lumină şi spaimă

Din adânc

Mamă, - nimicul - marele! Spaima de marele
îmi cutremură noapte de noapte grădina.
Mamă, tu ai fost odat' mormântul meu.
De ce îmi e aşa de teamă - mamă -
să părăsesc iar lumina?

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1933)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să continuăm să privim în sus? Este lumina pe care o vedem pe cer una dintre luminile care vor fi acum stinse? E înspăimântător să priveşti idealul, aşa cum e pierdut în adâncimi, mic, izolat, un punct, strălucitor şi totuşi ameninţat de forţele întunecate care îl înconjoară, nefiind într-un pericol mai mare decât o stea aflată în fălcile norilor.

Victor Hugo în Mizerabilii (1862)
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pe aripi de suflet (sonet)

RUGĂCIUNE PE ARIPI DE SUFLET
(sonet în rugă)

La Tine, Maică Sfântă, vreau să trimit
Cu glasul gândului, un vis tomnatic,
Ce-n iarnă eternă va fi ostatic
Şi nicicând la viaţă nu va fi trezit.

Prin întomnarea-mi trece vânt năprasnic
Şi-mi ducă lumina din vis ne-mplinit
Pe stea divină cu al ei răsărit,
Purtând speranţa-n Univers galactic.

De sfârşit dramatic înspăimântată,
Pe aripi de suflet scriu rugăciune,
Spre a-mi fi veşnicia luminată.

Să îmi salvez visarea din genune,
De Maică a fi binecuvântată,
La poarta Raiului fac plecăciune.

[...] Citeşte tot

sonet de Maria Filipoiu din Poeme Maicii Domnului (august 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest

Locul unde
s-arată lumini
în partea sacră de cer
taină la două capete
răsărind îndeosebi
la fiecare încercare
de a accede în sus
din locul acela
splendoarea revine
cu sensuri multiple
în fascicule de culori
redeşteptând
dimineţi febrile
peste insomnii ingenui
denotă furori emergente
printre ecouri pastelate
aşteptăm de zor un înger
să alunge de la noi
spaime simptomatice
cu program veşnic lucid

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (19 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai sînt însă noptile cu lună. Rareori, privirile se pot încărca de atîta vrajă, ca în nopţile în care norii se întalnesc cu luna. Toate cîte au fost, în timpul zilei, prilej de spaimă sau uimire, apar încă o dată, sub o lumină de vis (...)

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi-vă frica în faţă, puneţi-o în lumina raţiunii. Învăţaţi să râdeţi de spaimele voastre. Acesta este tratamentul cel mai bun.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat de preot zamolxian

- Părinte, îţi suntem copii,
ne spune-acum, dacă se poate:
Când Deceneu ne va veni,
calea luminii să ne-arate?

- Atunci când ni s-o uşura,
crucea ce-o ţinem pe grumaz,
şi agonia fricii va-nceta.
La acel timp, el va fi treaz.

Că Dumnezeu nu e-n durere
şi-n spaimele ce intră-n noi.
El e-n lumină şi-n iubire.
Să fie Deceneu cu voi!

poezie de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvaţi, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine eşti tu ca să nu fii? Eşti un copil al lui Dumnezeu şi faptul că joci la scară mică nu serveşte lumea. Nu este nimic grandios în a te micşora pe tine însuţi astfel încât ceilalţi să nu se simtă în nesiguranţă alături de tine. Cu toţii suntem meniţi să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înşine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Şi când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm şi celorlalţi permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezenţa noastră îi eliberează automat pe ceilalţi.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit e chiar în mijlocul spaimelor cel căruia Dumnezeu i-a dat un suflet vrednic de dragoste şi de nefericire. Cel care n-a văzut lumea şi inima oamenilor sub această îndoită lumină n-a văzut nimic adevărat şi nu ştie nimic. Sufletul care iubeşte şi care suferă trăieşte o stare sublimă.

citat celebru din romanul Mizerabilii de Victor Hugo
Adăugat de adrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nova mihi apparuit Beatrix - I

Cum ea păşi tăcută pe drumurile serii
ţipând fâlfâitoare spre alba arătare
se ridicară pasări din patru părţi de zare
într-un vârtej de slavă, ca frunzele puzderii.

Şi chiparoşii negri şi frasinii eterici
şi ulmii nestatornici vuind pe-a orgii gamă
se-aprinseră în creştet ca solzii de aramă
când plouă cu lumini pe turle de biserici.

Ca un arhanghel falnic strălucitor la faţă
ce pâlpâe 'ntre noapte şi între dimineaţă
înveşmântat în aripi de fulgere şi pară,

oprindu-se la mine surâse fără vină:
ci grei de dulce spaimă genunchi-mi se plecară,
iar pleoapele-mi căzură uimite de lumină.

sonet de George Călinescu din Universul literar, Anul XLII, No. 51 (19 decembrie 1926)
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica noastră cea mai mare nu este că suntem inadecvaţi. Frica noastră cea mai profundă este că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, şi nu întunericul, este cea care ne înspăimântă.

citat din Alexandra Burke
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna primăverii

Precum aduce-n sârg cu sine
Spre ţara de unde-a fost gonit
Un rege-n furie-oştiri străine,
Aşa vedeam un vânt grăbit
Cu norii după el cum vine.

