deşert şi lumină

Noi, pelerini ai deşertului

noi, pelerini ai deşertului
cu trupuri tremurând în contururi
umbrele ne preced în mersul pustiitor
în veghea lui difuză
e însetat deşertul
orizontul e atât de aproape
orizontul e pretutindeni
orizontul setei
noi, pelerinii deşertului
- orizontul setei ne cheamă -
ecourile preced vocile noastre uscate
umbrele se reîntorc mereu
ecou-haos care se întoarce pe propriile urme
lumina se concentrează
şterge umbrele
vocile se concentrează
ştergând ecourile
rămân
ecoul luminii
umbra vocii

[...] Citeşte tot

poezie de Marlena Braester din Uitarea dinainte (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

furtună-n deşert
cerul brăzdat de lumini -
nisipul în ochi

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, ţâşnit dintr-un izvor regal
În mijloc de deşert, o clipă doar
Tovarăş cu lumina – şi Egal!

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trecător popas, un gust frugal
De-a fi, ţâşnit dintr-un izvor regal
În mijloc de deşert, o clipă doar
Tovarăş cu lumina – şi Egal!

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot

Să pot atinge cerul
Cu gândurile mele,
Să pot culege vise
Într-un buchet de stele,
Să pot privi lumina
Când ochii-mi sunt închişi,
Să pot culege flori
Când pomii-s încă ninşi,
Să pot cuprinde lumea
Cu braţele închise,
Să pot ploua deşertul
Şi să răsară vise,
Să pot muri o clipă
Şi-apoi să reînvii,
Să mă transform în noapte
Când peste tot e zi,
Să fac să ardă focul
Când flacăra e stinsă,
Să pot găsi speranţă
În tot ce nu există

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oaza

De n-ai fi fost,
de unde mi-aş fi tras seva,
lichidul vital?
Aş fi fost un deşert
ucis de dogoarea
unui soare nemilos...
Eşti oaza
Invadată de pace
şi lumină,
unde se hrănesc
rădăcinile mele-nsetate de
iubire, ce cresc
şi se urcă împreună
cu tine, pe scara
veşniciei spiritului...

poezie de Ioan Friciu din Claviaturi (31 august 2014, Sibiu)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiinţa modernă declară: Soarele este trecutul, Pământul prezentul, iar Luna viitorul. Dintr-o masă în flăcări ne-am născut, şi într-o masă îngheţată o să ne transformăm. Legea naturii este nemiloasă, şi suntem în mod irezistibil atraşi de destinul nostru. Lordul Kelvin ne dă o şansă redusă de viaţă: circa 6 milioane de ani, după care lumina Soarelui se va stinge, iar Pământul nostru va deveni un deşert de gheaţă, căzând în noaptea eternă. Totuşi, va rămâne o strălucitoare scânteie de viaţă, existând şansa să reaprindă viaţa pe o stea îndepărtată. Această posibilitate există într-adevăr.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţiri...

Mi-ai lăsat un vis
la margine de cer
cu el să acopăr clipele triste
în nopţile reci şi pustii
viaţa-mi măsori
mereu cu despărţiri
iar timpul tău,
e un deşert...
pe care trec cămile galopând
am obosit să mai aştept
să faci cununi de lăcrămioare
sub lumina ce se scurge de zenit
pe cărarea,
unde paşii-mi trec
firul de iarbă se înalţă-n valuri
iar pomii încărcaţi de floare
zâmbesc sub ploaia
duce-amăruie.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
şi curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva

mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deşert faraonii
şi nisipul deşertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită

cu toţii am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungeşte
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
îşi spune rădăcina
uscată din humă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu auzi...

tu nu auzi cum creşte floarea de cireş
atunci când în natură ne făgăduim
eternitatea
ca într-un altar...

ne logodim pentru a nu ştiu câta oară
în catedrala din îmbrătişarea noastră
lumina zilei ne izbeşte
de parcă dumnezeu din cer
se uită pe fereastră...

îmi pare fiecare revedere început
suntem uşori ca două respiraţii
ca două idealuri care prind rădacină
în deşertul memoriei...

... şi-atunci când nu spunem nimic
descoperim răspunsul în zefir
şi în ninsori de fluturi...

