Alexandru Vlahuţă despre prezent

Astăzi, în portul Constanţei, sirenele vapoarelor româneşti cheamă vijelioasele trenuri din depărtările apusului; măreţul pod de la Cerna Voda leagă pentru totdeauna căile uscatului cu ale mărilor, deschizând Europei drumul cel mai scurt înspre bogatele ţărmuri ale Gangelui.

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Constanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane. Aici şi-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăţiei lui,
«Castrele Severiane», din care se mai văd şi astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a oraşului...

Alexandru Vlahuţă în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâini

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii – oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţarmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri, azi, mâine

Ieri!... cenuşa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorţii vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.

Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfinţit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă şi pândeşte
Ţărmul unde amintirea cu dorinţa se-ntâlneşte.

Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranţe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine ştie câţi din noi vom mai trăi!

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă din Poezii vechi şi nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!