istorie şi suflet

Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spirituală corcită din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

"E scris pe tricolor unire"

"E scris pe tricolor unire "
La cea mai mare înălţime.
O fată curajoasă l-a purtat,
Un român, patriot adevărat.

Din nou, tricolorul românesc
E ridicat la înălţime,
Iar patriotismul strămoşesc,
În sufletul nostru revine.

"Pe tricolor e scris unire"
Când toţi românii îl purtăm,
În lunga noastră devenire
Şi-n faţa lui ne înclinăm.

În lupta noastră cu duşmanul
A fluturat pe front, în luptă.
Cu el am învins iataganul
Şi ţara nu ne-a fost răpită.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, adevăr sublime...

O, adevăr sublime - o, tinichea şi paie!
O, poezie mândră - o, buiguit nerod!
Istorie spirată - minciună şi bătaie,
Amor ceresc şi dulce - a mucoşilor plod.

O, om, oglind-a lumei cu capul şui şi sec,
Cu creierul ca ceata, cu coaste cie berbec,
Stăpân pe-a ta gândire - cum eşti p-instinct stăpân ­
Se vede când femeia goleşte al ei sân.

Cind poala ş-o ardică, de pulpa-i vezi, stăpâne,
Tu nu surâzi cu râsul cel lacom şi murdar,
Tu nu eşti ca un taur şi nu eşti ca un câne,
Ce umil dă din coadă căţelei lui cu har.

Tu eşti gelos - ferit-a... cucoşii doar şi vierii
Au numai obiceiul de-a se lupta-n duel.
Tu nu ai patimi scumpe şi lacrima muierii
Nu mişcă al tău suflet, nu-ntunecă de fel.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acorduri de orgă

o lume absolută o pot crea în mine
dar mereu melancolia mă transfigurează
accesul la putere trece prin serpentine
tăria sufletească mai creşte câte-o fază.

nu m-am îndepărtat nicicând de Alma Mater
istoria ca Karma de pământ e legată
leagănul uitărilor este un triplulater
în lumina razei fericirea se dilată.

prin păcatul meu nu-l trădez pe Cristos
este o lunecarepe un aisberg de dor
un glas de orgă mă ridică de jos
sunt suflet zămislit de Ziditor.

sunt ca o catedrală cu arcuri şi boltă
un duh mântuitor în mine se dezvoltă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt pomul cel cu mere roşii,
În vârf se leagănă luceferi.
De trunchi se scarpină leproşii
Hulind pe oamenii cei teferi.

Sunt floarea cea în chip de liră,
Nascută într-o vreme crudă.
Căznitul suflet o admiră,
Beţivul peste ea se udă.

Sunt cartea cea cu pagini sfinte.
Pe faţă preoţi o sarută,
Pe spate scârnave cuvinte
Înşiră golănimea brută.

Sunt o albină truditoare
"Fardată" cu polenul Lunii.
Mă ponegresc mereu lăidacii
Rujaţi cu roşul Uniunii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzeul satului

Din viaţa acestor oameni
Lipsesc mai multe secţii,
Iar altele, cum ar fi
Bunăstarea materială, fericirea şi norocul
În istorie,
Sunt slab reprezentate.

Nu întâlneşti aici nici o monedă,
Pentru că, neavând aur şi argint,
Ţăranii şi-au gravat anual chipul
Pe boabe de mei, de grâu, de porumb
Care nu ni s-au păstrat.

Păsări împăiate
Ar fi putut ei, ce e drept, aduce destule,
Dar le-a fost milă să ucidă
Privighetoarea, ciocârlia, mierla şi cucul,
Care le cântau fără bani toată viaţa,
Şi toată moartea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La limitele extreme ale spiritualităţii sale, omul se găseşte din nou gol ca un sălbatic. Când îl găseşte pe Dumnezeu, aşa cum se întâmplă, n-a mai rămas nimic din el, doar un schelet. Trebuie să te afunzi din nou în viaţă să pui ceva carne pe tine. Cuvântul trebuie să devină carne, sufletul e însetat. Pe orice firmitură îmi vor cădea ochii, voi sări şi-o voi devora. Dacă viaţa e lucrul primordial, atunci voi trăi, chiar dacă trebuie să devin canibal. Până acum, am încercat să-mi salvez pielea, am încercat să conserv cele câteva bucăţele de carne ce-mi ascund oasele. S-a terminat cu asta. Am atins ultimul prag de suportabilitate. Sunt cu spatele la zid, n-am unde să mă mai retrag. Din perspectiva istoriei, sunt mort. Dacă mai e ceva dincolo, va trebui să sar înapoi. L-am găsit pe Dumnezeu, dar nu-mi ajunge. Doar spiritul meu e mort. Fizic, sunt viu. Moral, sunt liber. Lumea de care m-am despărţit e o menajerie. Zorii luminează o lume nouă, o junglă lumească în care spiritele slăbănoage cutreieră cu gheare ascuţite. Oi fi eu hienă, dar o hienă slăbănoagă şi flămândă: am plecat la îngrăşat.

Henry Miller în Tropicul Cancerului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mişcarea Legionară, care a izvorât din spaţiile luminoase ale sufletului românesc, a fost urmată cu entuziasm, credinţă si curaj de marea majoritate a tineretului ţării noastre, dintre cele două războaie mondiale. Ea, Mişcarea, a dat naştere unui fel de mit naţional în sufletul unei generaţii întregi de români, care au crezut cu tărie în valorile esenţiale ale poporului lor, le-au dezgropat de sub molozul istoriei şi au căutat să le pompeze din nou în viata românească modernă. Ei au visat un destin creştin pentru ţara lor şi chiar pentru întreaga omenire şi şi-au scăldat credinţele în apele limpezi ale speranţei.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Europa

Precum petalele de flori
Se-nalţă-n vânt cu al lor zbor,
Doreşte şi sufletul meu
Să se înalţe ca un zmeu,
Şi să colinde-n lung şi-n lat
Bătrânul continent visat.

E Europa, pământul strămoşilor,
Un leagăn veşnic şi nemuritor
Grădină vie ce îşi scaldă-n ape
Păduri şi flori dorind să le adape.

Cum fiecare stat e o-ncheietură
A continentului făptură,
Luptând pentru-ale sale năzuinţe
Doar împreună au căpătat şi biruinţe.
Şi adunaţi cu toţii la o masă,
German, austriac, român,
Formăm o casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Hermina-Paula Hănţăgam
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aidoma scribului

Poíesis-ul duhului sfânt –
din cartea cunoaşterii
celor ce sunt pe pământ,
prin rostiri genuine a fost statornicit în cuvânt.

Rugă, şoaptă, verset, blestem,
totul în tot cu parfum de poem,
amintind lumii trecutul –
în sunetul vieţii boem.

Aidoma s c r i b u l u i,
ascultând chemările timpului,
totul îmi pare un miraj al cuvântului scris –
autopoíesis între veghe şi vis.

Un spaţiu al memoriei
deopotrivă oniric- sanguin-al istoriei –
locuind cuvântul mirabil nenumărabil:
poíesis-ul duhului întrupat lumină şi har;
rămas spectator la comedia umană,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog, nu mă uita!

mă zdrobesc în sângele meu
încerc încă o dată să mă sădesc
apuc apusul ca pe o clipă, de ultim rămas bun
pentru speranţa unui răsărit, de voi mai fi
să nu mă uiţi, în noapte, căci steaua mea tot va mai fi
chiar arsă de mii de ani lumină, în răsărit
să ştii!

îţi promit că
tot mă vei găsi
în răsăritul soarelui, din fiecare zi!

iau din mine şi vreau să-ţi dăruiesc
totul, adunat în clipa din existenţa mea
nu întrezăresc că-n noaptea zbaterii mele
dacă nu vrei, să fie într-o zi, imaginea ta
ca să ştii!
simplu încă te mai doresc, până dincolo de nefiinţa mea
te rog,
nu mă uita!

