lumină şi început

Modus vivendi

O clipă este o aripă,
ea nu poate da sufletului
liniştea cerului.
*
Îţi trebuie o viaţă plină,
din clipă
să culegi lumină.
*
Cu certitudine,
clipa îţi poate da strălucire,
dar nu mântuire.
*
Din clipă culegi deseori spini,
iar anii petrecuţi îţi sunt străini.
*
Doar în clepsidră vedem
clipa prezentă,
manifestă atât de puţin,
lunecând spre începuturi
în izvorul divin.

[...] Citeşte tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licurici în otavă

ea veni dintr-o lume
în care greierii scriau
solfegii pentru acei
veniti din zări atemporale
cântăreţi de suspine

el dădu tonul luminii
în ochiul firav al seminţei
de început

în fiecare an de atunci
ea cântă din inimi de fagi
el luminează cărarea
celor orbiţi

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pleoapă peste lumea mea

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea,
nu vreau nicicum s-o văd cum moare,
aş vrea pe toate, eu, să ţi le pot ierta,
chiar dacă ştiu, că sufletul, mă doare!

Închide uşa-ncet, s-acopere cărările spre tine,
n-aş vrea acum, în pribegie să pornesc,
nu vreau să văd cum înserearea vine,
ori cum lumina zilei, stelele-mi strivesc!

Din ploaie, picuri grei au început să cearnă
şi-n ochi-mi trişti, s-au strecurat uşor,
în timp ce genele timide, de dor se înfioară,
privesc visele mele şi văd, cum ele mor!

Păstrează pleoapa-nchisă peste lumea mea
şi poate, doar aşa vor înflori iar nuferi
şi-n albul pur, eu, să-mi sădesc o stea,
să nu mă văd, să nu te văd, cum suferi!

poezie de Rodica Cernea (30 august 2011)
Adăugat de Rodica Cernea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi in stomac

Dimineaţa,
încă ne ţine legaţi
de rouă
cu sforile viguroase
ale viselor
de cu noaptea;
au noduri groase,
imposibil de dezlegat cu sărutări.

Peste două ore,
am reuşit să te trezesc,
gâdilându-ţi
coapsele,
necoapte,
cu puful de pe râsetele
a trei copii
şi cu aroma amăruie,
a unui fluture
de noapte
beat (de lumina dimineţii).

[...] Citeşte tot

poezie de Raluca Turliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte chiar ca astronomia să fi ajuns la apogeul ei, din timpurile cele mai vechi, când planetele erau deosebite de stele numai prin mişcările lor, dar nu erau cunoscute ca globuri asemenea cu pământul, când stelele nu erau pentru omenire sorii de astăzi, s-a căutat să se explice cum s-a format universul, cum este el construit, chiar şi cari va fi sfârşitul lui. Teoriile în chestiune nu se întemeiau pe nici un fapt ştiinţific. Târziu, prin secolul XVII, au început să se formuleze teorii mai serioase, mai târziu ceva, Wright în Anglia, Kant în Germania şi Laplace în Franţa au dat la lumină teorii mai aproape de adevăr.

Victor Anestin în revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concertele sunt ca şi noi. Accidente ale tăcerii. O, dacă am putea să ne întoarcem de la jumătatea unui concert înapoi spre începutul lui! Dar nu se poate. Un cântec îmbătrâneşte în timpul cât îl cântăm. El începe tânăr, luminos, plin de încredere şi de speranţa. Se maturizează, continuă îngândurat, apoi deodată îmbătrâneşte. Uneori îmbătrâneşte solemn, alteori îmbătrâneşte melancolic. Asta n-are importanţă. Ceea ce contează e că se aproprie de sfârşit şi de moarte. O moarte somptuoasă nu e mai puţin moarte...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privire-n sus

Undirea spre mume ţâşneşte către sete şi sex.
O, fericirea morii! O, povârniş! Jerbe de pară
mai zvârle încă bătrânul soare; de pe acum
Foc-Nou le batjocoreşte
şi-n jurul Andromedei
ceaţa începutului se-arată,
o Lume-Schimbare!
Prostituare lucrurilor: Iubire nocturnă, goliciune pe pajişte:
eu: zăcând, uzat, cu ochiul, faţa, năpădite de stele,
din ţâşnetul ghearelor, groaza sfârtecării,
sângele îmi albăstreşte, ca un golf, ţărmurind,
grapa, pumnalul şi coarnele.
Un drum se-ntemeiază încă gloduros printre casele
golănimii imanente, grimasând
spaţiul, ameninţând,
Infinitul.
Mie însă, în jurul genunchilor, îmi văpăiază,
lumina de zori a cuprinsurilor necuprinse,
un colind de păstor veveriţând în frunziş,
Euklid lângă mare cântă din flautul aulic:

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Gottfried Benn
Adăugat de Mademoiselle Simone
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laudă unui om

El a intrat în companie asemeni unui aprinzător de lămpi –
iată, minţile greoaie, una după alta,
au început să vadă, să iradieze
o lumină benefică.

El a intrat în companie asemeni
unui polizor – iată, minţile greoaie
trimiţând scântei, unele către celelalte,
devenind ascuţite, devenind folositoare.

El a intrat în companie
fiind doar el însuşi – dar acum a devenit unul
din multitudinea de morţi a companiei,
unde nu sunt individualităţi.

Cu timpul, luminile benefice devin palide,
dar nu dispar. Lamele ascuţite
devin tocite, dar încă mai taie. El nu mai este:
dar tu îi poti vedea încă urmele – prin zăpada lumii.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt eu

Creatura mea cea mai lăuntrică, poate Caliban*,
Poate Sfântul Francisc* (un soi de ignorant, în orice caz),
Îşi pune, ca un înţelept chinez ascultând
Colocviul după-amiezilor de vară,
O inscrutabilă înţelegere pe frunte.

Panegiricul care-i tăcerea lui
Îmi devine limpede (mie, un alt soi de ignorant),
Scris cu minuscule riduri, pasivitatea unei
Mâneci, jumătatea începutului unei ocheade,
Un aer de contemplaţie senzuală.

Ce iaz leagănă ce petală-n privirea lui?
Ce pasăre înfoiată se decupează pe-o crengă?
Poţi vedea munţii, dar ei nu sunt ai lui,
Împletiţi cu cascade şi izolaţi pe cer,
Îndepărtaţi de poemele din câmpurile strălucitoare de orez.

Dac-aş putea face-o epigramă despre ceea ce reprezintă el,
Cele şaptesprezece silabe* spunând exact

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creta a fost cea dintâi punte de legătură între Europa, Asia şi Africa. Creta a fost cea dintâi care a început să se lumineze în toată Europa tenebroasă a acelei epoci. Aici e locul unde sufletul grec şi-a împlinit misiunea hărăzită lui: să aducă divinitatea la scară umană. În Creta, statuile ţepene şi monstruoase din Egipt şi din Asiria au devenit statuete graţioase; trupurile se mişcă, buzele zâmbesc, chipul şi statura idolilor au fost croite după chipul şi statura omului. O umanitate nouă şi originală, diferită de Grecia care i-a urmat, plină de vioiciune, de graţie şi de rafinament oriental, a trăit şi s-a bucurat pe pământul Cretei..

Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales să iubesc un vis ce nu are sfârşit, doar început... Am ales să iubesc oamenii dincolo de greşeli şi vulnerabilităţi, sau poate că, tocmai aceste lucruri m-au învăţat cuvântul sfânt "iubire". Poate că mi-ar fi mai uşor să fiu indiferentă, dar cu siguranţă aş înţelege mai puţin taina de "a fi", aş fi frunză purtată de al zădărniciei vânt spre zări care nu dăruiesc culorile luminii. Preţul ar fi prea mare, dacă nu aş iubi. Aş simţi că mă las de bunăvoie prizonieră ego-ului, că iubesc puţin şi trăiesc exilul amarelor gânduri.

Lavinia Elena Niculicea în Ploaie de gânduri, Am ales să iubesc (martie 2012)
Adăugat de Lavinia Elena Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru

[...] Citeşte tot

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburam legaţi

zburam legaţi dar nu de gleznă
spre un mister necunoscut
din care parcă ne-m născut
în nişte secole de beznă

lăsam în urmă lumi şi astre
neprinse-n nici un catalog
şi timpul chiar părea olog
în perimetrul de dezastre

vedeam în toate-un început
ca un ferment de viaţă nouă
de toate lucururile nouă
ni se părea că ne-am umplut

planete noi şi constelaţii
se-nfiripau din câte-un nimb
strălucitor pe care-şi plimb'
secolele filiaţii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu

nu plânge noaptea
prin lacrimi de stele
lasă capătul lumii
şi vino spre mine
ia o coardă de suflet
şi fă-o sunet minune
cheamă prin vise
începutul luminii
lasă-mi, te rog, vie făclie
inima-mi care se zbate
în imagini şi-n clipe
nu lăsa gheţuri veşnice
să crească grele-n mine
nu vreau negre uragane
în suflet ucigaşe
nu mă alunga-n deşert
să pier în pustie
te rog mult, lasă să vie
destinul să-mi fie
un gând, o filă, o carte

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (martie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clar de lună

mi-e frică de raza de lumină ce arde...,
mi-e dor de primul cuvânt ce l-am citit în prima carte...
mi-e dor de cuvântul ce l-am rostit la început,
mi-e dor de prima fată ce mie mi-a plăcut

mi-e dor de nopţile sub clar de lună...
mi-e dor de clipele petrecute împreună,
mi-e dor de prima zi când vocea-mi era răguşită
atunci încercam să-ţi mărturisesc...
cu vocea răguşită ţi-am spus că TE IUBESC...

sub stelele ce strălucesc uşor
mă aşez acum de unul singur...
îţi simt parfumul puternic plutitor,
ce ameţeşte ale mele gânduri

dar văd ceva ce mă orbeşte
sunt ochişorii tăi...
sunt mici dar sunt plini de lumină
a mea linişte sunt... EI...

poezie de Marius Ionuţ Păscălin
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abundenţă

Îsi umple iarna pântecul cu începuturi
până-n miezul adâncit al vieţii,
timpul încolţeşte
răsărituri
blânde şi mai luminoase în geana
dimineţii;
ceasul a sunat în convoiul alb a primăvară
şi desprinde roditor de abundenţă
din negura pământului;
verde nesilit
stinge şansa măduvei polare,
o umbră se mai zbate,
însă fără rezistenţă...

Îşi umple toamna pântecul din săvârşirea verii
cu începuturi lungi de elegii,
tot mai gălbenite şi mai suferinde,
cămara -şi umple colţul răcoros
cu mere mălăieţe, sângerii,
plouă în rădăcini de vânt cu ghinde

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Oglinda Literară nr. 132 - decembrie 2012 (29 aprilie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciripit de păsări – extras –

Ȋn lumina ta am învăţat cum să iubesc.
Ȋn frumuseţea ta, cum să compun poezii.
Dansezi în pieptul meu,
acolo unde nu te vede nimeni,
dar uneori eu te zăresc – şi acea
imagine devine artă.

***

Pariază orice pentru iubire,
daca eşti într-adevăr o fiinţă omenescă.
Dacă nu, părăseşte
această adunare.
Participând cu jumătate de inimă nu ajungi
la splendoare... Ai pornit în călătorie
pentru a-l afla pe Dumnezeu, dar mai apoi ai început
să faci pauze de-a lungul drumului,
la hanuri rău famate.

* * *

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare!

Aşa de mult doresc să-ţi fie bine...!
Căci te iubesc nespus, tu suflet încercat...
Viaţa ne încearcă... cu rău şi cu bine,
Tu rămâi puternic, suflet luminat!

Nu-ţi uita credinţa! Nu-ţi uita PUTEREA!
Destinul este şcoala cu lecţii de-nvăţat...
În inimă îţi stă toată averea...
Iar sufletul va fi consacrat...

Nimic nu se termină! Orice punct final,
Vine să proclame dorita Lumină,
Spre râvnitul loc astral...
Şi mult ascunsa cale divină.

Suntem călători şi-atât şi timpul trece,
Două uşi avem şi doi Stăpâni!

[...] Citeşte tot

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-ai cules din ţărână...
Şi m-ai cuprins tainic cu palmele sufletului,
ca pe o lumânare stinsă.
Şi-ai suflat peste mine cu zborul tău...
cu dorul tău...
cu setea ta...
înviindu-mă...
Pâlpâiam timid... cu teama de-a nu te arde
şi ca în faţa unei icoane
am îngenuncheat...
Era înălţător,
parcă amândoi atingeam cerul...
Cu pumnii strânşi ca într-o rugă...
într-o încrâncenare de durere...
am început să ard înalt
Şi mirată... să luminez din nou.
Uşor, am început să mă preling printre degetele tale
şi toată făptura mi s-a umplut de tine...
Un mănunchi de mine şi tine...
dincolo de lume...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olarii

De veacuri ei îşi au aci lăcaşul, de la începutul
cel dintâi, groteşti şi tâmpi, guşaţii fără grai.
Olari ei sunt, sortiţi să-nmoaie şi să coacă lutul.

Ca nişte zmei întârziaţi şi blânzi
cu feţe prelungite în cimpoaie,
arhaici inşi, îşi poartă pe sub plai
un vis fragil prin zilele greoaie.

Se-nvârte roata, sfârâind, în orice casă.
De faţă sunt, în inimă, tiparele bătrâne.
Trudescu-se ca-n somn olarii, şi mocnesc lângă cuptoare.
Numai arar sunt cercetaţi
de vreo lumină şi de zâne.

În văile sublimelor recolte
nu este sat cu duhuri mai încete,
dar nici alt sat în care să se ardă
ulcioare mai frumoase şi mai zvelte,
cu mijlocul de păcătoase sfinte fete.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!