Citate despre moarte și odihnă, pagina 4
Am devenit foarte păros
Am devenit foarte păros, am păr pe tot corpul.
Mi-i teamă că vor începe să mă vâneze pentru blana mea.
Cămașa colorată pe care-o port n-are la dragoste lipici,
arată ca fotografia aeriană a unui nod feroviar.
Noaptea, sub pled, trupul meu e treaz și disponibil,
ca ochii unui om acoperiți înainte de a fi împușcat.
Rătăcesc pretutindeni, fără odihnă; prea
înfometat de viață voi muri.
Încerc, totuși, să fiu calm, ca o movilă cu toate orașele distruse,
neturburat ca un cimitir.
poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un ultim cuvânt
De-aceea, hai să plecăm: noaptea-a ajuns aici de-acum;
Ziua-i demult epuizată, păsările au zburat,
Iar noi am cules tot ceea ce zeii au semănat;
Disperare și moarte; beznă peste pământ și fum;
Specie de huhurezi, ne-am pierdut de-înțelesul bun
Al lacrimii și-al surâsului, noi nu am cultivat
Decât flamura propriei oglinzi, orgoliul nemăsurat
Ne conduce sufletul pervers spre-un viitor deja postum.
De-aceea, hai să plecăm: spre-o mai stranie și rece zi,
Spre Sterpele Ținuturi unde cei drepți și cei nedrepți
Nu vor mai munci, unde bătrânii se vor putea odihni,
Liberi de spaime, de iubiri, dorinți pe deplin înțelepți.
Să ne-împletim țepii mâinilor rugând pământul orb
Să ne înghită inimile seci și să le transforme-n colb.
poezie de Ernest Dowson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
E prea târziu
E prea târziu să-ți amintești
Când ești pe patul de moarte,
Că n-ai putut să împlinești
În viață, visele toate.
Ceva totuși ai lăsat
În lumea din care pleci.
Fii cu sufletu-împăcat!
Când va fi vama să treci.
De Dumnezeu vei fi iertat
Ca să te poți odihni.
Iar visele ce ai visat,
Urmașii le vor împlini.
poezie de Dumitru Delcă (2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repaus
Nu-i gravă moartea, e doar ascultare
continuă fără răspuns, odihnă,
răbdare multă, o reflecție de tihnă
tot așteptând himerică-nălțare.
Este la fel, frustrant precum exilul
supliciul când ai vrea să spui
și nu știi limba; ești al nimănui,
ca mut, fierbând, un nedorit... Bacilul!
O accept așa că este, însă-i straniu
că toate, rugi și plânsete-s zadar;
nici lumânări nu luminează, nici arar
măcar să vadă cale către suflet, craniu.
Mereu senzația-i c-aștepți să-ntoarcă
cel dus; i-auzi până și glasul,
privești în gol mănncându-i parastasul,
dar nu e nimeni dialog să stoarcă...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântece noi
Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerșește
și vântul suspină.
Mi-e sete de-arome și râsete,
sete de cântece noi
fără lună și crini
și iubirile moarte.
Un cântec al zilei de mâine, să miște
viitorului liniștitele iazuri.
Și de speranță să umple
mâlul și undele lor.
Un cânt luminos și-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeți și mâhniri,
neatins de iluzii.
[...] Citește tot
poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balș
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emulația morții
Dedicat lui Mircea Luncașu, "forever my friend"
Murit, e început de moarte,
forma normală de a "nu fi",
iar naște viață-i doar o carte,
capitol scurt... de-a viețui.
Moartea-i inexistența lungă,
un fel de infinit crezut,
iar viața, ca la foaie, o dungă,
un pliu infim ntre "nu-i", "avut".
Morți, "nu suntem" o întregă moarte,
doar între rupt de-o scurtă "viu",
un episod cu-o formă, a parte
la o esență... etern "nu fiu"!
Viața e tot o despărțire
prin naștere, "nu vreau", murit,
când te întorci în nemurire,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ger turbat. Stâng, drept, stâng, drept, stâng, drept... culcat! Om (aproape) viu de zăpadă cu picioarele înnodate de alcool și brațele ca două lopeți despicate și aruncate în fundul unui beci pustiit. Țurțurii curgând parcă din felinare luminau și ei, la rândul lor, străzile împânzite de sămânța divină din care în acea seară nu avea să răsară niciun fiu (poate doar moartea ar fi putut să schimbe ceva în peisajul monoton). Damfuri chinuite pluteau către cer, în spirale, legându-se de aburii gerului ca niște lanțuri ruginite și groase ce ar strânge trupuri de îngeri, criogenizate. Niciun zgomot, niciun glas, nicio înjurătură... nimic pe o rază de câteva sute de metri, și unul dintre copiii pământului zăcea lat în îmbrățișarea acestuia. Cămașa albă a părintelui îi penetra carnea de piatră într-o încordare demult visată. "Iubito..." cu un murmur aproape stins. "Iubito, de pielea-ți albă aș putea să mor, și n-aș mai avea nevoie de lumină, în respirația ta aș putea să fiu îngropat, și n-aș mai cere o altă eternitate, în noapte aș pune somnul să te iubească asemenea mie, și n-ai mai avea nevoie de odihnă." Delir. Febra topea gheața din jurul omului, și dragostea creștea în carnea lui odată cu boala. Spasme din Iad și îmbrațișări de sânge, trotuar dezolant, obraji de var, întuneric alb și o inimă ale căreri bătăi făceau cărări prin zăpadă.
Ionuț Popa (februarie 2010)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Iarna fluturelui
te-ntrebi unde-s fluturii iarna
s-au deghizat în fulgi de nea
și zboară dinspre cer spre pământ
topindu-se pe obrazul tău
nu-ntreba unde-s fluturii iarna
aripile lor se opresc pe reverul hainei tale
în părul tău
caută coloritul florilor
parfumul lor
uneori dansează
alteori se odihnesc pe pleoapele tale
pe buzele tale
ei cred că-s petale de maci
sau de roze
uneori mor striviți de copite de cai
alteori se transformă în oameni
sau aripi de îngeri pierduți prin zăpadă
poposesc în palma copiilor
[...] Citește tot
poezie de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Consolare
M-am consolat
în perspectiva morții
că într-o anumită
măsură,
chiar de pe acum
nu mai trăiesc..
In multe morminte
se odihnesc părți
din ființa mea.
În multe existențe
uitate
mi-am depozitat
pentru totdeauna
frânturi
ale sufletului.
poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blânda rezolvare
Apoi se va așterne uitarea
O catifea blândă sub palma cuiva...
Ochii închiși odihnă rodesc,
Crește iarba prin toți pereții
Betoane, cimitire, toate amestecate...
Vieți și morți deopotrivă,
Eternități provizorii.
Blândă rezolvare a lumii...
poezie de Adrian Costache din revista "Luceafarul", nr. 10 (990) (2 martie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem în care și lemnele gem
hei am fost și eu pe-aici era așa un du-te-vino
interminabil
între casa de cultură
casa de toleranță
și aia de nebuni
încât persista în aer
un geamăt
ca de lemne îndoite
din când in când
moartea era o treabă chiar obligatorie
mergeai undeva spășit
de unul singur
ca să tragi apa
sau te scăpai pe tine
dar neapărat la modul drăgăstos
și cu toată energia
de care dispui
[...] Citește tot
poezie de George G. Asztalos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la moarte și odihnă, dar cu o relevanță mică.
Rugăciune pentru lucruri
Liniștește inimile ceasornicelor,
prea obosite sunt -
stinge pleoapele becurilor, prea mult ne priviră,
lasă tramvaiele să se odihnească,
să nu tot meargă-ntruna,
să interzici caselor să se grămădească
în orașe ovale, precum oalele.
Roților obosite de tren
poruncește-le odihna florilor,
umple plămânii motoarelor cu aromata liniște stelară,
cu respirația de mort a fumului
să nu mai plângă
marșul înalt al coșurilor, în timp nebănuit.
Eliberează glasul mort al lucrurilor noastre tăcute,
dă răgaz penelor, golește de litere hârtia,
să cuvânteze din rafturi cărțile pătrunse de praf,
peisajele încătușate de pânze
să coboare în camerele noastre -
[...] Citește tot
poezie de Tadeusz Gajcy din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pășește-ncet
Un singur lucru-ți cer: Să nu regreți...
Și-acum,
Pășește-ncet să nu-mi deștepți covorul
Și măștile-adormite pe pereți!...
Pășește-ncet ca și cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veșnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-și păstrează doar decorul
Și liniștea
Ca și-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.
Pășește-ncet să nu-mi deștepți minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Și florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog la timpuri noi
Ne amăgim cu tinerețea, dar murim cu fiecare secundă.
Nu împărțim cu nimeni tăcerea. Iubirea se uită...
Iubirea e roua în care lacrima se odihnește o clipă, apoi un curcubeu de vis se ridică.
Inima este o mânăstire în care coboară îngeri cu aripi de ceară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când dragostea nu e de ajuns
Când dragostea nu e de ajuns
ne îmbolnăvim de ziduri însingurate
când dragostea e împărtășită
doar de la distanță
ne îmbolnăvim de păpădii
de vânturi spulberate
nechemate de mori
când dragostea nu e de ajuns
corăbiile pleacă cel mai departe
aidoma gîndurilor sinucigașe
parcă toți peștii
s-ar întoarce să-și afle odihna
în marea Sargaselor
chemările noastre presărate
cu lacrimile macilor
vor fi imense câmpuri ruse
cuprinse de dor
melci împotmoliți în nisipul
răsturnat de valuri
auzindu-și chemarea
[...] Citește tot
poezie de Radu Liviu Dan
Adăugat de Radu Liviu Dan
Comentează! | Votează! | Copiază!
I: Ce înseamnă aberația asta a ta că "trebuie să mori înainte de moarte" ca să cunoști că tu ești viața eternă? A. M: Nu ai avut niciodată sentimentul că vrei să iei pământul în brațe, să-l săruți, să-l îmbrățișezi și să te afunzi cu Totul în el intru odihna cea veșnică? Nu ai avut niciodată sentimentul inefabil că dacă acum, existența trupului s-ar sfârși ai rămâne ca beatitudine infinită? Ei bine, dacă Nu, atunci eu nu am întâlnit o ființă atât de săracă ca tine!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte lucie, albastră
Când luna pe cer apare
Întunericul pălește.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihnește.
Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E liniște-n casa noastră
Și-n pădurea răcoroasă.
Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer și pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.
Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Și la pernă ne fac cruce.
[...] Citește tot
poezie de Dumitru Delcă (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă
cum să te strig
când gerul tău
mi-e de asfixiere-n os?
lovește iarna în capilare
ucise înaintea ei
de tine nemilos
cum să te zbor
când fluturul iubirii-i mort?
- neînviat ca altădată -
frământă palma ultim ort
cerșindu-te cu plată
cum să te iert
când de abis
mi-erai preaplinul?
abia descoperisem
cum e să-ți odihnești
nelâncezit seninul
[...] Citește tot
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fă-mă, Doamne...
Nu mă face Doamne, floare,
Frumoasă dar trecătoare;
Nu mă face nici albină,
Pot să zbor... da-s gospodină!
Nu mă face Doamne, cer,
Dacă nu mă lași să sper
În senin, din răsărit
Și până la asfințit.
Nici om nu prea vreau să fiu,
Fiindcă aflu prea târziu,
După ce, prea mult greșesc
Cum trebuia să trăiesc!
Fă-mă Doamne, un copac -
Nici bogat, dar nici sărac:
Iarna să mă odihnesc,
Primăvara-ntineresc.
[...] Citește tot
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Falduri
Somn mult, din plușuri. Vid în stal.
Vegherea sticlei, drept cortină.
Îndepărtat, ca-ntr-o odihnă
Din membre limpezi, o cristal!
Sub mături, fluturi și urâturi
Mort - chipul meu, pe crengi de gâturi,
Un glas din ceruri cere: - Dacă
Ai face-oglinzile să tacă?
Din somn, din stofă sar deștept,
Smulg fierul scurt, îl duc la piept.
La țărmul apelor de gală
Strig hidra mea, chilocefală:
- Întemnițate William,
Cast hidrofil, te așteptam
Să treci, maree, din oglindă
În luna frunții, să te-aprindă;
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Barbu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre moarte și odihnă, adresa este: