Rondelul cercetașilor
Mai mari, mai mici, trec cercetașii,
Un prinț din suflet i-a desprins,
Pe toți în ochi cu foc nestins,
La tot spre-a fi cu el părtașii.
Ca mâine ei vor fi ostașii
Sub steagul țării neînvins,
Cu mici, cu mari, trec cercetașii --
Un prinț din suflet i-a desprins.
Oricât le suntem naintașii,
De focul sfânt ce l-am aprins,
Ne este sufletul cuprins,
Ș-ai noii țări vedem fruntașii
Când mari, sau mici, trec cercetașii.
rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căiește pe poporul ce merge la pieire,
Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc,
Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire,
Adesea n-are-n viață nici pâine, nici noroc.
catren de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de decembrie
Pustie și albă e camera moartă
Și focul sub vatră se stinge scrumit
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit
Iar geniu-i mare e-aproape un mit
Și nici o scânteie în ochiu-adormit.
Pustie și albă e-ntinsa câmpie
Sub viscolu-albastru ea geme cumplit
Sălbatică fiară, răstriștea-l sfâșie,
Și luna-l privește cu ochi-oțelit
E-n negura nopții un alb monolit
Și luna-l privește cu ochi oțelit.
Nămeții de umbră în juru-i s-adună
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună
Chiar alba odaie în noapte-a murit
Făptura de humă de mult a pierit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul Mării Japoneze
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori
În verdea flacără de soare
De lângă țărmii ninși de flori.
Liliachii, se duc izvoare
Sub pomi, plăpânzi ca niște zori,
Smaraldul mării răpitoare
E jocul vecinic de colori.
Copii, de griji neștiutori,
Sunt japonezii-ntre popoare,
Ș-orice dureri le sunt ușoare.
Căci poartă-n suflet, zâmbitori,
Smaraldul mării răpitoare.
rondel celebru de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor (1927)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul trecutului
Iată Pometestii, iată Adancata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Re'nviază mama, îmi zâmbește tata...
Vreme câtă curs-a parcă n-a trecut.
Jar și vâlvorare soarele urcat-a.
Arde grâu-n flăcări, pân'la brâu crescut.
Iată Pometestii, iată Adancata,
Scurtul pod de bârne este retrecut.
Iarba pe tot șesul de cosit e gata.
Apele-și deșiră graiul ne'ntrecut.
Pentru viața de-astăzi mi-a sosit răsplata:
Copilandrul vesel din nou m-am făcut... -
Iată Pometestii, iată Adancata.
rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofia morții
Eu nu voi zice Morții c-o voce nențeleaptă
"Din mersul tău o clipă mai stai și mă așteaptă!"
Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit!
În ea e libertatea, și-n viață, e robia...
Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia...
Reintri iar în sânul din care ai ieșit!
Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie;
Privirea sa e lină ca bolta albăstrie.
În ea se oglindește întregul Nenceput!
Pe granița lumească e-o poartă triumfală,
Și flacăra din preajma-i de patime ne spală,
Iar sufletele noastre le curăță de lut!
(...)
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În largu-i pustia să treacă-l așteaptă,
E dreaptă, tot dreaptă și zilele curg
Și foc e în aer, în zori și-n amurg
Și el-naintează, și zilele curg...
catren de Alexandru Macedonski
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța garoafei
Garoafele ce le-ai purtat
Au sângerat și s-au uscat.
Dar alte flori de foc nestins
Pe buze ele mi-au aprins.
În ochii tăi, de raiuri porți, -
Al tinereții soare porți
Și neștiind de ce nicicum
Eu te respir ca un parfum.
Mă-mbăt de tine ca de-un vin,
De câte ori spre tine vin,
Un vin de struguri de Șiraz
Ce pune flacări pe obraz.
Când dormi străbat în al tău somn
Și-ți sunt și rob, și-ți sunt și domn,
Iar cu plăceri ce istovesc
Te-nnebunesc, și-nnebunesc.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski din Postume
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii se înșirau, în vremea aceasta, și o luau spre clase. Unii erau plăviți, cu pielea obrazului ca floarea de zarzăr, alții oacheși țigani cu ochii de flăcări. Părul unora semăna cu mătasea porumbului; al altora părea fuior de aur. Cei mai mulți îl aveau scurt și creț, negru ca abanosul sau castaniu cu scăpărări de aramă. O! ce giuvaere de preț sunt frumoșii copii ai Olteniei, dar și cât de prematuri și de iuți. Mulți încep să aibă ochii bătuți de pe la doisprezece ani. Sunt însă și câțiva cei căror li se zice "nerozi" care se păstrează, multă vreme, mititei și mai măricei, îngeri.
Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Dramă banală (1902)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de ianuarie
I
Deznădejde fioroasă, strălucitu-mi-ai pe frunte,
Și încinsu-m-ai cu flăcări care-ntreg m-au mistuit,
Nu mi-ai pus pe piept o stâncă, mi-apăsași pe el un munte,
Dar mi-ai dat ș-a ta putere spre a nu fi de el strivit.
Îmi făcuseși o coroană ce ca pietre nestemate
Avea lacrimile mele ce luceau la focul tău;
M-ai ținut în orice clipă cu simțirile-ncordate,
Mi-ai fost soră preaiubită și mi-ai fost și crud călău.
Ca Iacov frumos și tânăr ce-adormise la fântână,
Deșteptat fără de veste de un înger lucitor,
Mă chemași la luptă cruntă și ai vrut să-mi fii stăpână
Și să-mi pui pe beregată uriașul tău picior...
Ca Iacov intrai în luptă ș-am ieșit ca el de-asemeni,
Și nici tu nu ești învinsă și nici eu învingător,
Dar alături de-oboseală ne-am culcat ca niște gemeni
Ș-am dormit, de este-o vreme, într-un somn îngrozitor.
Lumea care este-o mare cu talazuri furtunoase
Mi-a văzut a vieții navă ici și colo alergând,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai
Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Și vocile de frunze, și raze, și extaze,
Ș-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Și clarul dimineții, și veseli lopătari,
Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari.
Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-și caii de-aur și-n inimi săgetând.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la foc, dar cu o relevanță mică.
Noaptea de Mai
Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aripi
Prin al vieții mare poate, mintea mea o rătăcesc,
Și de bunăvoie singur cu speranțe m-amăgesc,
Îmi creez năluci de aur, întâmplări nepomenite,
Urmărindu-le sub farmec, cu privirile uimite.
Poezie! Tu atuncea, și când umblu, și când stau,
Îmi pui aripile-albastre ce avânturile-mi dau;
Nu e stavilă pe care să n-o trec prin cugetare
Și-ntâmplările-așteptate le aștept fără-ncetare!
Aci dau de o comoară ce se află-n al meu drum
Și mă-mbăt de bogăție cum te-mbeți de un parfum.
Aci văd că tot poporul mă ridică la mărire,
Fermecat de-o vorbă numai, de-o mișcare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au să nască vin pe rând
Cu minuni strălucitoare ca să umple al meu gând.
Aci-n fruntea unei oaste vitejești mă văd deodată,
Coifurile scânteiază, tobele încep să bată...
Aci statele din lume vânturându-le, în mine
Simt din nou tumultul vieții și renasc dintre ruine.
Aci singur și de lume izolat, adâncul cer
Îmi deschide poarta sacră a obștescului mister
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Macedonski despre foc, adresa este: