Citate despre deșert și lumină
citate despre deșert și lumină (inclusiv în versuri).
Noi, pelerini ai deșertului
noi, pelerini ai deșertului
cu trupuri tremurând în contururi
umbrele ne preced în mersul pustiitor
în veghea lui difuză
e însetat deșertul
orizontul e atât de aproape
orizontul e pretutindeni
orizontul setei
noi, pelerinii deșertului
- orizontul setei ne cheamă -
ecourile preced vocile noastre uscate
umbrele se reîntorc mereu
ecou-haos care se întoarce pe propriile urme
lumina se concentrează
șterge umbrele
vocile se concentrează
ștergând ecourile
rămân
ecoul luminii
umbra vocii
[...] Citește tot
poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


furtună-n deșert
cerul brăzdat de lumini -
nisipul în ochi
haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
În mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina și Egal!
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, țâșnit dintr-un izvor regal
În mijloc de deșert, o clipă doar
Tovarăș cu lumina și Egal!
rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot
Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închiși,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninși,
Să pot cuprinde lumea
Cu brațele închise,
Să pot ploua deșertul
Și să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Și-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranță
În tot ce nu există
[...] Citește tot
poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaza
De n-ai fi fost,
de unde mi-aș fi tras seva,
lichidul vital?
Aș fi fost un deșert
ucis de dogoarea
unui soare nemilos...
Ești oaza
Invadată de pace
și lumină,
unde se hrănesc
rădăcinile mele-nsetate de
iubire, ce cresc
și se urcă împreună
cu tine, pe scara
veșniciei spiritului...
poezie de Ioan Friciu din Claviaturi (31 august 2014, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Știința modernă declară: Soarele este trecutul, Pământul prezentul, iar Luna viitorul. Dintr-o masă în flăcări ne-am născut, și într-o masă înghețată o să ne transformăm. Legea naturii este nemiloasă, și suntem în mod irezistibil atrași de destinul nostru. Lordul Kelvin ne dă o șansă redusă de viață: circa 6 milioane de ani, după care lumina Soarelui se va stinge, iar Pământul nostru va deveni un deșert de gheață, căzând în noaptea eternă. Totuși, va rămâne o strălucitoare scânteie de viață, existând șansa să reaprindă viața pe o stea îndepărtată. Această posibilitate există într-adevăr.
citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Despărțiri...
Mi-ai lăsat un vis
la margine de cer
cu el să acopăr clipele triste
în nopțile reci și pustii
viața-mi măsori
mereu cu despărțiri
iar timpul tău,
e un deșert...
pe care trec cămile galopând
am obosit să mai aștept
să faci cununi de lăcrămioare
sub lumina ce se scurge de zenit
pe cărarea,
unde pașii-mi trec
firul de iarbă se înalță-n valuri
iar pomii încărcați de floare
zâmbesc sub ploaia
duce-amăruie.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Somn
simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
și curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva
mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deșert faraonii
și nisipul deșertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită
cu toții am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungește
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
își spune rădăcina
uscată din humă
poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu nu auzi...
tu nu auzi cum crește floarea de cireș
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...
ne logodim pentru a nu știu câta oară
în catedrala din îmbrătișarea noastră
lumina zilei ne izbește
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...
îmi pare fiecare revedere început
suntem ușori ca două respirații
ca două idealuri care prind rădacină
în deșertul memoriei...
... și-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
și în ninsori de fluturi...
[...] Citește tot
poezie de Gabriel Petru Băețan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

O moarte în deșert
Singura moarte este atunci când
Pierzania ta vine din câștig,
Bezna din lumină, ignoranța din știință
Și indiferența din dragostea-împărtășită.
poezie de Robert Browning din Dramatis Personae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Restituiri
N-au mai rămas prea multe de-nvins și de știut.
Șoseaua se strâmtează, cărările se-mbină.
Le simți apropiate din ce în ce mai mult,
Ca spițele din roată, crăpate de lumină.
Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte,
Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini.
Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte,
Departe,-n orizonturi, se naște prin tulpini.
E-o insulă? un munte? o apă? un deșert?
De ce-ar sfârși-n pustie călătoria noastră?
Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.
Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han.
E vinul bun și patul adânc și tu ești dulce.
Și-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,
Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.
[...] Citește tot
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Cetire din palmă
La patruzeci de ani - în așteptare
vei umbla ca și-acum printre stele triste și ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ți cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră și aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un țărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aștepta să vie la tine celălalt țărm,
jaf veșnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe șaptezeci și șapte de uliți
vei umbla desculț și cu capul gol:
ce sămânță n-a fost în deșert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?
poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!



Tu
nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
și vino spre mine
ia o coardă de suflet
și fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini și-n clipe
nu lăsa ghețuri veșnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigașe
nu mă alunga-n deșert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte
[...] Citește tot
poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum bizantin
visul trandafirilor
se urcă pe un drum de spini
o grădină goală și bănci
când îmi amintesc despre mine
labirintul dintre petale
te coboară înspre aici-atunci
omenirea s-a destrămat
în lumina unei pelicule de celuloid
dincolo de uzură și oboseală
gândurile acestea mă atacă în deșert
poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Femeie luminoasă...
Femeie luminoasă ca șesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
și carnea ca oricare gândire mai zămoasă.
Femeie, pământ negru, te vreau și te iubesc,
aș vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer și să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toți ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm și eu.
Și vreau în ciuda celui ce seamănă-n deșert
nisip și foc, cu umbra la brâu și soare-n ceafă
grăuntelui lumină să-i dăruiesc și apă;
aș vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer și să-l macin
și-aș vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă așteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.
poezie clasică de Benjamin Fondane din Priveliști (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi s-a-nălțat o lumină
Refren:
Astăzi s-a-nălțat o lumină,
E lumina Domnului.
Ea hotare nu va cunoaște,
Va fi-n toate inimile.
Veți vedea mărirea lui
Și puterea Domnului.
Spuneți tuturor
El este Domnul, nu vă temeți.
Căci el vine să vă salveze,
Să deschidă inimile
Către dragostea lui,
Care v-a răscumpărat.
Să tresalte și deșertul
Și să strige de bucurie
Apa a izvorât
Până și în pustiu.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea
Ideea lui Platon trăiește,
Și Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urnește,
Fără idee totu-i împietrit,
Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas niște bieți hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte și zi,
Fără speranță și fără temei.
Ideea făurește prezentul,
Și aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.
Ideea transformă deșertul
Într-un sol roditor,
Și poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina condeiului
un condei vrăjit am câștigat la tombolă
lăcrimează când atinge angelice lumini
viața mea de atunci mirabilă parabolă
o trec prin deșertul plin cu beduini.
atinge-mi inima cu un cuvânt frumos
și am să-l transform în trainic vers
fac și din tristețe un orizont faimos
și chinului îi dau spirit advers.
în câmpul fără mărăcini sădesc idei
viscol și furtuni știu să îndur
îmi extrag curajul și forță din condei
timpul meu e magic chip de trubadur.
astăzi curg din nori lacrimi de iudei
mă repliez pe versul năvalnic și dur.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Feerie
Luna subțire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un țesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.
Pe mătăsoase lebezi ce-ating de-un stuf opac
Carena lor de pană aproape luminoasă,
Ea desfrunzește-o roză de nea funinginoasă
Ale cărei petale scriu cercuri largi pe lac...
E vie?... Ce deșerturi de stinsă voluptate
În care apa-n lame abia zvâcnind mai bate,
Uzând secretul prag din ecouri de cristal...
Carnația confuză de roze moi deodată
Se-nfioară, când un strigăt de diamant fatal
Crapă cu-un fir de ziuă marea poveste toată.
sonet de Paul Valery din Album de versuri vechi (1920), traducere de Ștefan Augustin Doinaș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre deșert și lumină, adresa este:
