
Vis de-o clipă
S-a întunecat și plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.
Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi și parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.
A ținut o clipă doară
Și în veci n-o să mai vie...
Unde ești, sfântă comoară
De noroc și poezie?
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vis de-o clipă
S-a întunecat și plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.
Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi și parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.
A ținut o clipă doară
Și în veci n-o să mai vie...
Unde ești, sfântă comoară
De noroc și poezie?
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Azi nu s-ar mai tângui așa de jalnic lira ta, căci ai trăi aci în mijlocul unui popor care ți-ar fi drag, între oameni al căror chip ți-ar aminti trăsăturile mândre ale cetățenilor romani și în a căror limbă mlădioasă și sonoră, ca și versurile tale ai regăsi, cu atâta sfințenie păstrate, urmele vii din graiul stins de mult al poporului tău.
Alexandru Vlahuță în România pitorească, Constanța (Împăcarea lui Ovidiu)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tu ești poet
Eu vreau cântări de veselie.
Că tu ești trist, ce-mi pasă mie?
Nici vreu să știu de ce te doare,
De grijile ce te frământă,
De inima ta care moare...
Tu ești poet, deci cântă.
De te urăsc, de te sfâșie
Vrăjmașii tăi, ce-mi pasă mie?
Zâmbind, tu rănile-ți ascunde,
Și-n stele sufletu-ți avântă,
Cui te lovește, nu-i răspunde...
Tu ești poet, deci cântă.
De-ți plâng ai tăi, în sărăcie,
Și-i vezi murind, ce-mi pasă mie?
Tu du-mă-n alte lumi, senine,
Căci singura-ți chemare sfântă
E să mă-nveselești pe mine;
Tu ești poet, deci cântă.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Icoane sterse
Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfințit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur și rubin pare tivit.
Albastrul cerului acolo-i șters;
Din nor bizare forme se desfac
Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc
Acum, parcă-i un drac,
În haină de argint înfășurat,
Stă drept și ține-n mână un stindard.
Acu-i un urs
dar iată
s-a schimbat
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.
O clipă-l văd cu brațele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalță la apus,
Încet a nopții umbre se întind
[...] Citește tot
poezie clasică de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la sfințenie, dar cu o relevanță mică.

Unde ni sunt visătorii?
Nu știu, e melancolia secolului care moare,
Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare,
Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte,
Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte,
Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire,
Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire,
Și împrăștie în lume o misterioasă jale,
Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale;
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
Și în bocetul atâtor suflete descurajate,
Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate,
Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire,
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Sămănătorul (10 mai 1901)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


1907
Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.
Ce țară fericită, maiestate!...
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate
Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Alexandru Vlahuță despre sfințenie, adresa este:
