Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Adriana Cristea despre flori

Te-am iubit...

Fluturii mi s-au uscat în mână
Am ajuns cu gleznele-n pământ,
Tulburata apă din fântână
Se ridica-n palele de vânt.
Cumpăna deasupra-i se apleacă
Mâna prăbușită peste ea-
Poruncit-ai norilor sa treacă
Și m-ai despărțit de viața mea.

Astfel m-ai chemat să vin aproape
Dintre ape, stele, bolovani,
M-ai chemat și mi-ai aprins în pleoape
Lumânări din floare de castani.

Te-am privit o clipa tremurândă
Dintre arbori Te-am privit amar
Am rămas cu stelele la pânda
Când mi-ai pus Iubirea la hotar.

Și-ai lăsat ca frunzele s-o poarte

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești acolo, Doamne?...

Ești acolo, Doamne, mă auzi,
Ești cu mine Domnul meu acum
Crengile se sparg și arbori uzi
S-au pornit să bântuie pe drum.
Ești acolo, Doamne, mă asculți?...
Mi-a rămas pe buze un cuvânt
Ti l-aș duce, pașii mi-s desculți
Ti l-aș spune, mă lovesc de vânt.

Ești acolo, Doamne, mă privești? -
Sub o floare m-am ascuns să plâng
Și mă duc cu zânele-n povești
Că mi-e ploaie și zăpadă-n crâng.

Ești acolo, Doamne, mă visezi?-
Am ajuns la stelele de sus
Și Te văd pe Tine, Tu mă vezi?...
Sunt la Tine, Doamne, sunt sau nu-s?...

poezie de (11 aprilie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În ziua aceea

În ziua aceea voi asculta
Cum tremură pământul
În ziua aceea mă voi închina
Și-Ți voi implini Cuvântul.
În ziua aceea Te voi lăuda
Și-i voi spune
Ești pace, ești viața și tot ce-mi vei da
E-o minune.

În ziua aceea o, Doamne Isus
Îți voi cunoaște fața
Voi plânge și ziua, voi plânge-n apus,
Voi plânge și dimineața.

În ziua aceea la Tine-oi veni
Și flori de iasomie
Vor ninge-nainte-mi și ei Îți voi fi
Mireasă în veșnicie.

În ziua aceea voi asculta

[...] Citește tot

poezie de (28 iulie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tot Ți-aș spune...

Doamne, de-ai veni acum, Isuse,
De-ai veni acuma să-mi vorbești
Printre-atâtea fapte nesupuse
Nu m-aș îndoi că mă iubești.
Nu m-aș îndoi ca ești cu mine
Chiar de cred că n-ai ce aștepta
Și împovărată de rușine
Fruntea mi-aș pleca-o-n fața Ta...

Am greșit și Doamne, totuși, totuși
Tot la Tine voi striga mereu
Să-mi aprinzi în suflet flori de lotuși
Și în mâini să-mi pui un curcubeu.

Doamne, dacă-ar fi să vii acuma
Chiar dacă m-aș teme să-ndrăznesc
Chiar de Ți-aș ghici în pleoape bruma
Tot Ți-aș spune, Doamne, Te iubesc...

poezie de (9 ianuarie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Textele de mai jos conțin referiri la flori, dar cu o relevanță mică.

N-aș putea...

Ce-aș putea eu oare, oare ce-aș putea
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu de partea mea
Ce-aș putea eu una pe acest pământ
Daca n-ai fi, Doamne, lângă mine, Sfânt?...
Cum aș face față ceasului cel rău
Dacă nu m-ar ține un cuvânt de-al Tău?
Ce comori de vise aș putea să-adun
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu atât de bun?...

Ce-aș putea eu, oare, să zidesc aici
Dacă n-ai fi, Doamne, Tu ca să ridici...
Care flori din câmpuri le-aș culege eu
Fără indurarea Ta de Dumnezeu.

Și prin ce putere aș putea lupta
Dacă n-aș primi-o chiar din mâna Ta?
Aș putea-n lumină să mai cresc un pic?
Fără Tine, Doamne, n-aș putea nimic...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ești Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri și tainice șoapte
Și-n toate și-n totul ești Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine și crește
Își scutură frunzele veștede somnul
De cade o floare o alta-nflorește
Că-n totul și toate ești Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Și iarna din stele de-și scutură somnul
Eu știu că și iarna e parte din Tine
Și-n toate și-n totul ești Domnul.

poezie de (4 aprilie 204)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-mă să-Ți fiu

Sunt gata pentru noul nume
Sunt gata pentru nunta noastră
Am împlinit ce-a fost în lume
Și-acum sunt pasăre măiastră.
Mă-nalț plutind spre casa nouă
Din cerul alb de flori și fluturi
Mă chemi cu mâinile-amândouă
Și fulgi de nea pe ochi îmi scuturi.

"Atâta Te iubesc!" Ți-aș spune
Atât mi-e dragostea de mare
Atât ești, Doamne, o minune
Atâta Te iubesc de tare,

Și nu Te-aștept decât pe Tine
Umilă lângă-un colț de casă
Deschide ușa pentru mine
Și lasă-mă să-Ți fiu mireasa!...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu Te-ai dus

Tu Te-ai dus să mori
Isuse al meu
Împletind din flori
Noul curcubeu.
Veacurilor semn
Pentru mine-ai stat
Răstignit pe lemn
Ne-ai răscumpărat.

Tu Te-ai dus și-ai plâns
Lângă Tatăl sus
Dintre morți ne-ai strâns,
Ne-ai iertat, Isus.

Vino, Doamne, iar
Pace să ne dai
Timpul Tău de har
Drumul către rai.

Te-am lăsat să mori

[...] Citește tot

poezie de (17 iulie 2004)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum să nu fiu

Vreau să-mi fie trupul jertfă necurmată
Să mă mistui, Doamne, pe altarul sfânt
N-o să am cuvinte azi și niciodată
Să Te laud, Doamne și să pot să-Ți cânt.
Legănată-n brațe m-ai ținut și încă
Mă mai porți cu Tine, Doamne, Sfântul meu
Mi-ai clădit o casă, m-ai zidit pe stâncă
Ca pe-o floare rară m-ai păzit mereu.

Tu ești totul, Doamne, cine să mai fie
Dumnezeu în ceruri ori aicea jos,
Veșnicie pus-ai peste veșnicie
Și mi-ai dăruit-o prin Isus Cristos.

Dacă pentru mine a murit El, Tată,
Pentru mine, boțul gângav de pământ
Cum să nu-Ți fiu, Doamne, jertfă necurmată
Zi și noapte-adusă pe altarul sfânt?...

poezie de (10 august 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primește-L...

Vrei moarte? Vrei viață? - Din două alege,
Nu pot amândouă să fie la fel
Și-n degetul care purtase o lege
Ca semn pentru lume, ai pus un inel.
Mi-era întuneric, mi-era poate frică,
Purtam o povară în sufletul meu
Dar n-a fost un altul să vină să-mi zică:
Dă-mi mâna și haide, Eu sunt Dumnezeu.

Cobor dintre ceruri acum pentru tine,
Dă-mi mâna și vino, dă-mi inima ta,
Ești floarea aleasă culeasă de Mine,
Ești floarea albastră de nu-mă-uita.

Așa mi-ai spus, Doamne, - din valea de plângeri
M-ai scos la lumina-ntr-o lume de vis,
M-ai pus lângă Tine, m-ai pus între îngeri
Și-o noua iubire în cer s-a deschis.

Vrei moarte? Vrei viață? Din doua doar una

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bat clopote

E ceasul două din noapte
Stelele pâlpâie, mor
Cad lângă fructele coapte
Raze de lună ușor.
Plânge prin somn tremurată
Ruga-ntr-o poartă de vis -
Mâna spre cer ridicată
Ceru-i de-acuma deschis.

Bat clopote
Bat înnoptări
Cuie și spini
În depărtări
Bat clopote
Cerul e sus
Stai să te-nchini
Vine Isus.

Pace, e liniște, pace
Doarme și vântu-ntre crini

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Abia atunci...

S-a luminat de licurici grădina
Și florile din iarbă s-au aprins,
Din cerul tot se prăbușea lumina
Când au venit, Isuse și Te-au prins.
S-a-ntins tăcerea, s-a făcut mai mare
Năuca lună a căzut de sus
S-a risipit în cioburi pe cărare
Când a au venit, Isuse și Te-au dus.

Ca pe-un tâlhar au vrut să Te lovească,
Ca pe-un tâlhar cu funii Te-au legat,
Te-au dezbrăcat de slava Ta cerească
Când Te-au hulit și-apoi Te-au renegat.

Am fost și eu acolo în gradină,
Cu Petru-odată am fugit și eu
Știam că ești Mesia ce-o să vină,
Știam că Tu ești Fiu de Dumnezeu.

Credeam că toate-n lume Ți-s supuse,

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru și-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpărații toți s-au adunat
Au privit-o-n silă cum privești o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima și s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veșnicie toate le-ai supus

[...] Citește tot

poezie de (30 mai 2003)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne Dumnezeul... (Psalm 88)

Doamne Dumnezeul mântuirii mele
Zi și noapte strigă rugăciunea mea
Săturat îmi este sufletul de rele,
Ia aminte, Doamne, nu Te-ndepărta.
De lăcașul morții am ajuns aproape
Și cu morții astăzi mă înșir la rând,
Vin înmormântații, vin să mă îngroape,
Printre morții lumii mă trezesc plângând.

Doamne, mă-nconjoară morții din morminte,
Doamne, cu-ntuneric m-ai lăsat zidit
De niciunul astăzi nu-Ți aduci aminte,
Mâna Ta mi-apasă sufletul trudit.

Și cu valuri grele mă lovește-ntr-una,
De atâtea lacrimi ochii mi se sting
Și pe capul care a purtat cununa
Fire de zăpadă înfloresc și ning.

Pentru morți, o, Doamne, mai lucrezi Tu oare

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Adriana Cristea despre flori, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook