Am sângerat, dar am tăcut. Mi-au dat venin să beau și l-am băut.
citat celebru din Alexandru Macedonski
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asupra actualei Camere Române
Deputații d-altădată
Prea de tot erau tăcuți,
Țara însă ca s-o pată,
Cei de azi sunt prea limbuți.
epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu morții
Cu viii nu mai am de-a face
Demult,
Și foarte des, când totul tace,
Chemând pe morți, ce dorm în pace,
I-ascult.
Din gropi ei vin și mă-nconjoară,
Ei vin.
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăsoară
Deplin.
Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Și când șoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.
Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Hinov
Sfărâmături de urne oriunde
lespezi de marmoră mari
sub care zac atâți legionari,
iată Hinovul; în el s-ascunde
potopul de secoli ce-a curs.
Călcând această țărână mută,
văd ce nu vedeți voi
umbrele-acelor eroi
ai căror urmași suntem noi;
și stând în valea tăcută,
îmi râd de ritm
și de-orice reguli îmi râd;
ritmul meu e zgomotul
ce-l fac cu zalele lor.
(...)
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul oglindei
Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, se desface
O liniște de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.
Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea și-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.
Chiar dorul vieții-n mine tace
Izvor ce gata e să sece;
Și pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.
rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul orașului mic
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proști, dar cumsecade,
Ce nici nu știu că sunt poet.
Cu centrul intim și cochet,
Și fără case cu arcade;
Orașul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.
Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Și nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Orașul mic te fură-ncet.
rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor Rondelurile pribege (12 iunie 1916)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai
Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Și vocile de frunze, și raze, și extaze,
Ș-a traiului uitare, un chin de care mor.
Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Și clarul dimineții, și veseli lopătari,
Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari.
Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-și caii de-aur și-n inimi săgetând.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
In arcane de padure
În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză și copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.
În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.
În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziș
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.
poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înăuntrul locuinței de care e vorba, firește că nu dai prin urmare decât de chilimuri și de scoarțe, fie frumos așternute pe jos, fie țintuite în pereți ori întinse pe paturi... În "casa-cea-mare", cum i se zicea pe atunci salonului, tot paturi în formă de divanuri găseai în orice sălaș boieresc sau neguțătoresc te-ai fi dus și oricât de multă bogăție ar fi avut stăpânii lui. Abia Vodă izbutise, cu mari cheltuieli și nespuse greutăți, să care de la Viana vreo două canapele cu scaunele lor îmbrăcate în damască de matase și așezate cu grijă într-un chervan căptușit cu paie și având un coviltir de pânză groasă întinsă pe cercuri. De altminteri, mahalaua întreagă, trăsnită de arșița soarelui, zăcea tăcută și pustie în mijlocul îmbâcsirei prafului răscolit de roatele câte unei sacale ori de-ale câte unui car, căci ce e drept telegari înhămați la butci și rădvane nu treceau pe acolo decât din joi în Paști.
Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Casa cu no. 10 (1902)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la tăcere, dar cu o relevanță mică.
Castele-n Spania (Lui Cincinat Pavelescu)
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Și să câștig la loterie,
Aș duce-o viață-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, ființă vie.
N-aș vrea să am măriri deșerte,
N-am nici-o sete de renume,
Aș înălța mereu concerte
La adăpost de griji și certe,
La adăpost de om și lume.
În colț tăcut de vreo Sahară,
Castel aș pune să-mi zidească,
Și scuturat de-orice povară,
Aș ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.
Ca-n basme masa mi s-ar pune
Și s-ar deșterne tot ca-n basme,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de Mai
Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți,
Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze,
Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit;
Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit.
Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Macedonski despre tăcere, adresa este: