Alunec
alunec prin urechile acului.
îmi țes timpul
pe pânza de apă a lumii.
păianjen de gând
arunc firimiturile de viață
în tâmpla iernii.
din soare,
doar floarea știe să privească zidul.
îl sfarmă în pumni de culoare,
inventând simfonii.
tiparul e clasic.
cerul râde.
e bine.
atât de bine...
noi nu.
nu știm.
poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra
straturi peste straturi crește umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre și umbrelă aleg umbrela
om sunt și locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriașă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenușă
de încercări
ridică piatra, prietene
și arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaște
straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul și existența mea
de mine cu mine prin mine
cenușă devenind
cât o sanda, umbra
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neprelucrat(ă)
ninge ninge și ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credință pornește totul
apoi se rătăcește fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
așa, ca gerul, lacrima sau
ploaia înghețată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greșeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con
oare ce are ura cu înțelepciunea?
pinul râde și mai lasă un strop de esență în cameră
își scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă și mă culc la loc
neprelucrat(ă)
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Se-mpreunează clipa cu un strigăt
pe banca așteptărilor prelungi
se-așterne pauza din cuvânt
din gând cuvinte
se șterg unul pe altul în strănut
și râde vara prin unghere de lumină
în rest e întuneric frig și calm
profesorul își las-un cot pe viață
pleacă râzând/ plângând
spre somnul trecător
Se-mpreunează frica și iubirea
cu strigătul copilului născut
la sânul cald așterne mama gândul
și gura hulpav hrana o primește fremătând
și râde-un anotimp pe-un colț de viață
medicul mamă știe când și cum
s-aline tremurul din tâmpla prea nervoasă
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom alege o fărâmă
din stânca durerii
Zborul va picura lacrima
din ungherele ochilor toamnei
Păsările vor râde
eliberate de izvorul gândurilor
Din când în când,
funzele vor tremura...
Se vor aduna
la cina dorințelor,
fremătând iubire
Dintre toate tăcerile,
a ta
e cea mai frumoasă
Mângâie aripile fricii
ungând-o cu fericire
Când taci,
pistilul florilor
dăruie soarelui frumuseți neștiute
Ploile
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textele de mai jos conțin referiri la râs, dar cu o relevanță mică.
Mă-ntreb și tac în mine
mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viața
din încruntări se naște
zâmbește la final
și mai întreb izvorul
cuvintelor ce naște
pământul printre stele
și cruci furtuni
și ploi
mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru crește
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieți
rămânem ca o navă
ce și-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai ușoare-n doi
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Și eu
nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietene, clipa răstoarnă semnale
mărșăluind dormind
repetă soldatul iubirile toate
prin care glonțul de aer trece și arde
metafora liberă ca un cal alb
albastru răsună în minți odihnite
pe toate cărările trupului râzi...
prietene,
clipa răstoarnă semnale
când trenul vieții rostogol călărind
șinele toate
prin versuri se naște
toamna se-aruncă în veri prelungi
roadele toate rămân împietrite
și cade metafora-n haos de lumi
tu cânți, prietene, mereu cânți
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
râzi ca o umbră care curge încet
vâscoasă umbră a tinereții
maturitatea aruncă lemne de viață în foc
bătrânețea nu așteaptă pe nimeni
pare a fi o întâmplare din paragraful curajului de a fi om
ea stă cu ochii în gol pe marginea unui drum nesigur
și spune povești
repară banca iar și iar
(probabil că e banca așteptărilor. nu știu)
cu un cuvânt ca un liant al vegetației de verbe
neatinse de nuanțele de gri ale Bucureștiului
răsare soarele, apune iar tu râzi ca o umbră
care curge încet
spre niciunde
în așteptarea absurdă a căldurii ființelor bipede
dintr-o poveste cu oameni verticali
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hapciu!
se culcă omul atent să nu calce tâmplele timpului
din toate gesturile el, timpul,
fură secundele și le înmulțește
scoate din buzunarele zdrențuite ale versului un poem
îl așterne pe o filă a septembrie
îl întinde ca pe frunza de varză
înainte să o așezi pe maleola chinuită de mișcări
apoi, din toate acestea
îți coase haina unei noi vârste
râzi la cer, la răsărit, la propriile tâmple
argintii acum
strănuți zdravăn și pornești
curajos
spre alte dimineți
toamna uneori iartă genunchii
îți lasă o bicicletă pe margine de drum
în dar
rotești prezentului secundele
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât mai putem expira
tu, cel care cânți iubirea în
cu totul alte verbe
decât cel al cuvântului dintâi
pe unde-ți mai bate inima și unde te pierzi
atunci când
las palmele încet pe cuvintele tale
și te aștept să respiri
uneori sunt o Ană fără glas
alteori simt în mine fiecare inel prin care
tu dărui neîncetat din harul tău
alteori ne împletim vârfurile degetelor
într-un vers unic prelung primit de păsări
și totul prin aer umple sacul de nevoi
cu litere umbre de litere
semne infinite semne pe care
pleoapele le închid ca într-un sipet
firide în zidul tău alb firidă în șorțul meu alb
și jocul păsării și ea albă
cu ghearele zdrobind zdrobindu-ne cântecul
ce iubire poate fi asta purtată pe sub tălpile Lui
[...] Citește tot
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a recomanda secțiunea cu Anne Marie Bejliu despre râs, adresa este:
