botanică şi creştere

Cum să-ţi construieşti casa visurilor

Primul an.
La capătul unui drum prăfuit descoperi o mlaştină malarică.
Deseacă-o. Acoperă-o cu pământ. Îmbolnăveşte-te.
Blestemă ziua-n care-ai venit.

Al doilea an.
Ridică-o cabană cu scoici în loc de clanţe, cu ceaţă-n loc de gemuri.
Întinde-te şi-ascultă valurile.
Aminteşte-ţi, erai bolnav înainte să ajungi.

Al treilea an.
Plantează seminţe.
Pământul va acoperi trecutul cu frunze şi rădăcini.
Acum, aşteaptă să vină cineva şi să te înţeleagă.

Al patrulea an.
Ajung păsările paradisului, iguanele se balansează pe plante.
Sosesc străini rătăciţi care nu vor să mai plece.
Zâmbesc atotcunoscător.

[...] Citeşte tot

poezie de Kapka Kassabova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formula apei

Hai noi doi şi o
noapte
e formula apei
pe care ţi-am adus-o în căuşul palmei
setea trecută când îţi era ora crăpată de somn
au picurat pumnii până la patul din mijlocul lacului
o cărare de vise concentrice anonime
în centrul lor au crescut plante de înaltă tensiune
iar pisicile în formă de bicicletă
şi-au răsucit cozile în procesiune
într-o ruletă la înălţimea soarelui ce şi-a scos peruca
albastră
carul mare a cântat pe tavan la trompetă
despre formula apei
Iar noi am ascultat liniştea cum a recitat din fereastră
prăfuite sonete
hai
noi doi şi o noapte
e apa reformulată în sete

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În doi ani de zile, Sa'id ibn Misjah fu capabil, doar prin forţa sunetului, să îmblânzească o turturică imperială de un alb imaculat. Ea îi deveni nedespărţită şi se spunea că era un djinn. Mai târziu, Sa'id se pricepu să facă să crească o plantă datorită sunetului şi făcu acest lucru în plin deşert. În acel moment primi el venerabilul nume de Stăpân al Sunetului. Iar mai târziu folosi puterea teribilă a sunetului ca să-şi albească pielea, căci era de tot negru. Însă mâna dreaptă îi rămase neagră şi aşa este întotdeauna reprezentat de cei ce cunosc taina: ca un bărbat frumos, cu o turturea imperială cocoţată pe mâna-i stângă şi cu mâna dreaptă neagră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea palidă

Port între buze viaţa unui ou
şi între pleoapele încă închise algele plânsului,
numai pustiul cunoaşte această teribilă ploaie
trecând odată cu păsările prin oasele feţei,
numai pustiul cunoaşte această zăpadă amară
în fiecare palmă deschisă, în umerii rupţi,
în fiecare gură a inimii.

Port încă în degete fumul, cuţitul şi floarea,
pielea cadavrului dulce ca braţele nopţii,
fruntea lui de ciorap de mătase,
baia umplută cu voaluri de frunze
unde mâinile lui atârnă în apele mării.

Nu am costum mai frumos, nopţile vara,
port pielea lui transparentă pe umeri,
cu zâmbetul scos peste o mască lichidă
asemenea părului rezemat de o stâncă
plimb corpul tău risipit în genunchii prăpastiei
şi paşii pe care îi pierd se continuă cu umbrele paşilor.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Paul Păun din Marea palidă (15 mai 1945)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea frunzei

O frunză intrată pe uşă îmi spune:
- Ştii? Eu am trăit o minune...
Prin patru anotimpuri trecând
Patru vieţi am trăit pe rând.

Iarna am fost un bob de viaţă
Mugur pe-un ram născut în ceaţă
Mai tarziu, am crescut în soare
Şi m-am deschis lângă o floare.

Apoi am trecut la treabă,
Gătind hrana pentru planta întreagă.
Verdele meu dă viaţă vara
Pomul arătându-şi cu drag comoara.

Toamna, în noiembrie, târziu,
Vântul m-a desprins fără să ştiu,
Şi prin văzduh m-a dus şi m-a purtat
La tine-n uşă acum m-a lăsat.

[...] Citeşte tot

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Max Ernst şi Dorothea Tanning în Arizona)

Piatra creşte aşa cum creşte-o plantă,
simte frigul, arşiţa, teama,
cheamă, ţipă, râde.
Ce putem noi înţelege, ce unităţi de măsură putem folosi,
de unde şi până unde putem ilumina umbra?
Numai privirea, goală.
Numai visul, viu şi intens.
Să ridici o casă
Într-un pustiu, unde vântul
o poate biciui, iar, înăuntru, să muşti, să săruţi, să crezi
şi să te îndoieşti, să-ţi aminteşti, să uiţi şi să-ţi aminteşti iarăşi.
Cine geme, tremură, doreşte,
cere, implorând, mai multă frumuseţe,
intră în celălalt ca şi cum ar intra într-o oglindă?
O altă viaţă care este de asemenea o moarte –
o iute şi fulgurantă formă a morţii –
aduce fulgerul, luminează locuri secrete, găuri adânci.

poezie de Carlos Barbarito, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert de pian şi orchestră pentru majori

Mireasma zorilor invadează oraşul
E timpul să învăţăm respiraţie
Inspirând din părerile generale
Despre lume, plante şi fluturi
Despre demoni care umblă stingheri prin oraş

Începe ziua întâlnirilor ciudate
Cu sentimente de mâna a doua
Cu actori de roluri secundare
Care îşi schimbă inima în fiecare zi
Uimiţi de bătăile ei

Începe omul trist din oraşul trist
Cu viata lui repetată, rotundă
Care se trezeşte la ora 8 dimineaţa
Sorbindu-şi vântul şi silabele din ceaşcă
Cu privirea lui blândă...

El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni
Este echidistant, ca o poezie neterminată

[...] Citeşte tot

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul albastru

Un grădinar idealist,
Muncind cu pasiune
A devenit specialist
Curent, cum azi se spune.

Avea-n grădină multe flori
Din cele mai frumoase,
Puse pe soiuri şi culori,
În rânduri aspectuoase.

În mozaicul natural
Nimic nu contravine
Şi orice element floral
Era cum se cuvine.

Şi orice analizare
Exigentă s-a făcut,
Această realizare
Impresiona plăcut.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofia iubirii

Un nor s-a-ntâlnit cu o rază de soare:
- Frumoasă şi mândră şi dragă ne eşti!
Când râzi, eşti o floare din cele poveşti.
Când ziua începe, te pierzi în visare...

Dar vino cu mine, în albe veşminte,
Frumoasă mireasă, în codrii crăieşti!
Aduci bucurie, lumină tu eşti.
Ţi-oi spune pe cale duioase cuvinte...

- Tu, norul pribeag, ce aduci bucurie!
Când ploaie resfiri, toate plantele cresc,
Păduri de smarald, din pământu' lumesc.
Pe cer de azur, strălucind poezie...

Cosiţele blonde, când las despletite
Şi soarele parcă-mi zâmbeşte-n alint.
Dar ştiu: dezmierdările sale că mint
Şi tot îl urmez, pe cărări îndrăgite!

[...] Citeşte tot

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţa gândurilor

Şi mergând pe Jiu în sus
M-am întors mereu pe curs;
Mai jos am dat de un fluviu
Botezat de mult Danubiu.
Care curge către zare
Hăt, departe până-n mare

Jiul nostru mai are fraţi
Prin Moldova şi Carpaţi.
Uite aşa vere sau frate
Toate în lume-s numărate.
Omul numără zilele
Apa sapă malurile

În viaţă totul creşte
Nimic nu se iroseşte.,
Arunci în brazdă un grăunte
Din el ies seminţe multe.
În acel spiculeţ de grâu
Cu pai 'nalt până la brâu.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Matei din Gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul vegetal

Ziua în amiaza mare,
Varza albă din răzor,
A simţit cu-nfrigurare
O durere în picior.
Şi văzu atunci, uimită,
Sub pământ, destul de clar,
Coropişniţa venită
Pe ascuns, ca un tâlhar.
Varza alarmă îndată
Şi surate şi vecini,
Dar grădina, prea distrată,
Nu privea spre rădăcini.
Constatând că nu le pasă,
Coropişniţa alese
Să îşi facă-aici şi casă.
Chiar, mai mult, se înţelese
Şi cu cârtiţele, care
Prin pământ săpau de zor,
Sub tulpini nepăsătoare.
Ba, făcură cu mult spor

[...] Citeşte tot

poezie de Pavel Lică din Parlamentul boilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul Naturii

În templul Tău zi de zi trăiesc
Şi mi se pare atât de firesc,
Să mă trezesc în al tău decor,
Plin de limină şi culoare
Să admir fiecare floare,
Să respir aerul proaspăt, curat,
De verdele frunzelor curăţat.

