lumină şi suferinţă

Fiecare popor are sufletul său, format în sute de mii de ani, din firea pământului, din freamătul codrilor, din floarea albă a primăverii, din raza soarelui, din ceaţa toamnelor şi gerul iernilor, din toate frământările, suferinţele, silinţa, gloria, din nesfârşit de multe amintiri îngrămădite pe urma morţilor, care astfel n-au murit întregi, ci din adâncul tăcerii lor sprijină răsfăţarea la lumină a urmaşilor ce au venit din ei şi trăiesc după dânşii. Acest suflet e preţul, mare sau mic, al fiecărui popor.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde mâinile, copile

Întinde mâinile, copile si spune-i mamei: te iubesc
Atâtea nopţi a stat cu tine, atâtea griji o copleşesc...

Si poate nu mai are timp, si poate nici putere n-are
Dar te veghează si-şi doreşte ca fiul ei să crească mare!

Să fie bun si iertător, să aibă-n inimă credinţă
Să fie demn si să ajute pe cei ce sunt in suferinţă.

Să fie sănătos, cinstit si omenos cu cei din jur
Să-mpartă raza de lumină de sub cerescul abajur.

Să-mpartă florile iubirii curgând in vorbe cu blândeţe
Si să-nţeleagă si părinţii care ajung la bătrâneţe...

Intinde mâinile copile si spunei mamei: te iubesc
Ti-a dat viaţă, si in braţe eşti darul ei dumnezeiesc!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Nendurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...
Pot să mai renviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adeseori, când spunem "Te iubesc!", ne focalizăm mai ales pe ideea de "te," adică a acelui care iubeşte şi mai puţin pe calitatea iubirii care este oferită. Acest lucru se petrece întrucât suntem captivi în ideea de sine. Gândim că avem un sine. Dar nu există aşa ceva precum un sine individual, separat. O floare este alcătuită numai din elemente "neflorale", cum ar fi clorofila, lumina soarelui şi apa. Dacă am îndepărta elementele neflorale ale florii, floare nu ar mai exista. O floare nu poate fiinţa numai prin ea singură. O floare poate fi numai interexistenţa noastră, a tuturor... Fiinţele umane sunt la fel. Nu putem exista numai prin noi înşine. Putem numai să interexistăm. Sunt alcătuit numai din elemente de nesine, precum pământul, soarele, părinţii şi strămoşii mei. Într-o relaţie, poţi vedea natura interexistenţei dintre tine şi cealaltă persoană, poţi vedea că suferinţa sa este propria ta suferinţă şi că fericirea ta este propria sa fericire. Din această perspectivă, vorbeşti şi acţionezi diferit. Acest lucru în sine poate alina atât de multă suferinţă.

citat din Thich Nhat Hanh
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jonathan Swift Somers (Autorul Spooniadei)

După ce ţi-ai îmbogăţit sufletul
Până la prea plin
Cu lecturi, gânduri, suferinţe,
Cu înţelepciunea multor personalităţi,
Cu ştiinţa de a interpreta priviri şi tăceri,
Cum şi a pauzelor care preced momentul marilor transformări,
Cu geniul divinaţiei şi al profeţiei,
Încât ţi se pare câteodată că ţii întreaga lume
În căuşul palmei tale –
Ei, dacă, prin acumularea atâtor puteri
În cuprinsul sufletului tău,
Sufletul ia foc,
Atunci răul din lume este expus luminii şi făcut cunoscut –
Tu, fii mulţumit dacă în ora acelei supreme revelaţii
Viaţa nu-ţi joacă cumva o festă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcat originar

De ce, frumoasă Eva, cu soarele în plete,
Lăsat-ai un biet şarpe cu vorbe să te îmbete
Şi-n loc s-asculţi smerită de Dumnezeu preasfântul
Ai rupt degrabă mărul nesocotind Cuvântul?

Şi tu, Adam, părinte, din Dumnezeu scânteie,
De ce fără să pregeţi te-ai luat după femeie?
De ce n-ai învăţat-o, căci tu erai bărbatul,
De ce cu nepăsare aţi săvârşit păcatul?

Noi toţi, din vina voastră, pierdut-am Paradisul,
Trăim doar cu speranţa şi ne hrănim cu visul,
Tânjim să fim în ceruri, dar nu e cu putinţă,
Ne-am săturat de trudă, nevoi şi suferinţă.

O, Doamne, nu fi aspru, ridică-ne din tină
Redă-ne fericirea şi-a ochilor lumină
Să te vedem la faţă, să îţi cunoaştem firea,
Şi să-nţelegem astfel ce este mântuirea!

poezie de Octavian Cocoş (22 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte luminat

a Înviat Hristos şi în sufletul meu
pacea luminată o trăiesc intens
izvor de-înţelepciune să ajung şi eu
viaţa în credinţă că să aibă sens.

Hristos este minunea ce deschide Calea
spre viaţa veşnică lângă Tatăl Ceresc
El curma suferinţa tristeţea şi jalea
peste tot întinsul globului pământesc.

nu este fericire mai mare pe lume
decât traiul în iubirea de Dumnezeu
am strâns în lumină sentimente antume
în slava lui Hristos să dăinui mereu.

Hristos a înviat că să ne îndrume
printre hăţişuri pe drumul greu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăneprezenţa,-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

S-a stins lumina în sufletul tău...
Doar un "fluture de lumânare"
Îşi întinde aripile umede de ploaia de sentimente
Ce-ţi cade peste umerii laţi
Să te adâncească-n uitare.
Toată durerea şi suferinţa,
Să clătească rănile trecutului şi...
Să potolească vulcanul de lumini,
lumini ce se scurg de pe bolta îngreunată
De fluturi de aur
A inimii!
Iubirea aceea te apasă,
Este ca o povară...
Dar te complaci, apoi te complici,
Râzând ca un copil
Când atinge cuvintele mamei de-alint...
Ai lăsat fulgerul cunoaşterii
Să penetreze "încheietura vieţii"
Şi acum, din copilul zglobiu,
Ai devenit îndrăgostitul cuminte

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

mă-nvăluie superbe perdele de lumină
când inima-mi acopăr cu linişte şi pace
în veghea lunii cu candoarea lină
visez că iubesc că fac tot ce-mi place.

săptămâna patimilor o trăiesc intens
Cristos poartă şi crucea mea în spate
viaţa cu credinţă are magic sens
izvorul mântuirii mă spală de păcate.

după orice suferinţă învie bucuria
şi trăiesc împăcată minunile vieţii
steaua dragostei depune mărturia
în faţa cerului unde cântă profeţii.

eu nu-l tradez pe Iisus la Cina cea de Taină
îmbrac lumina Lui ca pe o sfântă haină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce barbară e iubirea

O, ce barbară e iubirea
Ce-o dăm adesea în vileag!
Nebuni de patimi, în neştire,
Ucidem tot ce-avem mai drag!

Mai ieri în dragostea ta oarbă
Şopteai triumfător: "E a mea!"
Te uită azi şi te întreabă
Ce s-a făcut sărmana ea?

De ce s-au stins tânjiţi bujorii
Şi ochii nu mai râd deloc?
Au ars în jariştea plânsorii,
S-au stins în lacrime de foc.

Mai ţii tu minte oare ceasul
Întâi voastre întâlniri:
Surâsul ei senin şi galasul
Şi toată vraja din priviri?

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Fiodor Ivanovici Tiutcev
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, mamă?

Te caut, mamă,
dar te găsesc doar
în vise;
Te văd frumoasă
dar tristă ca o salcie
ce-şi plânge durerea
îngenuncheată
de păcat.
Ţi-ai ferecat bucuria
cu lacătul suferinţei
când m-ai uitat

întro clipă de rătăcire

prin viaţă.
Primul meu cuvânt,
l-am dăruit unui înger;
şi primul pas l-am făcut

doar ca să-i dau

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am încălţat cu ziua de azi. Îmi strângea sufletul în căuşul palmei, cu brazda fină a întunericulului ca o rază stingheră îmbrăcată în lumina rumenă a zorilor. Mi-am strâns şireturile timpului, cu grijă, domol, ca nu cumva să-mi ating tălpile albe cu noroiul suferinţelor. Cândva au curs din ochii amintirilor, şiroaie adânci menite să limpezească urmele paşilor gravate pe drumuri anevoiase. De aceea, acum treceam agale printre gândurile vii, care roboteau harnic prin lumea mea aglomerată, ca un muşuroi de furnici. Azi vreau să-mi fie soare în suflet. Să-mi cânte visele şi să ma-ndrăgostesc de viată şi de misterul ei neînţeles. Să plecăm braţ la braţ într-o nouă aventură. Iar dacă se va lăsa peste noi amurgul, sau de-ar fi să rămân iar desculţă prin pulberea vremii, timpul mă va încălţa grabnic cu o nouă zi...

Andreea Palasescu (11 iunie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senescenţă

să nu te-ntorci, că n-o să-ţi pot ierta
această uriaşă suferinţă,
această-nveninată criptă de căinţă,
că nu m-am priceput să fiu lumina ta.

acum sunt o cetate părăsită,
un şanţ umplut cu lacrimi mă-nconjoară,
ca flacăra ce joacă pe-o comoară
e dorul de femeie neiubită.

mănosul meu ogor de vise risipite,
rămas e-n urma ta un vast pârlog
şi humei mă mai ţin, precar zălog,
trei boabe de speranţă închircite.

să nu te-ntorci, că nu mai am vigoare
să mă înalţ din nou din urna disperării,
pe rana cangrenată a-nstrăinării,
aştearnă-se cenuşă de uitare.

poezie de Luminiţa Ignea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune în vânt

mă transfigurează voluptatea suferinţei
dar am îngerii mei care mă consolează
iubirea de lumina din adâncul fiinţei
atrage şi noaptea străluciri de rază.

sufletul meu trece prin proces revolut
aşteaptă în tăcere iertarea lui Hristos
sunt o scânteie ruptă din focul absolut
ard gânduri care nu -mi sunt de folos.

mă mângâie lumini când sunt slabă şi tristă
stresul şi oboseala le alung cu versuri
şi atunci când lacrimi umplu o batistă
din adâncul meu izvorăsc înţelesuri.

Doamne Ţie îţi încredinţez sufletul meu
fă din mine o stea să dăinuiesc mereu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărgăritar şi crin

şopteşte
curg râurile prin univers
în fiecare noapte de dragoste
asemeni vieţilor noastre fulgerate

spune-mi
cum dor cuvintele femeilor înşelate
la bursa lor deschisă continuu
pentru participanţii nesiguri

floare pură de mărgăritar
mai albă decât albul pur
şopteşte printre florile celeste de crin
arome de tărie poetică

prind să lăcrimeze silabele suferinţei
înduioşător de nevinovate
ca o lumină care învie din morţi
speranţa în viaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteva zile se bălăbăni ea aşa cu valurile apelor. În ziua a treia îi veni ceasul naşterii, şi făcu un dolofan de copil ca un îngeraş. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferinţele ei, şi alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se ştia nepângărită. Şi vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopţi, se opri. Ea simţi că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neştiind pe ce ţărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieşind la uscat cu copilaşul în braţe, rătăci încoa şi-ncolo prin pădure. Apoi se aşeză în scorbura unui copaci mare şi gros ca butia. Acolo stete ea mai mulţi ani, hrănindu-se cu ierburi şi rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea îşi creştea copilul cu drag.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rog pe Tatăl ceresc

Când corpul îţi e rănit
Pământul se învârte
Inima, lovită, a suferit
Gândurile-s încărcate.

Doctorii, te-au părăsit
Oare, ce este, de făcut
Sufletu' simţi, obosit
Divinitatea te-a născut.

Rog pe Tatăl ceresc,
Trimită asupra mea,
Celor pe care-i iubesc
Şi peste toată lumea.

Îngerii, cei vindecători,
Cu ostile sale cereşti,
Ai Domnul slujitori
Din cetăţi, împărăteşti

[...] Citeşte tot

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!