lumină şi suferinţă

Uneori cerul e prea luminos

Uneori cerul e prea luminos
Sau are prea mulţi nori sau păsări,
Iar în depărtare-i un soare prea strălucitor
Care te face să te gândeşti la el.
De ce-i mâna mea prea tocită
Pentru a tăia propriile-mi imagini,
Mie însumi oribile,
Cu zâmbetele lor prea rodnice,
Aş vrea să cunosc
Imponderabila atingere-a buzelor
Pe care nu le pot ridica, dar pot;
Creatura cu chip de înger
Care-mi spune că doare
Şi care vede cum trupul meu
Se pierde-n nemernicie?
Nu există nicio pauză. Pune surâsul
Acolo unde s-au uscat lacrimile.
A rămas durerea îngerului;
Cuvintele lui ard.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărat a înviat!

Soarele se ridica zâmbind din locu-i iar
Şi vântul mângâia flori albe răsărite
Din clipa în care Iisus cel plin de har
A înviat din morţi. Iar feţele cernite

Se luminau deodat' cu bucurie mare
Şi-n rugăciuni se cufundau smerite
Mult preamărind pe Domnul fiecare;
Luminile jucau pe feţele umbrite.

Măslinii au uitat de răni şi suferinţă
Iar flori nemaivăzute se legănau în vânt,
Iisus a înviat după făgăduinţă
Şi bucurie mare aduse pe pământ;

Pretutindeni vestea, în grabă, s-a aflat:
"Hristos a înviat!" "Adevărat a înviat!"

sonet de Radu Băeş din Adevărat a înviat! (2004)
Adăugat de Radu Băeş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaima unui vis

Merg, Doamne, pe calea ce-ai deschis,
şi darul tău de viaţă l-am preschimbat în vină,
calc cu putere piatra, mă-ndemn către lumină,
dar tot mă doare cerul cu spaima unui vis.

Zadarnic răsucesc în suflet suferinţa
cu mâinile de carne, de sânge şi de duh,
nu ştiu să-i torc din caier "firul de văzduh",
ştergar de glorie să-şi facă pocăinţa!

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eşti mireasă...

În voaluri albe de mireasă
Pluteşti... minune, cântec, vis...
Vin îngerii să te privească
Şi cerul astăzi s-a deschis.

Ţi-ai prins lumina în privire...
Din al iubirilor potir
Sorbim un strop de fericire,
Iubirea să-ţi sărbătorim.

Palatu alb al veşniciei,
Sub tălpi de limpede cleştar
Acum ţi-e haină căsniciei,
Căci te-a dus Flavi la altar.

Pluteşte voalul peste umeri
Şi azi un vis s-a împlinit,
Căci după ani de suferinţă,
Alăturea v-aţi regăsit.
Spre transcendent, pe căi de ani lumină,

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa in lumină

Suferinţa unui suflet de lumină
Crezul lin al iubitoarei lumi
Fac din nuanţe gri, strălucirea inimii
Şi se-abate din frumoasa adormire
Spre-a cunoaşte dreapta împărăţie..
Nu are urme de regret in suflet
Ci numai gânduri de iertare,
împăcare sufletească.

Se propaga asemeni liniştii divine
Şi intr-un cântec de festivitate
Se linisteste şi se pierde-n zare.
E un cuvânt spre mântuire şi o lumină vie.

Plec către casa eliberată de gânduri
Traume sau vagi respiraţii,
amăgite-n umbre.
Acum lumina este calea..,
şi credinţa mea e fermă.
Asemeni unui corp cuprins de cercuri de lumină şi de mii de culori întrepătrunse.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri sociale

Locuim în cavourile pline de viaţă-ale unor bestii
Ucise pentru-a procura burţilor noastre suculente digestii.
Nu facem pauză-între festinuri pentru a ne-întreba dacă
Animalele, asemeni omului, n-au nişte drepturi anume.
Duminica, ne rugăm să fie lumină-n lume,
O lumină care pe drumul vieţii paşii noştri să-i îndrume.
Suntem sătui de lupte, de-a gloanţelor clănţănitoare toacă–
Gândul la război ne-nspăimântă peste poate,
Şi totuşi – ne îmbuibăm cu mii şi mii de trupuri moarte.

Precum corbul de stârv, ne hrănim cu trupuri de ied şi de miel,
Nepăsători la suferinţele şi la durerile pe care
Le pricinuim altor suflete, iar dacă tratăm astfel
Animalele făr' apărare, pentru sport sau pentru parale,
Cum putem spera că pe-acest pământ vom avea noi
Parte de PACEA pentru care ne-nchinăm în catedrale?
Noi care pe hecatombele atâtor victime şi-atâtor strigoi,
Rugându-ne lui Dumnezeu, ofensăm toate legile morale?
Această cruzime-şi zămisleşte progenitura – RĂZBOI.

poezie celebră de George Bernard Shaw, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci ...

(Argheziana)

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închiderea ce se deschide

căror picioare li s-ar potrivi
ghetele lui Van Gogh?
poate tălpilor lui Durer
ambele, respiră un aer mistic
apoteotic, indicând un drum
-drumul către nemurire-
ambele se deschid către nemurire
îi voi aduna în perechi
precum multcredinciosul Noe
şi îi voi încălţa pe rând
pe toţi încercaţii pământului
frământat cu lacrimile azurului
şi rubinul cărnii lunare, pe toţi
cei care au călcat prin lumină
şi prin miejii stelelor de tină
preumblându-se prin vremi
şi pe deasupra vremilor...
doar lumina suferinţei
te ridică către raza nădejdii
şi slavei viitoare

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginaţia v-a împins către viciu; lăsaţi-o acum să vă conducă spre lumină şi pace. Acest lucru va produce, poate, puţină suferinţă. Suportaţi această suferinţă, aşa cum o mamă suportă durerile naşterii, ştiind că va avea un copil minunat.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

Tu ai ştiut tot ce ne doare, griji, suferinţe şi nevoi
Tu, care te-ai sacrificat şi-ai fost cruce vie pentru noi,
Ne-aduci lumina sfântă, să putem găsi calea dreaptă
Ne-nalţi spre Dumnezeu,, conducându-ne treaptă cu treaptă.

Venim cu sufletul deschis, de Paşti să ne împarţi lumină
Să pogoare peste noi har şi milostenie divină;
De sacrificiu-ţi suprem şi azi tresaltă mânăstirea,
Iar clopotele umplu cerul, vestindu-ţi nemurirea!

În mila-ţi nemărginită i-ai iubit pe cei ce te-au trădat
Pentru mântuirea lor, tu crucea pe Golgota ai purtat;
Poate că lumea mult mai frumoasă şi mai curată-ar fi
De n-ar fi cei care te răstignesc în fiecare zi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci

Tot sufletu-i un clopot mişcat în vânt pe toarte.
L-auzi printre utrenii sunând în ceasul vieţii,
I-asculţi bătaia moale, a unuia, departe
Şi depărtat în brumă şi noaptea cu drumeţii.

Îl ştii şoptind în zarea durerilor trecute
Şi, drept ecou, răspunde o şoaptă de regret,
Şi suferinţa veche pe cea de-acuma se-ascute
Şi simţi cum vine zilnic ecoul mai încet.

Ţi-ai rechemat grădina din timpuri, deşteptată:
Duminici în câmpie, zorele pe zăbrele,
Cămeşile sumese şi umbra lor curată,
Şi-un zmalţ în geamul casei, din liniştea din stele.

Sunaţi în amintire, voi suflete, pe rând,
Câte-aţi trecut prin mine şi câte-aţi mai rămas,
Câte v-aţi stins de-a pururi şi cărora un gând
Sau licăr de lumină vă ţine loc de glas.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în creion

M-am născut în toamna asta,
Eu – un fluture de ceară...
Văd în mine întuneric...
Întuneric este-afară!

Zbor cu frunzele de miere,
Pacea s-o culeg, dn soare,
Dar aripa când se-nalţă,
Sângerează, plânge, doare...

Întunericul din mine
Sapă răni, lacrima curge.
Lutul greu al suferinţei
Ca un lanţ de fier mă strânge.

Mă unesc în întuneric
Cu-ntunericul de-afară...
Toamna a furat lumina
Unui fluture de ceară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tot egoismul meu, nu puteam să îndur gândul că o să apar ca o umbră a morţii la ospaţul fericirii tale. Nu puteam să îndur gândul de a părăsi această lume în care tu mai trăiai şi, poate, mai aveai nevoie de mine; jurământul de credinţă pe care ţi-l făcusem îmi cerea să astept şi să îndur. Maggie, nu vreau prin scrisoarea asta decât să te asigur că niciuna dintre suferinţele prin care am fost nevoit să trec din pricina ta n-a fost un preţ prea mare pentru viaţa pe care am cunoscut-o de când m-am îndrăgostit de tine. Nu fi amarâtă că m-ai făcut să sufăr. Am crescut de mic cu sentimentul renunţării; nu m-am asteptat niciodată să fiu fericit; şi faptul ca te-am cunoscut şi te-am iubit m-a împăcat cu viaţa. Ai fost pentru inima mea ceea ce e lumina si culoarea pentru ochii mei, ceea ce e muzica pentru sufletul meu; ai trezit o senzaţie nelămurită de nelinişte într-o conştiinţă arzătoare. Viaţa pe care am descoperit-o de când bucuriile şi durerile tale au început să însemne pentru mine mai mult decât bucuriile şi durerile mele a schimbat murmurul de revoltă în supunerea aceea voită care dă naştere unui sentiment adânc. Cred că iubirea intensă şi nemărginită m-a făcut să capăt o pătrundere mai largă a vieţii, care a crescut pe masură ce înţelegeam viaţa altora, căci pâna atunci, constiinţa dureroasă a înfaţişării mele mă ţinuse departe de ceilalţi.

George Eliot în Moara de pe Floss
Adăugat de Andra F
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catastrofă

Catastrofa ce a fost creată
În urma revoluţiei cibernetice
A distrus sistemul imunitar
Implantat în sufletele de ceară.
Au ars marginile zimţate ale suferinţei,
Dar odată cu acestea,
În mediul virtual
S-a deschis poarta criogenezei.
Terapie oncologică de grup...
Opriţi timpul! Opaiţul cunoaşterii
Face trandafirii să înflorească.
Vor îngheţa lumina
Iar fotonii vor fuziona
Spaţiul întunecat al durerii
Ani mai târziu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele noastre

O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
ameţitor ca şi un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
şi nu uita de frumuseţea nopţii!

Pe unde treci îţi laşi amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbeşte în locul tău,
roua de pe flori înşirată pe lanţul de la gât
şi dulcele emoţiei rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibraţia dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoţie!

Chiar dacă nu eşti aici, poţi schimba ceva în bine,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu fiu om părăsit

Ajuta-mă Doamne cum să trec
Ajuta-mă să-mi iert ce am gresit
Să-mi spăl sufletul si sa plec
Ajuta-mă să nu fiu om părăsit

Cu iubire in viata m-ai vegheat
Din pruncie cu dragoste eternă
Să iert, să nu urăsc m-ai inzestrat
Mi-e sufletul o lumina de lanterna

MUlţumesc pentru ce mi-ai hărăzit
Te voi iubi in vesnicie acum mereu
Chiar dacă sufletul imi este lovit
Uneori doare suferă îmi este greu

Nu te acuz de ceea ce fac eu
Te port in suflet si in credinţa
M ai ajutat pe drumul cel greu
Te iubesc la bine si in suferinţă

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în poveste, unii cred că pot aduce lumina în casă cu oborocul. Adună din lumina altora şi cred că este suficient pentru ca întunericul din ei să dispară. Păcăliţi de propria minte - care îi duce la plimbare în afară - nu fac altceva decât să fugă de propriul întuneric. Au senzaţia că sunt în căutarea luminii, dar evită propria suferinţă. Pentru ca lumina să intre, este necesar să îmbrăţişezi opusul, intunericul. Cu cât păşeşti mai adânc în întuneric, cu atât se amplifică lumina. Acest lucru este posibil dacă frica şi "ştiinţa" sunt depăsite. Frica nu îţi dă voie sa păşeşti in întuneric, iar "ştiinţa" te ţine in ignoranţă. Dă-le deoparte şi surprizele se vor tine lanţ.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domniţele

Domniţa din basmul acelei cetăţi
într-o zi m-a-ntrebat:
"Tu ştii - ah, tu nu ştii - cine-a fost Uta?"
Amurg, mult mai vechi decât zilnicul soare apune,
sporea peste turnuri şi-n preajma bisericii negre.
Tu ştii - ah, tu nu ştii! Cum nu aş şti pe trecuta
domniţă, cealaltă, din slava evului mediu?
Tovarăşa umbrelor astăzi, vie cândva!
Printre armuri, prin surele ganguri
mândră şi albă trăia,
lângă scutul seniorului, Uta.
Caldă şi castă, sub arătările inului,
minunea fiinţei se apăra.
Dar zâmbetul ei otrăvea toate văile Rinului.
Numai când spicul lega
ea-n anotimp din cetate ieşea.
Grea suferinţă era frumseţea ei pentru o ţară întreagă,
pentru ţara burgundă,
unde şi astăzi ea stă, chip de piatră
sub bolta rotundă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!