alb şi moarte

Din iarnă

Blânda toamnă dunăreană desmierdindu-ne s-a dus.
Totu-i alb şi rece totul: jos—omătul, bruma — sus.
Moartă-i lumea cea albită, peste care fără faţă,
Fără nori şi fără soare greu atârnă alba ceaţă.

Şerpueşte-n aer fumul şi se întinde alburiu
Din colibe troenite ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea-ţi cată negre benghiuri în albeaţă:
Pan'şi umbrele sunt albe pe cea marmură de ghiaţă.

Însă iată, că şiraguri de calugărei în sbor,
Văd ceva negrind în zare: doar ele pe şes cobor
Şi de spânul chip ai ernei vesel croncănind s'agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru, decât albul fără viaţă.

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele negre, nopţile albe – clapele de pian pe care moartea cântă recviemul umanităţii.

aforism de Ionuţ Caragea din Delir cu tremurături de gânduri (2013)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

după-amiază –
focul din sobă moare
sub cenuşa albă

haiku de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Blânda toamnă dunăreană, dezmierdându-ne, s-a dus,
Totu-i alb şi rece-i totul: jos, omătul, bruma, sus.
Moartă-i lumea sărbezită, peste care, fără faţă
Fără nori şi fără soare, greu atârnă alba ceaţă.

Şerpuieşte-n aer fumul şi se-ntinde alburiu
Din colibe, troienite, ca sicriu lângă sicriu.
În zădar privirea cată negre benghiuri în albeaţă;
Pân' şi umbrele sunt albe pe cea marmură de gheaţă

Însă iată, ca şiraguri de călugări în sobor.
Vezi ceva negrind în zare: ciorile pe şes cobor
Şi de spinul chip al iernei, vesel croncănind, s-agaţă...
Mult mai drag mi-e viul negru decât albul fără viaţă!

poezie celebră de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Enigmele

Eu, cel ce-acum hălăduiesc cântând,
Curând ascunsul, mortul o să fiu,
Sălaş având în fermecat pustiu,
Loc fără înainte, după, când.
Aşa am fost deprins. Mă socotesc
Nevrednic de Infern ori Paradis,
Dar nu-s profet. Necontenitul vis
Se primeneşte făr'să-l isprăvesc.
Ce labirint rătăcitor, ce albă
Va fi de strălucire soarta-mi grea,
Când capătul poveştii mi-l va da
Experienţa morţii, tristă, oarbă!
Să beau doresc uitarea-i de cleştar,
Să fiu mereu; să nu fiu. E-n zadar.

poezie celebră de Jorge Luis Borges din Celălalt, acelaşi (1964), traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unsprezece ani mă sărut numai cu marea
şi moartea albeşte deasupra mea

Garlonta Gabriela în Gabriela Gârlonţa, POEZII ÎN ALB-NEGRU/ SCHWARZWEISSGEDICHTE, IMAGO,SIBIU,2002,p.7
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unsprezece ani mă sărut numai cu marea
Şi moartea albeşte deasupra mea

Gabriela Gârlonţa în Gabriela Gârlonţa, POEZII ÎN ALB-NEGRU/ SCHWARZWEISSGEDICHTE, IMAGO,SIBIU,2002,p.7
Adăugat de Gabriela Gârlonţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până creşte iarba... (după proverbul englez While the grass grows, the horse starves)

Până creşte iarba,
Îmi albeşte barba,
Piere portocalul
Şi îmi moare calul.

poezie de George Budoi din Inspirate din proverbe, Nu frumoase, ci superbe (10 septembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars poetica

Merg eu dimineaţa, în frunte,
Cu spicele albe în braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu -
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
De-o bucurie neînţeleasă.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Mă cârpesc cu vorbe, cu substantive,
îmi cos rana cu un verb.
Nobile paleative
de serv.

Îţi scriu cu trupul meu viaţa
şi mersul stelelor ţi-l scriu.
Vocala cea mai lungă este aţa
în care mortu-l cos, de viu.

Căci trebuie să dăm şi mărturie,
altfel nimica n-ar mai fi,
în dulce scriere târzie
ţinând alături morţii şi vii.

Tu ombilic din care curge
vorbirea numai altor guri
fără să ştim unde ne duce
în care dalbe viituri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, puritatea

Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaştri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poţi dacă vrei să nu te naşti,
Dar dacă eşti te şi îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?

