Libertatea de-a fi
Rostogolindu-se-n larg
sunetul crește
odată cu undele mării
înghițit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spațiu prea strâmt.
Izbucnești simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
rușinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urma șarpelui pe cărarea albă
cu orbitele albe ale degetelor
ating prezentul
văd trecutul ca pe un vas răsturnat în nisipul prezentului
viitorul este acea crăpătură care îmi taie aripile
și ochiul alb al degetelor când
încercând să mă cuprind
nu mai aflu nimic
oricând poate veni solia unui cuvânt dintâi
suspendat între a fi
și a muri ca un copac
pe verticala așteptărilor copilului
așa că
deschid larg porțile
orbitele albe ale degetelor le umplu cu sine
cât mai mult sine
la fel ca o fântână cu șapte inele
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plec între nu și da
răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colțul cuvântului
aștern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcnește dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul și teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniștea.
tot o iluzie.
poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Totul are două tăișuri, tată?
m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări și oceane plimbă gândurile prin foc
în proțap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer
mă rotesc
odată cu tropăitul tuturor fețelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.
Am ridicat palmele
și piatra m-a înghițit într-un zâmbet.
și eu... și eu, Cerule...
verdele-l colorez,
când viața-mi pulsează în tâmple.
doar atât? un lujer?
pictată umbră,
inserată în coloana timpului...
infinitezimală fericire
a tropotului hergheliilor gândurilor albe...
coamele-și ridică
până la potcoavele tale, Cerule,
furând scânteile
pentru a fi cât un surâs de val viu,
fuga a patra din crucea așteptărilor...
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât mai putem expira
tu, cel care cânți iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ți mai bate inima și unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
și te aștept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
și totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în șorțul meu alb
și jocul păsării și ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și eu
nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prietene, clipa răstoarnă semnale
mărșăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonțul de aer trece și arde
metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minți odihnite
pe toate cărările trupului râzi...
prietene,
clipa răstoarnă semnale
când trenul vieții rostogol călărind
șinele toate
prin versuri se naște
toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite
și cade metafora-n haos de lumi
tu cânți, prietene, mereu cânți
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picurând Surâsul...
Se vor dărui tâmplelor albe,
sunetele clare ale culorilor.
Furate pasteluri ale inocenței
Din nori va rămâne seninul
În degradeuri calde va mângâia
chipul brăzdat de durere
În simpla melodie păstrată în miez,
doar tropotul hergheliilor albe
vor deveni dans...
În ritmul Luminii,
doar Iubirea va aluneca sânge
Izvor purtând în unde armonia,
va deschide căile florilor
Sevă tandră va fi
trunchiului copacului veșnic
În tărâmul ploilor
furtunile vor fi
simple fructe parfumate
picurând în palmele uscate
Surâsul...
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când plângi, să nu stropești gheața
geometria asurzitoare a acelor iubind recele
și liniștea, și tăcerile oceanelor,
și deschiderea brațelor
dăltuind neobosit icebergurile gândurilor înfiripate odată,
într-o eră a luminii albastre,
rătăcită printre apusuri și înserări...
acele iubesc plutirea,
mișcarea lină până la zdrobirea de maluri,
de corăbii rătăcite printre fisuratele pumnale reci ale tâmplelor albe...
iubesc gheața sculptată de vânt, de apă, de stânci,
într-o desăvârșită liniște a minții până la durere.
foșnetul rece,
mă îmbie să mă las purtată de ecoul veacurilor,
plăsmuite anume, pentru inimă...
... doar pentru inima de foc a cuvintelor nerostite...
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (13 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinte ( ** )
... firul de aur al timpului
frământă bulzul în care cuvântul,
prin sunetul, culoarea,
vibrația lui,
atinge sufletul în plin zbor...
în cuptorul de argint,
firul crește,
se înalță,
ca o mână albă
a anotimpurilor trăite
și netrăite...
agață ușor tâmplele
anilor pământeni...
și trupul...
covrig al necunoașterii,
așteaptă azima răsuflării Tale...
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
se cațără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrențuite
un glas șoptit cere.
liniște, vă rog!
se naște ceva care poate deveni
cândva
poezie
râd și-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greșit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul își face de cap
pe zidurile de apărare ale ființei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiți pe jocul frunzelor
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
purici
mulți purici
se urcă pe membrele noastre
și aruncă
rând pe rând valorile
cine sunt eu
cine ești tu
cine suntem toți
să ne păcălim cu diamantele
unor cuvinte fragmentate
inversate sensuri
aruncă flăcări spre cer
nori de fum și de frică
ne umplu
până la sufocare
metaforele
până când
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vom alege o fărâmă
din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorințelor,
fremătând iubire
Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseți neștiute
Ploile
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lume priponită
în mine arde-o lume priponită
de crucea vieții fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-ncețoșată
și-ascult cuvântul
cel dintâi din punct
de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
și simt că mă scufund
o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid
și știu că într-un unghi al lui
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinte ( * )
visu-mi se destramă...
din roua dimineții,
în privire,
s-a înălțat uimirea -
adâncă-n fire,
cătând iar Cerul...
prin ceața trupului
privire...
Copilă,
visul nu e stâncă,
e doar nisip ce își adună
firele din gânduri,
din simpla ta privire,
din Privire,
și din tulpina de tăceri,
râzând uimire
spre-a Soarelui
sublimă revenire...
când alb
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un același gând
*
inel de viață
în câmpurile gândului
și fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanțelor
curcubeului alb
**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăiește
cosind iarba amară a nevoilor
și poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fug visele de mine, Profesore
fug visele de mine, Profesore
cifrele din inima ta
arcuiesc îndelungi îmbrățișări
căldura cuprinde tălpile
și încep să merg
picioarele nu mă ascultă
decât atunci când drumul
nu mă mai desparte de tine
plâng și râd deopotrivă
pentru că citindu-te
poveștile curg
prin bătăile acelea necunoscute
ale tablourilor deja pictate
în inimile copacilor pe care i-ai sădit
uite, vin sărbătorile, Profesore
și în mine
ascultă timpul o coajă de nucă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintr-o coaja de lamaie
Sunt maestrul de carton
ce ascunde fără grabă,
cerul într-un pumn de lavă.
Dintr-o coajă de lămâie
construiesc iubire mută.
Dintr-o creangă agățată
doar în ace parfumate,
sensuri cresc, se-ntind alene.
Valuri de lumini și umbre,
șerpi încolăciți în simțuri
mă sufocă, strâng în arcuri...
Doamne! Cât o veșnicie
pare- acum secunda albă
când aștept să vii la mine...
Dor, iubire, amintire
se înlănțuiesc în grabă.
Simt amar cum urcă vina
dar pășesc și mai departe.
Din măruntele cuvinte
așternute n lanț de creste
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Anne Marie Bejliu despre alb, adresa este: