indiferenţă şi timp

El vrea

el vrea să fugă din unghiul acela
părăsit de soare.
îşi ia cu el tăcerea cu care şi-a măsurat lacrimile,
neprihănirea violată de indiferenţa oamenilor,
cuvintele ude după ultima căutare
neînţelesului drum al tinereţii.

catedrala cu ziduri groase
şi-o gravitaţie înfiptă-n pământ
a întârziat la întâlnirea cu el.
visul curcubeului l-a dezlegat
pentru o secundă de lume.

păşeşte pe tărâmul refuzat palid, timid
cu respiraţia în neuitare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un om liber

Sunt un om liber,
ceea ce eu gândesc singur,
ceea ce eu scriu singur,
noapte de noapte,
poate ajunge, ziua,
în mâinile voastre,
sub ochii voştri,
poate intra în lume,
poate intra
în istoria literaturii,
sub formă de libertate
care-şi caută rostul.

Nici o libertate
n-are nici un rost
singură,
fără setea de ea,
fără nevoia de ea,
fără dorul de ea,
fără negaţia ei

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Antologia "Sunt un om liber" - 1989 (11 iulie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

MILENIUL TREI

Au trecut milenii fără număr,
Evidenţe clare nu există
Pământul este veşnic tânăr
La toate relele încă rezistă.

Ce a fost, noi am văzut
Luptându-ne cu greul şi viaţa
Astfel anii au trecut
Precum roua dimineaţa

Privind în urmă vechi istorii
Treci prin gând evenimente
Bune, rele sunt memorii
Desigur nu ne sunt indiferente.

Aşteptăm mileniul trei
Îl vedem pe scenă virtual,
Încă nu-i găsim temei
Dar sigur el va deveni real.

[...] Citeşte tot

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În roua ciclurilor

lumea ştiinţei spune că viaţa şi existenţa în general se bazează pe cicluri
şi că fiecare trebuie să treacă cel puţin odată printr-un punct, o poartă, o secundă
pentru a se putea integra ciclicităţii
nu ştiu alţii cum sunt dar eu aştept să trec prin punctul Panait Istrati
veşnicul călător prin mările interioare cu poveştile lui cu tot
şi prin Zorba din care izvorăşte miracolul numit iubire
nu cred că voi putea trece prin punctul numit sfântul Augustin
sau Maica Tereza sau Papa Ioan Paul al doilea
dar şi iubirea mea se poate contabiliza
şi răsuflarea mea condensează rouă pe marginea vieţii
El ne-a spus "sunteţi Dumnezei" "sunteţi fii Domnului"
şi am ştiut că şi eu pot fi ţintuit în crugul zilei, în crucea cuvintelor
în anonimat şi-n indiferenţa oamenilor
dar cui îi pasă... fiecare trebuie să treacă poarta... singur... rouă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian Enka îşi trata fiul cu indiferenţă totală; iată încă un motiv pentru tânărul comandant, unul în plus, de a se simţi indispus, jenat. Încet, şovăielnic, cu papagalul pe umăr, intră totuşi în cameră, unde se aflau toţi: mama lui, bunicii şi blondul. Acesta din urmă stătea pe fotoliu; probabil citea presa zilei, sau doar o răsfoia; nu părea atent la rândurile de pe pagini. În plus, aruncă furios unul dintre ziare, peste celelalte şi se ridică de pe fotoliu, abandonând cititul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Aşadar, asta credeţi dumneavoastră despre mine. Vă mulţumesc că nu aţi omis niciun detaliu. Poate că aceste ofense ar fi putut fi trecute cu vederea dacă orgoliul dumneavoastră nu ar fi fost rănit de sinceritatea mea.
Elizabeth Bennet: Orgoliul meu?
Domnul Darcy: În a admite că există o urmă de îndoială în privinţa relaţiei noastre. Credeţi că aş fi în stare să mă bucur pe seama situaţiei materiale precare a familiei dumneavoastră?
Elizabeth Bennet: Şi acestea au fost cuvintele unui gentleman. Din prima clipă în care v-am întâlnit, aroganţa şi înfumurarea dumneavoastră, indiferenţa egoistă pe care o aveţi faţă de sentimentele celorlalţi m-au făcut să-mi dau seama că sunteţi ultimul bărbat din lume care m-ar putea convinge să mă căsătoresc cu el. (Se privesc timp îndelungat, ca şi cum ar urma să se sărute.)
Domnul Darcy: Iertaţi-mă că v-am irosit timpul, doamnă.

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

NESĂBUITA-MI STEA

(dedic acest poem vorbelor lui Marin Sorescu:
"E-atâta drum degeaba între stele".)

Stelele cad şi ziua, de-i soare sau de-i nor
Şi ochiul meu îndură indiferenţa lor;
La fel de nevăzută mi-e noua ta orbită,
Stea cu lumină mută şi cale ocolită
Ce-mi văduveşti retina de trecerea-ţi grăbită.

Mai liberă ca stelele te crezi,
Păşind alături, sinusoidal,
Făcându-te că ochii nu mi-i vezi,
Purtând pe suflet ochelari de cal
Şi necrezând în tot ceea ce crezi
Îţi trece timpul rătăcind banal.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin de candelă

cunosc legi divine dar şi omeneşti
mi-ai intrat în suflet printre catrafuse
bucurii şi amintiri azi le răscoleşti
gem în depărtare emoţii apuse.

prietenia noastră a fost o minciună
regretele îngheaţă într-o indiferenţă
secunde mâhnite în clepsidră se-adună
ca nisipul în valuri de interferenţă.

în candelă pâlpâie lumina difuză
lucruri banale îmi amintesc de ţine
n-ai fost nălucire, inima refuză
să te dea uitării printre serpentine.

candela aprinsă suspină în noapte
inima tresaltă cu amare şoapte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet cu hram dement

Plutea-n eresuri şoapta nopţii toată,
prin plin văzduhu-n somn de lut pe cale
fiind în mine urma nunţii tale
mi-e amintirea-n gânduri decuiată.

Te-nfăşuram în braţelor mantale
în vremea aia, ninsă azi, iernată
o cruce dându-mi dorului în plată
în preţ de sânge-n morburi imorale.

Zidind biserici hram având Demenţa
pe al lui ieri altar oglinzi jertfesc,
pân' la ebrietate-ţi beau absenţa.

Bolnav de timp prin traiul sihăstresc,
pe-amorul rapt vărsând indiferenţa
din miez de mâine linişti o să cresc...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Psyche
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul nu se îmbracă după moda timpului său, neavând straie. E gol şi nu se ruşinează din această cauză. Doar mincinoşii râd de el; de fapt râd de ei înşişi. Aşa trebuie să fie adevărurile, goale goluţe atât iarna cât şi vara. De ce credeţi că nu le e ruşine copiilor să umble goi? Pentru că-s inocenţi aşa cum e şi adevărul, inocent şi fără veşminte, să nu tragă mai greu decât e, la cântar. Veşmintele puse pe adevăr ar fi o minciună. Adevărul n-are ce să ascundă, nici măcar rănile minciunii şi a indiferenţei noastre.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Românul stă cuminte şi aşteaptă la nesfârşit până vine un ospătar să-i ia comanda, acceptă atitudinea obraznică a sus-numitului, mănâncă ce i se dă, mâncare rece, bere caldă, pe deasupra găsind scuze de genul "E lume multă, săracu' nu apucă să-şi facă treaba". Oferă bacşiş indiferent de servire şi calitatea mâncării. Pe deasupra, se reîntorc cuminţi la un restaurant unde au fost trataţi cu indiferenţă şi mâncare proastă. De ce? Presupun că sunt sechelele anilor comunişti, când la restaurant primeai orice şi erai fericit.

Victor Melian în revista "Unica" (martie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uciderea a şase milioane de oameni este cea mai mare crimă comisă în istorie împotriva unui popor lipsit de mijloace de apărare. Aceasta nu se poate ascunde sau uita. Cu tot respectul pentru sensibilitatea unora sau altora, trebuie să povestim în fiecare zi şi cu orice ocazie despre sistemul de ucidere în masă a deţinuţilor de la Auschwitz şi din alte lagăre. A tăcea înseamnă a aproba, a trata cu indiferenţă, a ierta. Nu se poate, stimaţi cititori, nici să aprobăm, nici să înţelegem şi cu atât mai puţin să iertăm. Am fost victimele unui masacru cumplit. Istoria trecută, prezentă sau viitoare trebuie să ia act şi să spună răspicat celor de acum şi celor ce vin după noi, că Holocaustul este o pată de ruşine pe obrazul unui veac, care se declara civilizat, şi ea nu va putea fi spălată niciodată, în ciuda trecerii timpului sau a negaţioniştilor, care răsar din tenebre, luând apărarea unor criminali de cea mai joasă speţă.

Harry Ross în Auschwitz, ţara morţii: eu nu pot să uit şi nu pot să iert (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normalul anormal

Se vede lumea strâmbă, ca prin lentile sparte,
Anapoda e totul şi toate deformate.
Normal e doar ce este şocant şi anormal,
Tot ce e rău se ia acum drept ideal
Şi-atâtea fapte-amare ce eu le-am perceput
Ca imorale acte în vremi de început,
Acum le-aşază unii în zona de normal,
Alcătuind bagajul pentru alt Cod Moral.
Din mlaştină de vorbe ei fac "cetăţi frumoase",
Mă doare până când şi măduva din oase.
Şi lanţuri mari de lacrimi îmi zornăie profund,
Din piept îmi iese urlet şi nu pot să-l ascund.
Peltici mă-mpung prea des cu vorbe sâsâite,
Cu fraze care au ideile sleite,
Ce n-au perdea, nici formă, nici dram de conţinut,
Duhnind îngrozitor, ca aerul stătut.
Amestecul acesta de neuroni schilozi,
Ce locuieşte-n minte la astfel de nerozi,
E-un amalgam scârbos de neuroni infirmi;
Să nu îl mai privim indiferenţi, senini!

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Dobrin din Jurnal cu aromă de pamflet
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focar de straluciri obscure

Strânsă într-un pumn, o viaţă,
Începe-n timp a dezvolta
Făclii de soare şi de gheaţă,
Trezit, un cuget medita.

Tangenţiale simţăminte, trezite şi ele,
Din iubiri lirice despărţite
Mai apoi reunite ca-ntr-un pastel de-acuarele
Mocnesc în renaşteri înăbuşite.

Îngustitate de factură egolatră,
Pe lângă care a venit indiferenţa
În lumea noastră mare în inimă de piatră,
Unde mentalul a cules numai corijenţa.

Să fii un om într-un nimic,
Ar fi să fii om mare…
Cum etichetă mare în produsul mic,
Oferă strălucire, dar fără valoare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focar de străluciri obscure

Strânsă într-un pumn, o viaţă,
Începe-n timp a dezvolta
Făclii de soare şi de gheaţă,
Trezit, un cuget medita.

Tangenţiale simţăminte, trezite şi ele,
Din iubiri lirice despărţite
Mai apoi reunite ca-ntr-un pastel de-acuarele
Mocnesc în renaşteri înăbuşite.

Îngustitate de factură egolatră,
Pe lângă care a venit indiferenţa
În lumea noastră mare în inimă de piatră,
Unde mentalul a cules doar corijenţa.

Să fii un om într-un nimic,
Ar fi să fii om mare...
Cum etichetă mare în produsul mic,
Oferă strălucire, dar fără valoare.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă naivă

Doamne! Mai lasă-ne ochii minţii limpezi
Să pieptănăm cu privirea
Perucile anotimpurilor împădurite încă de frumuseţe,
Iar soarele să salte jucăuş printre poveşti nemuritoare
Şi prin păduri de timpuri bune înveselite.

Doamne! În drumul vieţii noastre scoate-ne în cale
Cascade de oameni minunaţi,
Răceala indiferenţei fadă şi molipsiroare
Vitalitatea lor unită s-o destrame.

Doamne! De trandafirii dragostei să nu ne lipseşti
Şi-n cuibul familiei nu-i lăsa să se ofilească,
Adună în jurul ei prieteni sfinţi,
Călăuze bune pe drumul vieţii stropit cu atâta otravă.

Doamne! În supărările tale nu tulbura limpezimea mărilor,
Tabloul viu al artei tale, deşi prea multe nu merităm,
Dar asta va fi hrana noastră viitoare.
Mai bine ridică punţi de curcubee între tine şi noi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt neinventat

Pentru ce simt eu – nu s-a inventat cuvânt!
Căci e prea pur şi, parcă, e prea sfânt,
Căci ucigaş, diavoleşte parcă,
Plăcut de dureros inima-mi arată
Cum din senin, dar şi din nebuloase focuri,
Vine un vânt ce-mi dezgoleşte locuri,
Vine o ploaie ce sufletul mi-l abureşte,
O caldă respiraţie uşor mă ameţeşte,
Iar vocea unei dulci copile subtil îmi aminteşte:
E-un joc abraş ce capătă esenţă,
E-un loc nebun ce-mi fură a mea prezenţă.
E o licoare tare, e chinul din poveste
Eliberat de un final frumos, pe noi ne-adăposteşte.

Dar ce folos, e efemer,
E pentru câteva momente,
Căci visul are şi-un sfârşit ştiut numai de unul,
Mai are şi o altă faţă, ţinută cu prudenţă, să nu se degajeze.
Dar o mai face.
Jucând pe-ascuns pe alte continente,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Jomir (22 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Jomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul se înşiră

drumul se înşiră cu indiferenţă
pe locul unde se scufundă universul
toate reptilele aleargă sub piele
se desfrunzeşte răsăritul
se despletesc norii
ziua aceea a venit nechemată
topind treptele vopsite în fum
în ochi rămâne luna ciobită
ferestrele rememorează
umerii stelelor ca nişte lămpi de noapte
amăgirile nopţii zvâcnesc melancolic
se desenează un cerc unde cad frunzele
schimbat la faţă ai luat cu tine toate cuvintele mele
de nefrig
de opal
atârnate de veşnicie
din visarea ce nu ştie încă apar himere
din mine cad scântei de gând
cu tine ascuns în mine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alice

dragostea expiră, Alice
ca o halcă de carne uitată în galantar
timpul e doar un ştrengar
care te poartă pe aripile nechibzuinţei
fericirea
un pahar de tărie prea plin
nu încerca să înveţi alfabetul pământului, Alice
vizuina iepurelui e prea strâmtă
pentru visele care se strivesc de caldarâm
chiar dacă te îmbeţi în fiecare noapte cu un trup de bărbat
tot nu vei învăţa
că iubirea nu se împacă niciodată cu înţelepciunea
că inimile astea bătrâne se frâng ca nişte surcele

poate că indiferenţa e tot un fel de poveste de dragoste
scrisă la mai multe mâini

poezie de Magdalena Schulman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!