moarte şi numere

Eu la pătrat

viaţa este zero, la puterea doi
şi rămâne zero, nuli suntem şi noi

viaţa-i primul număr, împărţit la doi
rămâne jumate, restul la gunoi

viaţa-i radicalul din divinitate
şi rămân doar sfinţii fără de păcate

viaţa este sfera, cercul şi pătratul
scotocind prin toate, aflăm rezultatul

viaţa e triunghiul, dreptele catete
şi rămâne unghiul fără epitete

viaţa e obtuză, până-n infinit
şi rămâne punctul, singur şi uimit

viaţa-i printre puncte, o mulţime vidă
şi rămâne moartea... singură, rigidă

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru toate mările şi toate navele

Despre căpitani de cursă lungă, tineri sau bătrâni, despre marinari,
despre ofiţeri de marină, despre toţi oamenii mării care-arar cuvântă,
despre cei puţini la număr, de stirpe-aleasă, temerari
pe care niciodată soarta nu-i surprinde, nici moartea înspăimântă...

poezie de Walt Witman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii...

Flori de-o zi, de-o clipă
Mi le-adun acuma,
Să le culc cenuşa înfrăţită-n huma
Unei mice şi albe şi tăcute gropi.
Şi nici brazi, nici sălcii, nici salcâmi,
Nici plopi
Nu vor plânge asupră-i...

Făr' să le mai număr clipele sau anii,
Roşii, albe, albastre flori de lunci sau stranii
Flori crescute-n seră, ori în fund de-abis,
Mi le strâng din racle,
Mi le strâng din cripte,
Mi le scot din veghea crucilor înfipte,
S-amintească vieţii un păcat, un vis...

Sufletul meu astăzi îşi dezgroapă morţii,
Tu, iubire nouă, să nu intri aici,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până acum o jumătate de secol, se credea că stelele ar fi împrăştiate ici şi colo în spaţiu (...). Găsim în spaţiu, chiar dacă ar fi mărginit, cum vrea Einstein, dar nu mai puţin nelimitat în practică, naţiuni sau popoare de stele. (...) Aceste societăţi, ca şi cele omeneşti, sunt compuse din familii: sistemele solare. (...)
O altă analogie admirabilă între aştri şi oameni este existenţa perechilor. Cea mai mare parte din fiinţele omeneşti trăiesc în perechi - soţ şi soţie, prieteni nedespărţiţi, amanţi - şi cea mai mare parte din stele sunt, cum zic astronomii, "duble"; adică ele apar ca doi aştri de mărime aproape egală, care se învârtesc împreună în jurul aceluiaşi centru de gravitate. (...)
Mai sunt şi alte asemănări ciudate între lumea omenească şi lumea astrală. Atât printre noi, cât şi printre stele, numărul morţilor întrece pe cel al celor vii;

citat clasic din romanul Gog, Stele = Oameni de Giovanni Papini (1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu trăieşti, astfel de bărbaţi

În mulţimea numerelor naturale,
există un şir infinit -notat cu Xn-!
Un şir imens al bărbaţilor normali,
care sunt capabili să contemple,
să elogieze, să consfinţească,
să ridice la valoarea de valută forte,
adevărul numit Femeie!
Cum să nu iubeşti, să nu onorezi,
să nu-i doreşti pentru tine,
să nu fii în stare să mori în fiecare minut
şi să reânvii forever, pentru asemenea bărbaţi?!
Cum să nu trăieşti astfel de bărbaţi?

poezie de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia finală

Căzând pe zări şi-n sânge-n întrebare
în hram de mâine umbra e rănită
în haina de visare cuvenită
şi toamna vine-n frunze cu turbare.

Lumina-n oameni, speranţând în pită,
e plumb la cină... Roua aur are
la vorbă-n straiul dimineţii rare...
Abia păşeşti, de zboruri ostenită...

Femeie cu poveri de-amor pe umăr
în nume de etern pe trup te scriu
mi-or fi iubiri de vierme în sicriu
când printre luturi terne-o să mă număr.

