botanică şi timp

În doi ani de zile, Sa'id ibn Misjah fu capabil, doar prin forţa sunetului, să îmblânzească o turturică imperială de un alb imaculat. Ea îi deveni nedespărţită şi se spunea că era un djinn. Mai târziu, Sa'id se pricepu să facă să crească o plantă datorită sunetului şi făcu acest lucru în plin deşert. În acel moment primi el venerabilul nume de Stăpân al Sunetului. Iar mai târziu folosi puterea teribilă a sunetului ca să-şi albească pielea, căci era de tot negru. Însă mâna dreaptă îi rămase neagră şi aşa este întotdeauna reprezentat de cei ce cunosc taina: ca un bărbat frumos, cu o turturea imperială cocoţată pe mâna-i stângă şi cu mâna dreaptă neagră.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflector

nu îţi voi arunca cuvinte nefinisate voi tăcea 5 luni 2 săptămâni şi 33 de respiraţii
ştii prea bine că vom trece de centru//tu încă
tributar cartierelor mici/
eu cu lumina crudă înfiptă în retină voi căuta
lungul drum al mătăsii
nu ne vor orbi reflectoarele lunii nici purpura cerului
dintre containerele de la marginea oraşului va răsări
steaua dimineţii cu trupul ei prelung ca un excavator
de care atârnă morţile şi vieţile utopia unei existenţe neameninţate de pandemii

şi dacă te-ai decis să deschizi porţile propriului tău oraş/dependent de emoţii/
cunoşti că drona îţi va inspecta firele de iarbă
ramificaţiile ultimului război adevărat
şi îndrăgosteala tâmpită care ne reduce şi ne înmulţeşte precum x factorial
proprii mei îngeri îţi vor vorbi preţ de o eclipsă de soare
apoi mă voi apropia de tine cu sentimente turate la maxim
şi nu voi mai planta ficuşi nici alţi arbuşti ornamentali
doar mă voi strecura precum un antierou
lângă podul minciunilor
mai poţi convieţui cu sonata lunii pe epidermă?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faptul zilei

întreagă lumea încape-ntr-o grădină
inclusiv copacul din mijlocul ei
nu semnifică o pădure ci este
e de ajuns o privire de câteva milenii
printr-un ochi de fereastră devenit culoare
şi din toate nervurile plantelor
printr-un tainic legământ
dreaptă se naşte o cale
e linişte în urmele de pe pământ
ziua de azi se rostogoleşte spre noapte
piatră de ametist în labirint

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când comparăm indivizii din aceeaşi varietate sau subvarietate ale celor mai vechi plante şi animale crescute de noi unul dintre primele puncte care le descoperim este că, în general, aceştia diferă mai mult unul de altul decât diferă indivizii oricărei specii sau soi într-o stare naturală. Şi dacă reflectăm la vasta diversitate de plante şi animale care au fost cultivate, şi care au variat pe parcursul tuturor erelor sub cele mai diverse climate şi tratamente, suntem conduşi spre concluzia că această mare diversitate se datorează faptului că producţiile noastre domestice au fost crescute în condiţii de viaţă nu aşa de uniforme, şi într-o oarecare măsură diferite de cele la care au fost expuse speciile părinte în natură. Există, de asemenea, o anumită probabilitate, în perspectiva propusă de Andrew Knight, că această variabilitate să fie parţial conectată cu excesul de mâncare. Pare clar că, fiinţele organice trebuie să fie expuse pe parcursul mai multor generaţii la condiţii noi pentru a cauza orice cantitate mare de variaţie; şi că, odată ce orgnaizaţia a început să se schimbe, în general continuă să se schimbe timp de mai multe generaţii.

citat clasic din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară, primăvară

Primăvară, primăvară,
Vino iar la noi în ţară!
Vino cu flori în grădină!
Cu căldură, cu lumină,

Vino cu zile senine!
Cu fluturi şi cu albine,
Cu verdeaţă pe câmpie
Şi-n suflet cu bucurie.

Că dusă-i iarna geroasă,
Soarele iar intră-n casă.
Zăpada-n câmp se topeşte,
Pământul se dezmorţeşte.

Muguri se deschid în plante,
Florile sunt parfumate,
Revin păsări călătoare,
Oamenii ies pe ogoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă necesară înlăuntrul fiecăruia

Noi am rostit toate acele cuvinte; dar, pentru drumul
pe care vom apuca, cuvintele

nu pot forma un plan. Nu exista altă pregătire, fără de numai
harul divin. Greşelile mele

au stat ascunse. Cineva ar putea numi aşa ceva pregătire!
Am un strop minuscul

de cunoaştere în sufletul meu. Îl las să se dizolve în oceanul tău.
Sunt atât de multe primejdii în el.

Înlăuntrul fiecăruia din noi este o toamnă continuă. Frunzele noastre
cad şi sunt duse de vânt

peste ape. O cioară cu picioare negre croncăne
despre cele trecute. Apoi,

generozitatea ta revine: primăvară, aburi, inteligenţă,
parfum de zambile şi trandafiri,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce face?

Ce face un om când e singur?

Simplu – un glonţ, un somn, un poem,
Vede un film, se uită la ceas, înfiază un leu,
Dar tot singur este.
De ce este singur?
A fost jignit. A jignit. A ucis. Nu a ucis.
Eu nu cred în singurătate, cum nu există vid absolut.
Dar o tragedie este. Undeva o lacrimă îşi fa ce drum.
Doamne, ce aş hohoti, de nu aş fi bărbat.
Amintirile mă asediază asurzitor.
Anii se perindă cu viteza unui tren nebun.
Lumea trăieşte, undeva e iarnă, undeva e o plajă,
Alcoolul? Drogul? Boala? Nimic nu seamănă cu singurătatea.
Nici plantele, nici animalele nu suportă singurătatea.
Nici Dumnezeu, că altfel de ce ar fi fost Creaţia?
Strada este pustie, casa este pustie, cimitir fără gard.
Singurătate, tu eşti un bolid care mă ucide.
Brusc apare un cititor timid. Îmi întinde mâna,
Sunt salvat. Mulţumesc, fratele meu, mulţumesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aţine;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-şi anine.

Şi-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgeşte.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în ţări fără de ţărmuri mă goneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chin

Eu nu ştiam că, în destin,
mi-e scris, în ziua asta, "chin",
cu lacrimi care-mi curg, puhoi,
mai-mai să umplu un butoi,

Şi nu credeam atât de rea
nici planta, nici nevastă-mea,
căci şi-una şi-alta îmi plăceau,
dar... pân'-aici! – de-acuma, ceau!

Căci de-o juma' de oră plâng
şi nu pot nici măcar să strâng,
să vin la voi, să-mi cat de-alean,
şi să mai scap de... ras la hrean.

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca şi acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme şi parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori şi florile mov-violacee de Crocus (Brânduşa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofiţe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe şi roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele şi frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele şi crizantemele toamna.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de poem

acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă căţărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite

acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarţa acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concert de pian şi orchestră pentru majori

Mireasma zorilor invadează oraşul
E timpul să învăţăm respiraţie
Inspirând din părerile generale
Despre lume, plante şi fluturi
Despre demoni care umblă stingheri prin oraş

Începe ziua întâlnirilor ciudate
Cu sentimente de mâna a doua
Cu actori de roluri secundare
Care îşi schimbă inima în fiecare zi
Uimiţi de bătăile ei

Începe omul trist din oraşul trist
Cu viata lui repetată, rotundă
Care se trezeşte la ora 8 dimineaţa
Sorbindu-şi vântul şi silabele din ceaşcă
Cu privirea lui blândă...

El nu urăşte pe nimeni, nu iubeşte pe nimeni
Este echidistant, ca o poezie neterminată

[...] Citeşte tot

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele noastre treci drept suspect dacă vorbeşti cu plantele sau vietăţile. Dar mulţi oameni sensibili au redescoperit această taină şi simt că plantele şi animalele ne înţeleg cumva. Şi le vorbesc spontan. Oricine poate comunica afectiv cu natura. E suficient să lăsăm la o parte mintea cu ideile-i ei rigide şi să privim direct miracolul din faţa noastră. Pentru o asemenea comuniune, inima este de ajuns...

citat din Robert Leontescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea albă

este vremea florilor de cireş vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriţii să îşi reverse lumina în noi cu fiorul efemerităţii

mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăţi
în fluxul care deversează afluenţii iubirii
şi de aici dintre titanici scufundaţi în aval universul dă replici
lui Dumnezeu şi îngerilor deghizaţi în vii

zice inima mea către florile de cireş: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creşteau precum viţa-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creşteau şerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morţii s-a dedublat în magma timpului

haine albe ca nişte orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existenţă?
flori de cireş înfloresc în irişi cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Splendoarea rasei

Splendoarea rasei îi înalţă buza, dezvăluind neîntrerupt
În surâsu-i un şirag de perle, dinţii micuţi şi sclipitori;
Anii sunt nisipul cu care se joacă vântul, dedesupt,
Prizonieră, e muzica trandafirilor ei nemuritori.

Ea-i izolată-n stânca muşcată de ger ca într-o sticlă;
Acum bărbatul o poate privi fără niciun fel de teamă.
Dar privirea-i sfidătoare pătrunde-n el cu ascuţită lamă,
Îi tunde mielul gras şi vama pentru insolenţă îşi ridică.

Lilith e moartă şi ferecată-n siguranţă pentru lume,
Iar omu-şi poate planta pomii şi curăţa fără-un folos anume.
El a moştenit totul şi vechile păcate-or să-i îngroape urma,
Iar tăcerea, când lupul este mut, îi va prăpădi turma –

O, Lilith este moartă, însămânţată în întreg ţinutul
Şi el îi rupe viţa, şi-încet îi soarbe fructul.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de William Faulkner, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de poet

mai bine să-ţi asculţi inima şi să greşeşti
decât să trăieşti cu regrete tardive
mai bine să investeşti în dragoste şi suferinţa ei
decât să-ţi vinzi sufletul
pentru o stare de bine
doar pentru o stare de bine

poetul tot poet rămâne
şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte
sau exilat departe pe o insulă pustie
poetul tot poet rămâne
cu inima lui uriaşă
cât o patrie
bătând în pieptul unui copil

căci asemenea unei plante fără lumină
în trupul omului fără dragoste
creşte o mătrăgună
înveninîndu-i sângele

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de deal

Plec pe jos de la fântână
Cu Bunică-mea de mână,
Eu, cu paşii mici, mărunţi
Ai bunicii, obosiţi.
Peste deal, ca-ntotdeauna
Ne însoţeşte lumina
Caldă şi îmbietoare
Dată de raza de soare
Lacrima dată de rouă
Umezeşte ochi de floare,
Ne mai transmite şi nouă
Ambianţa de răcoare.

***

Zarea, până-n orizont
Cu al florilor tumult
Farmec şi parfum mai mult,
Aducând la fiecare,
Voie bună, încântare.

[...] Citeşte tot

poezie de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul zilei

5 august 1945

Se înserează. Zi fierbinte, pleacă!
Desculţă, umbra de pe munţi coboară
şi-ţi tot coseşte pletele de foc.
Fugi, zi fierbinte, fugi!... Coboară, seară...

Fierbinte zi, infern portocaliu,
pecetie curgând pe-oraşul leoarcă
de năduşeală, du-te... Soarele în mare
şi-afundă şi el răsturnata-i barcă,

din care --- sfârâind pe mute ape
ce-ncep să-nvie-ncet ca nişte plante
de arşiţă culcate --- se răstoarnă
poveri, poveri de-aprinse diamante...

Printre coline-oraşul stă privind...
O mamă e oraşul ce priveşte
şi vrea să vadă totul... Iată unul

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

n-am să mai fac fotografii
pentru că pe alea bune le faci tu
eu doar am să fac curat
şi am să scriu poezii
n-am să cos sau să calc
doar din cînd în cînd
voi găti plante agăţătoare cu sos de rodii
şi ceapă verde
pentru că vreau să-ţi văd sprîncenele ridicate a mirare
şi braţele tale
înconjurîndu-mă
în zilele fericirii mele gătite cu iaurt de casă

vom fi ca doi elfi din hobbit
unul lîngă altul
cu săbiile trase
apărîndu-ne

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!