existenţă şi viteză

Mickey: Acum o lună cam, am avut o zi în care simţeam că am ajuns la capătul puterilor. Nu mai voiam să trăiesc într-o lume fără Dumnezeu. Am puşca asta, care, mă crezi sau nu, am încărcat-o şi am dus-o la tâmplă. Şi-mi amintesc că mă gândeam că gata, o să mă sinucid. Dar dup-aia mi-am zis... şi dacă mă înşel? Dacă Dumnezeu există? În cele din urmă, nimeni nu ştie asta. Apoi m-am gândit că nu, nu e suficient, vreau certitudini. Şi-mi aduc aminte foarte clar că ceasul ticăia, iar eu stăteam acolo nemişcat, cu arma la tâmplă, întrebându-mă dacă să trag sau nu. (Arma se descarcă.) Dintr-odată, arma s-a descărcat. Fusesem atât de încordat încât degetul meu a apăsat pe trăgaci fără voia mea. Dar transpirasem suficient de mult ca arma să alunece de pe tâmpla mea şi să nu mă nimerească. Brusc s-au adunat vecinii la uşă şi... mă rog, scena a fost de iad. M-am dus la uşă, nu ştiam ce să spun, eram jenat şi confuz şi în mintea mea totul se derula cu o sută de kilometri pe oră. Şi mi-am dat seama că trebuie să ies din casă, să simt aerul curat şi să-mi limpezesc gândurile. Îmi aduc aminte că m-am plimbat pe străzi atât de mult că nu mai ştiam ce e cu mine, totul părea atât de violent şi ireal. Am hoinărit o vreme, trebuie să fi fost ore. Mă dureau picioarele, îmi simţeam capul greu, trebuia să mă aşez jos, aşa că m-am dus la un cinematograf. Nu ştiam ce film rulează, doar aveam nevoie de un moment de linişte ca să-mi adun gândurile, să găsesc o logică pentru a reseta lumea pe o perspectivă raţională. M-am dus sus, la balcon, şi m-am aşezat pe scaun. Mai văzusem filmul de atâtea ori când eram copil, dar întotdeauna mi-a plăcut. Şi cum mă uitam la actori, prins în acţiune, mă întrebam cum să te gândeşti să te sinucizi? E atât de stupid. Uite-i pe oamenii aştia din film, sunt atât de amuzanţi... ce importanţă mai are că adevărul e întotdeauna dureros? Şi ce dacă Dumnezeu nu există şi trăim o singură dată şi asta e tot? Şi totuşi, de ce să nu vrei să trăieşti? Doar nu e toată viaţa asta un obstacol. Şi mă gândesc că ar trebui să încetez să îmi mai distrug viaţa căutând răspunsuri pe care nu le voi găsi niciodată şi să mă bucur de atâta cât e. Şi poate, cine ştie, mai e ceva şi după. Şansele sunt mici, dar... e tot ce ştim.

replică din filmul artistic Hannah şi surorile ei, scenariu de Woody Allen (7 februarie 1986)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibrul şi legea contrariilor

Un coeficient semeţ
de neexistenţă
îmi asigură existenţa...

O doză substanţială
de nefiinţă
îmi dă rotocol,
ca să-mi stabilizeze fiinţa...

Preamultul întuneric
din juru-mi
croieşte drum luminii...

O porţie mare de ireal
mă introduce, rapid,
în realitate...

Adâncimea vieţii
mă scoate, Doamne,
la suprafaţă...

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în ţara mai mult ca perfectului

nu pe un picior de plai
nici pe o gură de rai
ci chiar în mijlocul veşniciei reflexive
acolo unde până şi pefectul este simplu
întotdeauna la timpul trecut
ca în lumea poveştilor nemuritoare
din vârful limbii olteneşti
iar viitorul are nevoie de un ajutor imperfect să existe
şi e mai degrabă apropiat
ca şi cum s-ar vrea rapid trecut la mai mult ca perfect
ca să nu cumva să am vreme să mă rătăcesc idiot în acum
am să plec dincolo behăind
ca o mioară căpiată lovită de streche
iar în lână vor căuta îndelung rădăcinile unui măr
pe când lupii vor cânta cu limbile ascuţite
un fel de trei iezi cucuieţi
ce seamănă atât de mult
cu imnul somnoroşilor
din atlantida

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caz închis

mă judecă doar cu ştampila de vinovat
din fiecare colţ împleteşte firele să mă încâlcesc
degeaba mototolesc hârtiile cu decizii judecătoreşti
degeaba acopăr deznodământul cu corector
mi se zgribulesc peniţele pe literă
cu urlete-n iele de tipar
oriunde calc
eratele mă privesc
lipsa unei cratime zvârcoleşte fire de tăciuni vii
tu mă strângi în braţe cu sensuri
platonicul există vinovat la răscrucea vinovatului
cu riscul inimii frânte la volan
conduc timp vitezoman
pe linia întreruptă a silabelor până la tine
criminal răstită cu ciocanul judecătoresc
îmi place să iubesc până la sânge
cu litere silabe vinovate de sensul pe care mi-l dai doar tu
iubesc vinovat şi nevinovat
caz închis

poezie de Ioana Camelia Sîrbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să reuşim împreună cumva. Într-un sens neînţeles, interpretabil. Nu ştiam încă de unde voi începe să-mi culeg iţele viselor desprinse molcom, într-o senină mângâiere de răsărit. Timpul muşcase din ele cu lăcomie, lăsându-ne esenţa să curgă tainic în amarul vremii. Fără cuvinte blânde şi pregătire în prealabil s-au dezlipit de cer luminile fade, dezbrăcându-ne rapid de aparenţă şi necunoscut. Mi-am acoperit goliciunea regretelor cu haina ta moale si te-am îmbrăţişat. Din toată puterea existenţei mele şubrede, cumva istovită de vâltoarea aceasta violentă. Ştiu că înţelegeai. Poate nu pe deplin, însă destul cât să-mi doresc oglindirea în inima ta pentru o fărâmă de veşnicie. Cât să te caut şi să te am.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tozgrec nu s-a expus, ceea ce l-a descumpănit în mod vizibil pe istoric. S-a mărginit să spună că opinia onorabilului său interlocutor nu era atât de influentă pe cât se credea. Dimpotrivă, pretinse el, există savanţi de anvergură care cred că niciodată în decursul istoriei omenirea n-a fost atât de nefericită ca astăzi. A debitat rapid numele, adresele şi numerele de telefon ale unui grup de cercetători angajaţi în proiectul Pământ Nou. În câţiva ani, oamenii aceştia vor face să izbucnească un război nuclear numai pentru a fi în măsură să creeze o nouă rasă umană, pe baza unei selecţii riguroase. Toţi acei savanţi doreau pacea cu disperare; la nevoie, i-ar fi sacrificat toată populaţia actuală de pe pământ.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte bizară

Ce linişte e astă seară-n casă!
O linişte cum n-a mai fost de mult,
Şi-mi place vocea ei şi o ascult,
Mă-nvăluie, m-atrage, e frumoasă.

Nu mi-am dorit aşa o seară tristă,
Dar dacă e aici pot s-o admir
În mersul ei uşor, ca un zefir,
Şi c-o aromă care nu există.

Valsează, e desculţă, e uşoară,
Aud, cumva, o muzică de dans,
Dispare şi apare-ntr-un balans
Iar muzica devine mai bizară.

Mă vede şi, în fumul de ţigară,
Se-apropie şoptindu-mi câte-un vers
Din epopeea timpului pervers
Ce caută acum s-o dea afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate că oamenii au existat pe această planetă probabil de vreo 2 milioane de ani, ascensiunea rapidă a civilizaţiei moderne în ultimii 200 de ani a fost posibilă datorită faptului că creşterea cunoştinţelor ştiinţifice este exponenţială; este aşa datorită faptului că rata sa de expansiune este proporţională cu cât de mult este deja cunoscut. Cu cât ştim mai mult, cu atât mai repede putem şti mai mult. De exemplu, am acumulat mai multe cunoştinţe de la al doilea război mondial încoace, decât toate cunoştinţele acumulate în toată evoluţia noastră de 2 milioane de ani pe această planetă. De fapt, cantitatea de cunoştinţe pe care o dobândesc oamenii noştri de ştiinţă se dublează aproximativ la fiecare 10 - 20 de ani.

citat din Michio Kaku
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori tăcerea doare şi e insuportabilă, uneori aşteptarea zadarnică ucide speranţa, uneori faci gesturi care nu fac parte din tine... Uneori te afunzi în noroi şi aştepţi ca cineva să te ridice. Uneori ţi se pare că atingi soarele şi uiţi că e impsibil, uneori te ridici cu gândul spre cele mai înalte culmi şi uiţi că e posibil să cazi în orice minut... Uneori visezi cu ochii deschişi şi crezi că a sosit momentul când nu vei mai plânge, că a sosit momentul să zâmbeşti dar cat de rapid trece acel moment şi în final devine inexistent... Uneori crezi în ceea ce ţi se întamplă spunând că nimic nu e întamplator şi atunci îţi spui că dacă s-a întamplat înseamnă că exista un scop şi te întrebi care a fost scopul şi unde a disparut...

Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile căpătaseră o dimensiune meditativă şi o aură misterioasă. Voia să renunţe la tot ce se câştigă, de regulă, prin perseverenţă şi încredere neclintită în forţele proprii: studii, visuri, la cariera elitistă pe care şi-o setase încă din anii adolescenţei, chiar şi la arta care îi bucura şi îi înnobila deseori sufletul în vâltoarea vieţii. Poate că nu avea talent, iar ideile sclipitoare nu îi luminaseră încă existenţa. Avea vreun rost să mai aştepte sau era necesară o accelerată schimbare de 180 de grade, o subită "metanoia"? Îşi simţea pe obrajii trandafirii câteva lacrimi calde; se rostogoleau agale ca nişte diamante în mâna fermecată a unui maestru bijutier dintr-o sală de muzeu cu antichităţi. Pe ecranul minţii sale se întrezăreau 2 cuvinte: Avioane şi Emirate...

Michelle Rosenberg în Povestea Divei cu ochi de ciocolată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea mea de joi seara

tristeţea mea de joi seara
mi-a intrat adânc
în măduva oaselor
de prea mult timp -
o simt în fiecare dimineaţă
când mă trezesc
şi apoi în fiecare seară
când mă chinui să adorm

tristeţea mea de joi seara
nu este nici măcar
a mea

este tristeţea omului
postmodern
de pretutindeni
pe care o aud
o simt
şi o miros
în orice atom de materie

[...] Citeşte tot

poezie de Adrian Creţu
Adăugat de cretumadrian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei "frumoase": Nu există femei urâte, ci doar bărbaţi care nu ştiu să aprecieze frumuseţea...

Mare, grasă, lată-n şolduri,
Parcă-i luată de la solduri;
De-o măsori, la ea lăţimea
E mai mare ca-nălţimea.
Iar această başoldină
E un munte de slănină,

Cu picioare scurte, groase,
Aspre, dure şi păroase,
Labe mari la cea gurmandă,
Încălţări doar la comandă
Şi atârnă de-al ei trunchi
Ţâţe mari pân' la genunchi...

E atâta de umflată,
E aşa de gogonată,
Că atuncea când păşeşte
Parcă se rostogoleşte.
Când ea merge, şade vântul,
Se cutremură pământul.

[...] Citeşte tot

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (13 octombrie 2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine noaptea

Vine noaptea şi usucă
Lacrimile pe obraz
Cine ştie ce caducă
Întâmplare fără haz

Şi uitând de soarta-mi tristă
Mă petrec prin alte lumi
Despre care mie nu-mi
Spunea nimeni că există;

Vin şi îngerii cu nimb
Diafani, mângâietori
Şi cu care eu mă plimb
Până dincolo de zori

Cine-a mai rămas de strajă
Peste câmpul cu narcise
Dacă numai mi se
Paşii-ntipăresc pe plajă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Scara interioară (2007)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela: Unde mergem?
Nistor: Unde vrei tu; alege!
Adela: Hai în parc.
Nistor: Hai...
Adela: Cum vrei să mergem? Pe jos sau cu taxiul?
Nistor: Cum doreşti, sau cum crezi că ar fi mai bine. Desigur, pe jos, alături de tine, ar fi mult mai plăcut, doar e vară şi e cald, dar există riscul de a fi descoperiţi cu uşurinţă şi nu vreau să fim deranjaţi, deşi... Uite, ar fi totuşi o modalitate de a mă feri de curioşi... Ce zici, acum, cu şapca asta, mai pot fi recunoscut?
Adela: Ah, Nis, nărodule... Pentru mai multă eficienţă, trageţi-o mai bine pe ochi!
Nistor: E mai bine aşa?
Adela: Da. Dar ar putea fi şi mai bine dacă ai reuşi să te faci mai scund.
Nistor: Mai scund? Mi-ar plăcea şi mie, dacă s-ar putea, dar asta chiar e imposibil. Deci, rămâne varianta cu taxiul; bineînţeles, e mai rapid şi mai sigur.
Adela: Atunci hai cu taxiul.
Nistor: Hai!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barton Keyes (după ce Norton, şeful lui, a încercat fără succes să convingă o clientă că soţul ei s-a sinucis): Ştii, ţi-ar prinde bine să te uiţi puţin la statisticile privind rata sinuciderilor. Ai putea învăţa câte ceva despre asigurări.
Edward S. Norton: Domnule Keyes, eu am crescut cu asigurări.
Barton Keyes: Mda, la recepţie. Ai citit vreodată un raport actuarial? Să ştii că există trei volume numai despre sinucideri – pe categorii: rasă, culoare, ocupaţie, sex, anotimpuri, momentul zilei; după modul de acţiune: prin otrăvire, împuşcături, înec, aruncări; după tipul de otravă: corozivă, iritantă, cu acţiune sistemică, în stare gazoasă, narcotice, alcaloide, proteine şi aşa mai departe; sinuciderile prin aruncări – de la înălţime, în faţa trenurilor, sub roţile camioanelor, sub copitele cailor, din vapoare. Însă, dle Norton, nu există nici măcar un singur caz de aruncare din ultimul vagon al unui tren în mişcare. Şi ştiţi ce viteză avea trenul pe unde a fost găsit cadavrul? 15 km/h. Cum ar putea cineva să sară dintr-un tren care merge cu viteza asta şi să-şi imagineze că va supravieţui? Nu, dle Norton, nu se poate. Ne scufundăm. Şi vom fi nevoiţi să plătim pe nas...

replici din filmul artistic Asigurare de moarte, după James M. Cain (24 aprilie 1944)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţeta încrederii în sine: E nevoie să treci la acţiune pentru că altfel rezultatele tale nu se vor schimba. Ai nevoi şi vrei să ţi le satisfaci. 1. Curaj şi energie. "Caracteristica numărul 1 a oamenilor de succes este viteza de implementare în practică a unei idei noi." (Eben Pagan) 2. Eşec. E firesc în procesul de învăţare. 3. Lecţie învăţată. Dacă gândeşti optimist, odată ce ai învăţat lecţia, nu mai există eşec. Dacă gândeşti pesimist, vei repeta lecţia de atâtea ori până e nevoie. 4. Perseverenţa, adică decizia de a continua în ciuda eşecurilor temporare, a obstacolelor şi a dezamăgirilor temporare. Concept cheie separat. 5. Curaj şi mai mult. Ciclul se reia. 6. Succes. AI ATINS SCOPUL. ŢI-AI DEZVOLTAT ABILITATEA CARE TE AJUTĂ SĂ OBŢII CE VREI. ŢI-AI ÎNDEPLINIT VISUL. Cât de repede vei obţine în viaţa ce îţi doreşti depinde de cât de repede poţi tu să treci cât mai multe astfel de cicluri.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima ei bătea în ritm ameţitor şi i se făcuse mică de tot. Temătoare, îşi ridică pentru o clipă privirea albastră spre omul din faţa ei. Indiscutabil, era chiar directorul Institutului; dacă avusese vreo fărâmă de îndoială, aceasta i se spulberă de îndată ce-i zări chipul, acel chip al unui om încă tânăr, prezentabil, ba chiar frumos – după cum constată Lia. Directorul era brunet şi nici un firicel de păr nu-i albise câtuşi de puţin. Avea ochii căprui, tare expresivi, cu o privire intimidantă, dar în acelaşi timp blândă, care parcă-i aminti de cineva. Lia se încruntă! Unde mai întâlnise ea oare aceeaşi privire pătrunzătoare, ageră, ca de vultur? Desigur, la colegul ei, Lucian, Don Juanul Institutului şi preferatul directorului. Foarte probabil că i se părea ei doar, altfel nu-şi putea închipui ce legătură ar putea exista între Traian Simionescu şi colegul ei, Enka Lucian?! Alungă rapid acest gând, care i se păru banal şi imposibil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există aşa numitele "3 cutii ale vieţii": Prima cutie este şcoala care în mod normal durează între 12 şi 16 ani. A doua cutie este munca, ce durează până la retragere. A treia cutie este ultima parte a vieţii în care trebuie să te bucuri de ce ai realizat. Problema cu acest stil de viaţă, pe lângă faptul că rişti să urli de nefericit în ultima perioadă a vieţii, este că nu mai e valabil. Trăim într-un mediu economic super dinamic şi în medie se schimbă cam 4 cariere de-a lungul vieţii unui om muncitor. Iar ritmul va creşte, nu va scădea. Totul este competitiv şi dacă nu eşti bun în domeniul tău rişti să mori de foame. Pe lângă asta nicio companie, oricât de mare, nu este scutită de faliment. Aşadar, să te dezvolţi personal permanent este o condiţie obligatorie. Să fii tot timpul vârful de lance în mediul tău economic, să poţi face faţă cerinţelor şi să te adaptezi rapid la schimbări. Şi totuşi, adevăratul scop al vieţii tale care este?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!