În fiecare zi Ai ales să-mi oferi
Altceva decât a fost ieri,
Mai ieri firul ierbii încolţea,
Pe pajişte copiii zburdau,
În grădini era mare zor
Pentru pregătirea peluzelor
Cu flori multe şi colorate
Care pe care în frumuseţe să se întreacă

În pământ sămânţa germinează
Şi ciclul vieţii îl urmează,
Creşte, înfloreşte şi rodeşte

[...] Citeşte tot

poezie de Georgeta Ganea (12 noiembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea...

Iubirea-i tema veşnic vie,
Ce a schimbat mentalităţi.
Au încercat mulţi s-o rescrie,
Trecând peste prejudecăţi.

Un dar divin primit de om
În zorii dimineţii,
Ce l-a făcut nemuritor
În marea dramă a vieţii.

Nu poţi trăi fără iubire
În lumea noastră zbuciumată,
Căutând veşnic o ieşire,
Alta, decât ţi-a fost dată.

Iubirea este trup plăpând,
Încorsetat de vină,
Având la bază doar un gând,
O simplă rădăcină.

[...] Citeşte tot

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu somon

Pe coridor am şi eu nişte plante amărâte. Le stropesc, ele se agaţă de viaţă, aşa ar trebui să fac şi eu.
În timpul prânzului, somonul din farfuria vecinei a sărit şi a muşcat-o de nas. Un somon carnivor. S-a produs o oarecare tulburare. Un chirurg a refăcut organul olfatctiv, cum era el, frumos şi mândru. Rău este că somonul a reuşit să fugă. A fost văzut în parc, se hârjonea cu nişte câini vagabonzi. Avea mişcări de focă, îi muşca, iar câinii lătrau fericiţi că au un tovarăş de joacă nemaiîntâlnit. Cineva a propus ca somonul să fie trecut în cartea recordurilor. Dar pe numele cui.? Pe al meu, în niciun caz. Este şi acum present în parc, autorităţile nu se interesează de el, au multe, alte probleme. Ce facem, mai cumpărăm somoni? Am citit că plantele şi animalele ( somonul nu este animal, da?) au suferit mutări genetice. Eu, care nu sunt somon, am în ultimul timp nişte vise caudate, mă dor ceafa, umerii, muşchii dorsali.
Medicul- şef al ospiciului a venit să-mi strângă mâna în somn. Apoi a scos un strigăt, de s-au dărâmat jumătate din clădirile din cartier. În alt vis, vorbeam cu mine la persoana a treia.
Într-o altă viaţă, somonul a fost profesor la Colegiul Fraţii Brown, din Lancashire. Am auzit că un domn, după moarte a ajuns ventilator. Bătea dintr-o pală ca o inimă.
Apoi a apărut o fiinţă cu contur incert şi misiune ingrată. Trebuia să demonstreze că a fost somon la viaţa lui.
În acest timp, avioanele se uzează, cad în picaj, justiţia, morala nu au nici un cuvânt de spus.
Eu am gustat din aura sfinţilor. Blocurile paralelipipedice tac. Aerul tace. Pământul mă apasă. Veşnicia pare un fluviu rece în care cresc somoni. Pereţii rostesc poeme. Omul se chinuieşte singur, se ghemuieşte de durere. Râde. Iadul se holbează la noi. Secundele măsoară eternitatea. Peste tot sânge, din soare, stele, lună, florile câmpului sunt roşii, somonii sunt roşii. Basta cu sângele şi cu această culoare roşie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente amestecate în grădina Sui

1
Bucuria şi supărarea nu vin din exterior:
Pur şi simplu, cresc în inimă.
Înălţarea şi căderea nu sunt acte ale sorţii:
pur şi simplu, cineva le întâlneşte în cale.
Citind o carte şi negăsind nimic acolo,
arunc volumul, mă ridic şi fac o plimbare.
Cred că mă voi duce în crângul de bambus
unde pot asculta cum se revarsă apele primăvara.

2
Lasă-i să bată la uşa rugilor de mure —
camera de primire e într-un vis!
Trezit brusc, îmi caut ciorapii;
i-am pierdut, desigur, la răsărit de coliba din stuf.
Noaptea, cu mintea golită,
am vegheat în vis bambusul crescând înalt.
Dacă ar veni acum oaspeţi în grădina mea,
i-aş vedea, desculţ, cum iute se îndepărtează.

[...] Citeşte tot

poezie de Yuan Mei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa'id ibn Misjah şi-a schimbat culoarea în timpul Ramadanului din anul 82; de vreme ce era de nerecunoscut, a fost considerat mort. Dar trupul său, datorită sunetului, a funcţionat la perfecţie până către 150, când deveni casant. Atunci Stăpânul Sunetului l-a părăsit şi a hotărât să treacă într-un nou trup, ca să se desăvârşească. Astfel a rămas el vreme de 85 de ani în trupul lui Al-Mawsili şi a studiat proprietăţile sunetelor asupra sufletelor animalelor şi ale fiinţelor omeneşti şi a devenit capabil să obţină tot ce voia prin forţa sunetului: dragoste, abnegaţie, bucurie şi tristeţe. Şi se mai pricepea încă să ucidă, să îmblânzească animale, să facă plantele să crească, să aducă ploaie ori timp frumos. Şi se spune că Al-Mawsili a învăţat de asemenea cum să facă să învie un mort numai prin minunatele proprietăţi ale sunetului şi că a făcut-o de mai multe ori. Şi nu voia să devină puternic, dar şi-a asigurat o asemenea influenţă asupra sultanului, că acesta l-a copleşit cu bunuri de tot felul şi oricând era binevenit dinaintea augustei sale persoane, până-ntr-acolo încât putea să vină şi să plece din palat după voie.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul zilei

5 august 1945

Se înserează. Zi fierbinte, pleacă!
Desculţă, umbra de pe munţi coboară
şi-ţi tot coseşte pletele de foc.
Fugi, zi fierbinte, fugi!... Coboară, seară...

Fierbinte zi, infern portocaliu,
pecetie curgând pe-oraşul leoarcă
de năduşeală, du-te... Soarele în mare
şi-afundă şi el răsturnata-i barcă,

din care --- sfârâind pe mute ape
ce-ncep să-nvie-ncet ca nişte plante
de arşiţă culcate --- se răstoarnă
poveri, poveri de-aprinse diamante...

Printre coline-oraşul stă privind...
O mamă e oraşul ce priveşte
şi vrea să vadă totul... Iată unul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

[...] Citeşte tot

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Vă mulţumesc că aţi avut grijă de Nero, doamnă. Şi l-aţi vindecat deja.
Eleonora: Nu trebuie să mulţumiţi deloc, nimănui; Nero e un câine tare simpatic, merită tratamentul adecvat.
Lucian: Într-adevăr, merită.
Eleonora: Luaţi loc!
Lucian: Nu, mulţumesc. Va trebui să plec; deja v-am deranjat destul. Înainte însă de a mă retrage, aş mai putea-o vedea puţin pe Sheeba? Sau pe Bagheera? Şi camera aceea exotică?
Maria: Ţi-a plăcut Sheeba? surâse blonda.
Lucian: Evident. E... deosebită. Dar şi Marta, Jerry, pinguinii, Wally, Sally, Judy, celelalte animale... toate!
Maria: Bine; haide să facem un tur!
Lucian: Superbe animale! Cred că te simţi minunat în acest apartament al tău de bloc, unde ai oricând ocazia să te desprinzi de lumea noastră şi să intri în cea a plantelor şi animalelor, fără a fi nevoie să pleci de acasă; uimitor!
Maria: Aşa-i; te relaxează. Uiţi de orice probleme doar privindu-le; te simţi în mijlocul naturii, chiar şi aici, într-un apartament de bloc; e un sentiment plăcut. Nu mai e nevoie să pleci undeva, departe; e de ajuns să deschizi o singură uşă. Iar eu am crescut în acest mediu.
Lucian: Interesant!
Eleonora: Gata turul, draga mea?
Maria: Da, mamă, gata.
Eleonora: Vă plac animalele noastre?
Lucian: Foarte mult, doamnă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!