timp şi tristeţe

Fiul cel mare al împăratului se puse la pândă o săptămână întreagă: noaptea pândea şi ziua se odihnea; iară când fu într-o dimineaţă, se întoarse trist la tată-său şi-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe, şi atuncea văzu că merele lipsesc. Nepoftită fu mâhnirea tatălui său, când auzi spuindu-i-se astă întâmplare. De silă de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an, ca să facă şi voia fiului său celui mijlociu, care cerea cu stăruinţă de la tată-său ca să-l lase şi pe dânsul să pândească, şi se lega că el va prinde pe hoţii care îi făcea atâta întristare. Timpul veni, merele începură a se pârgui; atunci fiul său cel mijlociu păzi şi el; dară păţi ca şi frate-său cel mare.

Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic şi merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caţavencu (foarte ameţit, împleticindu-se-n limbă, dar tot îngrăşându-şi silabele): Fraţilor! (toţi se-ntorc şi-l ascultă.) După lupte seculare, care au durat aproape treizeci de ani, iată visul nostru realizat! Ce eram acuma câtva timp înainte de Crimeea? Am luptat şi am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia!... Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituţional!

replici celebre din piesa de teatru O scrisoare pierdută, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (1 februarie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino, nu veni

În timp ce sufletele rătăceau, am rămas ca statui funerare,
vitrege nopţi pe malul apei sorbindu-ne privirile amare.

Frumoasă şi tristă erai!
Gloriei tale fost-am cupă, de-argint vasul.
Printre rarele trestii, când luna lucea, eram pasul tău, mersul tău, eram
Pasul.

Vino, nu veni, iubito, între toate aleasă,
Vino, nu veni, dulcea mea înserare
Pe malul apei să amurgim, împietriţi ca statui funerare.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de decepţii şi tristeţii. Căci în clipa în care pornim în căutarea iubirii, şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne salvează.

Paulo Coelho în La râul Piedra am şezut şi-am plâns (1994)
Adăugat de Corynna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici aici, nici mai departe

Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Trişti luceferi de muguri agătaţi
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundaţi.

Nu e nici urmă de a ta fiinţă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorinţă.
Păşesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.

Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăţi pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândeşte să rămână,
Nu ne aşteaptă şi nu ni se închină.

A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?

[...] Citeşte tot

poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţă.Viaţa şi Moartea într-o singură clipă

La câteva zile distanţă
ninge cu furie
frigul se zvârcoleşte
sub anotimp
umbre şi scâncet de bob
o lumânare ghemuieşte liniştea
într-un colţ
un copil o strigă pe mama
timpul sculptează pe tristeţi

la capăt de anotimp
se odihneşte tata
îi fac semn dintr-o lume
în care oamenii
aşteaptă apocalipsa

poate sunt singurul
ce aşteaptă cu atâta emoţie
ziua în care
toate anotimpurile

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat cu tristeţe că cei ce au o cantitate mare de bani, putere si control, mor adesea certaţi cu Dumnezeu, în timp ce alţii care au dăruit cu generozitate au găsit pacea sufletească mergând către împlinirea cea de pe urmă.

Camelia Opriţa în Părinţilor noştri, între esenţial şi etern
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panorama dansului orei

Toate secundele invidiază primele

Fiecare oră zâmbeşte-n diasporă,
fiecare om e trist după un rom,
fiecare capră este un spleen
fiindcă râde de la un vecin

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Bănuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată... A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Zece ani au vieţuit ei în căsătorie şi nu putură face şi ei măcar o stârpitură de copil. În cele de pe urmă, împăratul porunci împărătesei soţiei lui, că dacă într-un an de zile de aci nainte nu-i va face un copil, să ştie că pâine şi sare pe un taler cu dânsul nu va mai mânca. Daca auzi aşa împărăteasa, mult se mâhni în sufletul ei, căci trăiau bine.

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântece noi

Spune-nserarea: "Mi-e sete de umbră!"
Spune luna: "De luceferi mi-e sete!"
Fântâna limpede cerşeşte
şi vântul suspină.

Mi-e sete de-arome şi râsete,
sete de cântece noi
fără lună şi crini
şi iubirile moarte.

Un cântec al zilei de mâine, să mişte
viitorului liniştitele iazuri.
Şi de speranţă să umple
mâlul şi undele lor.

Un cânt luminos şi-odihnitor
plin de gânduri,
neatins de tristeţi şi mâhniri,
neatins de iluzii.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Federico Garcia Lorca din Poeme, traducere de Teodor Balş
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul spicelor

Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte
când secera lunii pe boltă apare.
Că fetele cată, cu părul de aur,
la zeul din zare.

O vorba-şi trec spicele - feţe-n văpaie:
secera lunii e numai lumină -
cum ar putea să ne taie
pe la genunchi, să ne culce pe spate, în arderea vântului?

Aceasta-i tristeţea cea mare - a spicelor
că nu sunt tăiate de lună,
că numai de fierul pământului
li s-a menit să apună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cântecul întârziat

În nopţile cereşte înfrunzite,
În toamna-acestor întristate ore,
Albastrul, printre stelele coclite,
Întinde pretutindeni crengi sonore.

Cu-a ta prezenţă-n gând, oricine-ai fi,
Mi-mpodobesc singurătăţile-aurii
Sub luna care-şi cântă neatins,
Pe ram albastru, cântecul aprins.

Nu am prieten nici un om.
S-o cânt, prietenia ta o caut.
Înclină crengile albastrului tău pom...
Ajută-mă să tai un flaut.

poezie de Cicerone Theodorescu din Cleştar (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul fără noi

Şi azi şi mâine vom fi tot mai trişti
şi încă nu-i apus
nici grea visare în sărut
strivit în zori sub tălpi
rostit în alte lumi
de ce îmi taci
venind de nicăieri
alt timp şi-acela de prisos
mi-a împletit tristeţi
pustiuri fără drum
te pierd mă pierzi
mă sânger
tresărind de câte ori
murim
înainte de a înflori

poezie de Eli Gîlcescu
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E destul să privesc cerul (într-o noapte cu stele fără lună) şi braţele îmi cad în jos de neputinţă, de tristeţe. Dacă oamenii ar privi mai des cerul şi foarte atent, ar muri de disperare şi umilinţă. Putem trăi fiindcă îl uităm. Nu ne întristează numai; ne înspăimântă, ne înnebuneşte, ne sfâşie.

citat clasic din Eugene Ionesco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În România anului 2011 oamenii sunt atât de trişti încât firmele de publicitate ar trebui să-şi pună reclamele pe pământ, nu la înălţime.

citat din Aurel Rapa
Adăugat de cristian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la cum trăim!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Radu Catalin
Comentează! | Votează! | Copiază!

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

Teodor Dume în Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra unui copac ţi se pare mai răcoroasă după ce ai umblat prin arşiţa zilei. Bucuria ţi se pare mai deplină după ce ai trecut prin tristeţe.

Kalidasa în Vikrama şi Urvasi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aripile timpului îşi ia zborul tristeţea. Între văduva de un an şi văduva de o zi deosebirea e mare. N-ar crede nimeni ca e aceeaşi persoană.

citat clasic din La Fontaine
Adăugat de Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!