
Astăzi, în portul Constanței, sirenele vapoarelor românești cheamă vijelioasele trenuri din depărtările apusului; mărețul pod de la Cerna Voda leagă pentru totdeauna căile uscatului cu ale mărilor, deschizând Europei drumul cel mai scurt înspre bogatele țărmuri ale Gangelui.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Constanța
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



E plin locul acesta de amintiri străvechi. Pe aici au curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane. Aici și-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăției lui,
«Castrele Severiane», din care se mai văd și astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a orașului...
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Turnu-Severin
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ieri, azi, mâini
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țarmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Măine... măine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Ieri, azi, mâine
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Poezii vechi și nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre prezent, adresa este:
