deşert şi lumină

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnaval

drumul bătătorit e cel spre masca de fiecare zi
sub care se prăbuşesc
de pe geamurile trenului în care doar am urcat
picături din ploi repezi
ce dispar pe neaşteptate
înainte de a afla cum arată nisipul deşerturilor
ori grădinile înflorite
înainte ca norii să se transforme în lumină umedă
din păcate nu avem vreme să coborâm
iar peceţile rămân intacte acolo
unde nu le-am căutat niciodată
şi ne mirăm mereu de lucruri fireşti
cum de exemplu scârţâie nisipul sub talpă
presupunând

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic

[...] Citeşte tot

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumuri

ceva ce îmi blochează emoţiile

răsăritul de soare iar eu într-o rochie albastră

cu toate tumorile mele maligne sub ea

pielea de conturul africii pe care zburdă

antilopele

o creştere a dorinţei de viaţă în direcţia drumurilor pe care

pleci şi nu te mai întorci

intrarea în transă:

soarele învelit în rigips / ca un perete de care te izbeşti încontinuu

albul zăpezii în acest holocaust al durerii

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un imbold

doar un imbold, prin aerul cald, coboară în cerc
şi a început să plângă.

tainele desculţe se răzvrătesc;
mă caută în braţele tale şi nu-s.
nu-s nici în frunzele purtate de vânt.
în dorinţele şi păcatele tale sunt o visare neadormită,
o dezlegare la poeme,
o fantezie în mâinile goale.

mă pot descompune pentru tine
în linişti fără coşmar,
singurătăţi cu lumină,
necuprins micşorat cât o palmă.

într-un deşert absolut traversez ca o pată de umbră
dezmorţirea ta chiar şi pentru o secundă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradigma

Îmi adun tăcerea zilei următoare
din adânc de taine, fără început,
o îmbăt cu visuri puse în ulcioare
păstrate cu grijă pe un pat de lut.
Pun pe fruntea zilei mirul neuitării
cu parfum de doruri rupte din tăceri
când pe cerul vieţii se adună norii
mai puţini ca mâine, dar mai mulţi ca ieri.

Mă feresc de vorba nerostită încă
care vrea să scape din firav pripon,
să îmi lase-n cuget rana sa adâncă
pe cântări năuce de malefic zvon.
Am mereu în suflet gând de alinare
să-l împart prin lume marilor căzuţi,
părăsiţi adesea-n margini de uitare
unde stau cu anii încă nevăzuţi.

Din lumina zilei împletesc ofrande
cu-nveliş de visuri şi parfum de dor,

[...] Citeşte tot

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dospesc în umbre gânduri amorţite

Dospesc în umbre gânduri amorţite
şi-n colţul unui zâmbet stau de pază.
Spre trecătorii ce se afişează
semnale de lumină să-i invite

la bal mascat le-aruncă. Vai, ce groază!...
În pântecele umbrelor vopsite,
unde-s atraşi mereu, pe nesimţite,
păcatele din ei se estompează.

Din vis în realitate şi-napoi se
mai scurge câte-un strop de viaţă-amară.
Şi în deşertul inimii, ca Moise,

toţi se preumblă-alene, într-o doară,
dar nu-i dau voie minţii să-i apese
pe rănile închise, ce-au să doară!

sonet de Ionuţ Popa (31 iulie 2018)
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripi de iubire

ce multă iubire mi-ai dat tu iubite
pământul întreg l-aş cuprinde cu ea
(orizont cu lumini fluxuri nemărginite)
călăuziţi mereu de propria stea.

fiinţa noastră este vibraţie în infinit
cu iubirea ce ne-a fost mereu călăuză
extazuri de-mplinire deplin ne-au definit
am avut amândoi o romantică muză.

în ochii noştri dansează lumini
lăsând amprente elegante pe alei
beţie de culoare cu parfumul de crini
ce-au creat armonii la temei.

n-am ştiut de deşert de ciulini
ne-am iubit cu tărie sub aripi de zei

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţie...

... e scaunul, în întuneric,
cu un umăr gol
şi plinu-i s-a golit
de-o faclă mistuindă-n trecere,
cum timpul fără întoarcere,
odată încântător, feeric...
când dispare actorul, diva de pe rol
şi lasă totul un deşert, în pieptul celui rămas pustiit
cu ochii-n pâcla de-o penumbră...
scânteia nu mai este, ea ce-aprindea focul
şi s-ar renaşte -ce se-ncearcă să rămână veşnic sumbră-
când o lumină vie apare, strălucind să-şi reia locul...
halou, ce-i scaunul şezând într-un încânt, imaginaţie,
ca într-o prostraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exersând admiraţii

atingerile calde amplifică fiori
toate par normale şi fireşti
iubirea topeşte gheţuri şi ninsori
aleanuri de mătase depănate-n poveşti.

trăiesc explozii de lumină şi culoare
visul primăvăratec mă umple de vrajă
romantismul sufletului creşte ia amploare
vegheat de stelele ce stau de strajă.

şlefuiesc cuvintele ca pe diamante
secunde animate în inimă pulsează
fredonează rapsodii andante, andante
să-mbogăţească deşertul cu o oază.

exersez admiraţii pentru naturi superbe
scot aburi albaşti din cuvinte şi verbe.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele lui Sisif

împing greu pe munte bolovanul ca Sisif
cu visul meu albastru scăpat dintre coşmare
ca poemul în lumină gravat în catastif
ce-n flux nemărginit vuieşte ca o mare.

o oază de speranţe nutresc ca un calif
în mijlocul deşertului. cămile cu samare
trec dune de nisip cum a trecut Iosif
cu Fecioara Maria în vremuri amare.

în marea de probleme se-nalţă un recif
răstoarnă vapoare. nu-i nici o asumare
a zeului Neptun. poate un logogrif
să mai amintească de o sublimare.

port pe piept o stea ca un şerif
mi-a dat romantismul cu sorţi de afirmare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi-o barcă

te-am întâlnit pe un mal de lume
când îţi pregăteai barca de drum
eu călător, tu prinţesa războinică a verbelor
veneam dintr-un deşert îndelungat orbit
întuneric de oameni muşcat de vreme
răni deschise din care curgea singurătate
împăcat, aşteptat, m-ai luminat
râsul tău straşnic ploaie de primăvară
mi-a căzut pe faţă însufleţindu-mă
şi-am plecat amândoi în barcă pe oceane
până când nu s-a mai văzut decât un punct
pe linia orizontului între apă şi cer
ce întâlnire neaşteptată pe praful ăsta!
o îngemănare a zorilor cu apusul
în zenitul zilei

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva...

Cândva o mare de iubire
Cu ochii senini şi visatori,
Azi un deşert în devenire
Cu suflet spulberat în nori.
M-au ars cuvintele şi rouă
M-am ridicat rugă la cer,
O lume azi e ruptă-n două,
Fără iubire-n neguri pier...
Degeaba strig... ecou-i mut
Şi vânturi toate-s împotrivă,
Când orice şansă ai pierdut
Rămâi corabie-n derivă...
Aveam un ţărm şi ca ofrandă
Senini ochii i-am oferit,
Azi n-au lumină nici să cearnă
Un trist şi palid răsărit.
Eram o mare de iubire,
Oglinda unui cer senin,
Mă sting azi în dezamăgire
.... ucisă-n vorbe cu venin.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez

visez, fără să am nevoie de verde,
fără să mă adaug unui cer străin.
rămân în deşertul lumii muritoare
cu mâinile libere de mângâieri
şi-un strigăt suspendat printre culori închise.

cuvintele stau.
luminile toate aleargă spre negru.
ultima taină de verde îngheaţă.
în propriul vis nemişcarea destinului e dusă la capăt.

rostogoliri rezistente de supravieţuire
împart luna-n amurg
şi miresme de nuferi dimineaţa.

locurile nu mai au aripi
pe umeri sunt pene căzute,
frunze umede, spirale sărăcite de visuri
şi-un târziu răcoros pătrunde între ziduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul îngerilor minţii

Iubite! e noaptea singurătăţii sufletului de anemonă
tu eşti eroul visărilor autumnale
rătăcite în liziera pădurii de insomnii,
de dureri şi amăgiri obeze
e târziu,
iar eu veghez două suflete de copii
pierdute prin universul unui balon de heliu
ce le sufocă respiraţia dragostei.

Muzica cerului le însoţeşte paşii
pe aleile cetăţii ascunse, prin negurile oraşului roşu
ea are menirea de-a le curma tăcerea
de a spune cuvinte şoptite într-o limba uitată
a zânelor basmelor tale cu iz de lavandă şi maci
ochii le contemplă lacrimile îngheţate din deşertul alb
invocând moartea şi viaţa de dincolo
de pe malul opus al oceanului negru de fumul trăirilor

Luna se stinge prin cerurile uitate deschise
de castelanul ce-şi pierduse lujerul cheilor albastre

[...] Citeşte tot

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţii vitale

bătrâneţea m-a gravat cu cearcăne şi riduri
suspine înfloresc precum scaieţii în deşert
dar zâmbetele mai răsar printre sublime lieduri
sângele tresaltă în extaz ca la concert.

trena luminii trece peste infinit de gânduri
visele se nasc din insomnii şi aprige dureri
dau contur şi graţie slovelor din rânduri
detaşată de singurătate şi tăceri.

înving totuşi timpul îl inund cu miasme
disoluţie planantă în dialog aerian
în lacrimile limpezi se scaldă fantasme
iubiri pasionale transcend peste an.

senzaţii vitale au scăpat de marasme
crezul meu solemn va dăinui mirean.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru haotic

Sunt tot şi nimicul, nimicul din tot,
Acela ce poate şi tot ce nu pot,
Un punct de pornire, final într-un punct,
O virgulă albă, uitată-n cuvânt

Mirate senzaţii, expresii mirări,
Continuă trăire de vis în culori,
Un zâmbet ce plânge şi plânsul zâmbind,
Iubirea ca ură, o ură iubind

Contraste de sine, în sine contrast,
Un alb de lumină, un negru prea vast,
O mare ce arde, un foc prea umid,
Deşert plin de apă, oceanul arid

Mă nasc întrebare şi mor un răspuns,
În tot ce se vede şi-n tot ce-i ascuns,
Un azi ce e mâine, un ieri ce va fi,
Sunt soarele nopţii şi luna din zi.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele mele au şoptit

Când mă aşteptam mai puţin, lumina a venit din haosul nopţii,
A început să curgă spre mine, foton cu foton,
Căutându-mi faţa. Eram livid şi gol,
Întunericul intrase în mine, moartea intrase în mine
Şi nimic din alcătuirea mea nu mai pâlpâia.
Stăteam întins pe spate şi priveam cerul,
Dar cerul dispăruse şi pământul dispăruse dedesubt,
Şi nici marea nu mai foşnea; totul era încremenire,
Eram piatră, eram pământ, eram mormânt,
Eram forma pietrificată a unui animal dispărut, eram siliciu.
Logosul pierise, mişcarea pierise şi nici praful stelar nu mai adia,
Un hău negru era împrejur,
Iar Dumnezeu plecase parcă într-o lume de demult.
Dar deodată lumina a venit din pântecul nopţii,
S-a prelins pe faţa mea, m-a cutremurat
Şi ochii mei au început să plângă, să râdă şi să plângă
Şi buzele mele au şoptit: De ce, Doamne,
Ţi-ai adus aminte de mine?
Eu, care am luat numele Tău în deşert,
Care mi-am înălţat chip cioplit,

[...] Citeşte tot

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de primăvară

Dinspre orizontul cu buze roşii,
în ochii primăverii,
mistuind deşertul hibernal,
lacrimi de viaţă.
Amurgul de la capătul luminii îmbujoreaz-amintiri.
Ecoul lor reverberează silabe înverzite;
cele mai multe înmuguresc în cuvinte.
Din inflorescenţa febrilă a dorinţelor,
încerc să le polenizez în metafore,
şi mă rog de zorii primăverii timpurii,
în pământul reavăn de speranţe,
să le crească falnic pom roditor;
sub cupola căruia să-mi odihnesc
eu – pasăre urcând pe scara timpului –
aripioarele-mi trudite
în anotimpul cu parfum de fructe pârguite
când înfloresc gândurile
în panere de suflet.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!