Urlând le cârmuia cărarea
Purtându-i în năvală orbi,
Părea că varsă-ndepărtarea
Şi mii de lupi şi mii de corbi
De-a valma să-nspăimânte zarea.

Silit-au codri mari să mugă
Şi-n turn, de unde-i supăra
Al clopotelor cânt de rugă,
Trăsniră, şi-un potop era
Urgia ce-au făcut-o în fugă.

Cu ei o noapte-nfricoşată
Ca iadul peste văi trecu:

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din larg

Dacă alerg spre crângul
unde tineri mesteceni se-nşiră,
inima mea se zbate
fremătând de uimire.

Dacă respir o floare
cu necunoscută mireasmă
şi-absorb fastuoasa-i lumină,
inima mea se înclină.

Dacă te văd pe tine,
pescăruş în larg rătăcind
sau purtat de val către mine,
spaimele mi se alină.

poezie celebră de Margareta Sterian
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse
Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,
Un ogeac din care se ridică fum,
Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.
Fug în urma noastră luminişuri sure
Şi-n singurătatea care ne petrece,
Peste vârf de arbori, asfinţitul rece
Străbătând podoaba crengilor subţiri
Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.
Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.
Se ivesc departe măguri de hotar,
Într-un loc se face drum pustiu de car,
Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării
Pare că sporeşte liniştea-nserării...

Drum de vis! E clipa mutei agonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită

Tăcută-i noaptea, strada-i liniştită;
Aceasta-i casa ei de altădată -
De mult iubita-i dusă din oraş
Dar casa stă pe locu-i nemişcată.

În dreptul ei un om în sus se uită
Şi-şi frânge mâinile ca-ntr-o tortură;
Când însă luna chipu-i luminează,
Eu văd cu spaimă propria-mi figură.

Tu, alter ego, palide tovarăş,
De ce maimuţăreşti durerea mea,
Ce tot în locul ăsta mai-nainte
În fiecare noapte m-aducea?

poezie celebră de Heinrich Heine (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea sfântă

Întruchipată în aur de sculptarul C. Brâncuşi

În vântul de nimeni stârnit
hieratic Orionul te binecuvântă,
lăcrimându-şi deasupra ta
geometria înaltă şi sfântă.

Ai trăit cândva în funduri de mare
şi focul solar 1-ai ocolit pe de-aproape.
În păduri plutitoare-ai strigat
prelung deasupra întâielor ape.

Pasăre eşti? Sau un clopot prin lume purtat?
Făptură ţi-am zice, potir fără toarte,
cântec de aur rotind
peste spaima noastră de enigme moarte.

Dăinuind în tenebre ca în poveşti
cu fluier părelnic de vânt
cânţi celor ce somnul şi-l beau

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Lauda somnului (1929)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am coborât pe pământ

Un scrâşnet
produs de un ţurţure
căzut în dizgraţie
îmi trezeşte nesomnul.
Durerea fecioarei
expulzându-L din pântec
pe EL,
în cea mai nemiloasă lumină,
împăcare
dintre cer şi pământ
spre iertarea păcatelor,
îmi aduce
rădăcinile în nori.
Am dreptul la zbor
chiar dacă,
îndoiala persistă uneori.
Albul soarelui
îmi străpunge retina
suspendându-mă nemilos
sub pleoapă.

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Cernea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce ne înspăimântă mai mult este propria Lumină şi nu întunericul din noi. Ne întrebăm, îndoindu-ne: "Cine sunt eu ca să fiu genial, superb, talentat, extraordinar?" De fapt, cine eşti tu ca să nu poţi fi? Eşti copilul lui Dumnezeu.

citat din Marianne Williamson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donna Alba zâmbeşte... A sosit sfârşitul?... Se agită... vrea să plece?... Nu, zâmbeşte, dar rămâne, vrea să vorbească încă, mai are să-mi facă o destăinuire. Doamne, îşi mărturiseşte o veche amintire, o plăcută amintire, gândul ei, lumina justă a sufletului ei, când m-a văzut întâia oară, când marile dicţionare mi-au scăpat cu atât de puternică larmă din mâini. Doamne, a râs atunci, a râs pe drum înainte, cu toate că sufletul ei era în mare cumpănă în acele zile. Dar întâmplarea asta, aşa de nostimă şi neaşteptată, cât i-a limpezit sufletul ei, cât i-a întărit cugetul în acele momente de descurajare şi de teamă, când nu-şi mai găsea astâmpăr şi nu mai ştia unde să caute alinare. Zgomotul cărţilor acelora enorme a fost trâmbiţarea frumuseţii ei, a fost alarma farmecului ei, înaintea spaimei necunoscutului, a fost afirmarea conştiinţei de puterea acestei frumuseţi şi acestui farmec.

Gib Mihăescu în Donna Alba, Volumul II (1935)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!