Că moarte porţi şi n-ai, să se revolte
destul de timp în tainelor recolte...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Afrodita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catacombă

drama vecinului ipohondru pare de o sută de ori
mai uşor de spus
el îşi asumă boli de care visează că se va îmbolnăvi
îşi asumă rectiliniu trecerea de la starea de aproape la cea de mai departe
împărtăşeşte cuvinte minate un fel de zona zoster a colii albe

numai eu nu mimez cad platonic în râpe
număr clipe irelevante scad tributul morţilor
cu miros de amoniac şi îi facilitez vecinului
pensia pe caz de boală scrisă cu o mie de cuvinte
roşii
deztrupate

ţin de ipohondru până ies din bloc
apoi cald cuvântez
de aici lumea mirobolantă îşi deschide
umbrela
violacee
cu dinţi de cetaceu
prinsă în cercul

[...] Citeşte tot

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi oraşul

peste paşii fermi, haosul
coborat în strada
pedepsită cu neoane
dărâmă castele
luminate de licurici cu sângele lor,
fetusi atrasi de stelele fierbinţi
locuiesc într-un univers în schimbare,
pecete cuvintelor, lumina scapă de ceaţa
ce ne ucide ritmic memoria cu parfumul florilor,
efemeride ne asaltează cu moartea clipei,
concepte ideologice mărşăluiesc
pe biciclete vopsite democratic oferite
bicepşilor învingători, în toiul nopţii
viaţa joacă cu numere iraţionale
la ruletă,
pătat
adevărul sucombă la naştere
ca un făt avortat.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii întunecate

moartea jonglează cu mine în fel şi chip
un joc dur ciudat şi greu de înţeles
dar eu din gânduri albe speranţe înfirip
mereu să mă poarte pe drumul ales.

nu vreau ca Dumnezeu să-mi dea o pedeapsă
căci în multe feluri adesea am greşit
credinţa luminează, aprinde o sinapsă
conlucrează cu lumina de la răsărit.

tot mai des la moarte îmi este gândul
sunt pe lista ei la un număr impar
ştiu că o dată îmi va veni rândul
de splendorile vieţii să mă separ.

duc lupta cu cu boala cu timpul perfidul
dar cu sufletul aprofundez un angelic tipar.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trestia

Şedea pescarul tânăr
Pe mal de râu, cântând,
Şi trestii fără număr
Se legănau în vânt.
Tăie cu o custură
O trestie din mal
Şi-o duse-apoi la gură,
Suflând ca-ntr-un caval.
Iar trestia-nviată
A prins atunci puteri,
Şoptind cu glas de fată
Şi glas de adieri.
"O, lasă-mă! Dă-mi pace! -
Zicea cântând cu-amar -
Mă chinui şi nu-mi place,
Frumosule pescar.
O fată minunată
Am fost, la vremea mea,
De-o maşteră-ncuiată
Ca-ntr-o-nchisoare grea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihail Lermontov din Poezii (1959), traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar - să nu grăbiţi ocara! -
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: -"Eşti nebun?
Pune scara!"
-"Dacă-njuri, eu n-o mai pun!"

Mai la urmă pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sunt.
Sărutată -
Lăudat fii, Tată sfânt!

-"Unsprezece", spune ea;
Eu zic: -"Bine", pe credinţă;
Doar o fi având ştiinţă
Scara câţi fuştei avea.
Pe credinţă -
Asta e pierzarea mea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre plus infinit

1 deschide lupi, 2 aşteaptă,
3 odihneşte, 4 ia foc,
5 e o lebădă, 6 o treaptă,
7 e un unu mai cu noroc,
8 se dă pe gheaţă, 9 e haos –
Şi vine 10, capăt de şir,
E şi fereastră, e şi adaos,
Lebădă, liră, linişti, delir.

Numără, numără tinere domn,
Numără, numără!

Vezi cum coboară cifrele-n somn
Inimă patimă tânără?
Leneş, prea repede, intră în somn
Numără, numără tinere domn!

Numără umerii celor ce vin,
Numără ochii celor ce pleacă,
Numără sângele din cer străin,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la viaţă am poruncă

De la viaţă am poruncă:
Dacă vreau să trăiesc încă,
Să beau vin, să mănânc şuncă,
Să mai pot cosi pe luncă,
Că nu se moare de muncă.

Eu sunt protejat de muncă.
Viaţa-n moarte nu m-aruncă.
Cu zer şi brânză mă hrănesc,
Cu pastramă şi cu şuncă,
De-aceea nu îmbătrânesc.

Mă simt încă-odată tânăr,
Şi tot mai îmi place încă,
Anii trecuţi să mi-i număr
Mergând la coasă în luncă,
Cât este vara de lungă.

Ba mai mult decât atât,
Am o poftă mai adâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Delcă (7 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai eu

ştii tu pasăre să te bucuri că poţi zbura
şi-atinge înaltul senin?
căci eu nu pot decât visa
şi doar mersul am
ades cabotin
eşti tu nemuritoare
că nu ştii nimic despre lume
şi nici a timpului măsură
fie că-i ziuă sau este noapte
cum toate se petrec?...
numai eu – rătăcitorul nume
mă pot gândi la viaţă şi la moarte
şi număr clipele cum trec...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din legănare

Din legănare învaţă pendulul, ne răsfaţă,
Iar tainele eterne ne însoţesc materne,
Un cântec sub morminte, materia ne minte
şi gemete şi hohote de râs nebun în clocote,
foametea morţii, multe vieţi abia născute,
noi generaţii, colţii de ghiocei, saboţii
îi calcă, Doamne, grijă să ai de orice schijă,
suntem doar lacrimile Tale, cu Tine inegale,
ne biciuieşti cu flori, cu fulgere din nori,
cu pulbere de stele faci bombe şi şrapnele,
Tu ne-ai trimis ciclopii să ne-mprumute ochii,
Destinul nostru care-i? Iubirea cât ne doare?
Nici moartea n-o întrece, eu număr nouă-zece,
Apoi mă nasc într-altul şi cuceresc înaltul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară moldavă

Sară lină şi domoală...
Norii duc lumină'n poală.
Peste lan, a prins să curgă
Apa veacurilor murgă.

Boii, bând, răsfrâng în iazuri
Truda grea de pe grumazuri.
Şi-i atâta necuprins...
Numai zare, – numai brâe, –
Parcă Dumnezeu a'ntins
Plutitoarea lui tămâie.

Sub lumina ca o veghe,
Ţara s'a culcat pe zeghe.
Peste anii ei cei mulţi,
Ca o turmă fără număr,
Au trecut români desculţi
Robi cu soarele pe umăr. –

Svon adânc, ecou rotat, –

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din Însemnări ieşene", Anul II, vol. IV, nr. 17-18, 15 septembrie 1937, p. 237-238
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

Am găsit-o ieri în prun,
Dar să nu grăbiţi ocara!
I-am luat în pripă scara.
Ea mă-njură: Eşti nebun?
Pune scara!
Dacă-njuri, eu n-o mai pun!

Mai la urmă, pe-un cuvânt:
Să se lase sărutată
De atâtea ori deodată
Câţi fuştei la scară sânt.
Sărutată
Lăudat fii, Tată sfânt!

Unsprezece, spune ea;
Eu zic: Bine, pe credinţă:
Doar o fi având ştiinţă,
Scara câţi fuştei avea,
Pe credinţă
Asta e pierzarea mea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planta învăţând olandeză

Timpul moare!
Put secundele cu inimile deschise
Se aud minutele cum bat
Orele călăresc minutarele interzise.
Număr
pajiştea cu o umbrelă din care ploaia
şi-a anunţat deschiderea
fulgerului. Ştii! Ştii!
Ştii să te laşi
cu paşii pe spate. Punct!
Am înţeles că sunt un garaj
din care
se aud
motoare cu îngeri în spinare
în picaj.

Nu, tremur de frică să nu vină iarna!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!