Alexandru Macedonski despre tăcere

Am sângerat, dar am tăcut. Mi-au dat venin să beau şi l-am băut.

citat celebru din Alexandru Macedonski
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asupra actualei Camere Române

Deputaţii d-altădată
Prea de tot erau tăcuţi,
Ţara însă ca s-o pată,
Cei de azi sunt prea limbuţi.

epigramă de Alexandru Macedonski
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu morţii

Cu viii nu mai am de-a face
Demult,
Şi foarte des, când totul tace,
Chemând pe morţi, ce dorm în pace,
I-ascult.

Din gropi ei vin şi mă-nconjoară,
Ei vin.
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăsoară
Deplin.

Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.

Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hinov

Sfărâmături de urne — oriunde —
lespezi de marmoră mari
sub care zac atâţi legionari,
iată Hinovul; — în el s-ascunde
potopul de secoli ce-a curs.

Călcând această ţărână mută,
văd ce nu vedeţi voi
umbrele-acelor eroi
ai căror urmaşi suntem noi;
şi stând în valea tăcută,
îmi râd de ritm
şi de-orice reguli îmi râd;
ritmul meu e zgomotul
ce-l fac cu zalele lor.
(...)

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oglindei

Din al oglindei luciu rece
De apă-adâncă, — se desface
O linişte de dulce pace,
Ce-ntregul suflet mi-l petrece.

Obida vrând să mă înece,
Zadarnic firea şi-o preface.
Din al oglindei luciu rece
Uitarea numai se desface.

Chiar dorul vieţii-n mine tace
Izvor ce gata e să sece;
Şi pe-al meu chip, ce-n umbră zace,
Un fel de vis de opium trece
Din al oglindei luciu rece.

rondel celebru de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul oraşului mic

Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade,
Cu oameni proşti, dar cumsecade,
Ce nici nu ştiu că sunt poet.

Cu centrul intim şi cochet,
Şi fără case cu arcade;
Oraşul mic te fură-ncet
Cu ale lui tăcute strade.

Prin umbra parcului discret,
Nu se strecoară mascarade
Şi nu s-aud în el tirade
Despre-al politicei secret.
Oraşul mic te fură-ncet.

rondel clasic de Alexandru Macedonski din Poema rondelurilor – Rondelurile pribege (12 iunie 1916)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai

Mai! Mai! şi aurora cu lacrimi de topaze,
Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,
Şi vocile de frunze, şi raze, şi extaze,
Ş-a traiului uitare, un chin de care mor.

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,
Şi clarul dimineţii, şi veseli lopătari,
Şi luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,
Şi bălţi de-argint, şi trestii, şi candizi nenufari.

Ş-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,
Şi-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud şi blând,
Lucind într-o părere de cursă vagabondă,
Jucându-şi caii de-aur şi-n inimi săgetând.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

In arcane de padure

În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.
Frunza tace lîngă frunză şi copac lîngă copac;
Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure vijelie ce spăimîntă,
Trăsnet roşu ce-nfăşoară şi surpare de potop;
Pentru ce e armonia o mînie fără scop,
Dar privighetoarea cîntă, daar privighetoarea cîntă.

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,
Aurora-ntîrziată nu s-arată sub frunziş
Întunericul în cale i s-a pus în curmeziş -
Dar privighetoarea cîntă, dar privighetoarea cîntă.

poezie clasică de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înăuntrul locuinţei de care e vorba, fireşte că nu dai prin urmare decât de chilimuri şi de scoarţe, fie frumos aşternute pe jos, fie ţintuite în pereţi ori întinse pe paturi... În "casa-cea-mare", cum i se zicea pe atunci salonului, tot paturi în formă de divanuri găseai în orice sălaş boieresc sau neguţătoresc te-ai fi dus şi oricât de multă bogăţie ar fi avut stăpânii lui. Abia Vodă izbutise, cu mari cheltuieli şi nespuse greutăţi, să care de la Viana vreo două canapele cu scaunele lor îmbrăcate în damască de matase şi aşezate cu grijă într-un chervan căptuşit cu paie şi având un coviltir de pânză groasă întinsă pe cercuri. De altminteri, mahalaua întreagă, trăsnită de arşiţa soarelui, zăcea tăcută şi pustie în mijlocul îmbâcsirei prafului răscolit de roatele câte unei sacale ori de-ale câte unui car, căci — ce e drept — telegari înhămaţi la butci şi rădvane nu treceau pe acolo decât din joi în Paşti.

Alexandru Macedonski în Cartea de aur, Casa cu no. 10 (1902)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele-n Spania (Lui Cincinat Pavelescu)

De-ar vrea norocul să-mi zâmbească
Şi să câştig la loterie,
Aş duce-o viaţă-mpărătească,
Ascuns să nu mai mă găsească
În timpi de ani, fiinţă vie.

N-aş vrea să am măriri deşerte,
N-am nici-o sete de renume,
Aş înălţa mereu concerte
La adăpost de griji şi certe,
La adăpost de om şi lume.

În colţ tăcut de vreo Sahară,
Castel aş pune să-mi zidească,
Şi scuturat de-orice povară,
Aş ridica spre ceruri scară,
De-ar vrea norocul să-mi zâmbească.

Ca-n basme masa mi s-ar pune
Şi s-ar deşterne tot ca-n basme,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Mai

Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge
Când poartă cântece-ntre aripi dă naştere la răzvrătiri,
Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge
Şi muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri?
Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă,
Şi primăvara când se-ntoarce şi astăzi ca şi alte dăţi,
Şi preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă,
De ce v-aţi reurca în sfera abstractelor seninătăţi?
Închisă dacă vă e lumea, recoborâţi-vă-ntre roze
Parfumele din mai înalţă reînnoite-apoteoze,
Şi-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpeneşti virginităţi
Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută
Ş-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută.
Veniţi: privighetoarea cântă, şi liliacul e-nflorit;
Cântaţi: nimic din ce e nobil, suav şi dulce n-a murit.
Simţirea, ca şi bunătatea, deopotrivă pot să piară
Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară,
Dar dintre flori şi dintre stele nimica nu va fi clintit,
Veniţi: privighetoarea cântă şi liliacul e-nflorit.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!