indiferenţă şi suflet

Cu cât admiri şi iubeşti mai mulţi oameni pentru ceea ce sunt, cu atât eşti mai complet. Sufletul tău se regăseşte cu bucurie în fiecare om şi salută această întâlnire şi descoperire de sine prin iubire şi admiraţie. Cu fiecare om pentru care ai invidie, ură sau furie, dispreţ sau indiferenţă, îţi mutilezi o parte din tine, pe care o renegi şi vrei să o distrugi. Sufletul se regăseşte şi în toţi aceşti oameni însă încă nu poate accepta şi depăşi teama că pe lângă lumina şi frumuseţea din el există întunericul, suferinţă şi demonii inconştientului. Negarea însă nu schimbă adevărul. Iubeşte, admiră fără frică şi lumină şi întunericul şi devino mare cât întregul univers ce cuprinde în sânul său totul. Aşa se potoleşte setea de întregime, nevoia de a te simţi împlinit şi complet.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume a separării, uniunea este răspunsul şi soluţia. Într-o lume a competiţiei, cooperarea este răspunsul şi soluţia. Într-o lume a fricii, judecăţii şi urii, iubirea este răspunsul şi soluţia. Toţi suntem zmei până când e nevoie să iubim, să cooperăm şi să unificăm gânduri, oameni, triburi şi resurse cu ceva ce e diferit de noi. Atunci nu mai vrem nimic din toate astea şi alegem fără să clipim separarea, judecata, indiferenţa, ura. De aici rezultă lumea în care trăim, bolile ce le suferim, lipsurile şi sărăcia sufletească şi materială. Când vom face pentru cei care au nevoie lucrurile pe care le pretindem pentru noi, atunci vom fi câştigat dreptul la o altă realitate. Până atunci, nimic nou, nimic bun, doar acelaşi cerc vicios. Dar hei! E o nouă zi şi lumea îşi aşteaptă binefăcătorii. La treabă deci!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iubirea

Pe lumea asta poţi avea tot ce doreşti.
Dacă eşti trist, iubire nu găseşti.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Şi-n suflet acel strop de fericire.
În viaţă de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet şi în gânduri pace
Şi-atunci în tină sufletul va zace.

Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ţi sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are graniţe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poţi să treci prin foc.
Să nu trăieşti în viaţă doar minţind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!

Spune-i cuvântul te iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de tine...

De viaţă mă tem. Dară şi de tine!
Când tu mi-ai pătruns în suflet acum.
De este prea rău sau dacă e bine
Eu chiar voi afla de la tine oricum.
Mi-e frică să stau în singurătate
C-atuncea mă bântui şi m-ai îndârjit.
Iubirea să aibă o cursivitate!
În tot ce atuncea, demult m-a vrăjit.

Nevoia de tine o simt permanentă
Iar viaţa mea este acum însetată.
De tine, că nu-mi eşti chiar indiferentă!
Şi nu eşti nicicum de unii lăsată.

N-aş vrea să-nceteze iubirea-ntr-o zi
(că asta ar fi o altă vendetă!).
În care cu toţi ne-om împotmoli
Şi-atuncea nicunul n-ajunge vedetă!

Mi-e teamă că ziua de mâine apune

[...] Citeşte tot

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni precum copacii

Există oameni precum copacii...
ei dăruiesc de e nevoie,
bucăţi de stea sau lapte-al stâncii,
cu inimă şi bunăvoie.
Acum privesc adânc în mine
şi cred că sunt copac, însă am teamă...
poveri îmi stau pe umeri în ciorchine,
nu ştiu de pot să descifrez o anagramă.
Dar stau la post că asta mi-e menirea
deşi furtuni îmi lasă cicatrice,
îţi dăruiesc surâsul căci asta îmi e firea
sperând că vei prelua a mea matrice.
Lovită sunt de-a ta indiferenţă
însă eu ştiu că sufletul ţi-e chinuit,
mă-nchin în faţa ta cu reverenţă,
accept cu umilinţă gandu-ţi tăinuit.
Eu braţele-mi deschid ca ramuri
de ai nevoie te cuprind la trunchi,
înalţ spre cer verzile mele flamuri
şi visele ţi le strâng mănunchi.

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Staţie fără călători

ce umbre noi mai nou
ne ies prelungi dintre tâmple
ai observat

locul meu se năruie lângă locul tău
ca-ntr-o banchiză în vara polară
ne îndreptăm stângaci dungile de pe suflete
mai sufli un fir de păr
o firimitură imaginară
mă cerţi şi dacă port un tricou şifonat
când mă visezi
mă uit la tine nevinovat dimineaţa
cred că te enervează

aseară strada s-a ridicat peste oraş
cu tot cu stâlpii de iluminat
a fost întuneric şi linişte
nimeni nu a mai venit sau trecut în această noapte
aşa am observat acele umbre dintre tâmplele noastre
pentru asta a trebuit să te visez şi aveai un capot demodat

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantonament

noapte nu mai este de mult
musai trebuie să ne trezim dimineţile
ca şi cum...

vulnerabili/ hipnotici... hipnotizaţi
ne apropiem: nicio graniţă!

visul acaparează realitatea
toate contururile acestea estompându-se
la abdicarea lucidităţii

suntem marionete
în primă instanţă niciun mecanism suspect:
noi înşine – specii cu neputinţă de clasat

ştergem pe jos
cu genunchii noştri de sânge
pălmaşi adunându-şi măruntaiele
din colţii Sentimentului

[...] Citeşte tot

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am deschis şi închis uşi

Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
şi nici nu m-a lăudat pentru reuşită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiaţi şi adevăraţi susţinători
nişte mentori păstraţi în amintire
la care mi-am aşezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.

Alţii m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenţi
ce postau pe faţă un surâs batjocoritor.

Am deschis şi închis uşi fără să scârţâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
şi le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede şi adevărată.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

sunteţi orbi si nebuni
suflete opace si goale
aţi uitat să dăruiţi
aţi uitat să vă dăruiţi
asta era menirea nu şi firea
multe aţi uitat
şobolani de noapte
nu ştiu
a mai rămas ceva de uitat, de furat
croiţi vise goale
de doi bani parale
fugiţi de noi, oameni de soi
sunteţi copii nereuşite
o cădere din rasa umană
noi am uitat râsul
am uitat ploaia
am uitat mângaierea soarelui
viaţa asta, un drum serpuind prin gunoaie
oameni de paie
tremuri

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele albe ale umbrei

departe
în adânc de codru
pe un meleag
cu nori de lapte grei
acolo oamenii seacă
de dor
de oftică
de trista lor cădere...

o flacără
aprinde-a lor mâhnire,
conduse
suflete oarbe spre pieire,
sclavii zeului indiferenţei
gol în nemurire...
mâhnire mocnind în abis

pe stâncile
de ger uscate
chiar sub cel soare

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Aşa cum un om curajos înfruntă duşmanul,
Singur împotriva a sute, şi vede rânjetul Morţii,
Dar, strângând din dinţi, luptă până la sfârşit
Fără crâcnire, fără speranţă, fără ezitare, -
La fel, în tăcere, vaporul se înfige-n mare,
Tăindu-şi implacabil drum prin noapte.

Lumina unei balize-n depărtare
Sclipeşte printre valuri ca o stea!
Dar nu-i nicio stea-n întunericul de sus!
Plescăitul apei la prova – şi, dedesupt, lumina rea
A unor limbi de foc, asemeni unor scântei ucigătoare. Dincolo
Tăcerea şi noaptea.

Stau lângă copastia de la pupa,
Singur în beznă şi-n spulberarea de ceaţă şi de stropi reci,
Simţindu-mă eliminat cu totul, scufundat în noapte şi-n mare,
Făcut una cu năvala aceea fără sunet de paşi,
Lăsându-mă, ca un catarg în derivă, purtat implacabil
De val în noaptea mare.

[...] Citeşte tot

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caruselul vieţii

Te învârţi uneori într-un ritm frenetic
Printre oameni idei şi flori cu parfum de dor.
Uneori doar o clipire de gând te ameţeşte
să urci în caruselul vieţii unde nu există caleşti,
nici caiuti, inorogi înaripaţi elefanţi sau vise,
doar speranţe, idealuri, dorinţi, stau ascunse
printre lanţurile ce-ţi infăsoară sufletul plăpand
speriat de vuietul trădărilor din piatra filozofală.

Când şi când, o sclipire de indiferentă a inimii
dă posibilitatea întreruperii ritmului ameţitor
al caruselului anilor pierduţi. Atunci, în secunda de răgaz
a existenţei, în sfârşit devii fiinţa care eşti,
nu cea care au şlefuit-o cei ce te-au amăgit să urci în carusel,
spunându-ţi că viaţa e o furtună fără început şi fără final.

Închizi ochii,
imensul clopot al celor ce -şi strigă cu un dangăt neputinţa

[...] Citeşte tot

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul care ştie ce spun

îmi privesc vitrina dintr-un unghi rău
înţesată de obiecte de porţelan care nu au nicio treabă cu minulescu
nimic din agoniseală nu-mi mai place
s-au demodat s-au crăpat din inerţia uitării s-au descompletat
nu-mi amintesc să fi spart dinadins vreo farfurie pentru a ispiti norocul
paharele stau precum cocostârcii la fel de inerte
ceşti mai mici mai mari pe unele nu le-am folosit până azi când
le privesc oarecum cu milă poate cu indiferenţă
şi totuşi ele în sufletul lor au mirosul meu de-o viaţă
amprentele buricelor care ostenesc pe litere
tot cu aceste degete te-am atins şi doar tu ştii ce spun
ziceam că mă uit aşa în golul dintre obiecte
şi mă gândesc cam cum arată rănile pe care le-am făcut acestui timp
de se micşorează văzând cu ochii aproape că e străveziu
mă tem de momentul dispariţiei lui fără urmă
ce se va alege de aceste obiecte care-mi aparţin de sufletul meu intrat în ele
cu sufletul acesta te-am atins şi singurul eşti care ştie ce spun
le privesc şi vina că le-am tratat altfel decât trebuia cântăreşte ceva pe inimă
unele sunt de la tine şi încă mai au culoarea pe care mi-o stârneai în obraji
însă ele nemişcatele mele lucruri au rămas într-o îngândurare naivă

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi scriu din spital

Sunt un pasager temporar
printre fiinţe degradate fizic,
printre suferinzi consacraţi,
cu boli trenante în recidivă,
apăsat de izolare
şi de resemnare degenerată în indiferenţă.
Entuziasmul mi-e strunit,
conservând un vag sprijin,
cu perspective sumbre.
Sunt posedat
de eroziunea forţei subtile
a revelaţiei medicamentoase
ce-mi spală sufletul
de mâlul suferinţei şi de păcatul făgăduinţei,
proiectând o viaţă numai lumină şi încântare.
Semne vizibile de angoasă,
trupuri omeneşti schirnave,
chestiuni încâlcite,
manipulatori de idei sofisticate,
raţionamente false

[...] Citeşte tot

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii zilei anunţau începutul altei săptămâni. Urmau câteva zile deloc plăcute pentru tânărul comandant. Se trezi anevoie, fără pic de entuziasm. Contrar obiceiului său, în această zi nu se grăbea deloc să plece spre Institut, doar ştia ce-l aştepta acolo. De cum deschise ochii, zări pe fereastră câteva sclipiri luminoase. "Iarăşi reporterii? Nu s-au mai săturat oare?" îşi spuse în gând, deşi ştia că zilele acestea, oamenii presei vor avea mult material, pe seama lui. Se convinse însă în curând că de fapt nu erau blitz-urile aparatelor foto ale reporterilor sau ale altor curioşi, când auzi clar câteva tunete specifice furtunilor de vară. Se apropie de fereastră; într-adevăr, cerul era brăzdat de numeroase fulgere, la intervale de timp destul de scurte. În curând se porni şi ploaia, o ploaie rapidă, care umplu străzile de şuvoaie de apă în doar câteva clipe. "Canalizare proastă..." se gândi Lucian cu indiferenţă, dar imediat îşi aminti de dulăul său negru. Era Nero în casă sau nu? Coborî rapid treptele, tare îngrijorat, aşa cum era îmbrăcat, adică încă în pijama, dar se linişti când îşi zări câinele în holul de la intrare, încolăcit leneş în locul amenajat pentru el. În lămâi, evident, era papagalul cel colorat şi foarte zgomotos, dar tare drăgălaş, Rikky. Iată că se stricase brusc şi vremea, de parcă ştia ce se petrecea în sufletul comandantului misiunii; şi acolo era o adevărată furtună.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzelor ursuze

Învaţă-mă, iubito, să vărs pe pleoapa ta ceară fierbinte
să nu mai vezi lumea în care suntem prinşi,
să nu te mai săruţi cu monştrii falselor cuvinte
prin parcuri şi dughene dezolante,
căci azi un taciturn aşteaptă printre frunze arămii
fantasmele ce ieri se regăseau abandonate.

Nici azi nu te-ai schimbat de haina ruptă şi murdară,
culorile-s la fel de nelalocul lor
şi-o pânză albă de păianjen îţi ascunde sufletul,
cuprins de remuşcări şi veşnic arzător.

Senin e cerul în această zi de toamnă,
doar câţiva nori timizi se scurg de-o parte
când steaua noastră cade arsă de indiferenţa
ce zace adânc în noi până la moarte.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (26 septembrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!