Ştefan Augustin Doinaş despre foc

Ulisse

Tu, cel ce ca Ulisse vii acasă,
ajuns în prag, priveşte-o clipă-n sus:
Apollo te mai ţine-n marea-i plasă,
ca pe-un vânat captiv, dar nesupus.
Ce ochi cumplit! Te-a urmărit pe ape,
şi te-a văzut tinzând spre-acest liman
acelaşi braţ ce-a izbutit să scape
de dulci îmbrăţişări şi de duşman.
Cu lănci de foc ţi-a măsurat în lume
distanţa dintre inimă şi lut.
Acuma stă deasupra ta, anume,
ca peste-o urnă care s-a umplut.
Mereu a fost alăturea de tine.
Cu flacăra te-a bântuit mereu.
Azi simţi pe dinăuntru-n scrumuri line
căzând substanţa sufletului tău.
Din ape, din nisipul sur, din aer
şi din otrava palizilor crini,
pe umeri ţi s-a tors, ca dintr-un caier,
spinoasă, o povară de lumini,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orologiul de gheaţă

...O, veşnic aş vrea să întârzii aici,
pe treapta supremă la care
fiinţa nu scade ca umbrele, nici
prezenţa nu trece-n mişcare.

Mereu să mă-mbete, cuprins la mijloc,
şederea a toate-ntru sine.
Dar vai! răsuflarea mea, ca un foc,
topeşte zăpada sub mine.
...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.

Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.

De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.

Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda

Zadarnic pari, asemeni unei mări,
străină de miresme şi ispite,
tu, undă cu actinii adormite
pe care le trezesc cu sărutări!

Abisuri reci, mărgeane toropite,
corole, săbii, perle şi cântări
– pe toate trupul tău, din depărtări,
ca un miraj de foc mi le trimite.

Tu dormi, dar amintirea mea veghează,
în sângele căzut, întâia rază
clipeşte încă-n fluxul ei nestins.

Mereu vom fi aşa: zvâcnind aproape,
ca doi înotători care sub ape
de-aceleaşi anemone s-au atins.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenuşa vie

Când ani şi secoli or să se strumute
ştergând din amintire pe poet
şi-aceste versuri, licărind discret,
vor sta-n răscrucea graiurilor mute;

când alte stele-n cer, peste făget,
îşi vor aprinde tânăra virtute
şi dragostea va înflori mai iute,
şi vârstele vor trece mai încet;

când fiecare clipă, nendurată,
va pune peste lucruri o durată
de patimă şi vis, sub zmalţu-i mat:

cenuşa mea, în urna de pe stâncă,
fidelă ţie, tresări-va încă
în flăcările ce m-au consumat.

sonet de Ştefan Augustin Doinaş din Ovidiu la Tomis (1956)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmaşilor mei

O, voi, urmaşi, împrospătată gardă
în juru-acestui preaumil pamânt!
Lăsaţi-mi încă inima să ardă
aici, adânc, sub lespezi de pământ.
Eu sunt precum coapcul fără nume
ce mai trăieşte-o viaţă, prăbuşit,
până ce timpu-ajunge să consume
esenţa lui lemnoasă, în sfârşit.
Dar peste-un veac, puteţi scurma ţărâna:
cărbunele care voi fi, vibrant,
vă va lăsa să ridicaţi cu mâna
din pieptul ars de lut un diamant.
Cercaţi atunci cu-o piatră şi mai dură
să zgâriaţi obrazul lui de foc.
Iar dacă veţi vedea vreo ştirbitură,
zvârliţi-l: îngropaţi-l la loc!

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zeu al hotarelor

Un zeu al hotarelor sta intre noi.
Sarutul ramane pe umerii lui si zace uitat, putrezind ca marul pe care candva l-am muscat amandoi.

Ne-aducem aminte c-a fost amarui.
Pe sanii de bruma, pe solduri apoi bogat palpaia cu flacara-i parul, asa cum de-atunci neincetat il vazui.

Acum esti departe, iar visul e scrum.
O unda bogata-n fum si dezastre trecand spala lespedea unde sezum.

Acum inteleg ca pana la moarte de varsta de foc, de inimi, de astre un zeu al hotarelor ne desparte.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrâni ştiu încă să petreacă!

Iubiţi colegi purtând acelaşi hram!
Sunt patruzeci de ani - o veşnicie!
De când, întâia oară, ne porneam
De-aici, ca o superbă herghelie
De mânji neştiutori de bici şi ham.
Eram frumoşi: purtam văpaia pură
Care se-arată-întreagă pe figură.
Acuma, iată-ne - şi mai frumoşi;
De frumuseţe grea, interioară,
Care ne face - poate - mai sfioşi,
Căci n-are focul viu de primăvară
Al aştrilor puternici şi geloşi,
Ci doar surâsul palid care-înseamnă
Căldura blândă-a soarelui de toamnă.
Ei şi!? Înţelepciunea unei vieţi
E s-o trăieşti, pe fiecare treaptă,
Prin ceea ce-i e propriu, si să-nveţi
a-i da, necontenit, măsura dreaptă.
Să-i dăm, deci, acceptatei bătrâneţi
Prilejul de-a ne-ntineri, o clipă

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeii bătrani ştiu încă să petreacă!

fragment

Iubiti colegi purtand acelasi hram!
Sunt patruzeci de ani - o vesnicie!
De cand, intaia oara, ne porneam
De-aici, ca o superba herghelie
De manji nestiutori de bici si ham.
Eram frumosi: purtam vapaia pura
Care se-arata-intreaga pe figura.
Acuma, iata-ne - si mai frumosi;
De frumusete grea, interioara,
Care ne face - poate - mai sfiosi,
Caci n-are focul viu de primavara
Al astrilor puternici si gelosi,
Ci doar surasul palid care-inseamna
Caldura blanda-a soarelui de toamna.
Ei si!? Intelepciunea unei vieti
E s-o traiesti, pe fiecare treapta,
Prin ceea ce-i e propriu, si sa-nveti
a-i da, necontenit, masura dreapta.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânătoare de şoim

fragment

în zori de zi când cea din urmă stea
este sătula de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un gramatic nota ce i se spune

"mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există"
- marite domn! am un condei ciudat:
în loc de "mare"-a scris cu lacrimi "trista"
"afară astrul zilei neclintit
sună din bronzuri vechi ca o fanfară"
- măria ta! condeiul meu smintit
notează "înlăuntru" nu "afară"
"la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine:
o flacără sporindu-se-n ulei"
- stăpâne! s-a notat aceasta bine
"de patru zile şoimul aştepta

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoarele

Stau nevăzute, şi-n graiul păstorilor
murmură cântec de leagăn. Dar când
Patria însăşi se naşte – şi-aceasta
întruna se-ntâmplă, şi-n taină –

ce fel de limbă vorbesc Ursitoarele?
Miezul e-n fruct, şi gustării menit;
sâmburii, însă, ţărânii: căci numai
atunci – voievod care-şi ţine

ţara şi oamenii-n crengi, – ridica-se-va
tânărul pom. Tot aşa, când vorbim,
carnea cuvintelor noastre-i plăcere,
se mistuie-n gură. Dar cine,

spuneţi-mi! zvârle în ţarină sâmburii
limbii – să crească un grai mai curat,
singurul care, rostit, primeneşte,
şi ţine-n rostire poporul?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vestea

Şoarece sarind din gura-n gura

(pentru cei cu suflet de copil
ce-au ieşit pe brânci, printr-o spărtură,
din cetatea lor, şi vin tiptil;
pentru cei fugari din bătălie,
plini de praf şi asudând sub za;
pentru ucigaşii cu simbrie
dornici foarte a se boteza;
pentru făcătorii de hrişoave,
care iscodind din ins în ins
colectează ghicitori şi snoave
şi-ntreţin legenda dinadins;
pentru regii cu domnie scurtă,
care nu mai au decât un ceas;
pentru mamele ce-şi ţin în burtă
plozii, ca să-i nască la popas;
pentru epilepticii în care
diavolul e pedepsit să stea
în genunchi şi-n veşnica mişcare;

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea,
cântă dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş (1945)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada printului nesarutat

Pe-un tarm de mare unde bat
talazurile verzi in spume
un tinar print nesarutat
cazu ca din senin la pat
de-o boala fara nume.
La mohoritul capatii
curtenii intrebara:
-Maria-ta, doresti tamii?
Vrei vinul viilor dintii?
Ori sabie de para?
Dar el tacea. Din cind in cind
ca-n somn parea ca geme.
Parada orelor trecind
cu fum si raze, rind pe rind,
calca faimoase steme.
Si dupa ani, un mag viclean,
cu barba lunga tare,
vesti intiiului curtean
ca printul e bolnav de-alean,
iar leacul- sarutare.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!