struguri

Schimbarea la faţă

Natura se schimbă la faţă,
Îşi pierde din verdele crud,
Pluteşte o urmă de ceaţă
Urnită de vântul zălud.

Struguri grei pe-araci se cocoaţă,
Cocorii privesc înspre sud,
Natura se schimbă la faţă,
Îşi pierde din verdele crud.

Pământul e reavăn şi ud,
Scârţâieli de greieri se-aud,
O floare de câmp se răsfaţă
În iz de uscată fâneaţă,
Natura se schimbă la faţă.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această pâine pe care-o rup

Această pâine pe care-o rup a fost cândva ovăz;
Acest vin, printr-un lăstar străin,
A plonjat în fructul lui;
Omul în timpul zilei sau în vântul nopţii
A masacrat plantele, a curmat fericirea strugurelui.

Odată-n această lume vinul, soarele verii,
A pătruns în carnea care împodobea viţa;
Odată-n această pâine
Ovăzul dansa fericit în vânt;
Omul a stins soarele, a doborât vântul.

Această carne pe care-o rupi, acest sânge pe care-l risipeşti,
Creează un deşert în vene,
Acolo unde ovăzul şi strugurele
Au luat naştere din rădăcină trupească şi sevă;
Vinul meu îl bei, pâinea mea o frângi.

[...] Citeşte tot

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie de toamnă

Toamna se găsesc, se pare,
Struguri, prune şi pelin,
Singur anotimp, în care
Apa se botează-n vin.

epigramă de Sorin George Vidoe din Serpentinele umorului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacia, devenită provincie romană, era simbolizată de o femeie ţinând în mâini un ciorchine de struguri şi un spic de grâu. Două bogăţii ale unei Dacia Felix, dar veritabila comoară a fericirii era de fapt femeia superbă însăşi...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Via mea de vreo doi acri,
Dintr-un lot familial,
A rodit, dar sus pe deal,
Iară strugurii sunt acri.

epigramă de Vasile Predescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulburele...

Zaibărul din roşii struguri,
Lumea-i plină de mistere,
E sezon... şi-s vremuri tulburi
... La putere.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soţia şi via

Soaţa mea îmi spuse mie
Că e tânără şi vie.
Dar gândesc: oricât s-ar coace,
Struguri nu va putea face!

epigramă de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vulpoiul şi strugurii

Deşi am prins a-mbătrâni,
Femeile mă asaltează
Şi sigur le-aş putea iubi,
Dar nu mă mai interesează...

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic bun nu se face dintr-o dată; nici măcar un bob de strugure sau de smochină.

proverbe greceşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul se mai face şi din struguri, ţuica de prune se mai face şi din prune, iar banii se mai fac şi cinstit.

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (1 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucurii de toamnă

Toamna poamele-şi adună:
Mere, pere, struguri grei,;
Dintre toate cea mai bună
E vecina de la ''trei''.

epigramă de Aura Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţe pe furate

O duşcă din lacrimile tale
tare-aş trage măi fată
când îţi fluturi ţâţele goale
ca steagurile o armată

Tare-aş trage măi fată
pătimiri după Bahus şi-Apollo
să-ţi rămân atât o erată
la ce-o mai fi şi pe-acolo

Pătimiri după Bahus şi-Apollo
şi tu fluturând ţâţele goale
mi-ai da aşa şi pe dincolo
o duşcă din lacrimile tale

Şi vai m-aş îmbăta măcar o dată
cu şampanie din struguri de fată

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce e iaurtul, dulce e mierea, dulci sunt strugurii şi nectaru-i şi mai dulce, dar cea mai dulce e iubirea aceluia pe care-l iubeşti şi tu.

proverbe sanscrite
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Via şi beţia

Produce via struguri, vin,
Cu-aromă şi cu gust divin,
Dar nu-i nicicum păcatul viei,
De cazi în patima beţiei.

epigramă de George Budoi din Epigrame (20 iunie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul foamei

(din romanul Desculţ)

Boierul olog ne-a pus ca la boi, botniţe
Să nu ne atingem de strugurii lui.
Nu te atinge, Tutanule!
Nu te atinge, Trăcălie!
Nu te atinge, Turturică!
Nu te atinge, Gângule!
Nu te atinge, Darie!
Nu te atinge, Ioane!
Nu ne-am înţeles între noi,
Dar e ca şi cum ne-am fi înţeles.
Aveam ochii uscaţi, buzele uscate.
Ni s-a uscat şi umflat limba în gură.
Ne-a pierit setea, ni s-a stins foamea.
Ni s-a lipit pântecul de şira spinării.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Remember

Mi-aduc aminte de-un străbun -
Expert în multe vicleşuguri -
Făcea un vin atât de bun...
C-aproape mirosea a struguri.

epigramă de Ion Ruse
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezînflorire

Mi-au injectat în vene toamnă
şi tu ai vrea ca să mă bucur
că iar mi-e dor de tine Doamnă
când inima zdrobeşte struguri

poezie de Costel Zăgan din Axiomele lui Don Juan (10 octombrie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a măsura inteligenţa, noi cântărim craniul. E ca şi cum coaja strugurelui am mânca-o, ca să simţim buchetul vinului.

aforism de Carmen Sylva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg cu diavoli

O, pepenii iluminau cerul când se coceau,
Cu urmele dinţilor de iepuri în ei,
Stelele moi le muşcau, le sângerau,
Cu purpurii averse de ulei.

Lăsau amurg femeile cu struguri negri pe braţ,
Cu gesturile mâinii închizând ore şi coşuri.
Apoi, se ridicau de pe pământ,
Cu pepenii frumoşi şi aţâţaţi,
Bostănăriile ticsite de mirosuri,
Şi seara se-nchidea întunecând.

Noi ne făceam diavoli la mal de apă,
Mânjindu-ne pe trupul gol,
Misterios şi-n grabă,
Cu acel iad al apei, de nămol.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!