Citate despre inimă și spaimă, pagina 5
Textele de mai jos conțin referiri la inimă și spaimă, dar cu o relevanță mică.
Scriu cu bătăliile inimii
Eu scriu apăsat,
atât de apăsat încât sufletul
mi se decojește
și ar vrea să locuiască în alt trup.
Mușc din viață,
iar pe cerul gurii îmi crește iarba...
(se vor ascunde îngerii în ea,
îngân fericită).
Am urme de piroane în tălpi
și mama îmi spune
că orice durere are un miez dumnezeiesc.
Iar moartea nu e decât o spaimă,
la capătul ei curge cea mai curată apă,
vindecatoare de răni...
Scriu cu bătăliile inimii,
viața strânge din dinți
și îmi face respirație
poem cu poem...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vioara-mi cântă
Vioara-mi cântă... numai de iubire,
De dorul tău și inimă albastră,
Arcușul are rupte vreo trei fire
Și ploaia-mi face semne pe fereastră.
Vioara-mi cântă... inima mă doare
Și lăcrimeaz-aducerile-aminte,
Stropii grăbiți... sunt ca o alinare
Și rugăciunea mea în cinci cuvinte.
Mă rog la îngerul cu trup de fată
Și-o dezgolesc mereu cu șoapte dulci,
O simt pe buze... pentru-ntâia dată,
Când depărtările... sunt mai adânci.
Și strunele și visele mă poartă,
De dimineață pâna-n asfintit,
Iubirile punând hotar de soartă,
Luceferii prin lume-au risipit.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La școala vieții
învăț la școala vieții sunt autodidact
natura-și etalează splendorile în vers
în toate minunile create cu tact
de bunul Dumnezeu stăpân pe univers.
limpezi viziuni se scurg din izvoare
se transferă-n mine cu murmur duios
la frici și spaime voi pune zăvoare
să nu tulbure azurul senin melodios.
cerul cu stele mereu m-a surprins
și luna veghetoare ca o bună mamă
mângâieri angelice din necuprins
învață inima să n-aibă teamă.
lumini îngerești cu ochii-am cuprins
învăluindu-mi tâmplele că o năframă.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemările iubirii
(soțului meu Alexandar)
s-a făcut întuneric, ia-mă în brațe
nu vreau vre-o spaimă să mă înhațe
hai să ne iubim în mare ca doi delfini
valuri să ne mângâie pe umerii fini.
spune-mi iubite vorbe dulci la ureche
inimile noastre să danseze-n pereche
nu lăsa pe nimeni să stea între noi
nu lăsa singurătatea să mă ia înapoi.
chemările iubirii alunecă spre gleznă
sărutările sfidează nemiloasa beznă
să facem împreună din noapte giuvaer
dragostea noastră să fie un reper.
îmbrățișează-mă și strânge-mă la piept
ore de desfătare flămândă aștept.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de paie
[inverssonet]
sub zodii sânge-i stins de-a morții spaimă...
în viața tupilată după uși
sunt păsări mute, imn ce-n urmă-ngaimă...
ci altele se-nalță din cenuși,
eternal existență-n clipei faimă
crucificând crepusculul acuși...
corola umbrei infinit străpunge
ci-n piept de oameni șarpe-n măr zidit e...
femeie,-n brâu păcatele-s suite
ținând în inimi stih de vise ciunge...
rodind cuvânt, să tremure-n ursite,
în cuget fum pe rugă ce ne unge
[...] Citește tot
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Yetti
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din ea au țâșnit doi bujori
Deși poarta era deschisă ai sărit peste gard,
inima mi-a tresărit de spaimă:
mă jefuiai... mi-ai spart codul de bare.
Îngrozit am clipit o singură dată
când am deschis ochii ai dispărut
un salt în timp și totul era irosit.
Ai pătruns în lumina sălbatecă a lunii
operai metafore
străpungeai nepăsătoare clipele
amestecai fără teamă distanțele
nimiceai surprinzător abisurile metamorfozate
părăseai violent existențele deschizându-te peste margini
însă luminile din irișii tăi îmi aparțineau numai mie.
Ți-ai desfăcut bluza...
poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguire
O, ce departe-s toate
și trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aș vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniștit și mare.
Și să mă rog aș vrea.
Și poate una dintre stele
există cu adevărat
și cred c-aș ști pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
și-asemeni unui alb oraș îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...
poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărții întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o Cleopatră de neclintit
Am fost proclamată fiica nimănui
ca o Cleopatră de neclintit
închisă cu forța în templu,
îmbrăcată în propriile spaime
eu, într-o durere deplină
împlinesc un destin al singurătății
și devin spectatorul propriei vieți
abia dacă mai pot să m-adun
să scriu scrisori lungi unui bărbat care nu există
să pun tot ce trăiesc în măsura sufletului
cu orice așteptare mă restitui zilelor trăite trist
măcar timpul în mine să nu mai stea pe loc...
și-n aceeași mirare să-i cer toamnei zori de-mbrățișări
Fericit nu poți fi decât
dacă te adăpostești în sufletul cuiva
proaspăt ieșit din placenta singurătății
și nu ca dintr-o cămașă de forță
vrei să aparții unei lumi rămânând liber
Strigă că ai nevoie de-o inimă nouă,
[...] Citește tot
poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 septembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Magii nu mai vestesc iubirea
Acum când am înțeles că iubirea este ca o mireasă
În noaptea dintre vieți,
Că-i amăgită și amăgitoare la rându-i orișicând,
Voi alege depărtarea, crezând că-i ideală.
În liniștea văzduhului prea des,
A codrului retras în orbitele clepsidrei spaimei,
Probabil că inimile nu pot rezona continuu pe vibrații înalte.
Cumpietrele se sparg în zeci de sfărâmături de umbre,
Așa și-o inimă bună sau mai puțin iubitoare,
Odată ce se risipește nu va mai redeveni divină.
Nici prima doamnă, odată aleasă
Nu va mai rămâne pe piedestalul vieții sfânt...
Așadar trec anii
Și cu ei, pregătirile noastre pentru viața veșnică devin inutile.
Florile din glastră nu ne mai zâmbesc,
Mirii nu mai vorbesc, stelele se retrag în pătura celestă,
Magii nu mai vestesc iubirea,
Durerea mormintelor apasă
Ca un clopot, la marginea cimitirului,
Crucile sunt învăluite de mister și de temeri.
[...] Citește tot
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Infectat cu iubire
un om, alți oameni
și umbrele lor
vorbind prin semne
despre distanțele
ce ne separă
desăvârșind absența
o durere, alte dureri
și piroanele-înfipte
în inima împietrită de spaimă
pe care sufletul se cațără
pentru a ajunge
la Dumnezeu
o moarte, alte morți
și toate lacrimile
scurgându-se tăcute
sub o mie și una
de măști părăsite
de speranțe și vise
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Caragea din premieră (3 aprilie 2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
La moartea lui Eliade
Tăceți! Cearta amuțească - E-o oră grea și mare
Aripele ei negre în ceruri se întind,
Astfel lumea-amuțește la-ntunecări solare,
Astfel marea-amuțește, vulcane când s-aprind,
Când prin a vieții visuri - oștiri de nori - apare
A morții umbră slabă cu coasa de argint.
Tăceti! Cum tace-n spaimă a Nordului popor,
Când evul asfințește și dumnezeii mor.
Aducați-vă aminte de-acele nalte poze
De frunțile-n lumină a vechilor profeți,
Pe un pustiu de piatră, pe cer d-azur și roze
Trecu un stâlp de flacări ce lumina măreț
Și-n fruntea unui popol pierdut în chin - e Moze,
Și sufletul lui mare, adâne și îndrăzneț,
Prevede că din sânul pierdutului popor
E viitorul lumii și-al ei mântuitor.
El n-a văzut pământul promisiei divine,
Viața lui se stinse în munții slabi și suri,
[...] Citește tot
poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezmărginire
doar marea copilăriei mele îmi știa taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după niște ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensități albastre,
doar sămânța spaimei încolțită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morții
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din brațele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Am uitat să-ți mai spun că tristețea mi-e soră de cruce,
Încă din clipa nașterii mele am primit ceea ce alții s-ar îngrozi să cunoască,
Unii au crezut că pe umeri m-apăsa nenorocul,
Ori blesteme adânci mi-au atins inima,
Nimeni n-a știut câtă luptă m-a încăput în tăcere,
Cât cer s-a sfârșit pentru mine într-un timp fără margini,
Aș fi vrut să-ți repet filmul durerii din pelicula căreia
Răstignirea se zbătea să nu piară,
Îmi privisem retrospectiv carnea înecată de spaime,
Dar pe tine nu te-am mai găsit în pridvorul
Cu îngeri de-o zi...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-ai cum să uiți
N-ai cum să uiți minciunile șoptite,
Nici ploile... cu fulgere-n destin,
Privirile-n tăceri încremenite
Și timpul, incredibil de puțin.
Vei încerca zadarnic a mă scoate
Din inimă, din suflet și din gând,
Însă vei ști că am avut dreptate,
Că trupul niciodată nu mi-l vând.
A ignora... este cu neputință,
Deși, te tot încearcă spaime reci
Și-ai aruncat a patimei velință
Grăbindu-te, grăbindu-te să pleci.
N-ai cum să uiți încinsele cuvinte,
Nici verdele... de-atâtea ori parșiv,
Nu poți ucide-aducerile-aminte,
Deși, poți inventa, orice motiv.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Excese de iubire
inima mea face din iubire excese
din preaplinul meu răspândesc în lume
adorări de viață de întâmplări alese
timpul nu-l disprețuiesc pentru cutume.
ființa mea trăiește amplă expansiune
spre lună și spre stele spre luceferi
spre sfinți cu care fac pură comuniune
în veghea nocturnă ca tu să nu suferi.
să treci de spaima propriilor asprimi
tu suflet dedat romantismului magic
să te transpui în Eros până în profunzimi
servind iubirea lumii în spirit nevralgic
de la Cristos învață tristețea s-o reprimi
pe valuri de speranțe din oceanul nostalgic.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miezul de rouă
Motto:
"Să mori nu este nimic,
înspăimântător este să nu trăiești."
(Victor Hugo)
În adierea dorul dintâi
Visele ard în fâșii...
Miezul de rouă închide
Lacrima-n oglinzi fluide!
Departe de dor de iubire
Sângele e-n spinul subțire
Nevindecat de trufie și fior
Tulburare în timp seducător...
Să nu rănești miezul de rouă
Să nu împarți lacrimă-n două
Când pleci tu dincolo de zare
Într-o risipă devastatoare!...
[...] Citește tot
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curbura inimii
rabatasem încărcătura de revolte
înainte de micul dejun
pâinea bine unsă cu spaimă rămânea să mucezească pe farfurie
în mâzga discursurilor politicienilor
o pupă mușca puțin din lumină
dincolo de voință
gratiile scoteau umbra din oameni
furiile îmbrăcate de la solduri erau zdrențe pe mine
vântul își ridica vela argintie
nu-mi păsa
pielea fermenta de sori minusculi
ochiul
pivota în adâncuri
ce nu știam se desprindea din piatră
cioburi de suflet construiau
un templu
străjuiți de sfinx
un vultur și un prometeu filtrau
pragmatici
[...] Citește tot
poezie de Maria Elena Chindea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În arșița verii
Am fost uitat, copil, în miezul verii,
Neștiutor de viață și-ale ei,
Străin de taina morții și-a-nvierii,
De spaimă de-ntuneric sau de zei.
Și am crescut: copilul cel sălbatic
Zburdând în lumea lui, croindu-și drum
Prin doar un anotimp, mereu văratic,
C-un miez rămas fierbinte și acum.
Privirile-mi, sălbatice jivine,
Se-aruncă-n jur cu poftă și hulpav,
Dar înlemnesc văzându-te pe tine...
Și redevin copilul cel firav
Ce se apropie, timid, de-o baltă
Și, cu un răs puternic, zgomotos,
Din inima ce, vesel, îi tresaltă,
Se umple de noroi și de frumos.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casabianca
Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viață fugiseră niște bieți vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Și-și revărsa lumina peste oamenii morți din jurul lui.
Frumos și strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii enormă;
O ființă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deși copilărescă formă.
Flăcările creșteau tot mai înalte el aștepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârșea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.
Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i așa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu știa, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Și nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.
[...] Citește tot
poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumuri purtați
ciudate alianțe digitale
între cer și pământ...
la întâlnirea marilor fluvii,
fluturii
scotocesc adâncurile-
prin gări,
ogarii adulmecă
speranțele.
fulguiri
cu nerostite cuvinte,
cenușa
curajoaselor expediții,
dusă de vânt-
în eșuate corăbii,
punem la încolțit
indiferența.
ninsori crude,
ninsori ale absenței
[...] Citește tot
poezie de Anișoara Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Citate despre inimă și spaimă, adresa este: