Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Arthur Rimbaud despre păduri

Arthur Rimbaud

Marină

Care de-argint și aramă,
Prove de-oțel și argint,
Sfărâmă spuma,
Putrezi bușteni ridicând.

Stepa curgătoare,
Și făgașul imens al refluxului,
Se mișcă în cercuri spre răsărit,
Către coloanele pădurii
Către trunchiurile înmugurind,
Al căror frunziș de puhoiul luminii este lovit.

poezie clasică de , traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de BaudeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 10.99 lei.
Arthur Rimbaud

Marina

Carele de argint și de-aramă -
Prorele de oțel și de-argint -
Frământă spuma, -
Ridică tulpinile mărăcinilor.
Curenții câmpiei
Și urmele uriașe lăsate de reflux
Se desfășoară în cerc spre răsărit,
Spre coloanele pădurii.
Spre stâlpii digului,
Izbiți pieziș de bulboanele de lumină.

poezie celebră de
Adăugat de angel.demonSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Cap de Faun

Prin frunze, verde scrin în aur prins,
Într-un frunziș incert, minunăție
De flori în care-n somn sărutu-I stins,
Vioi, ripând suava broderie,

Și-arată ochii-un faun speriat,
Cu dinții albi mușcând flori roșii, sare.
Brun-sângerie, ca vin vechi, curat,
Sub ramuri buza-I hohotește tare.

Fugind ca veverița, -n urma lui,
Prin frunze râsul său mai trece.
De-un căldăruș se teme-al Codrului
Sărut de aur ce se reculege.

poezie celebră de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Arthur Rimbaud

Ofelia

I

Pe unda neagră, lină, în care stele dorm,
Ofelia cea albă plutește-ncet, culcată
În lungile ei văluri. Și pare-un crin enorm.
Chemări de corn răsună-n pădurea depărtată.

De ani o mie trece pe lungul, negrul râu,
Ofelia cea tristă, ca o nălucă pală.
De ani o mie, dulcea-i sminteală, fără frâu
Romanța și-o îngână în briza vesperală.

Ca pe-o corolă vântul îi desfășoară, lin,
Gingașul văl pe apă, și sânul i-l sărută,
Plâng sălcii pe-al ei umăr, iar trestiile vin
Asupra frunții sale, în vise-adânci pierdută.

Mototoliții nuferi suspină-n juru-i, blând;
În vreun arin ce doarme, ea sperie ca un crainic
Vreun cuib din care – o clip㠖 se-aud aripi bătând.

[...] Citește tot

poezie celebră de (1870)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Arthur Rimbaud

Ofelia

I
Pe valul blând și negru cu stele înspumate,
Trece fantoma Ofeliei, mai albă decât crinul,
Și-n hainele ce-o poartă ca niște vechi păcate
Ecouri, din pădure, parcă o gâdilă cu spinul.

Trece de veacuri însăși Ofelia cea tristă,
Ca o fantomă albă plutind pe apa neagră,
Ce nebunie înseamnă sub val tot ce există
Și vrea la suprafață să iasă și să meargă?

Cu-aripile imense vântu-i sărută sânii,
Și parcă ieri fecioara abia dădu în floare,
Și azi durerea iată își răsădește spinii
Ce într-o clipă ajung pe fruntea visătoare.

Și nuferii ciudați sunt gata ca s-o plângă,
Pe fluviul somnambul cu val sinucigaș,
Fantoma unei aripi parcă-a zburat pe lângă
Un cuib de stele Doamne în pumn de uriaș.

poezie clasică de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Arthur Rimbaud

Ofelia (II)

Mult mai palidă ca iarna, Ofelia azi ninge,
Dar brusc s-a stins, ca apa, și s-a dus!
Și-avea ghețari parcă în vene, și nu sânge-
Dintr-o ciudată Norvegie, și rece, și mai sus.

Doar părul ei, Doamne, parcă vorbea,
Și trupul peste ape, și gândul poate-n cer,
Și inima, atâta, ecou, hăt dincolo de stea-
Și geamătul pădurii, aici, în zorii care pier.

Și ca un tunet marea toată iar s-a frânt:
La adierea dulce-amară a sânului de fată!
April, poate-un Don Quijote sub pământ,
Ridică amintirea mai sus ca niciodată!

Și cer! Și dragoste! Și libertate! Zău!
Un rug de zăpadă arzându-mă discret:
Cu fiecare vorbă s-a prăbușit în hău-
Chiar Infinitul - cel mai albastru poet!

poezie celebră de din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Arthur Rimbaud despre păduri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info