mişcare şi moarte

Cameră de supraveghere

eu am crezut că mi se pare
dar mătura din bucătărie
mă tot pândeşte
de la o vreme

îmi urmăreşte toate mişcările
ca o cameră de supraveghere
a serviciilor secrete ale
măturilor

îmi fac un ceai din plante –
ea e cu ochii pe mine

poate că e conectată la un
centru de comandă al vrăjitoarelor
unde mi se pregăteşte o viaţă
de coşmar şi o moarte violentă!..

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Pan

I
PAN CĂTRE NIMFĂ

Cu strai de broască-n păr răsai din papură,
o undă
vrea să te cuprindă şi nisipuri prind să fiarbă.
Ca dintr-o nevăzută amforă rotundă
îţi verşi mlădie trupul gol în iarbă.

Şi vâna de la tâmple îmi zvâcneşte
ca guşa unei leneşe şopârle
ce se prăjeşte-n soare,
mişcarea ta mi-adie murmur de izvoare.

Ca pânea caldă eu te-aş frânge,
mişcarea ta mi-azvârle clipe dulci în sânge.

Nisipuri prind să fiarbă.

Vară,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând fără aripi

clipele se-nfiripă din veşnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mişcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabileşte legile şi pe pământ

lumina şi întunericul în luptă
macină conştiinţe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ

infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se roteşte universul
şi lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nisipurilor

călătorind în timp,
poetul o întâlnise
pe creatura nisipurilor
-o zeiţă obicuuă-
mai puternică decât el,
decât însăşi existenţa sa
sau poate esenţa lui,
un sânge milenar
sângele ideii de mişcare,
de trecere, de menire
o nesfârşire fremătătoare,
o nelinişte plină de întrebări,
frenetică, contradictorie
iluzie, căreia el îi spuse femeie,
absurd existenţial,
amăgirea sa, finitudinea,
premiul căutătorului
de exemplare rare,
sensul călătoriei sale
într-o lume lipsită de sens,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă voiţi într-adevăr să faceţi ceva nou, cei buni n-o să vă ajute. Ei sunt mulţumiţi de ei înşişi, sunt leneşi, îl au pe bunul Dumnezeu şi capul lor tare – aşa că nu se poate face nimic cu ei. Lăsaţi oamenii graşi să vină la mine: un rege care este unsul lui Dumnezeu poate să spună aceasta, dar nu şi un fuhrer care s-a creat el însuşi. Lăsaţi ticăloşii să vină la mine... Cei răi, care au ceva pe conştiinţă, sunt indivizi serviabili, atenţi la primele ameninţări, pentru că ştiu cum se întâmplă lucrurile, dar şi la câştig... Li se poate oferi ceva pentru că iau. Pentru că nu au scrupule. Pot să fie spânzuraţi când nu sunt docili. Lăsaţi ticăloşii înrăiţi să vină la mine – cu condiţia să deţin puterea, putere de viaţă şi de moarte. Singur şi unic depozitar, căruia nimeni să nu-i poată strica meseria... Ce ştiţi voi despre posibilităţile existente în domeniul răului? De ce scrieţi şi filosofaţi, voi care nu cunoaşteţi decât virtutea şi modul de a o cuceri, când, de fapt, lumea este pusă în mişcare de cu totul alte forţe.

citat clasic din Hermann Goring
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jerry Horne: Domnule şerif... fără supărare, dar, este evident că scările din casa acestui om nu duc până la mansardă. Acum cele 24 de ore s-au scurs! Fie îmi acuzaţi clientul, fie îi daţi drumul!
Şeriful Truman: Ben Horne, eşti acuzat de moartea Laurei Palmer.
Benjamin Horne: Da. Bună mişcare, Jer!

replici din filmul serial Twin Peaks
Adăugat de Baciu Lavinia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi trebuie consimţământ

Îţi trebuie consimţământ
Din partea forţei tutelare,
Acum, la orişice mişcare,
Să mori de ciudă, pe cuvânt!

Să sapi o palmă de pământ
În curtea casei din dotare,
Îţi trebuie consimţământ
Din partea forţei tutelare.

Îţi taie orişice avânt
Această tristă constatare
Că nu-i departe ziua-n care,
Când vei dori să tragi un vânt,

Vei cere-ntâi consimţământ...
(Din partea forţei tutelare)

rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - Iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât din părţi de vorbire.
Ce propoziţie
ce propoziţie înfricoşată –
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc din Literatura şi arta, nr.36 (3965), 16 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugul aprins

O apă de ploaie cu picuri grele, alungite -
aşa îmi apar vorbele tale.
În cuvinte se pune vulnerabilul în mişcare,
iubirea se pierde în moartea clipelor,
păsări pestriţe duc în cioc seminţe de vânt.

Unii îşi îmbracă hainele cerului,
gustă cu plăcere fructele;
de sub copaci nu se mai vedea pădurea.

Cuvintele se frig pe limbi de foc;
restu-i o ceaţă densă şi nu arde
decât rugul aprins
din inima ta.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roman

I

La ani şaptesprezece, nu eşti defel serios.
Laşi naibii, într-o seară, şi ţapi şi limonadă:
Ieşind din cabaretul cu lustre, zgomotos,
Te duci sub teii-n floare ce cresc pe promenadă.

În iunie, spre seară, e-atât de-nmiresmat
Văzduhul, că-nchizi ochii adesea, de plăcere.
Oraşul nu-i departe, iar vântul – încărcat
Cu zgomote – miroase a viţă şi a bere.

II

Te uită, o fâşie de-azur, cât un arnici,
S-a agăţat de-o creangă: o stea răutăcioasă
O-mpinge şi, cuprinsă de-un dulce tremurici,
Pe boltă se topeşte, subţire şi lăptoasă.

Şaptesp'ce ani! O noapte de iunie! Pierdut,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Arthur Rimbaud (1870), traducere de Petre Solomon
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

A lor oneste-onoruri şi senine,
când fúră-n rând de trei ori repetate,
Sordel s-a tras zicând: — "Şi-acum, voi cine?"

— "Pe când erau nedemni cei morţi să cate
această coastă, ca spre cer să suie,
de-August îmi fură oasele-ngropate.

Eu sunt Virgil, iar cerul al meu nu e
printr-alt păcat decât că nu crezui."
Aşa-ncepu maestrul meu să spuie.

Precum acel ce vede-n faţa lui
deodat-un fapt ce-l umple de mirare,
crezând şi nu, zicând ba e, ba nu-i,

Sordel, plecându-şi ochii,-a stat atare.
Venind apoi, l-a-mbrăţisat umil
pe unde-un prunc s-agaţă de-omul mare.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rudimentar ţin

bărbia în pumnul de luptător
pregătit pentru o toamnă
lungă parcă e un ocean adânc
înfundat în melancolie de unde
frunza galbenă se frânge
în reverenţe penibile şi triste
se aude ţipătul de cocor
ieşit din tragicul scrum de ţigară
superlong la triste ierburi moi
mut palma de sub bărbia
ce-mi cade în faţa ochilor senini
cu mişcări de felină hăituită
de nebuni vânători cu armele
încărcate cu gloanţe moarte

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascada

Apă şi om,
voi sunteţi eterna mişcare!
Voi sunteţi goana neostoită: voi sunteţi spiritul!
O stâncă nu rămâne neclintită, un zeu nu rămâne deasupra:
strălucirea voastră despică blocurile de granit,
sub vocile voastre plesnesc tăcerile morţii.

O cascadă, tu, dans de perle,
din trunchiul tău de apă, unicul, prăvălit,
înfloreşti pe pământ milioane de ramuri fluide!
Te dăruieşti otrăvitei urzici din şanţurile drumurilor,
înalţi fântâna verde, ţâşnitoare, a palmierului,
în roua ta se răcoreşte floarea de nu-mă-uita,
iar unsurosul măslin te soarbe cu pompe de-aramă.
Tu eşti nemărginita iubire a pământului!

Aşa vreau şi eu, nemuritoarea-ţi iubire,
să curg în şiroaie şi să mă revărs peste omenire:
de jos, din singurătate, de jos
înspumat, să mă retopesc în iubire

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Yvan Goll din Poezia germană modernă (1967), traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul rău

O infatuare e mai riscantă decât întoarcerea
pe marile bulevarde ale morţii unde nu se respectă nimic
în niciun caz viteza.

Cine să le tempereze imboldul?

O piedică pusă între noi care să rupă instincul,
un semn al bogăţiei câştigate
zvon de moarte pus în gura celui ce crede
că lui nu i se întâmplă dezastrul.

Cel fără teamă în temă se va trezi,
e vremea când întâmplările se ţin lanţ şi se leagă
de evenimente nepotrivite.

Luminile oraşului apropie fictiv depărtarea
în timp ce drumul se tot lungeşte,
cel nerăbdător îşi înşală speranţa şi se grăbeşte
oboseala încercuindu-l.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă trece, alta vine

.. Viaţa în ziua de azi, aici şi acum,
mi-am creat-o, ca de obicei prost,
când plin de ardoae creatoare,
mi-am aşezat pe nas ochelarii de cal,
şi-am început s-o experimentez...

Off,... o prostie a prostiilor,
oftez eu, o prostie şi totul este deşertăciune,
totul este deşertăciune în creeaţia mea...
... Ce folos am eu din toată truda,
cu care mi-am trăit toată viaţa?...

... O viaţă trece, alta vine,
şi pământul este veşnic în mişcare,
viaţa mi se naşte, îmbătrânesc,
şi alearg spre locul de unde n-am scăpare...

... Nimic nou, după câte conştientizez,
cică pe la bătrâneţe o să fiu cam melancolic.
Nu ştiu motivul,

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire magnetică

Suntem ca magneţii, mereu în mişcare
Etern ne atragem, cât putem de tare
Ne mai şi respingem, când stăm spate-n spate
Dar când ne întoarcem e o unitate.

Forţa noastră mişcă soarele, pământul
Împreună suntem puternici ca vântul
Eu sunt polul sud, tu eşti polul nord
Inimile noastre-s în deplin acord.

Că-mpingem sau tragem, forţa nu dispare
Forţa e iubirea care moarte n-are
Suntem ca magneţii de pe frigider
Iubirea ne leagă ca un pod de fier.

poezie de Caleb K. Loo, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometria timpului

Timpul are propria geometrie.
Noi trecem ca o secantă,
Atingându-i fiecare secundă.
În fond, nici secunde nu are...
Noi suntem secunda.
Suntem poate o infinitate de puncte
Mereu în mişcare –
Electroni nestatornici.
Poate că suntem baza unei piramide
Cu susul în jos,
Sugerând pierderea în haosul existenţei.
Ochii ne vor deveni linii drepte,
Iar braţele,
Planuri adiacente.
Clipele vor rămâne
Un unghi mort.
Poate suntem nimic, poate... tot.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimnosfere

întreabă tatăl
cine sunt toţi aceşti morţi ce-ţi traversează calea?

un cort roşu vopsit uitat dinadins acolo
o vrăjitoare ce cheamă întunericul în miezul copacilor
voi ancora
voi fi tăcerea şi mişcarea frunzelor în lumina sferelor

întreabă mama
ce este cu această iubire ce-ţi inundă sinapsele?

după ce a străbătut câmpia nesfârşită a inimii
supusă vântului
călăuză nevăzută te-a chemat desfrunzirea

tălpile tale fulguie prin lumea plină de sfere

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul unui cimitir părăsit

Sentimente pictate, dungi ridicate şi mişcări circulare
Singurele noastre cuvinte vor prinde picioare
Şi vor păşii printre lespezi
Ochii s-au închis
Lumina nu mai pătrunde prin geamul unui ochi artificial
Irisului îi lipseşte credinţa în propria potenţialitate
În depărtare sunt cranii ce supraveghează
Zidul unui cimitir părăsit
Fiecare noapte devine zi pentru sufletele rătăcite
Pentru oamenii ce au avut morţi violente...
Călătoresc prin gerul inimii mele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem un timp măsurat de gânduri

Dacă moartea ar fi o zi uitată într-un loc neştiut
prin care nu mai trecem cu gândul şi se şterg urmele
ar fi o uşurare, am trece nevinovaţi prin amintiri.
Când vine seara şi noaptea ne găseşte singuri
acoperiţi cu durerea ca o pătură de frig,
dacă cineva ar căauta, sigur găseşte
o respiraţie de dragoste.

Ne-am retras în cochilie, ne vorbim tot mai rar
sunt prea multe cărţi necitite pe raft, paginile lor ştiu
sfiala ruşinii când le ştergem de praf.
Timpul şi el ne ignoră, apropiaţii ne respectă golul din priviri
cu greu ne mai regăsim, păstrăm static echilibrul,
dincolo de noi e o mişcare în obiectele vechi
ce ne apasă pe tăceri cu ciocane de piatră.

Toţi ne ştiu şi ne suportă ca pe nişte copii
scrijeliţi la genunchi, opriţi din plâns,
supăraţi, căutând un ungher unde să se retragă.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 august 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!