prăpăstii şi religie

dor

Dorul

Olimpiei–Octavia

Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,
lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Naţiunea" din Bucureşti, 17 februarie 2015 (ianuarie 2015)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea rătăcirilor

Rod sectanţii dintr-o vreme
Cum roade cariul dintr-un lemn
Şi lasă ca satana semn
Măcar acesta tot se teme:

De Dumnezeu, de Judecată
Şi de pedeapsa ce-o să vină
Ci ei se cred fără de vină
Şi-ntru osârdie curată

Despart cuvinte şi le-aleg
Din Biblia ce-o-nalţă-n sus
Şi tot proclamă un Iisus
Pe care nu-L mai înţeleg

Şi-aleg versetele din care
Ei scot atât: ce le convine
Şi se înalţă doar pe sine,
Că ei n-au sfinţi în calendare

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu toate corzile

Întreaga mea fiinţă-i vinovată
şi-n grai mă înveşmânt în grea ruşine,
căci chiar din trupul tău cuvântul vine
şi îşi sporeşte tainele. Odată,

puneam trufaşa strajă gurii mele
la cina cea de taină în cuvinte.
Acum, colina lor de oseminte
o urcă maica grâul să ţi-l spele

şi să-l aprindă-n candele virgine.
I-e dor de blânda spicului dogoare
şi în blândeţea focului cel mare
copacul de odihnă vede-n tine.

Mă uit şi plâng cum tălpile ei goale
cenuşa obosită o mai ară,
să-nveţi ce miere e-n pâinea-amară
de multă apăsare-n văi natale.

[...] Citeşte tot

poezie de Horia Zilieru din Fiul lui Eros şi alte poezii (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează pădurea

Sângerează pădurea în zăpadă
Când venele-i tăiem cu fierăstrăul,
Ţipă oxigenu-n lumea toată,
În păduri se instalează hăul.

Pasările nu au loc de cuiburi,
Stelele nu le surâd în pene,
Căprioarele nu pasc din muguri,
Puiuţii lor nu-l au pe Moşul Ene.

Sângerează viaţa pe pământ,
Copiii noştri trăiesc în spitale,
Desenează lucrul cel mai sfânt:
Pădurile ce nu le ies în cale.

E-o amintire sau fi-va amintire
Sângerarea noastră-n propria viaţă?
Pădurea este leac de vieţuire,
Nu este preţuită doar în piaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica a pus dintotdeauna accentul pe eradicare (a senzualităţii, a mândriei, a setei de putere, setei de câştig, setei de răzbunare), dar a ataca pasiunile la rădăcină înseamnă a ataca viaţa la rădăcină: practica bisericii e ostilă vieţii. Acelaşi mijloc: castrare, eradicare, e ales instinctiv în lupta cu o poftă de către cei prea lipsiţi de voinţă, prea degeneraţi pentru a-şi putea impune o măsură în aceasta, de acele naturi având nevoie de o trappe, metaforic vorbind (şi nemetaforic), de o irevocabilă declaraţie oarecare de duşmănie, de o prăpastie între ei şi pasiune. Mijloacele radicale le sunt indispensabile doar degeneraţilor; slăbiciunea voinţei, mai precis incapacitatea de a nu reacţiona la un stimul, nu e ea însăşi decât o altă formă de degenerare.

Friedrich Nietzsche în Amurgul idolilor (1888)
Adăugat de Adrian Tofei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

destinul bate la uşă
din pietrele negre

sunt prinsă-n coarda viţei-de-vie
ce înfloreşte a sărbătoare

nu pot să-i deschid lui

încerc să-ndrept raza luminii
pe strâmba cale a legii
venită din genuni
pentru povestea lumii

destinul bate insistent
ca iarba-n unduiri de vis
la uşa mea

când vânturile tac ponosite
la poarta dintre rai şi iad

[...] Citeşte tot

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... la începuturi fu cuvântul
fu şoapta tremurândă mai întâi
apoi au apărut şi buze care cântă
şi piatra care stă drept căpătâi

la începuturi fu desigur oul
primar, găina perindată mai târziu
şi nu vopseaua fu la început- tabloul
şi sufletul nu trupul era viu

la începuturi nu era văzduh nici ape
era nimic, nimic plutind în hău
şi veşnicii năşteau şi deveneau etape
şi mai erai fecioară şi mai eram flăcău

la începuturi...(nu mai are importanţă
că tu ai fost din mine ori că eu )
a fost cuvântul devenit speranţă
şi care-ncă mai este Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Fă-mi sufletul să râdă, fă-l să spere,
Încearcă să-l pătrunzi şi să-i aduni,
Din neştiutul inimii genuni,
Bucăţile ascunse prin unghere!

De poţi c-o şoaptă dulce a-l atinge,
Lumina lui, uşor, va tresări
C-un licăr nou, de suflet zori de zi
Şi va putea-ntunericul a-l stinge.

Va deveni puternic şi-ţi va cere
Mai mult să-i fii, mai multe să îi dai
Din tot ce altădată însemnai

Şi îţi va fi răsplată şi plăcere
În zborul tău de-ntoarcere în Rai,
Sălbatică şi tandră mângâiere!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scara omenirii...

pe scara omenirii urcat-am din genune
la naştere şi-n viaţă cobor câte un pic
şi vremilor las vorba s-aud ce au a spune
iar de se-mparte moartea vreau singur s-o despic

călare pe o rază m-ascund de umbra minţii
servindu-mi din cuvinte tăcerea cea mai grea
ca noaptea ce abundă în raiul fără sfinţii
ce-au refuzat să-ntindă stăpânului o stea

mi-e infinitul treaptă şi balustradă clipa
când paşii ce în tremur fac saltul decrepit
spre colţul nebuniei şi-au adormit în pripa
seducţiei fatale... nu-s eu cel toropit

în pântecul hapsânei vom colinda ca racii
şi peste noi de-a pururi vor înfrunzi copacii

sonet de Ionuţ Popa (10 august 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi la Zarcă

Şoapte putrede, nu voci,
Bezne înfiorătoare.
Ca-ntr-o baltă duhnitoare
Colcăim, bieţi mormoloci.
Ce urşi vin din peşteri reci
Şi sub paşii grei ne calcă?
Dai un geamăt, strâmbi o falcă
Şi adormi apoi pe veci.
Ca din haos, din abis,
Vântul sub zăbrele plânge;
Leşul lunii, plin de sânge,
Se rostogoleşte-n vis.
Stelele cu ochi de lup
Ies din văgăuni la pânde.
Haite de vampiri, flămânde,
Ne sug sângele din trup.
Ah, degeaba facem cruci
Să ne ocrotească Domnul,
Să nu ne mai fie somnul
Plin de şerpi şi de năluci!

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de neuitare

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru chişinău.

Ninge şi iar ninge, vârtejind în gol,
Lacrimi de iubire pentru zile triste,
Lupii dau târcoale, sfâşie-n ocol,
Oile pierdute printre acatiste.

Unde eşti UNIRE sfântă şi-nţeleaptă,
Golgotă de vise, Rai de suferinţi,
Dunăre de doruri - limpede şi dreaptă?
Unde este ţelul Domnilor Părinţi?

Se aprinde cerul neamului român,
Râuri de speranţe se ascund în hău,
Deznădejdea noastră strânge an de an,
Flori de neuitare pentru Chişinău.

poezie de Gheorghe Ion Păun din Ora unirii (2005)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ninge obidit
într-un anotimp
ce se pierde
în zăgazuri
nedesluşite

tăcuţi
numărăm paşii rămaşi
spre drumul luminii

pierdem sensul mişcării

abisul sună insistent

la poarta uitată
de însuşi dumnezeu
ninge amarnic şi trist

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de primăvară

Şi de-ar fi să mor vreodată
Numai de singurătate,
Tot văzând cum şi din zâmbet
Viaţa-mi cască hău in noapte,
M-aş împotrivi cu fluturi
Şi cu bete lungi de verde
Şi cu borangic aş coase
Florile pe trup si spete,
Şi m-aş agăţa cu frunze
Pe tulpina crud-a firii;
Primăvară, adu-mi, dragă,
Raiul dulce-al mântuirii
De întreaga negriciune,
Şi de toamnă, şi de iarnă,
Ce nu-mi lasă să-ncolţească
Mugurii, din trup afară.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mediocră, cenuşie, îl interesează pe Cehov, viaţa de aventură epică pe Gogol, viaţa de senzaţii pe Tolstoi. Dostoievski depăşeşte epicul exterior şi psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esenţa vieţii nu stă în fenomene. Ele sunt apariţii secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice şi se revarsă în afară şi faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu, şi până pe culmile vecinătăţii cu Dumnezeu. Descoperirea acestui spirit acuns, focar central din care se împroaşcă în afară amestecatele aspecte ale vieţii, e tema fundamentală a operei lui Dostoievski. (...) Protagoniştii operei sale întrupează moduri de existenţă concepute la extrema limită a naturii umane, adică acolo unde spiritul nostru fuzionează, posedat, cu puterile diabolice sau, iluminat, cu puterile dumnezeieşti.

Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de opiu

Triunghiuri de corzi plutesc de-a valma
prin dioptrii abisale,
ca şi cum din ac derivă înecul,
ca şi cum în rai se preschimbă infernul
ar creşte sânge în game,
şi tot ce-n litere zugrăveşte pe verticală
infolii transparente,
aşa să tremure oceanul zdrobit în genune.

Crud sceptru mortuar îngâni tăcere
sub cruce
şi tu,
cervix al mutaţiei prefaci cerul
în ulei, bând-ul.

Întuneric crăpat în deziluzii
m-ai lăsa sălbatic să-ţi gust
lumina osoasă
în timp ce tentacule de opiu
îmi topesc trupul

[...] Citeşte tot

poezie de Octav Daniel
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stâncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă uşoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adâncă.

Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Dan Botta
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorii împăratului se puseră la sfat şi gătiră lucrul pe scurt, cum se cade între fraţii cei buni. Florea, ca cel mai bătrân dintre cei trei, se duse în grajd, alese calul cel mai bun şi mai frumos puse şaua pe el şi apoi luă ziua-bună de la casă şi masă. "Mă duc, zise către fraţii săi, şi dacă nu voi veni într-un an, o lună, o săptămână şi o zi cu apă de la fântâna Zânei Zorilor să vii tu Costane după mine". Se duse. Trei zile şi trei nopţi Florea nu mai stătu; calul zbură ca năluca peste munţi şi peste văi până ce n-ajunse la marginile împărăţiei. Jur împrejur pe lângă împărăţie era o prăpastie adâncă şi peste această prăpastie o singură punte. La puntea asta mai stătu Florea o dată: să privească înapoi, apoi să ia "ziua-bună" de la ţară. Ferească Dumnezeu şi pe sufletul păgân de aceea ce văzu Florea acum, când era să plece mai departe. Un balaur! dar balaur cu trei capete, cu nişte feţe grozave, cu o falcă-n cer, cu una în pământ.

Ioan Slavici în Zâna Zorilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu răstorn lumea nimănui

uită-te în ochii mei
vezi
nu e nimic din ce cauţi
nicio certitudine
nimic clar
nu pare că dincolo de ei ar fi vreun adult responsabil
dar nici un copil care gângureşte
uită-te adânc şi ai să vezi
până dincolo de începutul lumii
genunea
focul
şi raiul şi iadul
dar nimic din ce cauţi
niciun fluture nătâng răsucind curcubee
doar o mare picurând cuvinte
pe o veşnică plajă nouă
două urme de nicăieri

felul meu ciudat de a iubi
fără să întorc lumea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!