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (mai 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilierişti damnaţi... sau "Jurnaliştii"

Autoinventaţi, n-au şcoli corecte,
"Tupeu" le este proba ce-au trecut
Vânzându-şi suflet, ce şi-au prefăcut;
Întruchipat în exprimări abjecte.

N-au niciun fel de jenă sau morală;
Sunt doar unelte ce s-ascut pe bani...
Sunt multe curve şi-mpuţiţi golani
Ce-s gata de atac, cu mintea goală.

Au un patern de schizo... Elaboraţi
În isterii de zilnice exersări
Pe invitaţi, prin crunte provocări;
Ce ei întreabă şi răspund, ca sceleraţi.

Nu au respect pentru cultură, vârstă,
Mânjesc familia... neveste şi copii,
Din adevăruri vă prefac spălătorii
De creiere... cu mintea lor îngustă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

[...] Citeşte tot

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet – miez de dor de psalm

Suflet – miez de dor de psalm
Mă pierd pe-un mal riveran
Şi apele destinului tragic se zbat
Aproape în cercuri către Înalt!
În mine arde istoria iubirii nespuse
Spuma tristeţii, iluzii noi, cenuşe...
Suflet – miez de dor de psalm
Mă pierd pe-un mal riveran!
Să mă ierte astăzi toţi cei care
Mă mai văd aşa cum eu eram
Când vesel, tânăr, fără răbdare
Preţ fiind toate visele matinale
O, Suflet – miez de dor de psalm!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apăsător...

Întunericul mă sugrumă...
Mă dor tăcerile, da!
Se prabuşesc munţii de sânge
Din inima mea.
Mă doare liniştea
Ascunsă-n timpane,
Mă agasează tic-tac-ul ce bate
Ritmul tăcerii –
Încă un pas către moarte.
Mă dor încheieturile vântului
Ce foşneşte în suflet –
Teamă şi urlet.
Toate mă dor! Şi mă tem
Ca de cel mai aprig blestem,
Că n-am puterea să mor,
Ci voi trăi repetat
Istoria lutului ce trup s-a creat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istorie

Nu m-ai iubit; eşti un Don Juan interesat de glorie;
Am suferit, dar mi-a trecut; te-anunţ că eşti "istorie"
Din răni adânci ce mi-ai făcut, mi-au curs lacrimi de sânge
Şi ai privit indiferent cum sufletul îmi plânge!

Ce ţi-ai dorit, încă nu ştiu; dar nu m-ai vrut pe mine,
Deşi credeam că pot orice, să-ţi fie ţie bine
M-ai învăţat gustul amar, gustul dat de acel macaz,
Ce-mi schimba mereu iubirea din agonie în extaz!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost dotat cu mult mai mult decât ai nevoie pentru nevoile tale personale. Ne este dovedit des în istorie că un singur om are potenţialul de a schimba întreaga lume din temelii. Viaţa e frumoasă, plină de miracole, de oportunităţi de a experimenta cele mai înalte stări sufleteşti. Iubirea, bucuria, entuziasmul, împlinirea, îndrăgostirea, speranţa. Fiecare din noi a gustat din ele. În acelaşi timp, viaţa aceasta e şi război, boală, moarte, tortură. Ce faci cu răul şi urâtul din această lume? Pe umerii cui cade responsabilitea lui? Când camera în care locuieşti e mizerabilă şi jegoasă, iar tu nu te mişti din pat să faci curat, pentru că eşti ZEN, a cui e responsabilitatea? Prietene, şi tu locuieşti în camera asta. Planeta noastră e o cameră, unde se înghesuie deja peste 7 miliarde de suflete. Şi e cam jegoasă. Nu cred în pasivitate şi zen, în iluminare, cât timp lumea colcăie în suferinţă şi mizerie. Tu ai puterea şi potenţialul să alini suferinţa, să cureţi mizeria şi nu o faci. Te poţi numi iluminat, înţelept, când tu în carne şi oase, respiri acelaşi aer cu restul, mănânci aceeaşi mâncare cu restul, bei aceeaşi apă cu restul şi când ele devin otravă, tu stai pasiv?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!