[...] Citeşte tot

poezie de Ana Blandiana din Persoana întâia plural (1964)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

...în alb

mi-ai lăsat inima închisă ochi
în albul în care
nu se pot picta respiraţii
sub pleoape, oarbă
îmi arunc pământ alb
peste moarte

tu ai culori şi-n lacrimi

punctele de suspensie
exprimă orbirea cuvântului în
orice poet...
există un fel de alb
în care culorile la fel de albe
încătuşează ochii

în pântece albe
nu se nasc sunete vii
am adunat anomalii
din amândoi

[...] Citeşte tot

poezie de Andreea Pânzariu
Adăugat de Andreea.Geea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristă ţară

Azi bate tristeţea la uşă,
În cer se aude un psalm,
Vin morţii s-aducă cenuşă
Şi suflete arse-n napalm.

Ei nu ştiu să aibă vreo vină
Şi încâ aşteptă răspuns,
Căci nu au odihnă în tină,
Nu ştiu cum moartea i-a ajuns.

Se-ntoarce la locul de crimă,
Flori albe aducând rânjind,
Călăul cu ochi de jivină,
De ipocrizie sticlind.

Tu bate-i Doamne pe nemernici,
În veci la cap fără mohor,
Funeste neamuri de netrebnici,
Ce au trădat acest popor!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei mai aproape

De ce-ţi sunt ochii verzi -
Coloarea wagnerianelor motive -
Şi părul negru ca greşeala imaculatelor fecioare?
De ce-ţi sunt buzele pătate de violete trecătoare?
Şi mâinile de ce-ţi sunt albe ca albul tristelor altare
Din Babilon,
Şi din Ninive?

De ce, când plângi,
În plânsu-ţi moare o-ntreagă lume de petale
De trandafiri,
De chiparoase,
De nuferi albi
Şi crizanteme?...
De ce, când plângi,
Cu tine plânge tristeţea blondelor opale,
Iar torţele aprinse-n umbra castelelor medievale
Se sting suflate ca de groaza demoniacelor blesteme?...
De ce, când cânţi,
Cu tine cântă un infinit de armonii

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

Mereu se sprijină noaptea albă pe deal,
Unde în tonuri argintii se înalţă plopul,
Stele şi pietre sunt.

Adormit se arcuieşte puntea peste viitură,
Un chip mort însoţeşte pruncul,
Secera lunii în prăpastia roz.

Departe păstori proslăvind. În roca veche
Priveşte dintr-un ochi cristalin o broască,
Se trezeşte înfloritul vânt, trilurile a morţilor aievea
Şi paşii înverzesc în liniştita pădure.

Asta aminteşte de pom şi animal. Domoale trepte de muşchi;
Şi luna,
Luceşte scufundată în triste ape.

Revine iar şi umblă pe meleaguri verzi,
Se leagănă pe gondole negre prin oraşul în ruină.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

El era

un simplu poet consort
care era mort
după
sărutul ei scris alambicat
ca un dor care-l doare
ca o uşă care se deschide
a unei
inimi aşezate pe o coală
suspect de albă aşteptând versul

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vocea mea va muri pe pământ

Dacă vocea mea va muri pe pământ,
Duceţi-o la malul mării
Şi lăsaţi-o acolo, pe nisip.
Duceţi-o la malul mării
Şi numiţi-o căpitan
Pe o fregată cu vele albe.
O, voce a mea decorată
Cu însemnele marinei:
O ancoră – deasupra inimii,
Şi deasupra ancorei – o stea,
Şi deasupra stelei – vântul,
Şi-n vânt – o velă!

poezie clasică de Rafael Alberti din din Rădăcini şi aripi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Sub flori de măr
Ce mi se scutură în păr
Se umple sufletul de soare;
Pe orice frunţi suferitoare,
Oh! ningeţi, albe flori de măr.

Sub liliac
Sunt pasări dulci ce nu mai tac,
Concert de voci mângâietoare
Sărmani cu inimi gemătoare,
Uitaţi, dormiţi sub liliac.

Pe sub cais
Din aripi bate albul vis
De-o inocenţă răpitoare:
Amanţi cu inimi arzătoare,
E fericirea sub cais.

Sub nucul lat
Te afli însă izolat

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seva sangerie

Orizontul frant in bucati inghetate,
Cioburi de sticla, smoala curgand,
Topindu-se huma se mistuie-n ape,
Si plaga se-ntinde sub cerul plangand...

Se spanzura vantu-ntre ramuri
Pe cand in mal se zbate uitarea,
Suflarea e moarta, si neamuri...
N-genunchi isi cersesc indurarea...

O floare alba gusta din seva sangerie...

poezie de Roxana Breazu
Adăugat de Ana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!