neuitării, mă cheamă în trecut,
iar muzica fanfarei, din parcurile goale,
îmi cerne iar bemolii pe dorul renăscut.

Trec singur pe aleea brodată cu mistere
să reascult fanfara, rămasă mai târziu,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2919 (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de rău

Puterile scad în mine, dar creşte setea de lumină,
O fi veşnicia o lumină nestinsă?
Tânjesc spre o iubire pură ca laptele mamei.
Şi numismaţii vor să iasă din anonimat,
Pe lângă trei monede adaugă un Titanic,
Metaforele vor fi părăsite precum oasele
La Muzeul de Ştiinţe Naturale,
Contează sentimentele, numai ele ne deosebesc
De restul lumii vii,
Din Gange nu poţi face un biet pârâiaş,
Andreaua să fie suliţa lui Richard Inimă de Focă,
Falsi samurai se plimbă pe diverse plaiuri,
Inflaţie de poezii haiku, e impotenţa de a scrie un poem?
Inflaţie şi de sonete şi rondeluri,
Nu mai putem ieşi din vechiul, brav Renascentism?
Anticii regi sunt adunaţi în cuşti şi latră,
Veniră călăreţii de aramă, se-nvolbura şi Neva, dar degeaba,
Căluţul DADA îşi mai face jocul, iar marii preoţi mai citesc reviste porno,
Poţi biciui un om? El tot învinge. Nici un talent, nimic nu poate justifica
Dispreţul pentru om. O, Doamne, lasă-ne să creştem nalţi şi demni,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec occidental

O, a sufletului bătaie de aripi:
Păşeam odinioară, păstori, spre păduri amurgite
Şi urma cerbul roşu, floarea albastră şi gângăvitul izvorului,
Plin de smerenie. O, străvechiul ton al greierelui,
Sânge înflorit pe piatra jertfei
Şi strigătul păsării singuratice peste liniştea verde a iazului.

O, voi cruciade şi martiri înflăcăraţi
Ai cărnii, violetele fructe cad
În noptatica grădină, unde în vremuri trecute păşeau pioşii apostoli,
Acum războinici, treziţi din răni şi vise de stele.
O, blândul mănunchi al nopţilor albăstrele.

O, voi vremuri de linişte şi ale toamnelor aurite,
Căci noi călugări paşnici storceam violeţii struguri;
Şi împrejur străluceau dealul şi pădurea.
O, voi vânătoare şi castele; odihna serii,
Căci în cămăruţa lui omul medita la cele drepte,
Şi-n mută rugăciune spre viul căpătâi al Domnului tindea.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre

ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre;
într-o vară târzie ca doua păsări
ne-am luat zborul spre alte zări,
nu mai ştiu ce-a urmat după aceea,
poate un gol sau un vânt dinspre nord
sau un vis ne-mplinit suspendat
pe retinile noastre înlăcrimate.
vei rămâne goală ca visul, ca cerul de vară,
ca plaja pustie învăluită de marea-n furtună,
goală ca lebeda singuratică ce pluteşte pe lac
sau ca luna, regină peste pustiuri.
vei rămâne pe-un orizont uitat o stea-n derivă,
pe care eu, călătorul, o voi privi de departe,
şi la miez de noapte mă voi înfăşura-n cuvinte,
visând naiade-n delir prin antice temple
sau săpând fântâni după chipul tău căzut în ape.
cortegii de anotimpuri care vor trece
îmi vor hrăni de-acum îndoiala,
poate o să te caut, sau poate nu,
depinde de descântecul sălciei line

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul comunilor

Oraşul era un cer încâlcit de cabluri...
loc cu bârfe proaste...
un alter ego din vestul sălbatic...

Oraşul era mort la revoluţie
dar şi viu în fiecare ungher.
Iacobini mânjiţi şi fără cullotes (!)

Oraşul era chipul ei când visa
cu privirea pironită în tavan
şi inima înţepată de pofte şi lipsuri.

Oraşul era chipul lui când dormea
cu capul în perna de catifea
peste care erau pete vechi de lacrimi...

Oraşul era pantograful antic
pe sub care treceau tramvaiele
vechi, zgomotoase şi reci...

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

ard pe nisip urmele noastre
cant cu setea unui copil orfan
desenez oamenii si tarmul

tu si tigarile noastre din metale grele
unele sunt aurite si frumoase ca niste monezi
antice/ ma desfaci in spuma marii cu pieptul gol/
soarele tipa in duminica mortii
mireasa arde in foc si spada
batrana ridica ofranda zilei

tu si cu mine suntem aschia unei scut de lemn
pe care un clopot o bleastama de departe

poezie de Crina Benedek
Adăugat de Viorica Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturistul

Îşi face ego-ul propriu o cultură
sculptându-şi singur corp, cu dalta muncii;
să îşi câştige muşchii, precum uncii
de preţ... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, îşi lasă zilnic plăceri proprii
-să-şi facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e şi sculptor şi sculptură vie, în vine.

Se drămuieşte-n tot, fără excese;
îşi face viaţa un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un şirag
miozic, de bicepşi, de deltoizi, de fese.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmii devenirii întru fiinţă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertăţii prin Lumină

Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins şi coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorinţa de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Şi tot ce-a fost ştiinţă ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înşelarea evoluţionistă
S-a prăbuşit în grobianul ei.

E plin de sens şi viaţă Universul
Căci Dumnezeu la toţi veghează mersul!

[...] Citeşte tot

sonet de Cătălin Varga din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_varga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înşelăciune

Cât de păcat e că adevărul nu e de sine stătător,
Cu deget să-l arăţi pe stradă, să îi atingi firul de păr,
Să fie atât de evident cum fără alb negru nu-i gri
Şi niciodată taţi şi mame n-ar naşte invers, din copii.

Sau ne autoînşelăm, că noi am inventat minciună,
Cum fresce antice îngropăm în strat de bidinea cu humă
De ce-i frumos, valoare, drept, cinste şi harul de onoare...
Că suflet ce le-a pus pe zid, de-atât ascuns dispare, moare.

Este promis necugetat sau pus la cale doar să-ncânte
Cum vechi icoane din tipar se vânt sfinţite că sunt sfânte
Şi apa din butoi de plastic murdară de la măturoi
E sfânta pură de gargară ce-o lume-o crede... Un puhoi!

E bunul dat de un nebun pe o avere greu muncită
Din lumea lui de minţi surori ce vând prostia iscusită,
Lăsând naiv încrezător, loial în crezul lui uman
Fără de scut... în remuşcări se îmbolnăvind şi fără ban.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul lăutei Româneşti

O, lăută a Moldovii! tu ai fost de tot uitată
În creanga Dumbrăvii Roşii ce românul hăuleşte,
Şi care umbrea cu faimă sânta apă a Sucevii,
Cruntată în multe rânduri d-a neamicilor sânge...
Vântul clătina odată mângâios a tale coarde;
Dar curpănul zaluziei, întinzând viţele sale,
S-au suit cu sumeţie, s-au încâlcit pintre ele...
O, lăută românească! cine poate să deştepte
După timpuri vechi trecute încântătoriul tău sunet?
Sau vei fi cu-ndelungare acolo în frunziş mută?
Ori când vei face tu iarăşi ca să zâmbească eroul
De plânsul şi îngrijirea logodnicei părăsite!!!
O, lăută a Moldovii! odată în ţara noastră
Tu ţineai hangul tristeţii la a domnilor ospeţe;
Când lăutarul-maestru amesteca al tău sunet
Cu al oaspeţilor cântec, tu consolai cu duinţă
Dragostea misterioasă a româncelor fecioare.
Tu celebrai cu putere biruinţele faimoase,
Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi,
Tu umpleai de bărbăţie pe cei fricoşi în răzbeluri;

[...] Citeşte tot

poezie de Costache Stamati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXXI

— "Tu, cel ce-aştepţi a trece râul sacru",
şi-a-ntors spre mine-al vorbei vârf subţire,
ce, şi tăind, aşa-mi păru de acru,

şi, făr-a mă cruţa, urmă-n vorbire:
"e drept? Să-mi spui, e drept? Sunt mari acuze
şi-i just s-ascult şi-a ta mărturisire."

Puterile-mi erau însă confuze,
aşa că vocea-mi se mişcă spre grai,
ci-n drumul ei s-a stins până la buze.

Puţin stătu şi-apoi: — "De ce mai stai?
Răspunde-acum, căci Lete încă-n tine
n-a şters urâtele-amintiri ce ai!"

Dar groaza mea-n amestec cu ruşine
atare-un "Da" mi-au scos cu voce stinsă,
c-a fost nevoie de-ochi spre-a-l prinde bine.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii (Olimpienii)

Zeii din Antichitate
Împărţeau pace, dreptate,
Bunăstare, bogăţie,
Bunătate, omenie.

Frumuseţe şi iubire,
Sănătate, fericire.
Curaj şi inteligenţă,
Isteţime şi prudenţă.

Libertate, prietenie,
Pricepere, veselie,
Cântece şi bucurie,
Cunoaştere, poezie...

Dar şi ură şi războaie,
Nedreptate şi gunoaie.
Răutate şi prostie,
Invidie, duşmănie...

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!