Adrian Păunescu despre uitare

Orfani

A fi om e mai greu decat plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar cati oameni au nume?

Ne-ati uitat in camin si ni-i greu si rusine,
Mai cumplita, oricum, e uitarea de sine.

Suntem rai intre noi, tot ce-i rau ne-raieste,
Cei mai rai sunt acei ce urasc omeneste.

Noi - parinti nu avem, cum destinul ne arata,
Pe pamant, cei mai multi n-au nici mama, nici tata.

Poate ca, intre noi, peste traiul de caine,
Sunt cei supradotati pentru lumea de maine.

Si mai mare ca noi e, oricum, alta rana,
Un popor de orfani, intr-o lume orfana.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul cerşetor

La colţul străzii e un cerşetor
Cu mâna-ntinsă, către-o altă lume
Decât aceea unde, fără nume,
El ispăşeste râsul tuturor.

Adolescenţii se mai ţin de glume
Şi-i pun în palmă semne de-ale lor,
El e bătrân şi înţelegător,
Cu noi, cu toţii, dar, cu cei mici, anume.

Şi cine observă, într-o doară,
Ca el e-aici din vremuri de demult,
Imperturbabil, în acest tumult,
El, cerşetorul, a uitat să moară.

Sub zdreanţa lui, minunea se-ntrupează,
În el e Dumnezeu, ce stă de paza.

poezie celebră de Adrian Păunescu (19 aprilie 1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge din Shakespeare

Ninge uitat. Toţi fulgii astăzi daţi-i
Celor săraci, copii să şi-i mintă,
Ninge fără de corp, ca din oglindă,
Cade lumina pe toţi condamnaţii.

Pe toată omenirea suferindă,
Pe toţi duşmanii, ca şi pe toţi fraţii,
Ninge uitat de-atîtea generaţii,
Ninge cu fulgi din lanţul de pe grindă.

Ninge din Shakespeare, cu zădărnicie,
Cu amăgiri, cu desprimăvărare,
Numai groparul limita cunoaşte
Cînd cu dispreţ el tace-n gura mare.

Ninge cu fulgi pentru lipit sicrie
Şi lumea moare, naşte, moare, naşte...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiect al primului capitol din testamentul lui A.P

Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cât încă nu-s în comă, cât încă mi-este bine,
doresc să se împartă între copii şi tine,
întreaga amintire de când eram om viu.

Averii mele brute mai grabnic daţi-i foc,
vedeţi că-i infectată de-un fel de gust al ciumii,
după sfârşitul nostru vine sfârşitul lumii,
noi, pătimit, poetul de moarte şi noroc.

Mai scriu aici ca banii găsiţi prin buzunare
să-i îngropaţi cu mine ca semn că îi detest
şi ca un ultim, tragic, orgolios protest
al celui care suntem, în locul de uitare,

să m-aşezaţi în groapă cu spatele spre est,
cu tot pămăntu-n faţă, cu lumea în spinare.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Manifest pentru sănătatea pământului (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta-i tema

Aceasta-i tema noastră la română,
Cum poate omul, de spinare frânt,
Să-şi fie, însuşi, rob la îndemână
Şi cum să-şi piardă urma pe pământ.

Aceasta-i tema noastră la citire,
Să scriem nu, să se citească da,
Şi cum plămânu-nvaţă să respire,
Nu aer, ci un fel de mucava.

Aceasta-i tema noastră la franceză,
Să fim consideraţi nişte ţigani,
Când fraţii noştri urcă în viteză.
La noi, pe umeri, de atâţia ani.

Aceasta-i tema noastră la uitare,
Să ştergem de pe banda minţii tot
Şi ce ne bucură şi ce ne doare,
Să fim un neam aproape idiot.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri şi râuri şi o punte
În vârstă de un milion de ani...

Ţi l-am adus în braţe pân' la poartă
E minunat şi piatra lui e grea,
Comerţul ambulant cu munţi se poartă...
Dar unde-ai să-l aşezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreţi ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Şi-am dat puţin pe el... un chilipir...

Iubita mea, găseşte marea vale
În care să-l aduc şi să-l răstorn
Şi-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi în alb-negru

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n blândă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (25 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visătorie

Oriunde până astăzi, ursitele v-au dus,
Orice identitate v-au dat, ca să vă mintă,
În Răsărit de sunteţi sau sunteţi în Apus
Străini de bună voie sau naţie murindă,

Chiar de trăiţi sub haină de alfabet străin
Ori desţăraţi vă pierdeţi sub stăpâniri barbare,
Vă rog, în aşteptarea aceluiaşi destin,
Români de pretutindeni, să mai aveţi răbdare.

Ca un infarct politic ce n-a iertat nimic,
Ca o rejudecare care fatal ne cheamă,
Cel mare va rămâne atât cât e cel mic
Şi vor veni provincii din nou la ţara mamă.

Ca râsul după lacrimi, ca noaptea după zi,
În urma planetarei şi dreptei revoluţii,
La ţara voastră mamă plângând veţi reveni,
Voi, deocamdată, încă atât de trişti pierduţii.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mila de albine

Polenul a uitat sa se inchine,
e luat de mic din fel de fel de flori,
si prefacut in miere, de albine,
si pus in faguri incercuitori.

Nimic despre polen, decat ca este
albinelor si matcii de folos,
ca el urmeaza tragica poveste
a tuturor jertfitilor de jos.

Polenul este lumea fara ranguri,
polenul este lumea si atat,
sub varste si sub bice si sub tancuri
tinand la steagul ei necoborat.

Polenul leaga treptele- ntre ele
si pune mot gradinii, la rascruci,
polenul face sa miroasa-a stele
si matcile si trantorii nauci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maluri de prut

Curge Prutul intre noi si plange,
Ca ni-i greu si lui la fel i-i greu,
La un val de apa, trei de sange,
Bietul Prut uitat de Dumnezeu!

Lumea se mai stinge, se mai naste,
E ghimpata sarma dintre frati!
Vom avea si noi o zi de Paste,
Hai romani, din moarte inviati!

Dar de peste Prut ridica frate,
Ochii tai de-a dreptu-n ochii mei!
Le vom face rand pe rand pe toate,
Daca eu mai vreau si tu mai vrei!

Maluri de Prut, apa in streang!
Maluri de Prut, apa in streang!

Nu va fi nici urma dintr-o apa,
Care ne-a durut si ne-a ranit,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!