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriel Petru Băeţan (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

O moarte în deşert

Singura moarte este atunci când
Pierzania ta vine din câştig,
Bezna din lumină, ignoranţa din ştiinţă
Şi indiferenţa din dragostea-împărtăşită.

poezie de Robert Browning din Dramatis Personae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restituiri

N-au mai rămas prea multe de-nvins şi de ştiut.
Şoseaua se strâmtează, cărările se-mbină.
Le simţi apropiate din ce în ce mai mult,
Ca spiţele din roată, crăpate de lumină.

Ne-apropiem. Văzduhul miroase-a vechi prin noapte,
Flori vechi răsar de-a pururi cu vechile lumini.
Un abur slab se cerne, un cer spoit cu lapte,
Departe,-n orizonturi, se naşte prin tulpini.

E-o insulă? un munte? o apă? un deşert?
De ce-ar sfârşi-n pustie călătoria noastră?
Ne-a mai rămas s-ajungem, acolo, poate-un sfert
Din calea străbătută, jos verde, sus albastră.

Să ne oprim? Un cântec ne vine de la han.
E vinul bun şi patul adânc şi tu eşti dulce.
Şi-ai vrea, învăluită în părul tău bălan,
Pe jaruri carnea noastră, de vie, să se culce.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cetire din palmă

La patruzeci de ani - în aşteptare
vei umbla ca şi-acum printre stele triste şi ierburi,
la patruzeci de ani sugrumându-ţi cuvântul
te-i pierde în tine - în căutare.
Prin ani un vânt o să te tot alunge subt cer,
vei mânca miere neagră şi aplecat vei tăcea.
La patruzeci ca pe-un ţărm vei ajunge
unde fără-ncetare
vei aştepta să vie la tine celălalt ţărm,
jaf veşnic voindu-te pentru păsări
din cealaltă zare.
Pe şaptezeci şi şapte de uliţi
vei umbla desculţ şi cu capul gol:
ce sămânţă n-a fost în deşert aruncată?
ce lumină n-a fost în zadar cântată?

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parfum bizantin

visul trandafirilor
se urcă pe un drum de spini

o grădină goală şi bănci
când îmi amintesc despre mine

labirintul dintre petale
te coboară înspre aici-atunci

omenirea s-a destrămat
în lumina unei pelicule de celuloid

dincolo de uzură şi oboseală
gândurile acestea mă atacă în deşert

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi s-a-nălţat o lumină

Refren:
Astăzi s-a-nălţat o lumină,
E lumina Domnului.
Ea hotare nu va cunoaşte,
Va fi-n toate inimile.

Veţi vedea mărirea lui
Şi puterea Domnului.
Spuneţi tuturor
El este Domnul, nu vă temeţi.

Căci el vine să vă salveze,
Să deschidă inimile
Către dragostea lui,
Care v-a răscumpărat.

Să tresalte şi deşertul
Şi să strige de bucurie
Apa a izvorât
Până şi în pustiu.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina condeiului

un condei vrăjit am câştigat la tombolă
lăcrimează când atinge angelice lumini
viaţa mea de atunci mirabilă parabolă
o trec prin deşertul plin cu beduini.

atinge-mi inima cu un cuvânt frumos
şi am să-l transform în trainic vers
fac şi din tristeţe un orizont faimos
şi chinului îi dau spirit advers.

în câmpul fără mărăcini sădesc idei
viscol şi furtuni ştiu să îndur
îmi extrag curajul şi forţă din condei
timpul meu e magic chip de trubadur.

astăzi curg din nori lacrimi de iudei
mă repliez pe versul năvalnic şi dur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feerie

Luna subţire varsă un fraged licăr sacru,
O-ntreagă fustă dintr-un ţesut de-arginturi fin,
Pe fundament de marmuri unde apare lin
Umbra purtând o trenă de perle-n voal de nacru.

Pe mătăsoase lebezi ce-ating de-un stuf opac
Carena lor de pană aproape luminoasă,
Ea desfrunzeşte-o roză de nea funinginoasă
Ale cărei petale scriu cercuri largi pe lac...

E vie?... Ce deşerturi de stinsă voluptate
În care apa-n lame abia zvâcnind mai bate,
Uzând secretul prag din ecouri de cristal...

Carnaţia confuză de roze moi deodată
Se-nfioară, când un strigăt de diamant fatal
Crapă cu-un fir de ziuă marea poveste toată.

sonet de Paul Valery din Album de versuri vechi (1920), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!