lumină şi spaimă

Poetul

murmura sufletul
ros de gânduri triste
uneori plecam, plecam mai departe
eram învinsul pe pagina ruptă
un joc în care tremura lumina
iar dintre lacrimi şi păcate
cioplite într-o noapte
renaştea un vis
aici, în altă parte
murmura întunericul
offf, ce lungă'i depărtarea
mă căţăram spre stele
şi iar cădeam în haos
mai picurau cuvinte
pe câte o coală goală
scriam, scriam
nebun de spaimă
ca într-o tristă zi de toamnă
mă întorceam în lut, mereu ca la început
şi în noaptea neagră

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfarsit e albul

Nesfârşit este albul,
mi-e gândul pustiu.
Evadarea-i tardivă,
să plec nu mai pot.

Unde e meşterul,
ucenic să îi fiu?
Taina să-i fur,
şi visul,
şi tot.

Veni-va şi ceasul,
când albul de crin
va duce povara versului rar.
Lumină va fi,
fără spaime,
suspin.
Culoare,
parfum,
închinare şi har.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung,
Îmi simt soarta-n tot ce nu mă înspăimântă.
Mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Gândim prin simţuri – sunt tot ce-avem mai scump.
Fiinţa-mi dansează între urechea dreaptă şi cea stângă.
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Dintre cei de aici, tu care eşti, uşoară ca un fulg?
Binecuvântez ţărâna şi calc lin pe ea - e sfântă,
Şi, mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Pomul stă-n lumină, dar ce-înţelesuri de-aici decurg?
Viermii din sol, săpând spirale spre cer se-avantă;
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Natura-înţeleaptă are-un plan profund
Cu noi; inspir al vieţii aer ca planta care nu cuvântă
Şi, fermecat, mergând, învăţ unde-o să ajung.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În flux de raze

destram întunericul cu umbre de spaimă
drumul spre steaua mea e pavat cu iubire
pe reţele sociale mă bucur de faimă
tăcerea de piatră o curm prin zdrobire.

când vine furtuna mă ascund în poem
cu ochi de stea cu aripi de înger
zbor peste nouri negri trubadur boem
să nu mă răpună năvalnicul fulger.

n-am pustiit cuvântul trecând prin deşert
extazul este măsura vibraţiilor mele
spirale sonore mă inundă ca un concert
extins peste noapte să cuprindă stele

lumi de armonii trec prin flux de raze
lumina fericirii se aşterne pe fraze.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbul

Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
"E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător."

O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.

În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă:
"E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decât un trecător."

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Edgar Allan Poe din Poezii şi poeme (1963), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lirism verde

vreau precum un brad să cunosc nemurirea
să bucur muntele cu freamătul meu
prin rădăcini şi trunchi să curgă iubirea
izvorul să-mi cânte o doină mereu.

ninsori să mă îmbrace în straie de gală
privighetori să poposească pe ramurile mele
să transmit prin lume poveşti cu migală
despre traiul meu sub boltă de stele.

să ating cu vârful norii plini de ploaie
că să mă scald când soarele mă moleşeşte
mereu îndrăgostit de lumina bălaie
să cunosc fericirea să trăiesc regeşte.

să nu ştiu ce e grija şi spaima de topor
pacea, armonia verde să trimit în popor.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grădina cuantică

Cu sentimentul excelenţei în artă,
versurile mele
aducând la viaţă roiuri de stele.

Din raţiuni inteligibile,
toate lucrurile din jurul tău
au fost la obârşia lor necuvinte,
cartografiate apoi în cuvinte.

În grădina cuantică –
zăvorâtă-n adâncuri sub cheie,
nu există nimic din universul ştiut,
numai clipa magică-n care poţi
imortaliza un gând, o idee.

Intrând în seiful naturii,
actul contemplativ schimbă lumea;
la capăt de drum lumina zace
între multiple stări şi urmări –
norocul apare când nu te-aştepţi,

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plaja de la Dover

Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Pluteşte peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipeşte şi-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlneşte pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâşnit al pietrişului
Rostogolit spre larg şi-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe ţărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalţă, cum cade şi cum se-înalţă iarăşi
Într-un tremolo-înăbuşit, predominând
O notă întotdeauna tristă – căreia-i devenim şi noi tovarăşi.

Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit acelaşi vuiet pe faleză, la Egeea,
Şi, reflectând asupra condiţiei umane, i-a venit în minte

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Matthew Arnold, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torquato tasso

Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaimă ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisă de frică.
“Sunt nebun” - a rostit. De altfel ştiam
Lucrul acesta din prefeţele cărţilor,
Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus:
“Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E preţul imens. Vin spre tine. Primeşte-mă!”
Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!

“Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simţindu-mi pe trup
Cămaşa păroasă care se-aprinde uşor.
Odaia mea avea ochi de călugări ferestre
Şi-n loc de uşi, lipite una de alta, urechile lor
Şi şoarecii ieşind din borte erau călugări,

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Fusese o mocirlă de zăpadă
Pe cale de topire
Şi noroi,
Care curgeau la vale în şuvoi.
Dar într-o săptămână vântul
A însănătoşit pământul.
În tranşee

Cămăşi spălate s-au întins la soare,
Prin colţuri de traverse,
Pe banchete,
Zvârlite la-ntâmplare.
Lucesc metalic tuburi de cartuşe,
Baionete
Şi-n dezordine
Pe jos, îţi stau în cale
Saci de merinde, sape şi mantale.

Căci noroiul lacom s-a zbicit
Şi-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Camil Petrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbarea fiinţei

dintre posibilităţile infinite
ale spaimei
mă gândeam că-mi este chiar dor
de infinitul oceanului tău
ce-şi desfăşura
o mie şi unu de anotimpuri
când toată natura
se-ndrăgosteşte de toată natura
şi-atunci...
ţipând serbarea fiinţei
alegeam o nouă dimensiune
de a iubi
colţii luminii
şi aşteptarea topea
cu o somnolenţă lucidă
adânc
gratiile singurătăţii...

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de speranţă

Trup lângă trup şi lumină-n lumină,
Desfătare uitucă pe lespezi fierbinţi -
Tu, pierzania mea dintr-o zi ce-o să vină,
Mai îngăduie-mi gândul că poate nu minţi.

Purtătoare de fruct, preacurată fecioară
Fericirii de-aş şti că te vinzi pe arginţi
Nici atunci răul tău n-ar putea să mă doară
Cum mă doare doar spaima că poate nu minţi.

Să apună de tot carnea mea prea bătrână
Lângă mugurii tăi nefiresc de cuminţi
Şi din oarba-mi trufie nimic nu rămână
Dacă-n schimb am speranţa că poate nu minţi.

Tu, stăpână şi stea nevisată vreodată,
Tu, îndemn repetat al ieşirii din minţi,
Bietul meu adevăr e-un păcat fără pată
Şi mă-nchin la minciună că poate nu minţi.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovatul

Şira spinării a Terrei,
Abia la sfârşitul erei,
Atomului dezagregat,
De spaimă s-a-nfiorat.

I s-a făcut părul măciucă,
Văzând că oamenii s-apucă,
Să facă rampe de lansare
Şi silozuri nucleare.

Pe cer, sub apă şi pe sol,
De la pol până la pol,
Mişună fără-ncetare,
Arme de exterminare.

Astfel că în orice zi
Terra se poate trezi
Cu un cataclism atomic,
Chimic, bacteriologic.

[...] Citeşte tot

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus

[...] Citeşte tot

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă tu eşti o planetă străină

Se întunecase şi viaţa noastră devenise
un transatlantic alb, albastru, pâlpâitor.
Deasupra, oraşul plutea fragil ca un aisberg orbitor
te purta pe scuturi strălucitoare – te ridica
înfăşurată în drapele de frig luminos.

Şi dacă părul tău e o fiinţă venită de pe altă planetă?

Fiecare secundă
arunca un câmp verde printr-o fereastră de tren.
Respira lângă tine. Te pândea cu nările ca doi ogari
întărâtaţi de iepurii mirosului tău.

Şi dacă glasul tău e o fiinţă coborâtă din altă planetă?

Ar mai fi ceva timp.
S-ar putea profita de pe urma singurătăţii tale.
De pe urma spaimei că nu m-aş putea face înţeles.
Că pe lângă viaţa mea ar putea trece pachebotul cel mai înalt
din lume.

[...] Citeşte tot

poezie de Traian T. Coşovei din Cruciada întreruptă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Madrigal trist

I

De eşti sau nu cuminte, mi-e totuna!
Fii tristă şi frumoasă, draga mea!
Învie-n zvon de râu şi văgăuna,
În ochii plânşi e farmec, şi furtuna
Din orice floare face câte-o stea.

Când în restrişte fruntea ţi se pleacă,
Iubirea mea îşi încordează dorul
Simţind că-n groază inima-ţi se-neacă
Şi peste viaţa ta de azi, săracă,
Trecutul hâd îşi desfăşoară norul.

Mi-eşti dragă mult, când ochiul tău prelung
O undă caldă ca de sânge-l doare,
Când alintându-te nu pot s-alung
Prea grele chinuri care te străpung
Ca un suspin adânc de om ce moare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de M.D. Ioanid
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!